Io te-am facut, io te omor – demonetizata!

Blestemele pārintilor nostri din categoria  “o sā-ti inghiti limba dacā mai spui asta” ne ajung din urmā.

Când mā gandesc cu câtā usurintā ne spuneau tot felul de lucruri fārā sā-si punā vreo clipā problema ce rol pot sā aibā cuvintele in viata noastrā…cum pot ele sā rāmânā intipārite in memoria noastrā… Probabil fiecare dintre voi a crescut la pachet cu câteva expresii auzite pe repeat in copilarie. Ale mele si ale colegilor mei de cartier, scoalā, bloc erau din categoria de mai jos:

-“ O vezi? “ Mā intrebā mama. Si n-apucam sā rāspund cā in secunda doi o simteam fārā sā mai apuc sā o vād.

Inchideti ochi si incercati sā vizualizati scena. Vā mai amintiti? Dar expresia “iti rup urechile” vā spune ceva? “io te-am facut, io te omor?” “Asta mi-e multumescul?”. “m-am sacrificat pentru tine “, “Iar visezi cai verzi pe pereti, las cā te aduc eu cu picioarele pe pāmânt?” “iti dau una peste gura de-ti culegi dintii de pe jos”, “te mânca pielea, las cā te scarpin” si espresia maximā când trebuia sā incetām joaca era :” cātā casā nici un pretin, vezi cā ti-o iei”

Mā gândeam la toate expresiile care mi-au marcat copilāria si incerc sā-mi imaginez cât de simplu era pentru pārintii nostri.

Ne reduceau la tācere in doi timp si trei miscari. Stiau sā ne inchidā gura fārā sā mai rāmânā spatiu sā respiram nu sā mai scoatem vreun scâncet…

Nu aveau nevoie de argmente prea multe ca sā ne aducā la liniste: o palma, o curea, un tras de urechi sau de perciuni si rāspunsurile simple si directe la intrebarea “De ce? “

- “Pentru cā trebuie era raspunsul invariabil. Pentru cā asa zic IO, pentru cā io stiu mai bine, nu invatā puiul pe cioarā.

Mi le-am amintit zilele trecute când am avut o conversatie cu fiica-mea despre vicii, tentatii, despre cum sā avem grija in ce anturaj intram si cum sā ne ferim de el. Un bun prieten cu care povestesc despre copilul meu si-al lui câte-n luna si in soare imi spunea cā nouā pārintii ne inoculau idea cā fumatul e extrem de nociv( ei fiind cu pachetul de Snagov sau Carpati pe masa), cā bāutul dāuneazā sānātātii si societātii ( in conditiile in care sticla de palincā era nelipsitā de la intâlnirile intre prieteni). “Noi ar trebui sā-I invatām pe copiii nostri cum sā facā lucrurile cu māsurā. Ar trebui sā-I invātām sā bea fārā sā se imbete, sā fumeze fara sa facā excese, sā incerce toate tentatiile sub atenta noastrā supraveghere si sā-I invātām sā detinā controlul. Important e, spunea el sā stie cā sunt mai puternici decat orice lucru care poate sā devina un viciu”. Mi-a placut punctul lui de vedere, mārturisesc , nu mā gândisem la aceastā posibilitate. Asa cā, prima ocazie ivitā am vrut sa o fructific. Dar, m-am gandit sā fiu si mai destapta decat el si sa pedalez fix acolo unde cred eu caā functioneaza copiii chiar deveniti adolescenti. In mintea mea mā gândeam cā fiica mea vrea sā fie specialā, vrea sā fie altfel decât toatā lumea si atunci eu as putea sā o conving sā nu se atingā de niciun viciu folosind metoda inversā. Asa cā discursul s-a materializat cat ai zice”moralā”

“E cool sā nu fumezi când toatā lumea fumeazā, nu esti mai interesant dacā fumezi si tu asemeni tuturor din anturaj. Cool e sā nu bei in timp ce toti sunt cu sticlele de bere in mâna si se imbatā. Vrei sā fii specialā, fi invers decât ei. Si cu adevarat cool e sā nu te droghezi chiar dacā in anturajul tau toti fac asta. Important e ca tu sā fii altfel fiind normalā nu vicioasā”

Ce mi-a rāspuns copilul” mama, cool e sa fii asa cum vrei tu sā fi si nu sā te straduiesti sā pari altceva de dragul unora sau impotriva altora”

Cred ca am retinut degeaba toate replicile auzite in copilarie, oricum nu-mi folosesc la nimic. Niciuna dintre metodele prin care pārintii mei au incercat sā mā convingā sā fac sau sā nu fac anumite lucruri nu mai este aplicabilā. Copiii nostri sunt atat de destepti, de iuti in gandire, de acizi in replicā incât nu ne permitem sā gresim prea des pentru cā se grābesc sā ne arate butonul de dislike.

In nenumāratele mele tentative de a-I tine lectii m-am trezit deseori cu privirea ei care spunea ceva de genul” pe bune…chiar crezi cā pun botul la asta”. Degeaba am incercat sā o fac sa inteleagā venind cu argumentul

“Asculta-mā, ceea ce-ti spun acum intr-o zi o sā-ti foloseascā” replica ei m-a lasat farā replicā” te cred mama. Dar, pe bune, nu e azi ziua aia”.