Verigheta nu e o jumătate de cătușe

Din când în când, celula e înlocuită cu infirmeria și foarte rar se mai duc pe rând la vorbitor cu rudele foarte spropiate unde au dreptul să spună doar anumite lucruri și într-un anumit timp. Cei care vin la vorbitor sunt atent verificați. De la cine sunt până la ce au adus, nimic nu trece de vigilența celui care e în acel moment gardianul. Pentru mult prea mulți oameni simbolul iubirii lor – inelul – se transformă în cătușe – simbolul pierderii libertății. Câțiva dintre ei construiesc șanțuri și se întâlnesc sub celule, în tunele cu alți condamnați, dar revin cuminți în celulă pentru că nu sunt pregătiți să trăiască altfel. Câțiva, foarte curajoși, evadează. Gardienii îi prind, îi aduc înapoi și le înăspresc condițiile de viață. Alții, precum Monte Cristo, reușesc să iasă și să mai prindă câțiva ani de libertate. Verigheta trebuie sa fie inelul Arabelei. Să simți când îl atingi că-ți cresc aripi și poți să zbori oriunde. Căsătoria e la bine și la rău. Nu întâmplător e primul la bine. Ea trebuie să fie o bucurie. Dacă te uiți la verigheta ta și vezi lanțul care te ține legat de o altă jumătate de cătușe într-o celulă, înseamnă că inelul nu e pentru inelarul tău.