Blog

  • De te-ai vedea cum te vad eu te-ai iubi

    De te-ai vedea cum te vad eu te-ai iubi

    Tu când te uiți la mine cum mă vezi?

    Oprește-te puțin din tot ce știi despre mine. Din tot ce ți-am spus eu și mai ales din tot ce ți-au spus alții. Oprește-te din tot ce ai aflat, din ce ai înțeles, din ce nu ai înțeles, lasă deoparte tot ce ți-ai dorit. Ieși puțin din zona aceea și încearcă să mă privești. Inchide ochii și uită-te la mine. Îmi vezi bucuria că ești parte din viața mea? Îmi vezi gândurile bune în care te așez de fiecare dată? Mă vezi cum te văd? De acolo de la tine vezi ce sunt sau vezi cum sunt? Vezi ce vede toată lumea sau vezi doar ceea ce numai tu ai putea vedea dacă ai vrea?

    Tare îmi doresc să văd ce vezi tu. Aş schimba pentru o secundă rolurile să te vezi cu ochii mei. Să afli și tu cât de mult pot eu cuprinde și cât de departe pot să pătrund. Dacă ai știi cât de adânc pot să zăresc, ai înțelege de ce eu știu despre tine mult mai mult decât știu toți ceilalți. Și te-ai iubi cel puțin la fel de mult cum te iubesc eu. Și nu te-ai mai certa și nu te-ai mai pedepsi. Te-ai iubi și m-ai iubi.

  • Aveti grija la mesajul de “sarbatori fericite”!

    Aveti grija la mesajul de “sarbatori fericite”!

    “Fie ca sfintele sārbātori de Paște să te găsească alături de cei dragi”. E un text banal, a devenit o glumă și s-a perpetuat prin prescurtatea lui “fie ca…”. Dincolo de glumă e un mesaj care mie mi-a demonstrat cât poate fi de dureros în anumite situații.

    Am fost toată viața înconjurată de oameni. Am lucrat în funcții de conducere vreo 15 ani, în instituții în care relaționam cu multă lume. Am mulți prieteni, cunoștințe, colaboratori, familie mare… așa că primesc mesaje de sărbători. Până de curând le primeam doar pe telefon acum vin pe e-mail, sms, facebook, whatsApp… pe unde nu vin…

    Au fost vremuri în care o prietenă ce-și făcea toate sărbătorile cu noi glumea amuzată pentru că la masa de Paște sau de Crăciun telefonul meu bipăia întruna de la sutele de mesaje care îmi spuneau ”fie ca sărbătorile să te găsească împreună cu cei dragi”. Ar fi vrut la un moment dat să redirecționez telefonul spre ea ca să trăiască emoția surprizei din mesaj. Am râs, am glumit pe seama asta până la primul Paște după despărțirea de tatăl copilului meu.

    Se întâmpla acum vreo 10 ani. Era primul Paște în care rămăsesem singură în București. Cuc. Fusesem la biserică și revenisem într-o casă complet goală la o masă pe care nu aveam nimic pentru că în durerea și tristețea mea eram incapabilă să cumpăr un cozonac, darămite să mai și vopsesc ouă. Și-au început mesajele. Nenumărate. Pe secundă. Da’ de la cine n-am primit…Toate erau cu Sărbători fericite alături de cei dragi. Taie în carne vie mai rău ca bisturiul un astfel de mesaj primit într-o casă goală. Așa că de atunci eu sunt atentă când scriu mesaje de sarbatori. Le prefer pe cele cu: liniște, pace, lumină. Vă doresc un Paște să vă meargă la suflet. Și vă îmbratișez cu drag. Trimit spre voi numai gânduri bune. Lumina din noaptea de Înviere sa vă deschidă mintea și sufletul și să luați numai decizii bune. Să auzim numai de bine.

  • Sa nu fac nimic e cel mai greu lucru pe care a trebuit sa-l fac.

    Sa nu fac nimic e cel mai greu lucru pe care a trebuit sa-l fac.

    Când din celălalt dispare bucuria de a te avea prin preajmă trebuie doar să te îndepartezi puțin. Cu totul. Mai întâi fizic pentru că e cel mai simplu să rărești întâlnirile și apoi în mintea ta du-l cât mai în spate. Pune în locul lui un alt primul gand, o altă preocupare.

    Mi s-a întâmplat să intru în relații în care la început să fiu foarte dorită și apreciată și să văd bucuria celor care tocmai m-au cooptat în viața lor. Eu când intru intr-o poveste intru cu tot sufletul. Și cu mâini și cu picioare. Cu tot ce am și cu tot ce pot. Și dă-i cu bucurie, surprize, veselie, implicare, nerăbdare să ne vedem, nevoie să împărtășim… Și telefoane și mesaje și întâlniri și postări și cadouri și dedicații și de o parte și de cealaltă. Și într-o zi, brusc, în același loc, la același om, găsesc nemulțumire și plictiseală și suficiență și neimplicare și neasumare și oboseală.

    Si urmează zile în care căutăm cu disperare răspunsuri. Nopți în care aș fi dat orice să aud din nou vocea aceea prietenoasă care făcea orice grijă să dispară. Și cu cât îmi doream mai tare, cu atât mai mult vocea de la capatul celalalt era mai plictisită, privirea mai goală și mâinile mai lipsite de vlagă.

    Probabil așa cum face toată lumea am încercat să descopăr problema: ce am făcut, ce n-am făcut, ce-as mai putea face, ce să nu mai fac… totul despre mine pentru că sigur eu trebuia să fac ceva pentru a recâștiga bucuria din ochii si glasul celuilalt atunci când era în preajma mea.

    -Ce pot să fac? L-am intrebat disperată într-o zi.

    -Nimic. E tot ce poți să faci. Să nu faci nimic, a venit răspunsul lui.

    Să-mi ceri una ca asta mie – întruchiparea acțiunii e ca și cum mi-ai cere să nu mai respir. Și totuși am reușit. Mai întâi mi-am luat înapoi mâinile, am reușit să fac 10 pași în spate, să nu-l mai caut, să nu-l mai cer, să nu-l mai vreau și încet încet să-l duc în sufletul meu și în mintea mea cât mai în spate. Până într-o zi în care nu m-am mai gândit la el deloc. In niciun fel. Greu la început apoi din ce în ce mai ușor până într-o zi în care ceva mi-a amintit de el. Am simțit în suflet bucuria gândului pentru el fără nicio altă așteptare. Peste puțin timp ne-am întâlnit. Iar el se uita la mine din nou cu bucuria că m-a întâlnit. Era din nou fericit că sunt parte din viața lui. În glasul lui am auzit din nou veselia și dorința lui sinceră de a sta de vorbă. Numele meu suna din nou in felul acela în care numai el il făcea sa răsune. Rabdarea mea fusese răsplatită. I-am lăsat timp și spațiu să-și amintească toate motivele pentru care mă iubește și nu i-am mai dat niciun motiv să fugă în tăceri și întuneric. Fiecare întâlnire cu el e o bucurie. Bucuria lui astăzi. Acum și aici. Iar eu am învățat să fac cel mai greu lucru din lume: să nu fac nimic.

  • Nu fi aroganta in fata fostelor. Ele stiu exact la bratul cui esti.

    Nu fi aroganta in fata fostelor. Ele stiu exact la bratul cui esti.

    Doi oameni aflați într-o relație ajung să se dezbrace unul în fața celuilalt. Și nu numai de haine. Cu cât relația e mai lungă cu atât mai multe piei de protecție se exfoliază. Sunt cupluri care ajung să nu mai aibă niciun secret .

    Întâlnim în viață oameni cu care nu ne temem să ne plimbăm în fundul gol și cărora nu ne temem deloc să le arătăm toate cadavrele din beciuri. Oamenii aceia ajung să ne cunoască și să ne înțeleagă fricile, obsesiile, fanteziile, visele. Intr-o zi ceva oprește tot cursul poveștii și lucrurile se termină într-un punct. Dar odată închisă povestea ea nu dispare. Ce s-a întâmplat rămâne pentru tot restul vieții ceva ce le aparține celor doi protagoniști.

    Nu înțeleg de ce “actualele” au tendința de a avea o anume aroganță venită dintr-un simț al proprietății pe care trebuie neapărat să-l etaleze. Uită că fostelor le rămâne libertatea unui zâmbet care ascunde în el toate amintirile cu bune și cu rele. Fostele știu întotdeauna la brațul cui sunt actualele.

  • Da-ti sansa sa cunosti alti oameni

    Da-ti sansa sa cunosti alti oameni

    Nu rămân agățată în cunoștințele pe care le am. Dincolo de cei pe care îi ştiu deja, mă așteaptă o lume întreagă. Mai există în Univers oameni care să te facă să râzi, să te emoționezi, să-ți descrețească fruntea și să-ți arate partea bună a vieții. Sunt persoane care știu să povestească despre întâmplările din viața lor, fabulos și știu să împartă cu alți oameni experiențele lor.

    E adevărat că fiecare om e unic dar nu e singurul om din lume. Să rămâi agățat în aceleași cunoștințe refuzându-ți șansa de a cunoaște alți oameni e ca și când ai vrea să recitești mereu aceeași carte, aceeași poveste, când bibliotecile sunt pline de cărți. Îndrăznește. Întinde mâna și ia-le din raft. Deschide coperta. Treci peste prefață. Nu trebuie neaparat să ții cont de ea. E scrisă de alți oameni și reprezintă punctul lor de vedere. S-ar putea să nu fie și al tău. Du-te mai departe. Citește repede primele pagini. Și dacă vă nimeriți pe aceeași lungime de undă ați câștigat fiecare o nouă cunoștință. Oamenii nu mai ies din case, în viețile lor nu mai intră oameni noi. Plătesc coach cu care să vorbească despre ei si care promit printr-un contract păstrarea confidențialității. Suspiciunea, paranoia, scepticismul ia locul încrederii, deschiderii, curajului de a fi sincer. Puneți mână pe un om nou așa cum puneți mâna pe o carte nouă. In cel mai rău caz poate să nu vă placă. Nu vă obligă nimeni să-l plimbați uitat prin viață voastră așa cum poate rătăcești în geantă o carte la care nu vrei să-i citești continuarea. Dar există tot atatea șanse să descoperiți personalități noi, interesante, oameni cu care să rezonați și lângă care să creșteți. Sunt peste tot. Îndrăzniți.

  • Mirela Retegan: “Mi-am dorit ca Zurli să ajungă un fenomen!”

    Mirela Retegan: “Mi-am dorit ca Zurli să ajungă un fenomen!”

    Toţi copiii o iubesc şi este mereu cu zâmbetul pe buze şi pusă pe distracţie! Mirela Retegan este cel mai cunoscut animator pentru copii. A făcut din pasiunea pentru copii cel mai mare teatru privat pentru copii, “Gaşca Zurli”, care a devenit astfel prima producţie românească cu recorduri în materie de număr de spectacole şi bilete vândute. Pe 31 mai, “Gaşca Zurli” pregăteşte un spectacol eveniment la Sala Palatului din Bucureşti, iar Mirela Retegan abia aşteaptă să facă istorie!

    – Mirela, cum s-a născut proiectul tău de suflet, “Gaşca Zurli”, cel mai mare teatru privat pentru copii?

    – Te gândeai vreodată că o să ai atât de mult succes şi priză la copii?

    Mi-am dorit ca Zurli să ajungă un fenomen. Mi-am dorit să afle  cât mai mulţi părinţi din România reţeta prin care poţi să faci mai uşoară şi mai frumoasă perioada în care stai cu copilul. Mi-am dorit pentru copiii din România cântece şi jocuri noi, româneşti, care să le înveselească tuturor copilăria. Personaje pe care să le iubească şi cu care să se întâlnească. Personaje care cântă şi se joacă împreună cu ei.  Acum, milioane de copii ştiu “Am o căsuţă mică”, “Cucu Bau”, “Rempompi”.

    –  Care e cel mai greu personaj pe care l-ai interpretat vreodată la Zurli?

    Cred că rolul de director de casting a fost cel mai greu. Câţiva interpreţi  din Gaşcă i-am găsit uşor, alţii au ajuns mai greu. Unii au rămas, mai mult alţii au renunţat ei la mine sau eu la ei mai repede. Pentru că ştiu exact cu ce oameni vreau să lucrez, nu mi-a fost uşor să-i aleg. A trebuit să-i găsesc şi de cele mai multe ori pe cei mai buni nu i-am luat în castinguri ci destinul ne-a adus împreună.

    –  Sunteţi în turneu prin ţară cu Gaşca Zurli. Cum aţi fost primiţi până acum şi când terminaţi turneul?

    Am surprins  o piaţă întreagă. Suntem prima producţie românească cu recorduri în materie de număr de spectacole, bilete vândute, bilete vândute on-line. În ţară până acum, în 25 de ani, noi am fost primul motiv important pentru zeci de mii de  oameni să înveţe  cumpărarea de bilete on-line. Sunt oraşe în care un spectacol s-a vândut în 3 zile. Oraşe în care ne aşteaptă părinţii cu mâncare, cu flori. Suntem foarte iubiţi şi ne bucurăm că lumea a înţeles exact ce ne-am propus. Întâlnim tot felul de situaţii şi de poveşti emoţionante. La Baia Mare m-a rugat o mămică să trecem pe la fetiţa ei pe-acasă. Are 3 ani, e epileptică şi nu poate participa la spectacole. Mama era dispusă să plătească oricât pentru 10 minute de zâmbet. Am discutat cu ea şi ne-am înţeles să vină la teatrul din Baia Mare după spectacol. Evident, nu i-am luat niciun ban, am stat cu copilul care s-a agăţat de gâtul Fetiţei Zurli şi mi-a mărturisit mama că aşa fericită nu a mai văzut-o niciodată. Iar noi am primit cele mai proaspete şi bune prăjituri dincolo de privilegiul de-a aduce atâta fericire. Mai avem puţin de alergat. Terminăm turneul  la “Întâmplări din lumea Poveştilor” înainte de Paşte

    Primul concept şi primele personaje le-am creat pentru copilul meu. Maya avea 4 ani şi mi-am dorit să înveţe lucrurile importante cu bucurie şi să le reţină uşor. Cuvintele de bază în viaţă, “Te rog frumos”, “Mulţumesc”, “Iartă-mă” şi “Te iubesc” sunt mult mai uşor de reţinut dacă ai exemplul unei vrăjitoare caraghioase care în loc de “Te iubesc” spune “Te ciupesc”, iar pe copii asta îi amuză teribil.

    Pentru fiecare situaţie am inventat o poveste după sufletul Mayei în care am lăsat loc imaginaţiei ei să vizualizeze vorbele mele şi în care am strecurat elemente educative. Câţiva ani mai târziu toate aceste “invenţii” le-am urcat pe scenă . M-au convins părinţii care mi-au spus “Învaţă-ne şi pe noi să ne jucăm cu copiii noştri”. În câţiva ani a ajuns fenomen naţional şi cel mai mare teatru privat pentru copii şi părinţi.

    Citeste continuarea articolului aici: http://www.apropotv.ro/interviu/mirela-retegan-mi-am-dorit-ca-zurli-sa-ajunga-un-fenomen-14089305-articol

  • De ce te intereseaza ce crede lumea?

    De ce te intereseaza ce crede lumea?

    De ce vrei neapărat să știe toată lumea cum sunteți voi? La ce îți trebuie confirmarea lor? Chiar crezi că îi interesează cu adevărat ? Puteți să fiți un scurt subiect de bârfă. După ce vă vor toca mărunt povestea vă vor abandona în coșul cu obiecte nefolositoare. Un folder pe care îl vor șterge ca și când nu ar fi existat niciodată.

    De ce să suferi că toată gramada de oameni care nu contează de fapt nu știu cu adevărat cum stau lucrurile între voi? Pentru ei povestea voastră e doar o minge de rugby. O vor arunca de la unul la altul, vor strânge o grămadă și cineva într-un moment de neatenție a celorlalți va marca. Eseu. ȘI GATA. Atat ați contat pentru ei.

    De acolo din grămadă nu se simte vibrația voastră înaltă. Nu se vede focul din privirea voastră. De altfel cine ar avea ochi pentru asta? Mulți dintre ei nu au ochi să-l vadă nici pe cel pe care spun că-l iubesc. Când simți că te apasă presiunea lor așa și este. Imaginează-te în iarbă –  o minge de rugby și ei grămadă deasupra ta. E normal să te simți mic și neputincios. Închide ochii, strânge pumnii și încearcă printre umerii lor să vezi soarele. E acolo. Și el va rămâne și după ce grămadă se împrăștie și toți oamenii aceia care ți-au aruncat sufletul dintr- un capăt în altul al terenului doar de dragul unui eseu vor pleca înapoi în viețile lor triste așteptând o altă minge care să-i adune grămadă în terenul altei relații. Ești mult mai mult decât cred ei. Tu ești parte dintr-o poveste în timp ce ei sunt parte dintr-o grămadă.

  • Fa tot ce tine de tine

    Fa tot ce tine de tine

    Citeam zilele trecute o poveste care mi-a placut mult și pe care o dau exemplu de fiecare datā când am ocazia. E din învățăturile amerindienilor. Se zice că într-o pădure a izbucnit un incendiu. Toate păsările și toate animalele au fugit din calea focului încercând să se salveze. Pițigoiul a zburat repede la râu și a luat apă in cioc. Cu aripioarele pârjolite a aruncat apă peste flăcări. Au râs de el toate animalele și toate păsările care nu întelegeau de ce face asta pentru că oricum nu e suficient.

    “ Fac tot ce pot eu să fac” a rāspuns pitigoiul.

    Da. Despre asta e vorba. Dacă am face fiecare dintre noi tot ce putem să facem, împreună am stinge orice foc. Nimeni nu se așteaptă să tragă pițigoiul cisterna cu apă. El atâta poate, să-și umple cioculețul. Fiecare ne știm măsura, fiecare ne cunoaștem forța. Doar pe aceea trebuie să o folosim. Puterea pe care o avem in noi. Scriam eu zilele trecute încercând un răspuns la întrebarea “ ai facut tot ceea ce ai fi putut să faci într-o anumită situatie?” Sunt două aspecte diferite ale aceleași nevoi – determinarea. Uneori ne paraseste fix când am avea mai mare nevoie de ea. Dar cu cât vom fi mai multi cei care fac tot ce pot, lumea va fi mai bunā si locurile prin care noi am trecut vor rāmâne in urma noastrā mai frumoase.