Vacanțele copiilor nu sunt concediile părinților

06 Iunie 2017, 08:23    •   
comentarii
Galerie

Vacanţele cu copiii sunt vacanţe doar pentru copii.

Ne păcălim că plecăm în vacanţă. Cu copiii.

Cu copiii, un părinte nu e niciodată în vacanţă. De la pregătirile pentru plecare până la ultima zi în care suntem în "vacanţă", atenţia noastră este trează non stop. Fiecare muşchi e întins, fiecare celulă concentrată. Nu există relaxare într-o vacanţă cu copiii. N-ai cum să te duci la plajă relaxat cărând după tine: umbrela, crema, prosoapele, halatul, lopăţica, gustarea, hainele de schimb, mingea, salteaua, sticlele cu ceai, apă, suculețe şi poate chiar şi o piscină.

Odată ajuns pe plajă încerci să te întinzi între două şezlonguri în timp ce eşti cu ochii pe copilul care e deja în buza apei. Strigi după el, de răsună nisipul în timp ce umpli piscina cu apă, să se bălăcească mai aproape de păturica ta şi să i se încălzească apa repejor.

După ce te-ai instalat, începe ziua de plajă.

Dă-l cu cremă, uită-te pe ceas cât a stat în apă, scoate-l şi şterge-l repede, înveleşte-l în halat că-i clănţăne dinții. Scoate gustarea că îi chiorăie maţele de la bălăceală. Intră cu el în apă, plimbă-l cu salteaua, ieşi din apă şi usucă-l în timp ce te uiţi disperat unde ai putea mânca o ciorbă. Strânge umbrela, cearceaful, lopăţelele şi tot angrenajul şi du-te să prinzi o masă. Pune-ţi răbdarea la încercare cu chelnerii care se mişcă în reluare sau dacă eşti la un all inclusive asigură-te că nu îşi pune copilul în farfurie doar pizza şi cartofi prăjiţi.

Somnul de prânz obligatoriu - poate fi un moment de respiro pentru tine.

Oricum, înainte de culcare îi faci duș, despachetezi, pui lucruri la uscat şi când să ațipești puţin, s-a trezit şi e gata să o ia de la capăt. Şi tu reîncepi ritualul: umbreluţa, colăcelul, aripioarele, gustărica, prosopelul, lopăţica, găletuşa... Pe plajă, aceeaşi poveste până la apus când iar cauţi disperat o masă pentru cină. Şi poate mai faceţi şi o plimbare pentru aerosoli apoi, în cameră – duș, îmbrăcat de seară şi ieşit pe undeva, puţină animaţie că doar nu o să treacă seara aşa fără să facem nimic.

După ce copilul a adormit în sfârşit, în timp ce prietenii tăi ies la petreceri tu te culci că dimineaţa trebuie să prindeţi ultravioletele.

7 zile sau 10 sau 14 se desfăşoară după acest ritual .

Nu te scapă de asta nici ţara, nici staţiunea, nici resortul. Indiferent că stai la 5 stele sau la gazdă, nevoile copiilor sunt aceleaşi.

Lucrurile se complică dacă "răciţi " şi mai luptaţi şi cu febra, muci încercând să îi distrageti atenţia de la faptul că nu are voie în apă.

O vacanţă în familie este o vacanţă pentru copii dacă ei sunt. Pentru părinte este o activitate din fişa postului de părinte şi până pe la 8 ani nu prea apuci nici să citeşti o pagină cât eşti cu copilul pe plajă. Nici o bere nu intră fără pauze, nicio noapte nu e pierdută.

Ştiu din experienţa mea şi din ce am văzut şi văd în jurul meu. Din păcate ne temem să recunoaştem asta. Nu se face. Nu se spune. Cum să recunoşti că o vacanţă în care mergi cu copiii nu e pentru tine un motiv de relaxare şi că te întorci la fel de incordat...

Cred că dacă am accepta încă din momentul în care pregătim această vacanţă că ne ducem acolo să petrecem cu copiii noştri timp important pentru ei şi pentru noi, dacă ne-am asuma tot ce o să ni se întâmple, ne-ar fi mult mai ușor.

Şi apoi, acceptând că musai avem nevoie de câteva zile fără ei în care să dormim fără ceas , să stăm la soare fără stres, să petrecem nopţi fără să sune alarma dimineața…

Există vacanţe pentru copii şi vacanţe pentru oameni mari. Dacă le facem ghiveci, ghiveci o să iasă. Dacă le luăm pe rând o să ne ridicăm de la masa vacanţelor sătui, satisfăcuţi şi mai ales odihniţi.

 
Mirela Retegan pe

YouTube

Arhivă

Evenimente Antrenorul Părinților

Click aici pentru calendarul complet

Blog

Sunt Mirela Retegan

... si te invit sa petrecem impreuna cateva clipe pe acest blog cu ganduri, emotii, lacrimi si zambete

Află mai multe