Nu toate femeile au norocul sa faca un copil, doi, trei cu barbati care si-au dorit din toata fiinta lor statutul de tata si sunt dispusi sa faca toate sau aprope toate sacrificiile din lume pentru copilul lor. Caci majoritatea femeilor pe care le cunosc au facut copii cu barbati liberi si independenti.
Mi-a luat ceva timp pana sa inteleg ca, dupa o despartire, lucrurile sunt mult mai simple pentru un barbat. Isi pune palaria pe cap si pleaca mai departe. Mai face o oprire, mai face o cucerire, poate chiar si alti copii si, daca e ok, ramane; daca nu, poate sa plece mai departe.
Se spune ca Acasa e acolo unde e mama. Asa si este, in cele mai multe dintre cazuri. Si atunci, de ce eu si mamele in general nu intelegem ca intra in grija noastra sa pastram legatura cu barbatii cu care am facut copii? Eu mi-am dat seama tarziu ca, daca nu voi crea cadrul perfect pentru o relatie buna in triunghiul mama, tata si copil, primul care sufera este copilul. Abia apoi mama si, cu voia dumneavoastra, ultimul afectat de ambitii ridicole va fi tatal. N-am inteles si n-am putut de la inceput sa fiu suficient de desteapta pentru ca tatal copilului meu sa fie un sprijin pentru mine. S-a intamplat, dar dupa cativa ani.
Mai intai am incercat sa demonstrez cine are drepturile, al cui e dreptul cel dintai. Eram ranita, fusesem inselata in asteptarile mele, deci – sa plateasca!!! Am cerut, superior si arogant, imperativ, am amenintat, am strigat, am stricat. Ce-am obtinut? O lunga perioada in care tatal copilului meu a preferat a stea departe de fiica lui de groaza ca va trebui sa dea ochii cu mine. A preferat sa nu raspunda la telefon decat sa-mi auda reprosurile si a ales sa dispara. Daca ar fi putut teleporta copilul, daca o forta nevazuta putea sa i-l duca si sa mi-l aduca mie inapoi fara ca noi sa fim nevoiti sa dam ochi in ochi (si mai ales vorbe in vorbe) ar fi fost perfect.
O lunga perioada am luptat la propriu cu “nu e corect” pana intr-o zi in care am acceptat ca e cum e si ca am de ales intre rau si bine. Am ales bine si-am inceput sa muncesc pentru asta. Ca mama, ar fi trebuit sa stiu mai bine ce e important pentru copilul meu si sa fiu suficient de desteapta sa-i urmaresc interesul. Ca femeie, ar fi trebuit sa accept mai usor ca s-a terminat si ca trebuie sa-l transform din iubit in partener, asa cum nu am reusit sa fac in timpul relatiei. Si numai gandul ca, daca as fi taiat aripile orgoliului in loc sa-l hranesc, scuteam niste acid hialuronic si cateva sedinte in plus la cosmeticiana ar fi trebuit sa ma ajute sa folosesc situatia in favoarea mea.
Am sentimentul ca majoritatea parintilor reusesc sa faca parteneriate mai bine si mai bune cu ajutorul judecatorului care imparte custodiile decat reusesc sa le faca singuri, la masa din bucatarie. Cate mame, atunci cand sunt in relatie, isi permit sa aiba un week-end numai pentru ele in timp ce tatal are obligatia de a se ingriji de nevoile copilului 100%? Cate mame isi permit sa plece in vacante de una, doua, trei saptamani pana la capatul pamantului, stiind ca are copilul in siguranta, langa cealalta jumatate care i-a dat viata? Cate mame au cel putin 2 zile pe saptamana timp pentru ele, stiind ca judecatorul a dat grija pentru copil tatalui? Eu una, pana sa ne despartim, nu am stat linistita si nici plecata decat atunci cand copilul meu ramanea la bunici. De cand ne-am despartit, locul cel mai bun pentru ea atunci cand nu e cu mine e la tatal ei. Iar eu am timp pentru mine si pot sa plec si la capatul lumii.
Mi-a luat 4 ani sa inteleg asta. Daca va aflati in aceeasi situatie, fiti mai destepte decat am fost eu. Economisiti timp. Orgoliul costa prea multe riduri si mult prea multe fire albe.
