Primesc, primesc

E altceva spus în repetiție, „a primi” pentru mine are o altă conotație în ultima vreme.
Nu ne-a învățat nimeni nici să dăm, nici să primim. Am învățat să cerem și să așteptăm. Am învățat să cântărim și să reproșăm. Am învățat să spunem „mulțumesc” ca și când ni se cuvine, nu ca și când suntem recunoscători.
Multă vreme n-am știut cum să primesc. Atunci când cineva se oferea să facă pentru mine ceva, aveam grijă să anunț repede că mă descurc singură. Atunci când cineva îmi spunea că sunt bună, mă apărăm repede cu „fac și eu ce pot” și când cineva îndrăznea să-mi spună că sunt frumoasă mă scuzam repede cu „m-am aranjat, am fost la coafor, sunt machiată, îmi vine bine haina asta”.
De puțin timp am învățat să primesc. Să le dau voie celor care chiar vor să mă ajute să o facă, să primesc aprecieri și să mă bucur de complimente cu toată credința că oamenii aceia, dacă au făcut și au spus asta, chiar asta au vrut să spună și să facă.
Iar de fiecare dată când cineva îmi spune ceva frumos despre mine sau îmi dăruiește ceva, spun „primesc, primesc!”.
Am deprins de la cursul Silva și gestul prin care îmi bat degetele pe piept în timp ce spun „primesc, primesc”.
Când spui cuvântul ăsta, chiar simți cum vine la tine și se lipește de tine acest compliment.
Faceți acest exercițiu! Spuneți-le oamenilor ceva frumos despre ei și o să vedeți cât de mulți se fâstâcesc. Pentru că nu știu cum sa răspundă.
Ar crede, dar se tem, ar primi, dar n-au curaj, ar lua, dar poate nu li se cuvine.
Învățați să spuneti voi „primesc, primesc” de fiecare dată când cineva face ceva bun pentru voi și o să vedeți cum încet, încet și ceilalți vor face asta.
Nu e nici aroganță că știi, nici slăbiciune că nu crezi, nici stânjeneală a celui care se trezește cu pachetul în brațe… e simplitatea omului care vede buna credință în celălat și își dă voie să fie receptor.
O să încep eu. Dacă sunteți aici și ați citit acest articol până la capăt, înseamnă că sunteți oameni frumoși și buni care vor să devină cele mai bune variante ale lor.
Și voi răspundeți în comenterii cu…