“Copilul meu nu are nicio pasiune!” Dar tu? Ce pasiune ai?

02 mai 2018, 08:42

“ Nu cred că o să facă nimic în viață... nu-i place nimic... nu are nicio pasiune!” Aud asta tot mai des, de la majoritatea părinților de adolescenți. Cei mai mulți se plâng că nu văd în copiii lor nicio sclipire. Că au renunțat, rând pe rând, la toate hobby-urile de care s-au simțit atrași. “Am dus-o la desen, la balet, la pian, la dans de societate, a făcut parte dintr-un grup muzical, am dus-o la înot, la baschet, la volei... i-am luat bicicletă și role, am încercat tot ce am crezut eu că îi place...”

Încercând să le răspund, mi-am dat seama că și eu am trecut prin toate aceste etape. Doar că eu n-am gândit că nu-i place nimic, ci am așteptat să văd ce-i place, cu adevărat. Am fost și eu acolo! O mamă disperată să-și vadă copilul pasionat de ceva. Iar Maya a avut grijă să mă plimbe prin toate încercările. Am cumpărat, ca voi toți probabil, rochițe de balet și poante, tricouri de baschet și pantofi de step. Tatăl ei i-a cumpărat chitară și pian, nașul, bicicletă... Eu am plătit o grămadă de bani pe cursuri de tenis și înot...

A facut de toate, însă nimic serios, de performanță. Deși ea îmi spunea că vrea să se facă actriță și cantăreață, eu insistam să meargă la baschet, ca să învețe să funcționeze într-o echipă. Cred că i-a prins bine tot ce a făcut și că, astăzi, știe să facă de toate! Știe și să înoate, și să danseze, și să deseneze, joacă și volei, și tenis... se dă și cu placa... Dar, de departe, pasiunea ei e în zona artistică. Pentru o repetiție la teatru, se trezește din cel mai adânc somn, la orice oră din zi și din noapte. Pentru un proiect la cursul de arte, muncește până târziu în noapte, își rănește degetele cu ciocanul de lipit și se duce până la celălalt capăt al orașului, doar ca să-și ia o anumită culoare.

Am lăsat-o să-și găsească, singură, pasiunile și am susținut-o să și le cultive. Sper să ajungă să-și plătească facturile, din ce îi place cel mai mult să facă. Pentru că, dacă una dintre pasiuni devine chiar locul ei de muncă, ea o să se ducă la serviciu, în fiecare zi, cu plăcere!

Are exemple bune, în acest sens! Nici eu, nici tatăl ei nu am renunțat la ceea ce ne-a pasionat de foarte devreme. Fiecare dintre noi a reușit, în cele din urmă, să își câștige existența din pasiune. Și, cu toate acestea, acum vreun an, am avut o discuție cu Maya, care auzise un profesor (culmea, englez!) spunând: “Teatrul nu e cea mai bună opțiune pentru studiu. Ar trebui să te gândești la ceva concret, la o meserie pentru care să te pregatești...”

Am înlemnit! Ea, deja, se îndoia. Ea, deja, gândea că omul acela are dreptate... Și că actoria nu e, neapărat, o profesie...

Am facut apel la toate mijloacele cunoscute, i-am dat exemple, din jurul meu, de oameni care au făcut teatru și joacă în filme și spectacole, fac evenimente pentru copii, prezintă știri, predau cursuri pentru copii, scriu spectacole sau adaptează texte, creează costume, regizează producții de televiziune sau evenimente cu mii de oameni...

Dacă studiezi medicina, e puțin probabil să faci altceva decât profesia de medic... Dar, și acolo, poți să descoperi, la un moment dat, că escalada e pasiunea ta și să te faci doctor, în grupurile care urcă pe Everest...

Nu-i limitați pe copii, în manifestarea pasiunilor lor! Nu sădiți în ei îndoiala! Voi chiar credeți când spuneți că o anumită preocupare nu-ți aduce niciun beneficiu pe termen lung? Nimeni nu ne dă dreptul să punem gard, în jurul viselor lor! Nu noi avem foarfecele, să tăiem plapuma și să le arătăm până unde să se întindă! Și apoi, dacă vreți ca ei să-și manifeste pasiunile și să creadă în ele, fiți primii care cred în propriile pasiuni. Indiferent dacă se numesc gătit, alergat, înotat, cules urzici, colecționat globuri cu zăpadă sau magneți, din călătorii...

Copiii nu fac ce le spunem, dar imită ceea ce facem noi. O să repet asta, la infinit! Până când o să conștientizăm că ei sunt oglinzile noastre și că tot ce vedem la ei, și din ce ne place și din ce nu ne place, sunt acțiunile noastre, la scară mai mare sau mai mică.

Când te întrebi de ce copilul tău nu are nicio pasiune, gândește-te pentru ce pasiuni consumi tu timp, energie, emoție! Care e modelul de om pasionat de ceva, pe care îl primește copilul tău? Fă pasul în spate și uită-te la tine! Copiii noștri nu fac ce le spunem noi, însă ne imită, în cele mai mici detalii.