Damian Drăghici nu cântă, Damian descântă.

Am trăit una dintre cele mai emoționante, surprinzătoare și explozive aniversări din viața mea. Am primit de la Damian cel mai frumos cadou: o infuzie de energie, emoție, fericire pură.

Au intrat și, pe nesimțite, ne-au luat pe toți într-un vortex de energie. Deși erau peste 100 de oameni adunați într-un spațiu în care aerul condiționat nu mai făcea față, la peste 40 de grade, toată lumea sărea într-o manifestare de bucurie copilărească, așa cum rar am văzut la o petrecere cu oameni veniți din atâtea părți.

Momentul special a fost când Damian m-a invitat lângă ei și una dintre fete a început să cânte un început de doină în care am simțit toată melancolia și duiosia. Știți ce sentiment am trăit? Cel pe care îl au copiii proaspăt scoși din covată, după baie,și pe care mamele sau bunicile îi piaptănă cu toată grija și dragostea. Pur și simplu, m-am simțit descântată de toate relele și grelele. Am început să plâng, copleșită de atât iubire, și deși nu-i vedeam, știu că mulți dintre cei prezenți, conectați cu mine și cu întâmplările din viața mea, au avut lacrimi în ochi. Damian m-a pupat pe cap și gestul lui mi-a amintit de tata, și iar m-au cuprins toate dorurile. Ar fi vrut să fie și să vadă câtă iubire adunasem în jurul meu.

Din emoția aceea trăită cu fiecare celulă, energia s-a ridicat în tot corpul și s-a transformat într-un foc de artificii. O să țin minte toată viața acel moment.

Mulțumesc, Damian, pentru una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea. Ați cântat, ați descântat și ați încântat în cel mai autentic lăutăresc românesc mod posibil. Vă iubesc.

Share

share

COMENTARII (0)