#FilmePentruPărinți- „Regele Leu” („The Lion King” )

„Regele Leu" („The Lion King" ) este unul dintre cele mai populare musicaluri animate, care ne exemplifică atât de frumos ce înseamnă evoluția și continuarea „cercului vieții". Pelicula ne arată povestea maturizării unui pui de leu și acceptarea destinului său regal.
Un film emoționant, care începe cu Rafiki, un mandril shaman, prezentându-l pe Simba, fiul regelui Mufasa și moștenitorul legitim al tronului. Cu toate că, micuțul leu are acest drept, Scar, unchiul lui, îl trădează pentru că își dorește să îi ia locul. Pentru a face acest lucru, se gândește că este nevoit să își omoare fratele și să-l izgonească pe Simba.
Puiul de leu întâlnește pe drumul lui mulți prieteni care îl vor învăța ce înseamnă viața. „Hakuna Matata" expresia mult auzită în această animație, vorbeşte de fapt despre libertate şi viaţă fericită.
Pe măsură ce se apropie de maturitate, el începe să fie vizitat de spiritul tatălui său, care-i dă instrucțiuni despre cum să îl învingă pe Scar și să își revendice tronul.
Mai mult decât toate acestea, filmul atinge un subiect pe cât de dureros, pe atât de important de știu și de înțeles de cei mici. Moartea este o parte componentă a vieţii.
„Uneori, cineva moare. Acest lucru este normal. Asta este viaţa.”
Chiar dacă micuțul leu nu a fost de vină pentru moartea lui Mufasa, sentimentul de vinovăție este bine întipărit în mintea lui. Totuși, să nu uităm că, iertarea este cadoul pe care ni-l putem oferi nouă înșine.
O altă valoare extrem de importantă extrasă din film este curajul. Să fugi de problemele tale, nu înseamnă să le rezolvi. Oricât ți-ar fi de frică, trebuie să soluționezi problema. Așa o să devii mai curajos.
În viață, trebuie să treci printr-o serie de obstacole pentru a învinge.
Ciclul vieții este un laitmotiv care apare și în încheierea filmului, prin scena în care Rafiki ridică copilul lui Simba.
Filmul a câștigat două premii Oscar: Cea mai bună coloană sonoră originală și „Cea mai bună melodie" („Can You Feel The Love Tonight"). Pe lângă aceleași categorii câștigate la Globurile de Aur, a mai câștigat premiul pentru „Cel mai bun film" - muzical sau comedie.
Ați văzut filmul? Dacă da, cum vi s-a părut? Ce vă doreați atât de mult încât ați mers până la capătul lumii pentru a-l obține?
Pentru cei care nu l-au văzut, poate fi vizionat pe platformele de vizionare online. Vi-l recomandăm cu mare drag. Dacă aveți și voi recomandări, lăsați-le în comentarii.
Photo credit: cinemagia.ro & pinterest.com