• Prima vară fără vacanță, dar cu cele mai mari satisfacții.

    Prima vară fără vacanță, dar cu cele mai mari satisfacții.

    Am folosit timpul pentru ceea ce iubesc cel mai mult: Maya, mama, proiectele dedicate copiilor și prietenii.

    Am înregistrat cântece noi (abia aștept să le auziți), un serial „Gașca Zurli: Back to School”, care apare în curând, lansarea noii echipe, ZurliLand la cel mai mare festival de familie din România (peste 10.000 de părinți și copii) și prima ediție Untold Kids School of Magic. Și vara încă nu s-a terminat.

    Săptămâna viitoare lansăm turneul din toamnă. Fiți pe fază, toți cei care sunteți nerăbdători să vă întâlniți cu noi în noua formulă Gașca Zurli!

    #ReAMR

  • Acum 11 ani am făcut primul teambuilding cu Zurli

    Acum 11 ani am făcut primul teambuilding cu Zurli

    Ce se face într-un teambuilding?

    Se ia toată echipa, de la manager la șofer, se duc toți oamenii într-un loc în care, timp de câteva zile, experimentează lucruri pe care nu le fac în mod normal, în activitatea lor profesională.

    Am organizat tot felul de teambuildinguri de-a lungul anilor. Sunt fericită că am reușit să-i duc pe colegii mei in Cappadoccia, să zburăm cu balonul, în Paris, la ultimul concert Coldplay din Europa, în Israel, să vedem locurile sfinte, în Deltă, la munte, la mare. Toate astea, până să înceapă pandemia.

    De un an de zile nu ne-am mai întâlnit în formulă completă. Așa că mi-am luat inima în dinți și, în cel mai greu an (financiar și emoțional), am organizat un teambuilding.

    Ne-am împărțit în 3 echipe, alese în așa fel încât să fie echilibrate. Împărțirea s-a făcut de acasă, că să putem pregăti toate detaliile din timp. Fiecare echipă a avut un lider și s-a muncit mult la capitolul idei până când am ajuns la locație. Am găsit o vilă foarte frumoasă – Casa Margo, în Râșnov, și am ales o perioadă în care nu aveam nimic foarte important de făcut.

    În prima zi, Echipa 1 a gătit pentru toată lumea (16 oameni): mic dejun, prânz și cină, iar Echipa 2 a pregătit programul de entertainment de după cină. Echipa 3 a fost liberă. Asta s-a întâmplat prin rotație, în cele 3 zile de teambuilding.

    Prima echipă s-a întrecut în creativitate: dimineața am avut mic dejun american, la prânz – franțuzesc și seara unguresc. De la meniu la costumația lor, la abordarea clienților și atmosfera din “restaurant”, totul a fost ales în cele mai mici detalii. Ei au făcut programul de entertainment în ultima seară și au ales un program special, românesc, în jurul unui foc în curte, unde am fost invitați să ne lasăm cuceriți de emoții.

    Echipa 2 (din care am făcut și eu parte) a punctat la surprize: micul dejun a fost după chipul și obiceiul unor colegi (trebuia să știi că dacă o să comanzi meniul Răzvan, îl primești în cameră, meniul Ghiță e pe bază de fructe și legume, iar în meniul șoferului primești cafea cu țigări).

    Prânz mai românesc decât la Echipa 2 – ciorbă rădăuțeană cu salată boeuf, șnițel, cartofi piure și tort de mere, nu există. Iar cina a fost mai mult pe cântat decât pe mâncat. Această echipă, în seara de entertainment, a organizat un escape room. Toți participanții au fost legați la ochi și au trecut prin mai multe probe care le-au pus răbdarea și atenția la grea încercare.

    Echipa 3 ne-a dus într-o cu totul alta zonă: Zona ZEN. De la petalele presărate pe scări, la echipamentul pregătit și servirea într-o atmosferă plină de iubire, compasiune și empatie, până la meniul bazat pe hrană sănătoasă, totul a fost impecabil. Programul lor artistic a stârnit hohote de râs, pentru că ei și-au inversat rolurile și au recreat o situație în care ne-am regăsit fiecare cu fixurile și obiceiurile lui.

    Am discutat, am votat, am premiat (premii simbolice), ne-am distrat. Dar, mai ales, am avut 3 zile în care să ne reconectăm.

    Ne-am dat seama cât de mult am crescut în această pandemie, ce frumos am evoluat, fiecare personal și apoi în echipă și am înțeles exact încotro ne îndreptăm.

    O astfel de experiență unește, sudează și relaxează o echipă. Iar noi am avut ocazia să ne amintim cine suntem și ce dorim.

    Dacă aveți nevoie de o mână de ajutor în organizarea unor teambuilding-uri pentru echipele voastre, am împărtășit cu mare drag experiența noastră.

  • Gașca Zurli, cel mai original brand de spectacole pentru copii din România

    Gașca Zurli, cel mai original brand de spectacole pentru copii din România

    Gașca Zurli a primit trofeul pentru Cel mai original brand de spectacole pentru copii din România la Summitul Forbes Brands for Kids, ediția 2019.

    Când spui Forbes, spui vis mare și frumos. Atunci când am pornit cu Zurli la drum nu am visat că o să ajung în paginile revistei, la fel cum nici prin cap nu mi-a trecut că o să fiu și premiată de Forbes. Dar iată că, în Romania, dacă te ții de treabă, sunt oameni care apreciază și aleg să îți recunoască meritele. Mulțumesc, Raluca Michailov! Mulțumesc, Forbes România. Prietenia voastră mă onorează și mă obligă să duc Zurli și mai sus., declară Mirela Retegan, fondatorul Zurli.

    Este al treilea an consecutiv în care Gașca Zurli se bucură de aprecierea părinților din România conform studiului realizat D&D Research și a celor mai cunoșcuți specialiști în domeniu.

    Summitul Forbes Brands for Kids, ajuns la a cincea ediție, a adus în fața publicului cei mai importanți specialiști – medici, experți în parenting, reprezentanți ai mediului de business și autorități care au dezbătut subiecte importante legate de sănătatea și educația copiilor.

    Gașca Zurli este cea mai îndrăgită trupă pentru copii din România, succesul ei având ecou nu doar în țară ci și peste hotare, unde susține lunar spectacole pentru copiii românilor din diaspora. Tot în 2019, Gașca Zurli a primit butonul de aur pentru cei peste 1 milion de abonați de pe canalul de YouTube Zurli, iar prin campaniile sociale derulate de-a lungul anului a mobilizat mii de români să se implice în acțiuni dedicate copiilor nevoiași.

  • Povestea Zurli

    Povestea Zurli

    Zurli este cea mai mare companie privată de evenimente pentru copii, din România. Spectacolele noastre sunt despre magia care apare când li se spune copiilor povestea potrivită sufletului lor. Noi am transformat ideea de educație (plictisitoare, neatractivă pentru copii) într-un spectacol al imaginației, pe care cei mici îl pot accesa oricând pentru a face lumea din jurul lor mai bună și mai frumoasă.

    Povestea Zurli s-a născut pe o nevoie existentă – dorința creatoarei Mirela Retegan de a-i explica fiicei ei lumea din jur într-un context pozitiv, educativ, care să-i dezvolte imaginația și să-i dea încredere în ea. Mirela a ridicat dragostea pentru copilul ei la nivel de fenomen național.

    „Ne-am transformat spectacolele într-o platformă pentru a le da mai multă încredere copiilor, pentru a-i învăța lucruri care să-i motiveze și să-i ajute să relaționeze mai ușor cu cei din jur.” 

    Zurli e prima companie din România care și-a conceput spectacolele și evenimentele luând în considerare și efectul post spectacol. Zurli integrează părinții în lumea copiilor. Zurli construiește pentru copilul tău, împreună cu tine, cele mai frumoase amintiri din copilărie.

    Gașca Zurli este trupa fenomen naţional pentru copiii din România. Este cel mai mare brand  pentru copii 100% românesc.

    Gașca Zurli are un success răsunător pentru că a transformat educaţia formală într-un spectacol magic al imaginaţiei.

    Peste 850.000 de abonaţi pe canalul de YouTube, 2 producţii de televiziune la TVR1 si NaţionalTV, 5 DVD-uri în tiraj de peste 20.000 unităţi. Peste 700.000.000 de milioane de vizualizări. Peste 300.000 de urmăritori pe paginile de Facebook.

    Record la bilete vândute – în medie 55.000 de spectatori pe un turneu. Au ajuns în peste 40 de oraşe din România, UK, Ungaria, Republica Moldova, Danemarca, Germania. Record de săli sold-out în România şi străinătate. Hit-ul AM O CĂSUŢĂ MICĂ le aparţine şi a adunat peste 70 de milioane de vizualizări.

    Cd-urile, cărţile, jocurile, sunt cele mai căutate produse româneşti pentru copii. 

    Gașca Zurli reuşeşte să adune la spectacole zeci de mii de părinţi şi copii, a umplut Sala Palatului, 5.000 de spectatori, şi a adunat de 1 iunie 2016 peste 10.000 de oameni la Palatul Știrbey, fără nici un alt nume pe afiş. 

    Gașca Zurli s-a născut în mintea şi în inima Mirelei Retegan, femeia care a dus dragostea pentru copilul ei la rang de fenomen naţional. Lumea din spectacolele Gașca Zurli este o lume magică, plină de bucurii și zâmbete. De nerăbdare, micuții spectatori vin și cu o oră înainte de începerea show-urilor. Pentru noi fiecare copil este unic, așa că îi tratăm pe toți cu aceeași atenție și dragoste.                        
    Gașca Zurli are 16 spectacole diferite care au făcut înconjurul ţării şi au schimbat relaţiile dintre părinţii şi copiii din România. La spectacolele Zurli familiile descoperă că  “joaca e limbajul iubirii dintre părinţi şi copii”, aşa cum ii place Mirelei să-şi descrie creaţia.

    • 2 milioane de fani la nivel national;
    • 200.000 de spectatori/ an;
    • Peste 100 de reprezentatii/ an in toata tara;
    • 50 de orase acoperite;
    • Sute de mii de fani activi pe retelele de socializare;
    • Peste 200.000 de fani pe conturile de Facebook Gasca Zurli, Fetita Zurli;
    • Peste 800.000 de abonati pe YouTube;
    • 80.000 DVD-uri vandute in toata tara; 80.000 de CD-uri vandute la nivel national;
    • 100  de cantece originale;
    • 16 spectacole productii proprii; 6 personaje originale.

    Povestea Zurli crește în fiecare zi, cu fiecare spectacol jucat, cu fiecare zâmbet pus cu grijă și iubire pe fețele micuților spectatori și pe al părinților. Lumea Zurli are cei mai frumoși părinți și copii. 

  • Jurnal de turneu. Cluj-Napoca

    Jurnal de turneu. Cluj-Napoca

    Am plecat din Cluj acum 30 de ani. Terminam liceul Ady-Şincai, liceul de filologie-istorie.

    Acum 30 de ani, am plecat din Cluj cu o geantă plină de vise. Multe şi mărunte.

    Acum 30 de ani, nu exista nici democraţia, nici Zurli şi nici Polivalenta.

    Acum 30 de ani, mama ar fi vrut să merg la o şcoală militară, bunica spera să mă mărit cu un preot ca să muncească femeile din parohie în locul meu şi tata, tata își dorea să întru la facultate ca să mă distrez şi să trăiesc toate aventurile pe care el le-a ratat, însurându-se la 22 de ani.

    Acum 30 de ani, geanta mea era mare. Plină de multe griji şi cu câteva vise. Visele celorlalţi. Eu aş fi vrut să fiu profesoară. Să mă bucur de copii. Atât îmi doream. Şi să călătoresc. Peste tot.

    După 30 de ani dorm mai mult în hoteluri decât acasă, sunt un fel de profesor care le predă părinţilor lecţia curajului de a creşte copii fericiţi şi mi-a dat Dumnezeu dragostea atâtor copii, încât de multe ori am senzaţia că inima mea nu o mai poate cuprinde.

    M-am întors în Cluj după 30 de ani să trăiesc una dintre cele mai frumoase experienţe din viaţa mea – cel mai mare spectacol, pentru copii, din România. 

    Nu am cum să nu-mi amintesc, vorba ardeleanului, "unde-am fost şi unde am ajuns".

    Primul spectacol l-am jucat în Cluj, acum 4 ani, într-un cinematograf. Era un eveniment caritabil organizat de o asociaţie. Apoi a urmat Cinema Republica şi Casa Studenţilor. Acum 2 ani, cele 1000 de locuri de la studenţi s-au vândut în 3 zile. Aşa că am mai suplimentat un spectacol… şi încă unul. Şi uite-aşa am ajuns să jucăm 3 spectacole în aceeaşi zi. Greu. Epuizant. Frumos şi extrem de solicitant. Aşa că gândul  de a face următorul spectacol în Polivalentă,'a venit, cumva, firesc. Atunci când a fost formulată prima oară ideea, am simţit că mi se înmoaie genunchii. Mi s-a pus un nod în stomac şi am simţit că îmi fuge pământul de sub picioare.

    •          Polivalentă, eşti sigur? L-am întrebat pe Bogdan, partenerul meu şi omul care se ocupă de organizarea evenimentelor noastre.

    •          Păi am avut 3000 de spectatori într-o singură zi la Casa Studenţilor… până la 8000 e un pas.

    Un pas mare care ne-a dus într-o nouă etapă. Un pas imens de la Clubul Ţăranului din Bucureşti (locul în care am vândut primele bilete)  la Polivalenta din Cluj- cea mai mare sală din România.

    5 octombrie rămâne o zi în istoria Zurli. E ziua în care ne am depăşit fricile, emoţiile, ziua în care am învăţat cum să dăm şi să primim iubire din mii de inimi. Să vezi atâtea perechi de ochi uitându-se la tine cu toată dragostea… poate să fie o experienţă din amintirea căreia să te hrăneşti o viaţă de om.

    5 octombrie a fost pentru mine cea mai lungă zi din acest an. M-am trezit la 6.30 să ajung la Impuls FM şi până seara la 7 am trăit o lume de întâmplări. Încă nu m-am obişnuit cu părinţii care mă recunosc şi ştiu exact cu ce mă ocup, încă nu-mi vine să cred că oamenii îmi oferă cafele, prăjituri, flori în schimbul unei poze pentru copilul lor sau pur şi simplu, pentru că iubesc ceea ce fac.

    În ziua celui mai mare spectacol din viaţa mea, am ales să mă plimb singură. Să mă bucur de străduţele ascunse din spatele bulevardelor din Cluj, să beau cafea şi să mănânc în locuri ferite de agitaţie… am ales să fiu doar eu cu mine şi cu tot bagajul de emoţii şi gânduri. În ziua celui mai important spectacol, am mâncat la Manger- un restaurant mic şi cochet al unui băiat -Silviu Chelaru , un chef cunoscut de telespectatorii emisiunilor culinare. În ziua celui mai important spectacol am bătut Clujul la pas. Am luat din energia acestui oraş special. M-am gândit la tot drumul parcurs. Am plecat din Cluj acum 30 de ani. Cu o valiza plină de griji. M-am întors să trăiesc cea mai frumoasă dintre toate experienţele de până acum.

    Nu există suficinte cuvinte prin care să mulţumesc. Tuturor celor pe care eu i-am întâlnit în aceşti 30 de ani. Sunt sute de oameni importanţi. Şi fiecare merită cel să fie menţionat. Într-o zi o să fac asta. Acum mă opresc puţin să mă bucur de treapta pe care am ajuns, urcând scara pas cu pas. 

    Show must go on. Urmează Botoşani. Un oraş în care nu cred că am mai fost vreodată.

  • Vino pe 17 iunie la Palatul Știrbey să intri cu Gașca Zurli în Cartea Recordurilor!

    Vino pe 17 iunie la Palatul Știrbey să intri cu Gașca Zurli în Cartea Recordurilor!

    Hai să intrăm împreună în Cartea Recordurilor!   

    Dacă ești unul dintre părinții buni pe care eu i-am întâlnit în ultimii ani, hai cu mine să arătăm lumii, toți părinții frumoși ai României. 

    Pe 17 iunie, la ora 18.00, vino la Festivalul Familiei Zurlandia să cânți și să dansezi impreună cu noi "Rempompi", pe cel mai mare teren de joacă din România.

    Ne-am pus o dorintă, iar tu ești parte din ea! Pe 17 Iunie, la Domeniul Știrbey, România bate Elveția la joaca în familie.

    “În 10 ani de când am pornit acest frumos vis Zurli am întâlnit sute de mii de copii și părinți. Familii minunate care mi-au rămas în inimă și care prin dragostea lor au dus povestea Zurli atât de sus. Așa că am vrut ca după 10 ani să întorc toată dragostea asta, să dau fanilor noștri ceva care să rămână scris în istoria amintirilor frumoase din țărișoara asta. Am decis să fac cel mai mare festival pentru familie din România și am chemat reprezentanții Guinness Book să vadă cu ochii lor ce părinți minunați și ce copii extraordinari are România. Merităm să intrăm în Cartea Recordurilor cu mii de copii și părinți care se joacă impreună și fac aceleași mișcări într-un anumit interval de timp” spune Mirela Retegan, fondatorul Zurli. 

    Hai cu noi în cea mai Zurli poveste din istorie, hai să batem un record mondial! 

    Intră pe www.zurlandia.ro și cumpără din timp bilete la festival. Am pregătit o mulțime de alte surprize.

  • Unde ne vedem in perioada urmatoare!

    Unde ne vedem in perioada urmatoare!

    Daca vreti sa va intalniti cu mine in perioada urmatoare, aveti mai jos programul meu.

    25 MAI -oa 8.00 petrecere surpriza intr-o comuna, aniversarea unui baiat special. 

    25 MAI ora 12.45 Bookfest in direct la TVR.

    27 MAI sambata 10.00- Antrenorul Parintilor- HOTEL TIMISOARA, sala Viena

    27 MAI sambata 18.00- GAȘCA ZURLI SHOW- IULIUS MALL TIMISOARA

    28 MAI duminica- 17.00- GAȘCA ZURLI SHOW- Shopping City – SIBIU, aer liber

    29 MAI luni- 18.00- GAȘCA ZURLI SHOW- TARGU MURES, Cartierul Unirii, aer liber  

    31 mai Spectacol caritabil ptr. nevazatori 

    01 IUNIE -joi- GAȘCA ZURLI SHOW- BUCURESTI

    02 IUNIE- vineri- 18.00- GAȘCA ZURLI – 10 ZURLI SHOW, Cetatea Carolina ALBA IULIA, aer liber

    03 IUNIE- sambata- 17.00- GAȘCA ZURLI SHOW- Veranda Mall BUCURESTI, aer liber

    04 UNIE- duminica- 11.00- GAȘCA ZURLI SHOW- Domeniul Manasia, aer liber

    05 IUNIE- luni- 19.00- GAȘCA ZURLI SHOW- FAGARAS, aer liber

    08 iunie -speaker eveniment Unica

    10 IUNIE-sambata- 12.00- GAȘCA ZURLI SHOW- Dino Park RASNOV, aer liber

    11 IUNIE duminica- GAȘCA ZURLI SHOW- BUCURESTI

    16 IUNIE—vineri 17.00- GAȘCA ZURLI SHOW- TURNU MAGURELE, aer liber

    17/18 IUNIE- sambata- duminica- FESTIVALUL FAMILIEI ZURLANDIA- STIRBEY, BUFTEA

    25 IUNIE- duminica LONDRA – GAȘCA ZURLI SHOW – 10 ZURLI SHOW
    Detalii pe www.zurli.ro

  • Turneul Vieții a început la Timișoara

    Turneul Vieții a început la Timișoara

    Am văzut spectacole mari în săli de sport din capitale europene. 17148690_1222834727752163_483999887_o Am văzut artiști care făceau să vibreze zeci de mii de oameni. Am trăit în gradene bucurii imense pentru mine și fata mea. M-am dus cu ea până în Viena să o vadă pe Pink, la Dublin să-i întâlnească pe idolii ei de la One Direction și Barcelona pentru Adel. Cred că sunt printre cele mai frumoase lucruri pe care le-am făcut pentru ea. Nu a costat puțin, nu am stat niciodată în față, nu mi-am permis bilete VIP. Aș fi vrut. Și, într-o zi probabil că așa o să fie. La Pink am stat în penultimul rând, într-o sală de 20.000 de oameni. Dar asta nu mi-a luat bucuria de a-i face ei o bucurie. Am plâns tot show-ul, simțindu-mă norocoasă și binecuvântată că pot să fiu acolo și să o văd pe femeia aceea cum ne dă o bucată din sufletul ei. Fericirea copilului meu a meritat tot drumul, tot efortul, toată cheltuiala. Acestea sunt experiențe din care ea poate învăța foarte multe. Pe asta am mizat când am pus la cale turneul. Pe faptul că și noi românii putem face asta. Că și copiii români merită să trăiască o astfel de emoție. Gașca Zurli este astăzi cel mai iubit artist al copiilor din România. Și, așa cum eu m-am dus până la Viena ca Maya să o poată vedea pe Pink, așa au venit la Timișoara părinți din Caransebeș, Sânnicolau, Lugoj sau Drobeta Turnu Severin. Pe asta m-am bazat. Și pe acești părinți. Care fac diferența dintre un spectacol oarecare și un eveniment. Un spectacol la care te poți duce în orice sală de teatru din România și un show pentru care muncesc peste 100 de oameni și care implică o zi numai pentru montarea scenei, sunetului și decorului. Acei părinți mi-i doresc în sală. Pe acei părinți care vor să le ofere copiilor lor altceva. Din fericire, nu sunt singură în povestea asta minunată. Avem un sponsor: Carrefour. Oamenii extraordinari de la Carrefour au înțeles perfect povestea mea și au ales să asocieze imaginea lor cu a noastră pentru că știu că la Zurli eu fac lucruri frumoase, curate. Așa am putut ține prețul într-o zonă în care să-și poată permite oricine să dea 7 euro pe un bilet. Sau 30 euro pentru zona VIP. Așa se face peste tot. Ăsta e felul în care se face cumva compensarea emoțională a diferenței de vizibilitate. Pentru că, în rest, spectacolul se vede la fel de bine de peste tot, se aude impecabil iar ecranele ne aduc până în fața ochilor din ultimul rând. Turneul vieții, cu toate implicările lui, este pentru mine provocarea provocărilor. Este ceva la care eu am visat mereu și care astăzi mi se întâmplă. 17149030_1222834837752152_1460595549_o 17121667_1222834847752151_949090394_o Când am intrat în Sala Sporturilor din Timișoara mi s-au înmuiat genunchii. Am simțit că rămân fără aer și că îmi trebuie o mască de oxigen ca să mai pot respira. Totul era fooarte mare. Scena: un mastodont de fiare; sunetul: un container de boxe; ecranele: milioane de puncte luminoase; sala: foarte multe scaune; tavanul: prea înalt… “Mamă, mamă,  măiculiță, ce mă fac… în ce am intrat? Cum scot eu cămașa?” Știam că toată lumea e pe poziții, că absolut toți știau ce au de făcut dar, cumva, toți așteptau semnalul de la mine. Eu aleg tonul pe care se face muzica în Zurli. Eu pot aduce furtuna sau liniștea. Și, era ca înainte de buletinul meteo: ce vreme se anunță. Și-atunci, am trimis câteva raze de Mirela, furate dintr-un colț de soare care ne aștepta la Timișoara. Alegem să pornim lucrurile mari și drumurile lungi din Timișoara pentru că venim în țară cu un aer de vest. Pentru că oamenii de-acolo ne-au purtat mereu noroc și pentru că părinții din Timișoara se mișcă foarte, foarte repede și biletele se vând într-un timp record, iar pentru noi e un impuls fantastic. 17121751_1222834857752150_707953575_o Am ajuns la sală cu câteva ore bune înainte de spectacol. Am văzut cum se construiește fiecare moment, cum scena se ridică și în jurul ei totul prinde culoare. La ora 17:00, intro-ul de spectacol ne-a strigat pe toți din culise. Toată lumea avea emoții. "Succes, succes, succes", se auzeau urări de peste tot. Ne-a luat așa de repede începutul de spectacol că nici n-am apucat să ne dăm seama… 3,2,1 și eram pe scenă… și mii de ochi priveau la noi. 17176185_1222834834418819_1690505132_o 17142501_1222834827752153_391499566_o 17121558_1222834824418820_1544547905_o 17176220_1222834821085487_757021307_o 17176129_1222834817752154_1467250207_o 17105889_1222834814418821_1484266180_o 17142379_1222834807752155_1586695532_o 17142505_1222834801085489_1754971708_o 17121527_1222834787752157_1096621691_o Copiii țipau fericiți iar părinții aveau zâmbete largi pe toată fața. Noi, de pe scenă, trăiam o senzație nouă. Eram sus, atât de sus să putem fi văzuți de peste tot. Eram în lumină și venea spre noi un val de iubire pe care ai vrea să-l cuprinzi și să-l iei cu tine acasă. Nu mai sunt sălițele acelea în care vedem și ochii din ultimul rând, dar e o energie pe care numai în sălile mari o trăiești. E un val de bucurie pe care l-am trăit la spectacolele mari, văzute în sălile de sport din capitalele europene. 17101233_1222834714418831_205419247_o 17101354_1222834737752162_303376371_o 17105759_1222834791085490_1663092354_o Când vezi copilașii tremurând de fericire sau părinții plângând de emoție, simți că ziua aceea nu a trecut degeaba și că 10 ani de muncă joacă "Alunelul" în fața ochilor tăi. O oră de spectacol zboară fără să apucăm să ne dăm seama ce ni se întâmplă. La final, când cad confetti din tavan simți cum iau cu ele și ultimele grame de putere și cauți un colțișor în care să te ascunzi și să te gândești, cu mintea limpede: "Chiar mi se întâmplă?"

    10 ani de muncă adunați într-o oră de energie pură.

    O oră în care dai și dai și dai emoție și primești aplauze. Și din nou dai și dai și dai energie și primești zâmbete. Și dai și dai iubire și primești iubire.

    Un spectacol Zurli este o oră de antrenament de joacă, o oră în care exersăm cum dăm și cum primim iubirea. “Iubește-mă mamă, iubește-mă tată”, cântecul nou, face să bată și inimile pereților care sigur au și ei părinți. Mesajul acestui cântec ajunge până, hăț, departe în amintirile fiecărui suflet din sală. 17142151_1222834771085492_433483224_o După spectacolul de la Timișoara m-am ascuns în spatele scenei să pot plânge de fericire. Să vorbesc cu EL și să-i spun:

    " Mulțumesc Doamne, că mi -ai făcut cărare să-mi fie drumul mai ușor până aici! Mulțumesc Doamne, că mi-ai trimis atâția oameni minunați să mă ajute! Mulțumesc Doamne, că mi-ai dat misiunea asta frumoasă și munca noastră face mult mai frumoase viețile a sutelor de mii de copii din România!”

    Eu știu că nu mi se datorează nimic din ceea ce trăiesc. Știu că treaba mea este doar să-mi fac treaba. În rest, are El grijă de-acolo, să așeze piesele corect în puzzle-ul meu. Trebuie doar să am încredere că sunt pe drumul meu și să muncesc cu bucurie. Spectacolul “Zece ZURLI”, este spectacolul nostru aniversar. Omagiem 10 ani de dăruit și primit iubire. E un spectacol unic și ne-am dorit să-l ducem și în țară și să-l dăruim prietenilor noștri. Am început la Timișoara. Continuăm la Chișinău și în alte 18 spectacole din toată țara. 17142283_1222834864418816_406760973_o Nu-l ratați! Veniți în orașul cel mai apropiat vouă. Luați-vă locurile pe care vi le permiteți și bucurați-vă împreună cu copiii voștri de o întâlnire absolut specială. Sigur că am vrea să putem îmbrățișa fiecare copil, să ne pupăm și să facem poze. Dar, E IMPOSIBIL. 🙁 FIZIC, nu avem cum. Dar pentru ei, să fie în același loc cu noi, să respire aceeași bucurie, să ne vadă acolo în carne și oase, este la fel de important cum e pentru voi, oamenii mari, să vă întâlniți idolii. Faceți-vă un cadou de început de primăvară și oferiți-vă o oră în care bucuria celor mici e hrană pentru sufletul celor mari. Aș fi vrut să am așa ceva acum 10 ani. 17142412_1222834747752161_31099819_o Din păcate, generația copilului meu nu a avut parte de  Gașca Zurli. De-aia am inventat-o. Pentru toți cei care au venit de la Maya încoace și pentru că Zurli este un bulgăre de lumină, culoare și veselie într-o țară care vrea să iasă din lumea lucrurilor gri.

  • Jurnal de turneu în UK.  Londra

    Jurnal de turneu în UK. Londra

    Pot să fiu foarte subiectivă. Londra este orașul meu de suflet. Din tot ce am vizitat pe lumea asta aici m-aș întoarce oricând și îmi doresc într-o zi să locuiesc aici. Așa că am fost foarte fericită să vin cu Gașca Zurli și să facem un spectacol pentru copiii românilor stabiliți aici.

    13493251_10204993989647943_1132928306_o 13509294_10204993992088004_2061444959_o

     

    Centrul Londrei este plin de teatre. Are câte unul pe fiecare stradă. Mai mari, mai mici, mai ascunse sau mai la vedere. Al nostru e unul foarte cunoscut, chiar la intersecția câtorva puncte importante.

     

    Așa că, în ziua spectacolului, am ajuns cu câteva ore mai devreme și am profitat de o zi cu soare să ne plimbăm îmbrăcați în personaje. Cu toate că ei sunt extrem de obișnuiți cu astfel de apariții, am atras toate privirile.

    13467317_10204993990607967_786496385_o

     13499622_10204993989687944_921377424_o

    Am avut și cel mai simpatic succes: o japoneză a rugat-o pe Fetița Zurli să-i facă o poză cu Zâna Bună. Ați înțeles bine. Nu Fetița Zurli a fost cea cu care să se facă poza, ci ea a fost cea care a făcut-o. S-au facut tot felul de glume de interior gen: "invidioasa", de către restul echipei.

     

    13509608_10204993989447938_1362225480_o

    De departe minutul de aur a fost întâlnirea cu tăticul român cu care am încercat să filmăm pentru fetița lui din țară, dar în mijlocul filmării a plecat pentru că îl podidise plânsul pe stradă. Atâta fericire, atâta nerăbdare rar am întâlnit.

    13493711_10204993989607942_1855044189_o

     

     

    https://www.youtube.com/watch?v=BK04T48-PiI

    A început spectacolul și de la prima secundă până la ultima, aproape 400 de inimi românești au bătut cu noi la unison. Erau burete. Preluau fiecare glumă, fiecare dublu înțeles și ne răspundeau pe măsura entuziasmului nostru. Nu-mi puteam lua ochii de la ei. O oră în care oamenii aceștia au stat cu zâmbetul desenat pe față, au râs și-au plâns împreună cu noi. Au aplaudat bucuroși după fiecare cântec și am strigat împreună "Hai România!". Spectacolul a fost înaintea meciului cu Albania.

    13442224_1293291500700707_8310383995431424077_n13428399_1293290634034127_1264545117194490861_n13450901_1293290334034157_2150619514407026702_n13502092_1293289424034248_7225565849324670745_n13508851_1293288857367638_5984000044260094412_n

    Ne-am încărcat de îmbrățișări și de pupici cu sclipici, am dat autografe și am promis că revenim. La toamnă. Și la primăvară și la toamna viitoare… și tot așa, cât ne-or ține puterile și cât ei ne-or vrea în viețile și în timpul lor liber. Ne-am despărțit cu greu de ei și parcă simțeam cum ducem cu noi tot dorul lor de-acasă. Au ales o lume mai bună pentru ei și copiii lor, mai civilizată, mai educată, mai sigură dar, acolo în piept, inima lor bate în ritmuri de călușari și sufletul lor cântă în tril de ciocârlie. Noi am revenit după spectacol în cabină și am lăsat lacrimile să curgă. Preluasem de la ei toată emoția. 13493524_10204994040769221_1058952678_o13517904_10204994040209207_1427785757_o Organizatorii au avut grijă de noi. Ne-au adus prăjituri, ne-au întrebat de o mie de ori dacă totul este în ordine, au rezonat cu noi, s-au implicat și s-au emoționat și de o parte și de alta a baricadei.

    După spectacol am fost invitați la cină. Într-un restaurant românesc. Am cunoscut-o pe Mariana, mama unei fetițe care din păcate nu a putut să ne vadă pentru că avea febră. În schimb, în restaurant, erau 2 botezuri și noi ne-am întâlnit cu români care ne-au recunoscut și s-au bucurat să facem poze pentru copiii lor de-aici sau de-acasă.

     

    Ne despărțim cu greu de Londra după o zi în care ne-am plimbat, am vizitat, am râs și am trăit experiențe minunate.

     

    13480272_10204994010528465_1010923191_n 13487685_10204994010368461_1574323926_n 13493285_10204993993608042_223806496_o 13499665_10204993993328035_2039449631_o

    Pentru copilul meu ziua a fost absolut specială, tot ceea ce a trăit.

    13467611_10204993999048178_949138828_o13467598_10204994000448213_279493593_o

     

    Mini vacanța cu noi la Londra s-a încheiat cu una dintre cele mai mari surprize din viața ei: s-a întâlnit, întâmplător, pe stradă cu personajul principal din Urzeala Tronurilor. Eu nu am pus niciodată atâta pasiune, nici măcar pentru bărbații pe care i-am iubit. Maya s-a întâlnit cu Jon Snow și a plâns de fericire o jumătate de oră. Toată ziua numai despre asta a vorbit. Totul s-a întâmplat atât de repede încât nimeni nu a apucat să facă o fotografie.

    În schimb experiența, faptul că omul acela a dat mâna cu ea și i-a spus că e foarte fericit să o întâlnească, a devenit memorabilă.

     

    13518000_10204993996368111_74870772_o

    Abia așteptam să revenim la Londra. I-am molipsit pe colegii mei cu pasiunea mea pentru acest oraș. Doamne câți prieteni ne-am făcut.

    13493365_10204994002208257_1413275618_o 13499397_10204994002968276_512584366_o 13467804_10204994004088304_273665200_o 13509691_10204994006848373_305502897_o 13509526_10204994007528390_543753729_o 13467352_10204994009808447_111938004_o 13493527_10204994010128455_154294946_o

     

    Mulțumim Cristina, Sebastian, Alina, Veronica, Mariana, Loredana, George. A… despre Loredana vă povestesc separat pentru că merită să ne oprim puțin asupra lucrurilor pe care ea le face aici. Bine. Și despre Alina, Veronica, Cristina și Sebastian. Dar avem timp. Eu cred că acesta este începutul unei luuungi și frumoase prietenii.

     

    13493379_10204994037489139_61108952_o