Când ai un rost pe lumea asta, pleci ca să te întorci mai puternic

“Vă urmăresc vacanța în Patagonia și mă bucur pentru ceea ce trăiți. Și v-am scris, pentru că vă iubim foarte mult și vreau să știți că sunteți în rugăciunile noastre. Atunci când eu și Sasha îi enumerăm pe cei dragi seara, când spune îngerașul, Sasha nu uită să le menționeze pe Fetița Zurli, Tanti Prezentatoarea, pe Zâna Bună și nu-l uită, niciodată, pe Lulu. Atunci când ajungem la biserică și cumpărăm lumânări, una este, obligatoriu, pentru Tanti Prezentatoarea.
La noi în familie, sunteți în rândul celor mai apropiați și dragi oameni. Este motivul pentru care ne gândim la dumneavoastră cu bucurie și cu emoție. Nu știu cine vă așteaptă acasă, dar vreau să știți că aici, în apartamentul nostru mic din Brăila, sunteți așteptată să reveniți în țară și suntem nerăbdători, cu gândul la următoarea întâlnire, prima din acest an.”
Îmi amintea cineva, zilele trecute, versul dintr-un cântec hip-hop: ”poți fugi, dar nu te poți ascunde”. Aș merge chiar mai departe... poți să mergi până la capătul pământului, poți să vezi cele mai impresionante minuni ale naturii, să întâlnești cele mai rare animale și cele mai ciudate forme de relief... poți să pătrunzi în adâncul pământului și să stai în mijlocul icranului oceanului.
Un mesaj, în care ți se amintește că ești în inima cuiva, te poate face să te emoționezi mai tare decât tot ce ai văzut la capătul pământului. Scrisoarea trimisă de familia din Brăila mi-a amintit de toate lucrurile minunate pe care eu și colegii mei le facem acasă. Mi-a amintit că nu facem umbră pământului degeaba și că bucuriile de acasă sunt la fel de mari, dacă nu și mai mari, decât o bucurie de la capătul pământului.
Când ai acasă atâtea motive de fericire, știi sigur că nu ai plecat ca să fugi, ci ai plecat doar ca să te întorci.
Ai plecat, ca să-ți amintești cine ești, ce faci, pentru cine și cu ce mjloace.
Ai plecat, ca să-ți întărești, din nou și din nou, credința că ești pe calea ta și că, pe orice drumuri ai alege să colinzi Pământul, drumul tău rămâne clar și bine desenat.