În inima mea e un muzeu

Nu trăiesc din comparaţii, nu aspir la ce au alţii.
Nu mă uit în stânga şi în dreapta. 
Nu judec şi nu invidiez pe nimeni. 

Fiecare este la locul lui.

Nici un om nu seamănă cu altul, nicio poveste nu se potriveşte, ci se povesteşte.

Nicio relaţie nu e perfectă. Nicio poveste nu e roz. În toate beciurile sunt "morţi". În toate cuplurile sunt probleme. Nimic nu este ceea ce pare. 

Îmi place să mă aşez în câte o piaţă, pe o terasă şi să mă uit la oameni. Ca la tablouri mă uit. Sunt imagini care îmi plac şi imagini care nu mă atrag. Sunt "tablouri" pe care le înţeleg şi unele care mi se par abstracte şi nu pricep nimic din ele. Mă uit la câte un om şi văd cele mai frumoase culori. Alţii sunt alb negru. Sunt şi tablouri gri. 

Cum ar fi să pun pe peretele din sufragerie ceva ce nu îmi place? De ce să păstrăm în vieţile noastre oameni pe care nu îi înţelegem? Care nu ni se potrivesc? 

Aleg oamenii cu inima. Aşa cum aleg şi tablourile pe care le vreau la mine în sufragerie. Nu după mărime, nu după autor, nu după vechime şi nici după preţ. Aleg oamenii după suflet. Şi cei pe care îi aleg, îi pun pe peretele inimii mele şi mă uit la ei ca la cele mai frumoase tablouri. 

Astăzi mi-am dat seama că în inima mea e un muzeu. Într-o zi o să mă fac ghid să v-arăt şi vouă ce colecţie frumoasă am strâns eu în 40 de ani.

Share

share

COMENTARII (0)