Nu am mai fost singură de 20 de ani

Zilele trecute m-am uitat cu Maya la filmul "Cum să fii singur și fericit" și mi-am dat seama la sfârșitul filmului că eu n-am mai fost singură de 20 de ani. Narcisa Suciu îmi spunea acum 1000 de ani :) cum a ajuns ea la concluzia că suntem singuri doar între relații, dar în loc să ne bucurăm de libertate plângem după relația care s-a terminat și visăm la cea care urmează să vină. În filmul vizionat de noi fix despre asta este vorba: o fată care pune punct unei relații care nu o făcea fericită și în loc să se bucure în tihnă de libertate, de faptul că nu mai trebuia să țină cont de nimeni ci putea să-și așeze viața cum dorea, bătea cluburile noapte de noapte îmbătându-se și trezindu-se dimineața în brațele unor tentative de relații. - Eu nu am fost liberă de 20 de ani, de când a apărut tatăl tău în viața mea. Apoi, acum 16 ani, am rămas gravidă și de atunci nu mai organizez nicio zi în care să conteze doar ceea ce vreau eu. Trebuie mereu să mă gândesc întâi la tine și la alte priorități. Trebuie să țin cont de ce faci tu, ce program ai, ce facem cu câinele, cum așez lucrurile în firmă, ce întâlniri reprogramez... înainte să-l cunosc pe tatăl tău îmi planificam lucrurile fix după capul meu. Apoi ai apărut tu și... laaaa revedereeeee.

- Mai ai 3 ani mamă și poți din nou să nu mai ții cont de nimeni.

- Chiar așa Maya, cum ar fi la 50 de ani să pierd nopțile prin cluburi îmbătându-mă și cautându-l pe Mr. Big?

Cam nasol. De aici a început nebunia. Lucrurile au scapăt de sub controlul discuțiilor și ne-am distrat copios imaginându-mă cum ar fi să-mi "pierd mințile" la 50 de ani și cu ea obligată să aibă grija mea.

- Să mă sune aia, zicea Maya râzând, să vin să culeg Antrenorul Părinților care îi învață pe oameni în cluburi să se joace...  

Am râs în hohote imaginându-ne cele mai amuzante scenarii. Eu râdeam dar nu era râsul meu. Mi-am dat seama că nu am mai fost singură de 20 de ani. Și că voi avea 50 de ani când voi rămâne fără grija copilului. Și parcă nu m-am mai uitat atât de dornică după relația vieții. Avea dreptate Narcisa. Nu știm să ne bucurăm de libertate. Nu știm să ne facem viața asumându-ne fiecare zi, fără să vină nimeni să ne facă să râdem sau să plângem. Ori să trezească în noi emoții de "râs cu plâns, balegă de mânz". Dedic acest text tuturor oamenilor singuri, ce nu s-au gândit nicio clipă să se bucure de această perioadă care, ca tot ce e bun, într-o zi se termină.

Share

share

COMENTARII (0)