Când drumurile ni se despart, nu le ţine legate

 Poţi să mergi cu cineva umăr la umăr, mult şi bine. Sau puţin şi prost. Poţi puţin şi bine sau chiar foarte bine, aşa cum poţi merge mult şi prost. Când simţi că mergi cu cineva pe-acelaşi drum mult şi prost, înseamnă că undeva, la o bifurcație, în loc să lăsaţi drumurile să se despartă, le-aţi legat. Şi ele stau încorserate în nodurile voastre şi nu vă fac loc să le umblaţi. Nu sunt drumuri libere. Nu sunt drumuri fericite. Sunt drumuri legate. Imaginează-ţi doi oameni legaţi unul de celălat cu sfoară. Poate în prima jumătate de ora e simpatică situaţia. Dacă suntem legaţi faţă în faţă ne privim în ochi, ne muşcăm de nas, ne sărutăm… dacă suntem spate în spate ne pişcăm de fund…facem ceva cu mâinile. În prima fază. Apoi strânsoarea începe să ne deranjeze tot mai tare. După câteva ore, sfoara ne lasă şi urme pe corp şi nu ne mai pătrunde nicio senzaţie plăcută. Doar disconfort. Atât simțim. Aşa e şi cu drumurile. Dacă nu sunt lăsate libere să se despartă şi să se reîntâlnească atunci când e în firescul lucrurilor, avem două drumuri în disconfort. Iar disconfortul lor devine disconfortul nostru şi, în loc să mergem fiecare pe drumul lui ţinându-ne de mâna spre aceeaşi ţintă, ne tărâm amândoi pe două drumuri pe care le forţăm să fie drumul nostru. Iar drumurile noastre nu sunt împreună de bunăvoie şi nesilite de nimeni. sursa foto: Pinterest  

Share

share

COMENTARII (0)