Am folosit timpul pentru ceea ce iubesc cel mai mult: Maya, mama, proiectele dedicate copiilor și prietenii.
Am înregistrat cântece noi (abia aștept să le auziți), un serial „Gașca Zurli: Back to School”, care apare în curând, lansarea noii echipe, ZurliLand la cel mai mare festival de familie din România (peste 10.000 de părinți și copii) și prima ediție Untold Kids School of Magic. Și vara încă nu s-a terminat.
Săptămâna viitoare lansăm turneul din toamnă. Fiți pe fază, toți cei care sunteți nerăbdători să vă întâlniți cu noi în noua formulă Gașca Zurli!
Am văzut artiști care făceau să vibreze zeci de mii de oameni. Am trăit în gradene bucurii imense pentru mine și fata mea. M-am dus cu ea până în Viena să o vadă pe Pink, la Dublin să-i întâlnească pe idolii ei de la One Direction și Barcelona pentru Adel. Cred că sunt printre cele mai frumoase lucruri pe care le-am făcut pentru ea. Nu a costat puțin, nu am stat niciodată în față, nu mi-am permis bilete VIP. Aș fi vrut. Și, într-o zi probabil că așa o să fie. La Pink am stat în penultimul rând, într-o sală de 20.000 de oameni. Dar asta nu mi-a luat bucuria de a-i face ei o bucurie. Am plâns tot show-ul, simțindu-mă norocoasă și binecuvântată că pot să fiu acolo și să o văd pe femeia aceea cum ne dă o bucată din sufletul ei. Fericirea copilului meu a meritat tot drumul, tot efortul, toată cheltuiala. Acestea sunt experiențe din care ea poate învăța foarte multe. Pe asta am mizat când am pus la cale turneul. Pe faptul că și noi românii putem face asta. Că și copiii români merită să trăiască o astfel de emoție. Gașca Zurli este astăzi cel mai iubit artist al copiilor din România. Și, așa cum eu m-am dus până la Viena ca Maya să o poată vedea pe Pink, așa au venit la Timișoara părinți din Caransebeș, Sânnicolau, Lugoj sau Drobeta Turnu Severin. Pe asta m-am bazat. Și pe acești părinți. Care fac diferența dintre un spectacol oarecare și un eveniment. Un spectacol la care te poți duce în orice sală de teatru din România și un show pentru care muncesc peste 100 de oameni și care implică o zi numai pentru montarea scenei, sunetului și decorului. Acei părinți mi-i doresc în sală. Pe acei părinți care vor să le ofere copiilor lor altceva. Din fericire, nu sunt singură în povestea asta minunată. Avem un sponsor: Carrefour. Oamenii extraordinari de la Carrefour au înțeles perfect povestea mea și au ales să asocieze imaginea lor cu a noastră pentru că știu că la Zurli eu fac lucruri frumoase, curate. Așa am putut ține prețul într-o zonă în care să-și poată permite oricine să dea 7 euro pe un bilet. Sau 30 euro pentru zona VIP. Așa se face peste tot. Ăsta e felul în care se face cumva compensarea emoțională a diferenței de vizibilitate. Pentru că, în rest, spectacolul se vede la fel de bine de peste tot, se aude impecabil iar ecranele ne aduc până în fața ochilor din ultimul rând. Turneul vieții, cu toate implicările lui, este pentru mine provocarea provocărilor. Este ceva la care eu am visat mereu și care astăzi mi se întâmplă. 
Când am intrat în Sala Sporturilor din Timișoara mi s-au înmuiat genunchii. Am simțit că rămân fără aer și că îmi trebuie o mască de oxigen ca să mai pot respira. Totul era fooarte mare. Scena: un mastodont de fiare; sunetul: un container de boxe; ecranele: milioane de puncte luminoase; sala: foarte multe scaune; tavanul: prea înalt… “Mamă, mamă, măiculiță, ce mă fac… în ce am intrat? Cum scot eu cămașa?” Știam că toată lumea e pe poziții, că absolut toți știau ce au de făcut dar, cumva, toți așteptau semnalul de la mine. Eu aleg tonul pe care se face muzica în Zurli. Eu pot aduce furtuna sau liniștea. Și, era ca înainte de buletinul meteo: ce vreme se anunță. Și-atunci, am trimis câteva raze de Mirela, furate dintr-un colț de soare care ne aștepta la Timișoara. Alegem să pornim lucrurile mari și drumurile lungi din Timișoara pentru că venim în țară cu un aer de vest. Pentru că oamenii de-acolo ne-au purtat mereu noroc și pentru că părinții din Timișoara se mișcă foarte, foarte repede și biletele se vând într-un timp record, iar pentru noi e un impuls fantastic. 
Am ajuns la sală cu câteva ore bune înainte de spectacol. Am văzut cum se construiește fiecare moment, cum scena se ridică și în jurul ei totul prinde culoare. La ora 17:00, intro-ul de spectacol ne-a strigat pe toți din culise. Toată lumea avea emoții. "Succes, succes, succes", se auzeau urări de peste tot. Ne-a luat așa de repede începutul de spectacol că nici n-am apucat să ne dăm seama… 3,2,1 și eram pe scenă… și mii de ochi priveau la noi. 
Copiii țipau fericiți iar părinții aveau zâmbete largi pe toată fața. Noi, de pe scenă, trăiam o senzație nouă. Eram sus, atât de sus să putem fi văzuți de peste tot. Eram în lumină și venea spre noi un val de iubire pe care ai vrea să-l cuprinzi și să-l iei cu tine acasă. Nu mai sunt sălițele acelea în care vedem și ochii din ultimul rând, dar e o energie pe care numai în sălile mari o trăiești. E un val de bucurie pe care l-am trăit la spectacolele mari, văzute în sălile de sport din capitalele europene. 
Când vezi copilașii tremurând de fericire sau părinții plângând de emoție, simți că ziua aceea nu a trecut degeaba și că 10 ani de muncă joacă "Alunelul" în fața ochilor tăi. O oră de spectacol zboară fără să apucăm să ne dăm seama ce ni se întâmplă. La final, când cad confetti din tavan simți cum iau cu ele și ultimele grame de putere și cauți un colțișor în care să te ascunzi și să te gândești, cu mintea limpede: "Chiar mi se întâmplă?"
După spectacolul de la Timișoara m-am ascuns în spatele scenei să pot plânge de fericire. Să vorbesc cu EL și să-i spun:
Nu-l ratați! Veniți în orașul cel mai apropiat vouă. Luați-vă locurile pe care vi le permiteți și bucurați-vă împreună cu copiii voștri de o întâlnire absolut specială. Sigur că am vrea să putem îmbrățișa fiecare copil, să ne pupăm și să facem poze. Dar, E IMPOSIBIL. 🙁 FIZIC, nu avem cum. Dar pentru ei, să fie în același loc cu noi, să respire aceeași bucurie, să ne vadă acolo în carne și oase, este la fel de important cum e pentru voi, oamenii mari, să vă întâlniți idolii. Faceți-vă un cadou de început de primăvară și oferiți-vă o oră în care bucuria celor mici e hrană pentru sufletul celor mari. Aș fi vrut să am așa ceva acum 10 ani. 
Din păcate, generația copilului meu nu a avut parte de Gașca Zurli. De-aia am inventat-o. Pentru toți cei care au venit de la Maya încoace și pentru că Zurli este un bulgăre de lumină, culoare și veselie într-o țară care vrea să iasă din lumea lucrurilor gri.
Organizatorii au avut grijă de noi. Ne-au adus prăjituri, ne-au întrebat de o mie de ori dacă totul este în ordine, au rezonat cu noi, s-au implicat și s-au emoționat și de o parte și de alta a baricadei.
