• Antrenorul Părinților: Concluziile anului 2021

    Antrenorul Părinților: Concluziile anului 2021

    Ieri a fost ultima emisiune a ediției Antrenorul Părinților 2021. A fost o emisiune specială, emoționantă în care am făcut împreună cu Gáspár György o introspecție a anului ce urmează să treacă. 

     

    A fost ca un ping-pong al emoțiilor presărat cu gânduri de recunoștință și mulțumire. Am discutat pe baza a 10 întrebări și ne-am plimbat cu gândul prin tot ce a însemnat 2021 pentru noi. Nu au fost deloc întrebări simple, căci cel mai greu este să vorbim despre noi și realizările noastre, despre frici, succes și lecțiile învățate în urma unor experiențe trăite. 

     

    Las mai jos cele 10 întrebări și vă invit și pe voi să răspundeți la ele. Luați o foaie de hârtie și un pix. Analizați-vă gândurile și scrieți ce simțiți. Iar dacă vă simțiți confortabil puteți dezbate aceste teme cu cineva drag:

     

    1. Cum a fost 2021 pentru tine?

    2. Cine v-a predat cea mai importanta lecție anul acesta?

    3. Care a fost cea mai frumoasă întâlnire pe care ai avut-o în 2021?

    4. Care a fost felul în care anul acesta Dumnezeu, Universul ți-a arătat că trebuie să ai încredere?

    5. Care a fost experiența extraordinară care ți s-a întâmplat cel mai repede în acest an?

    6. Care a fost cea mai bună decizie din acest an?

    7. Care a fost persoana cea mai interesantă pe care ai întâlnit-o în acest an?

    8. Care a fost cel mai mare succes pe care l-ai avut anula acesta?

    9. Ce ți-a adus cea mai mare liniște anul acesta?

    10. Care consideri că este frica pe care ai depășit-o în 2021?

     

    Mai jos, emisiunea integrală: 

     

  • #FilmePentruPărinți – ,,Familie de-a gata” (,,Instant Family)

    #FilmePentruPărinți – ,,Familie de-a gata” (,,Instant Family)

    ,,Familie de-a gata” este un film emoționant, care tratează teme sensibile din care înțelegem că iubirea este singurul lucru pe care un copil și-l dorește.

     

    Pete și Ellie își dau seama într-o zi că tot ceea ce le lipsește în viața lor este un copil. Ajung fără să vrea în lumea adopțiilor și decid cu greu, că vor să fie părinții lui Lizzie- o adolescentă care a obosit să se plimbe dintr-o casă în alta, iar apoi iar, într-un centru de plasament. Doar că ea mai are alți doi frați: pe Lita și Juan.

     

    Astfel că, Pete și Ellie ajung părinți de 3, fără nicio idee despre cum se crește un copil, ce nevoie au și de fapt, cum să le vorbești pe limba lor. Din acel moment ei încearcă să fie un exemplu cât mai bun pentru copii și încearcă zi de zi să se apropie de ei în speranța ca într-un final să fie o familie. Însă, ei ajung să se confrunte cu experiențe diverse, iar Lizzie îi va pune în niște situații extrem de complicate.

    În final, cu toții ajung să fie unul de partea celuilalt, să se ajute și să se iubească. 

     

    Familia înseamnă o legătură de suflet pe viață, înseamnă susținere necondiționată, iubire și grijă.

     

    Comedia ,,Familie de-a gata" e inspirată de experiența personală a producătorului Sean Anders și îi are ca protagoniști pe Mark Wahlberg și Rose Byrne, alături de care îi regăsim pe Octavia Spencer, Tig Notaro și Margo Martindale, Julie Hagerty și Michael O’Keefe.

     

    Ați văzut filmul? Dacă da, cum vi s-a părut? Lasă-ne alte recomandări de filme la comentarii. Filmul poate fi vizionat pe Netflix și pe alte platforme de vizionare online. Vi-l recomandăm cu mare drag!

     

     

    Photo credit: cinemagia.ro

     

  • #FilmePentruPărinți – „Fiica președintelui”  („First Daughter”)

    #FilmePentruPărinți – „Fiica președintelui”  („First Daughter”)

    „Fiica președintelui" este un film despre familie și valorile acesteia, adolescență, iubire mai ales despre dorința de a fi tu însuți, oriunde te-ai afla.

     

    Povestea este una simplă, dar din care înțelegem extrem de multe. Sam, fiica președintelui american își dorește cu ardoare un sigur lucru: să aibă o viață normală. Să nu îi mai fie teamă să treacă prin mulțime pentru că va fi observată și să fie acceptată și iubită datorită personalității ei și nu datorită statutului social.

     

    Reușește să studieze departe de casă, însă nu se simte deloc confortabil alături de agenții Serviciului Secret care erau acolo pentru ea. Așadar, ea îi cere tatălui ei să reducă numărul agenților și să aibă mai multă libertate. Tatăl ei acceptă cu greu, însă în cele din urmă îi face pe plac.

     

    Filmul gravitează și asupra relației tată-fiică. O legătură extrem de frumoasă, plină de dragoste și înțelegere. Din dorința de a o proteja, îi oferă cea mai bună securitate. 

     

    Ca tată, nu mi-aș ierta dacă ai fi pățit ceva!

    Atunci când se îndrăgostește de James, se simte pentru prima dată înțeleasă și apreciată. Doar că, la scurt timp, se dovedește a el este tot un agent secret. Atunci dinamica relației tată-fiică se schimbă, iar ea se simte extrem de rănită. 

     

    În cele din urmă ea îi este alături tatălui la alegerile prezidențiale, punând mereu familia pe primul loc. Un film care vorbește despre valoarea și importanța familiei. Și cât de mult contează să fii acolo pentru oamenii dragi ție.

     

    Nu știu ce ar putea fi mai important decât familia.

     

    Ați văzut filmul? Dacă da, cum vi s-a părut? Lasă-ne alte recomandări de filme la comentarii. Filmul poate fi vizionat pe Netflix și pe alte platforme de vizionare online. Vi-l recomandăm cu mare drag!

     

     

    Photo credit: cinemagia.ro

  • #FilmePentruPărinți – „Întors pe Dos”  („Inside Out”)

    #FilmePentruPărinți – „Întors pe Dos” („Inside Out”)

    „Întors pe Dos" este printre cele mai bune animații create de Pixar și Walt Disney Productions. Recunoscuți pentru modul în care abordează subiecte mature în filme pentru copii, au reușit cu „Întors pe Dos" să creeze o lume a emoțiilor fantastică.

     

    Teoria filmului se învârte asupra faptului că emoțiile noastre – Bucurie, Frică, Furie, Dezgust și Tristețe sunt ghidate de un ,,centru de control”. Atunci când eroina noastra, Riley, trebuie să se mute împreună cu familia ei într-un nou oraș, centrul ei de control devine bulversat și începe să acționeze. Pixar propune o lume întreagă în capul nostru pe care o exploram atunci când toate emoțiile noastre se declanșează. O urmărim pe eroina de 12 ani care este ghidată de emoțiile rămase în camera de control – Furie, Frica si Dezgust, dar vedem și cum Bucuria și Tristețea îi păstrează vii toate amintirile micuței Riley.

     

    Normalitatea cu care sentimentele sunt tratate în animație este incredibilă. Ne aduce aminte de umanitatea din noi și o validează, o înțelege. Atât copiii cât și adulții sunt introduși lumii fantastice din capul lor și încep împreună cu personajul principal să se gândească la cum funcționează propriile lor emoții. Își pun întrebări: ,,Oare pe mine mă ghidează mai mult fericirea sau furia?”, ,,Cum mă influențează sentimentele?” și încep cu fiecare emoție să se cunoască mai bine.

     

    Filmul poate fi o introducere perfectă a unei conversații importante cu copilul tău, dar și cu tine însuți despre sentimente și modul în care acționăm în funcție de ele.

     

    „Întors pe Dos" ne îndeamnă să acceptăm toate emoțiile noastre, să le desenăm fețe și îi atribuim trăsături și sa le iubim. Chiar dacă dezgustul e verde și bucuria e galbenă, haideți să ne îmbrăcăm emoțiile. Să le facem un loc cât mai confortabil în capul nostru, pentru că vor fi cu noi până la sfârșitul vieții noastre.

     

    Ați văzut filmul? Dacă da, cum vi s-a părut? Lasă-ne alte recomandări de filme la comentarii. Filmul poate fi vizionat pe HBO GO și pe alte platforme de vizionare online. Vi-l recomandăm cu mare drag!

     

     

    Photo credit: cinemagia.ro

  • Fă, timp de o săptămână, două lucruri noi cu copilul tău, zi de zi

    Fă, timp de o săptămână, două lucruri noi cu copilul tău, zi de zi

    În fiecare săptămână, Gaspar îmi dă o provocare. Mie și tuturor ascultătorilor emisiunii Antrenorul Părinților.

    Cea de săptămâna asta mi-a dat ceva de lucru: fă zilnic împreună cu copilul tău două lucruri pe care nu le-ați mai făcut.

    Destul de greu, pentru că Maya e la mii de kilometri distanță. Și, totuși, ăsta poate fi un exercițiu foarte bun. 

    Am inventat repede o agendă pentru toată săptămâna. Vă las ideile mele, poate vă inspiră să faceți și voi “Provocarea lui Gaspar” pentru săptămâna asta. 

    Fă două lucruri noi în fiecare zi cu copilul tău. 

    1. Bea o cafea sau un suc într-un loc drăguț și gândește-te la mine.
    1.2. Caută într-o carte o frază pe care știi că mi-ar plăcea să o citesc. 

    2. Recomandă-mi o carte, trimite-mi o imagine cu coperta.
    2.1. Cumpără-mi o floare.

    3. Mănâncă la o masă ceva ce știi că mi-ar plăcea.
    3.1. Decupează litere și scrie-mi ceva pe o planșă.

    4. Alege un film pe care să-l vedem amândouă.
    4.1. Poartă astăzi ceva ce îmi aparține.

    5. Alege o persoană pe care o iubim amândouă și facem un videocall.
    5.1. Trimite-mi în fiecare oră câte un cântec pe care vrei să-l aud.

    6. Găsește un cadou pentru mine.
    6.1. Scrie pe o hârtie: ”Ești minunată!” și roagă 10 oameni să facă o poză cu pancarta.

    Putem să aplicam asta și în relațiile cu partenerii, cu prietenii, cu frații, cu colegii. Dacă vă place exercițiul, adaptați-l la persoanele cu care doriți să faceți aceasta provocare. 

  • #FilmePentruPărinți – ,,Narnia – Leul, Vrăjitoarea si Dulapul”

    #FilmePentruPărinți – ,,Narnia – Leul, Vrăjitoarea si Dulapul”

    ,,Narnia – Leul, Vrăjitoarea și Dulapul" este unul dintre cele mai importante filme din copilăria Mayei. Deși Walt Disney Productions a transformat cartea cu același nume într-o trilogie, primul rămâne clasic iar Maya îl descrie și astăzi că unul din cele mai influente filme din viața ei. 

     

    În timpul celui de al Doilea Război Mondial, patru frati, Lucy, Peter, Edmund si Susan sunt evacuați din Londra și duși la profesorul Kirke, care locuiește într-o casă plină de mistere. Printr-un simplu ,,de-a v-ați ascunselea", mezina familiei descoperă un portal către o lume fantastică unde întâlnește personaje mitice și animale vorbitoare. Narnia, aflăm ulterior, că este domnită de Vrăjitoarea Albă, iar destinul celor patru frați este simplu și clar: să salveze Narnia cu îndrumarea și mai apoi sacrificiul mărețului leu, Aslan.  

     

    Fantezia Narniei este cea care ne atrage atenția, însă povestea celor patru frați, greșelile lor și iubirea fundamentală pe care ei o simt unul față de celălalt, ne face să ne îndrăgostim de film. Personajul clar negativ, Vrăjitoarea Alba (Tilda Swinson) ne atrage cu magia și frumusețea ei, în timp ce leul pare a fi un mentor înțelegător, plin de căldură, un simbol al credinței.  

     

    Narnia subliniază curajul pe care îl avem atunci când dăruim și primim ajutor, dar mai ales importanța fiecăruia dintre noi. Toți frații au câte un rol extrem de important, demonstrându-ne faptul că împreună și doar împreună au putut ajunge acolo unde și-au propus.

     

    Filmul ne face să realizăm din nou cât de importante sunt relațiile familiale și totodată relațiile de prietenie.

     

    Ne aduce aminte să îi apreciem, să îi iubim și să îi iertăm pe oamenii din preajma noastră. 

     

    Celelalte filme din trilogie abordează teme similare și introduc personaje și întâmplări noi, dar primul film rămâne un clasic care, din punctul meu de vedere, ar putea fi văzut și apreciat de fiecare membru al familiei.

     

     

    Photo credit: cinemagia.ro

  • #FilmePentruPărinți- „Copiii de lângă calea ferată”  („The Railway Children”)

    #FilmePentruPărinți- „Copiii de lângă calea ferată” („The Railway Children”)

    Copiii de lângă calea ferată" este un film extrem de emoționant care surprinde povestea unei familii care chiar și atunci când întâmpină greutăți, continuă să zâmbească.   

     

    Roberta (Bobbie), Peter și Phyllis alături de mama și de tatăl lor duc o viață extrem de fericită și liniștită în casa lor din Londra. Doar că, într-o zi totul se schimbă. Chiar în preajma Crăciunului, tatăl lor este arestat pe nedrept. În afară de mama lor, nimeni nu știe, iar copiii ajung să fie tare îngrijorați de dispariția tatălui lor. Nu doar că nu își mai permit servitoare și menajere, dar ei sunt nevoiți să se și mute într-o casă mică, la țară. De la o viață în care nimic nu le lipsea, ajung să trăiască într-o locuință modestă, cu prea puține lucruri. Surprinzător pentru ei este de ajuns să fie cu mama lor.

     

    Mare le-a fost uimirea să afle că în spatele casei este chiar o cale ferată și se împrietenesc pe loc cu portarul Perks. Fascinați fiind de motoare și trenuri, gara ajunge să fie locul lor de refugiu.  În fiecare zi fac cu mâna trenului de la 9:15, cel cu destinația Londra, presupunând că tatăl lor este acolo, iar în acest sens vor să îi salute. Cu gândul la tatăl lor, ei ajung să înceapă o relație minunată de prietenie cu domnul Richard. El se dovedește a fi un ajutor de nădejde, o persoană cu extrem de multe relații.

     

    Filmul are în prim-plan relația mamă- copii; relație care este una demnă de apreciat. Atunci când aceasta se îmbolnăvește, cei trei copii reușesc să se descurce uimitor de bine să țină familia unită. Nu doar că ajută oamenii din sat, dar și salvează multe vieți. Cu un respect imens pentru părinții lor, copiii vor să facă numai bine și ajută orice persoană la nevoie. Ba chiar îi organizează portarului cea mai frumoasă aniversare. Ei se bucură de lucrurile mici, trăiesc viața din plin și sunt ancorați foarte bine în prezent.

    Bucurându-se de bucuria altora și fiind mereu alături de alți oameni, ei ne arată că situația materială nu îi interesează absolut deloc.

     

    Sfârștiul este unul extrem de emoționant, regăsirea tată- fiică, iar apoi tată-familie e răvășitoare. FilmulCopiii de lângă calea ferată"  promovează valori ca bunătatea, credința și dorința de a dărui, fără a cere ceva în schimb. Un film pentru toate vârstele, pe care îl recomandăm cu extrem de mare căldură. Filmul poate fi vizionat pe netflix și pe alte platforme de vizionare online. 

     

    Ați văzut filmul? Dacă da, cum vi s-a părut? Lasă-ne alte recomandări de filme la comentarii.

     

     

    Photo credit: imdb.com & thefilmmagazin.com

     

  • #FilmePentruPărinți- „Ce-i cu familia asta?”  („We Are Family”)

    #FilmePentruPărinți- „Ce-i cu familia asta?”  („We Are Family”)

    „Ce-i cu familia asta?" este o comedie pentru toate vârstele care te face să te întrebi tu ce ai face într-o astfel de situație?

     

    Cu mai multe căsătorii și divorțuri ale ambilor părinți, Bastien s-a trezit prins în mijlocul familiei având dintr-odată mai mulți părinți și frați vitregi: mai exact 6 frați și 8 părinți.

    Sătul să fie mutat în fiecare săptămâna într-o altă casă, Bastien decide să ia atitudine și să ia propriile decizii. Așadar, el vine cu o idee inovatoare în care copiii vor locui împreună într-un singur, iar adulții vor fi cei care vor face rotațiile săptămânale. Unde? În casa nelocuită a tatălui vitreg. Părinții acceptă cu greu propunerea, însă până la urmă se vede a fi cel mai bun plan. Cu toate că părinții se așteptau la altfeva, copiii dau de fapt dovadă de responsabilitate, înțelegere și ajutor. Își împart sarcinile și lucrează în echipă, lucru care îi uimește pe părinții care nu se așteptau la asta. 

     

    Rivalitățile se evaporă, iar ei ajung cu toții să se înțeleagă minunat, să lege prietenii și să devină cu adevărat o familie. 

    Se crează relații noi, altele înfloresc iar copiii simt ca au o casă pe care să o numească cu toții ,,acasă". 

     

    ,,Ca să ne simțim o familie trebuie să fim împreună"

     

    În final, casa va fi locul în care unii se regăsesc, alții se reîntâlnesc, părinții stabilesc conexiuni mai mari cu copiii lor, iar alții află secrete de familie.

     

    Filmul este o portretizare realistă a mai multor generații care interacționează fiecare așa cum crede și cum simte. Copiii mici își trăiesc copilăria, iar adolescenții fac pași spre maturitate. Un film în care copiii își susțin punctul de vedere și nu se lasă până când rezultatul nu e pe placul lor.

     

    Regizat de Gabriel Julien-Laferrière și apărut în 2016, filmul are o idee nouă, creativă, plină de umor și incluzând totodată și începutul unei povești de dragoste între doi adolescenți.

     

    Ați văzut filmul? Dacă da, cum vi s-a părut? Lasă-ne alte recomandări de filme la comentarii. Filmul poate fi vizionat pe netflix și pe alte platforme de vizionare online. Vi-l recomandăm cu mare drag!

     

     

    Photo credit: imdb.com

     

  • #FilmePentruPărinți- „Grădina secretă”  („The secret garden”)

    #FilmePentruPărinți- „Grădina secretă”  („The secret garden”)

    „Grădina secretă"  este un film extrem de emoționant despre copilărie, visuri, curaj, regăsire și puterea de a trece peste o tragedie personală.

     

    Rămasă orfană după un cutremur, Mary ajunge sa trăiască în conacul unchiului ei. Acolo,  doamna Medlock, menajera,  îi impune chiar de cum ajunge câteva reguli stricte și nici măcar nu vrea să îi acorde atenție. Pentru ea, este în plus și își dorește să o vadă cât mai puțin.

     

    Doar că, curioasă din fire Mary vrea să descopere întreg conacul, iar astfel află de fapt că mama ei a avut o soră geamănă, regretata Lilias Craven. Totuşi, nu după mult timp, începe să se apropie de servitoarea Martha Sowerby care îi povestește despre o grădină secretă aflată în apropierea casei, unde mătuşa ei cultiva trandafiri nespus de frumoşi. Mary devine interesată atât de grădină, cât şi de nişte suspine misterioase pe care le aude noaptea în casă.

     

    Așa îl găsește pe Colin, verișorul lui, un băiețel bolnăvicios cu multe temeri. Nu ieșise niciodată din cameră, nu putea să meargă și se temea de moarte. La fel ca și Mary, Colin suferă de singurătate, simțindu-se nedorit de tatăl lui care nu îl mai vizitase de mult timp, cu toate că stăteau sub același acoperiș.

     

    Dar, pentru că magia este prezentă pe tot parcursul filmului, Colin se reface complet, iar lordul decide să se întoarcă la Colin și să petreacă timp cu el.

     

    În concluzie? O fetiță reușește să aducă un strop de culoare într-o casă neospitalieră și plină de restricții. Și cel mai important, pune speranță în sufletul unchiului ei, care dorește după mulți ani să-și vadă propriul copil.  Acea scenă de la finalul filmului- regăsirea tată-fiu este una dintre momentele cheie ale filmului. La finalul filmului, Mary se simte în sfârșit acceptată și iubită.

     

     

    „Grădina secretă"  este fără doar și poate unul dintre filmele care îți demostrează că viața merită trăită din plin, iar zâmbetul și sufletul de copil e nevoie să-l păstrăm mereu.

     

    Dacă știi unde să te uiți, vezi că întreaga lume este o grădină.

     

    Ați văzut filmul? Dacă da, cum vi s-a părut? Lasă-ne alte recomandări de filme la comentarii. Filmul poate fi vizionat pe netflix și pe alte platforme de vizionare online. Vi-l recomandăm cu mare drag!

     

     

    Photo credit: cinemagia.ro