Vrei să mergi la munte? Urcă în primul tren și du-te! Întâlnește-te cu muntele, dacă de el ți-e dor, nu cu zilele libere pe care nu le ai, nu cu cazarea pe care nu ți-o permiți sau cu anturajul care nu are timp. Întâlnește-te cu muntele.

În tine zace dorința să vezi muntele sau să-ți organizezi o vacanță la munte? 
Dacă se contopesc cele două dorințe, alege partea pe care ți-o permiți: poate vrei, ai timp, dar n-ai bani. Poate vrei, ai bani, dar n-ai timp. Poate vrei, ai bani, ai timp, dar n-ai cu cine. Nu le putem avea întotdeauna pe toate deodată. Fă ce poți din ce ai în momentul ăsta, în așa fel încât să-ți îndeplinești obiectivul care stă la baza dorinței tale.

Vrei la munte? Ia-ți o zi liberă, urcă-te în tren, pune-ți o carte, descarcă-ți un film și du-te. Du-te singur, dacă n-ai cu cine, du-te de unul singur. Dă-i voie vieții să te surprindă. Nu știi niciodată cine te așteaptă pe drum.

În astfel de călătorii, eu am întâlnit oameni care mi-au devenit prieteni pe viață, iubiri, parteneri, colaboratori sau, pur și simplu, am auzit povești care m-au făcut să văd lucrurile altfel.

• Vrei să vezi marea? Du-te la mare!
• Vrei să-i faci o bucurie unui prieten? Du-te la el! Surprinde-l. În orașul, la jobul, la casa lui.

Fă ceva pentru sufletul tău. Poți tot ce vrei! Nu deodată, nu în același timp. Ia-le pe rând. Construieste-ți fericirea cărămidă cu cărămidă. Vizualizeaz-o și încearcă să-ți imaginezi peste o sută de momente pe care le-ai creat – tu pentru tine. Îți dai seama ce înaltă o să fie?

Cred că una dintre fricile noastre cele mari e să ne răzgândim. Să avem astăzi o părere diferită față de cea de ieri. Să acționăm diferit astăzi decât am făcut-o sau am fi făcut-o anul trecut.

Ne raportăm la cei câțiva oameni care ne-au văzut și ne-au auzit și, cu gândul la ei, ne temem să fim cine suntem astăzi. Ne temem că oamenii care ne știu de „ieri” nu ne vor recunoaște, vor crede că nu suntem serioși și că nu punem preț pe cuvântul nostru. Și, atunci, acționăm încet, pe furiș, pe jumătate.

Când spun „noi”, mă refer la mine și la toți prietenii mei sau oamenii pe care îi cunosc destul de bine. Experiența de jurnalist se bazează pe întrebări așa că, în activitatea mea, am strâns niște răspunsuri. Am idee despre ce vorbesc.

Acum foarte, foarte mulți ani, cineva mi-a spus „numai proștii nu se schimbă”. Atunci am fost indignată, revoltată. Intrigată și nemulțumită că acesta era răspunsul unui om de a cărui schimbare n-a fost cea mai fericită. Și, chiar dacă nu am fost de acord cu el, m-a urmărit toată viața această remarcă. Târziu am început să înțeleg ce a vrut să spună. Nu-i dau dreptate nici astăzi 100%, dar pot să spun că astăzi cred că oamenii care nu se schimbă sunt fie adormiți, fie fricoși.
Cei adormiți nici nu știu că ar putea să se descopere altfel, iar cei fricoși se tem să iasă din pseudo-confortul momentului.

Mă uit la mine și mă descopăr într-o permanentă schimbare. Greu mi-a fost să apăs acest buton. Dar, odată aprins becul, s-a făcut lumină în capul meu și am înțeles că e cea mai bună metodă de creștere.

Astăzi nu mă tem să fac ceva ce ieri n-aș fi făcut nici în ruptul capului.

Astăzi nu mă tem să îmi placă ceva ce ieri n-aș fi încercat, astăzi nu mă tem să primesc sau să dau ceva ce ieri mi se părea nenegociabil.
Și, ca să fie clar pentru mine și pentru ceilalți, asta este părerea mea astăzi. Nu e cea de acum 5 ani, nici cea cu care voi pleca din această lume. Nimic nu stă pe loc și eu mă mișc odată cu toate. Iar gândurile, părerile, cunoașterile mele se mișcă împreună cu mine.
Din astăzi-ul meu luați doar ce se potrivește cu astăzi-ul vostru. Pentru că fiecare trăiește în astăzi-ul lui și fiecare astazi e după chipul și asemănarea stăpânului său.

 

Ești în astăzi-ul tău sau ești în astăzi-ul altcuiva?

Dacă nu ești în al tău, întoarce-te! Acolo ești în cea mai mare siguranță. În astăzi-ul tău sunt cei care te iubesc, te înțeleg, te susțin și te așteaptă. Nu rătăci prea mult într-un astăzi străin. Nu numai că nu găsești nimic, dar riști să te pierzi și pe tine.

Asumă-ți cine ești, ce vrei, ce crezi.

Viața ta se întâmplă în astăzi, aici, acum – ale tale!

Concentrează-te pe tine!

Cea mai mare parte a vieții mele am fost convinsă că eu trebuie  să fiu atentă la ceilalți. Să fac pentru ceilalți, să am grijă de ceilalți, să fiu acolo MEREU pentru ceilalți. Și mi-a ieșit destul de bine. În spatele meu, sunt multe acțiuni și mulți oameni pentru care am fost acolo. Să-i cooptez, să-i susțin, să-i cresc, să-i corectez, să-i aplaud, să-i cert, să îi premiez, să îi iau în brațe sau să le întorc spatele. În funcție de situație, m-am concentrat pe ce am de dat și de făcut pentru alții si pe ce am de primit de la ei.

M-am străduit să fiu o angajată excelentă, o mamă bună, o parteneră implicată, un copil responsabil, o șefă luptătoare, o prietenă prezentă. Mi-a ieșit, de cele mai multe ori. Dar lipsea ceva… care nu mă lăsa să mă simt fericită și împlinită. Am fost mereu o femeie care a știut cum să obțină succesul și să ducă lucrurile la bun sfârșit. Doar că, în toți anii aceia, m-am uitat pe mine. Eu am uitat de mine!

Pe mine nu m-am crescut, nu m-am susținut, nu m-am iubit, nu m-am iertat, nu m-am îngrijit, nu m-am luat în considerare.

Fix pe mine m-am uitat… pe drum! 

Am ajuns, pe la 35 de ani, o umbră a ceea ce eram la 25. Chiar dacă făceam ce îmi plăcea și aveam tot ce aveam nevoie, îmi asiguram existența decentă, eu nu mă aveam pe mine.
Și am dus-o așa, dintr-o nefericire personală în alta, deși… din afară, ai fi spus că am TOT! Tot ce îmi doream și, mai mult, chiar tot ce îmi propuneam. Așa și era! Doar că eu nu știam că era necesar să-mi propun să mă transform pe mine, înainte de a încerca să îi transform pe ceilalți.

Eu nu știam că trebuie  să aduc în mine schimbarea pe care așteptam să o văd în jurul meu. Nu știam că trebuie să fac pentru mine, mai întâi, ceea ce făceam pentru alții.

Circa 10 ani… am trecut prin viață pe pilot automat. Într-o oarecare adormire a unor simțuri, dar cu efecte teribile în plan fizic. Eram extrem de nefericită, neîmplinită, căram vreo 95 de kilograme și făceam tot ce puteam (și puteaaam!) ca să maschez nefericirea din sufletul meu.
Eram jos și eram fără putere.

Așa că am atras mulți oameni nepotriviți, le-am dat voie să mă umilească, să mă rănească, să mă lovească. Ajungeam… de câteva ori pe an… epuizată. Oboseala și nefericirea mă duceau direct în perfuzii, la Urgență, în București. 

Le spun “anii în care am fost pe front“. Am dus, INCONȘTIENT, o luptă de supraviețuire emoțională.

10 ani! Până într-o zi… în care s-a trezit spiritul. Și mi-a amintit de legătura mea cu Dumnezeu.

Și am început să cer și să primesc oameni speciali, oameni curați, frumoși, buni care m-au ajutat să fac SCHIMBAREA. Îmi place să spun despre ei că sunt îngerii pe care Dumnezeu i-a trimis pentru mine.

Astăzi, sunt cea mai bună varianta a mea.

Am regăsit femeia pe care o îngropasem, domol, la 25 de ani. Am învățat să mă concentrez pe mine mai mult decât pe toți ceilalți. Mă trezesc în fiecare dimineață, bucuroasă că am mai primit ÎNCĂ O ZI! 

Am învățat în toți acești ani foarte multe lucruri despre mine, cu ajutorul unor oameni foarte pricepuți.

Vreau să dau mai departe tot ceea ce am primit. Îndrăznesc să organizez prima conferință ALTFEL. 

04 MARTIE 2022

Pe 04 Martie, voi aduce pe aceeași scenă, oamenii de la care eu am învățat lucrurile care m-au ajutat să fac schimbarea. Sunt mulți! Și VREAU să nu mă opresc aici. 

Pentru că știu cât de mult vor avea de câștigat toate femeile care vor ajunge la aceste informații! 

Pe 4 Martie, voi organiza o conferință în două runde. Prima va fi pentru publicul larg. În curând, vom pune biletele în vânzare. 

A doua, în același format, cu aceiași invitați, va fi pentru mamele din asociații. Fiecare femeie care cumpară un bilet pentru prima întâlnire asigură un loc pentru o mamă aflată într-o situație specială. 

Aduc pe scenă oamenii care m-au învățat să-mi folosesc mai bine mintea! Să-mi deschid sufletul, să-mi găsesc curajul de a face lucruri pe care nu credeam vreodată că le voi face, oameni care mi-au dat rețete care să-mi ușureze alegerile și de la care am învățat cum să îmi placă imaginea pe care o văd de fiecare dată când mă uit în oglindă.

L-am invitat pe Gaspar Gyorgy, să ne explice de ce a te concentra pe tine nu e un act de egoism, pe Dr. Q Adrian Avram, care m-a învățat că frumusețea fără susținere de specialitate este greu de obținut de la un anumit punct, pe Traviata Păduraru care mi-a creat un kit cu care eu plec oriunde în lume și pot, eu singură, să creez o imagine pentru întâlniri și filmări. Pe Dr. Cezar, de la care am înțeles cel mai bine cum postul, credința și grija pentru corp te pot face să îți păstrezi greutatea ușor și sănătos, pe Ionuț Stancovici, care a reușit să găsească butonul pe care să apese ca să am curaj să urc munții. Pe Anca Jugănaru și Cristi Lazar, care m-au învățat cum să-mii transform mintea în cel mai bun prieten și să o folosesc unde nici nu mi-am imaginat. Pe Eniko Szanto, briliantul care știe să organizeze o capsulă de haine – pe care trebuie să le ai în dulap și cu care poți să mergi oriunde, fără să dai greș. 

Eu lucrez cu acești oameni! Cu unii, de mai mult timp, cu alții de mai puțin timp, dar fiecare în felul lui și-a pus amprenta pe ceea ce sunt eu astăzi.

Am dorit să urce pe aceeași scenă o femeie pe care o admir şi o iubesc! Andreea Raicu este cel mai bun exemplu de femeie care a înțeles că dacă tu nu te vezi frumoasă, degeaba te vede așa tot restul lumii și a făcut niște schimbări fantastice în felul în care se raportează la lume și la viață. 

Despre asta este conferința. E o ALTFEL de conferință pentru că: 

– aduc pe scenă oamenii care mă antrenează să fiu cea mai bună variantă a mea;

– împărtășesc experiența mea în această transformare;

– plecați acasă cu câteva rețete pe care le veți folosi toată viața, cu aplicare imediată;

– biletul vostru susține și o mamă fără posibilități, care va avea, astfel, acces la toate aceste informații. 

Conferința “Concentrează-te pe tine!” este un modul nou în campania “Adoptă o mamă!”
 Abia aștept să ne întâlnim! 

Biletele se vor pune, în curând, în vânzare. Revin cu detalii!

 

Eșecul nu e calea spre succes.
Eșecul este, după părerea mea, felul în care ți se arată că nu aceea e calea.

Când ești pe drumul greșit, un drum care nu te va duce niciodată la ceea ce are ființa ta de făcut pe pământ, o să te lovească un eșec.
Dumnezeu ne arată în multe feluri că nu suntem pe drumul nostru, că nu aceea e calea pe care noi putem să dăm tot ce avem mai bun din noi. Universul, divinitatea ne dau semnale în nenumărate moduri că suntem pe calea greșită și, din punctul meu de vedere, eșecul e prima atenționare. 

 

Pentru mine, eșec nu e să nu intri la facultate și să reușești abia a doua sau a treia oară. Pentru mine, eșec e să intri la facultate, să te chinui să o termini și să te angajezi într-un loc în care ești complet nefericit. Și acolo să se întâmple ceva care să te scoată din ecuație în așa fel încât să fii obligat să te gândești ce ai de făcut cu adevărat.

 

Pentru mine, eșecul nu e un divorț. Eșecul e să te căsătorești cu cine nu trebuie și să rămâi în relația aceea până când o să accepți foarte târziu, poate prea târziu, că nu e ce trebuie.
Eșecul nu începe în momentul în care ai hârtia de divorț. Eșecul începe când ai primele senzații despre alegerea ta greșită.

Să faci o firmă și să o pierzi nu e un eșec. E un semn că nu era ce trebuie și că nu ești în acord cu cine ești, ce poți și ce ar trebui să spui despre tine la sfârșitul vieții.

 

Pe ce mă bazez? Pe ce am trăit.
Sunt un om care, de la 18 la 24 de ani, a cunoscut eșecul în toate formele lui. Asta mi-a dat claritate și curaj. Am înțeles și am acceptat cine sunt și ce vreau cu adevărat. Și am ales cu inima in acord cu ceea ce știam că pot și vreau. Din momentul în care m-am așezat pe drumul meu am mers doar înainte. N-am mai întâlnit eșecul . Am făcut multe greșeli, dar nu m-au deviat de pe calea mea. Eu știu ce vreau să spun la sfârșitul vieții și știu ce vreau să las în urma mea, iar asta îmi dă voie să mă bucur de tot ce trăiesc și să iau lecțiile, una câte una.

Eșecul nu e un insucces. E felul prin care ești avertizat că alegerea ta nu te va duce la succesul pe care îl poți obține făcând ceea ce ești predestinat să faci.

Când dau autografe pe cărțile mele pentru părinți, dacă sunt copiii de față, fac un joc pe care ei îl adoră. Fac o inimioară și întreb copilul: 
– Cum o cheamă pe mami? 
El răspunde și scriu numele mamei. Pun semnul + și întreb: 
– Cum îl cheamă pe tati? 
Îi scriu și lui numele. Sub cele două inimi pun = și fac inimioare cu numele fiecărui copil din familie.

Copiii care stau la rând pentru autografe abia așteaptă acest moment! Repetă numele părinților, sunt emoționați.
La Paris, pe o carte, desenez inimioara pentru mamă și întreb: 
– Fac o inimioară și pentru tati?
Mama și fiica au răspuns în același timp: mama NU, fetița DA.
M-am uitat la mamă, avea o privire rece și hotărâtă. Fetița, timidă, avea o privire plină de speranță.

Am privit-o pe mamă în ochi cu toată dragostea și am desenat inimioara. 
– Cum îl cheamă pe tata?, întreb copila. 
S-a grăbit să îmi răspundă. Apoi am pus pixul jos și i-am povestit micuței: 
– Într-o zi, mama și tatăl tău s-au întâlnit și și-au dat seama că au împreună cel mai mare vis: să facă o fetiță care să fie cu părul blonduț, cârlionțat, cu ochii de căprioară, cu zâmbetul acesta minunat. O fetița bună și iubitoare! Ce crezi? Visul lor s-a împlinit? 
Și fetița a zis un DA! din toată inima. 
– Apoi, mami și tati și-au mai pus o dorință: să fie fetița lor fericită, indiferent cât timp vor rămâne mami și tati să locuiască împreună. Ești fericită? S-a împlinit visul lor? 
Și fetița a zis un DA! hotărât.
Mama, cu cât asculta mai mult din povestea lor spusă de mine, se relaxa și lăsa zâmbetul să i se așeze pe chip. Cei câțiva zeci de oameni de la coadă nici nu respirau.

– Copiii au nevoie de poveste! Așezati orice întâmplare într-o poveste. N-o inventați, pentru că ea există. Am spus eu ceva ce nu s-a întâmplat?
– Nu, exact așa a fost, mi-a spus mama, dar n-aș fi crezut că poate să fie atât de simplu. Vă mulțumesc!

Poveștile sunt la fel de simple ca viața noastră. Noi suntem cei care complică lucrurile.

 

Am multe astfel de povești în noua mea carte. Pentru că eu cred că, dincolo de parenting și teorii, ne dorim să creștem copii care să țină minte lucrurile frumoase din povestea noastră. Să țină minte intențiile și rezolvările, să nu ne blocam în probleme, ci să le tratăm ca pe niște ocazii de găsit soluții.

„Dincolo de parenting și teorii” – o carte care îți deschide mintea și îți dă încredere să fii părintele de care are nevoie copilul tău, nu tiparul desenat de societate.
Fiți părinți curajoși! Copiii voștri au nevoie de părinți buni, nu de părinți perfecți!

 

Cartea poate fi comandată aici:
https://bookzone.ro/carte/dincolo-de-parenting-si-teorii-mirela-retegan-bkz

 

Ce faci? Te-ai împiedicat de un om care ți-a creat neplăcere? Ai călcat greșit într-o situație? Te-ai nepotrivit cu oameni și locuri?
Ok. Amintește-ți ce faci atunci când îți iese o groapă în drum. Poate ai văzut-o și o ocolești la timp. Dar poate nu ai văzut-o și ai căzut în ea. Ieși de acolo și du-te mai departe! 
Dacă ai observat-o în ultimul moment, te oprești în fața ei, o cântărești din ochi și, de cele mai multe ori, o sari.

Așa ar trebui să facem și cu situațiile care ne pun la încercare emoțiile: să le sărim.

Rămânem prea mult în gropile ce ne-au ieșit în cale. Dăm prea multă atenție oamenilor care ne sâcâie, ne deranjează. Dăm prea multă atenție situațiilor jenante.
Ce ar fi drumul, dacă ne-am bloca în fiecare groapă? Avem capacitatea de a le lăsa pe toate în urmă și de a merge mai departe. Trebuie să fie tare urâtă groapa, ca să stăm prea mult timp în ea. 
Dacă „groapa” nu ți-a luxat glezna sau nu ți-a rupt mașina în două, ridică-te și mergi mai departe. Dacă o vezi la timp, fenteaz-o.
Imaginează-ți un grup din care faci parte, o grupare, o comunitate. Ești acolo cu un scop. Și, totuși, anumite situații, anumiți oameni îți distrag atenția, te deranjează. Pentru ce ești acolo? Ca să îi schimbi pe ei? Ca să le atragi atenția asupra felului greșit în care acționează? Ca să-i educi?
Nu. Ai acolo propriile scopuri, propriile motive. Cel mai sănătos ar fi să te concentrezi pe motivul pentru care ești în acel context și să ignori persoanele respective. Nu e ușor. Dar nici imposibil.
 

Ce ar fi drumul nostru dacă ne-am opri la fiecare groapă, încercând să o umplem cu pietre, nisip, să o certăm, să o transformăm?… Nu. Dacă nu suntem lucrători în domeniu, nu e neaparat treaba noastră. 
Sari peste oamenii și situațiile neplăcute! Nu consuma timp și energie întrebându-te de ce sunt ei așa. Mai bine încearcă să afli ce te deranjează și ce ai de făcut data viitoare ca să nu mai ajungi în astfel de situații.
Știu că suntem învățați să strângem din dinti și să ne prefacem că e totul în ordine. Strânge din dinți ca să faci cea mai frumoasă săritură peste situație! Acela va fi cu adevărat succesul tău: să treci peste, fără să lași să te afecteze lucrurile a căror rezolvare nu depinde de tine.

Până unde poți?

Să nu permiteți nimănui să vă spună că nu puteți. Puteți orice! Nu simplu, nu ușor, nu peste noapte.

Le mulțumesc tuturor oamenilor cu dizabilități pe care i-am întâlnit în ultimul an, voi mi-ați dat putere să fac lucruri de care eram convinsă că nu le pot face! Am văzut la voi cum voința învinge neputința și am putut!

Ultimul an a fost pentru mine miraculos: primul an în care am învățat să schiez, primul an în care m-am trezit la 4 dimineața ca să văd un răsărit de pe Tâmpa, primul an în care am făcut un traseu montan!

Pentru fiecare pas am murit și am reînviat. De fiecare dată mai tânără, mai încrezătoare în tot ce pot!

Corpul, sufletul și mintea – doar asupra lor noi putem să avem control 100%. Sunt singurele instrumente care ne aparțin cu adevărat. Toate celelalte pe care le deținem aparțin lumii, universului, și nu avem nicio garanție că le putem păstra până în ultima zi a vieții.

Dar mintea, corpul și sufletul rămân cu noi până în ultima clipă! Și e în puterea mea dacă îmbătrânesc într-un corp obosit și inert sau într-un corp care să mă susțină, să mă ajute să fac tot ce am nevoie.

E în puterea mea să aleg dacă îmbătrânesc cu o minte uzată, plină de gânduri temătoare, o minte uitucă și iscoditoare sau într-o minte care prin tot ce gândește e de partea mea.

E în puterea mea dacă îmbătrânesc cu un suflet de care am legat multe pietre de moară, în care am adunat toate fricile, nefericirile și frustrările sau îmbătrânesc cu un suflet viu, ușor, care împraștie iubire și bucurie în fiecare secundă.

Eu am ales să merg prin viață cu un suflet ușor, o minte înțeleaptă și un corp care să mă susțină. Mă antrenez pentru asta în fiecare zi. Iar timpul care îmi rămâne îl dedic descoperirii minunilor acestei lumi: natură, oameni, locuri. Și folosesc toate revelațiile și informațiile pe care le descopăr ca să dau înapoi lumii din frumosul pe care l-am primit. După ce l-am trecut prin inima mea!

Ne miră schimbarea oamenilor din viața noastră. Asta, deși privim în oglindă și vedem schimbările de pe chipul nostru.

Ne surprind schimbările de situație, deși simțim schimbările corpului nostru în fiecare pas.

N-ai nicio șansă să rămâi aliniat cu lumea dacă tu nu te schimbi odată cu ea. Copiii noștri se schimbă, părinții noștri se schimbă, clima, anotimpurile, regimurile politice, tehnologia… toate se schimbă!

Ca să ținem pasul cu toate schimbările din afara noastră și din corpul nostru, trebuie să ne schimbam și noi felul în care ne raportam la ele.

Îndrăznește! 

Să te schimbi nu înseamnă să trădezi ce erai și în ce credeai ieri. Să te schimbi înseamnă să fii onest cu cine ești și ce crezi astăzi.

– Ai trăi diferit dacă eu aș fi moartă? Ai face alte alegeri dacă nu ai ține cont și de ce crezi tu că eu cred?

 

E întrebarea cu care am ieșit de la vizionarea filmului Elvis. M-a zdruncinat povestea acestei legende. Și am ieșit de la film cu câteva întrebări care sapă adânc în sufletul meu.

 

Mi-am dat seama că îmi doresc să fi crescut un copil care să trăiască fix așa cum simte. Să știe că eu sunt de partea ei și când nu sunt de acord cu ea. Să știe că eu o aprob și când o dezaprob. Să nu aștepte să mor ca să-și trăiască viața așa cum îi place.

 

Pe Elvis nu l-a iubit nimeni necondiționat. După moartea mamei lui, Elvis nu a mai avut pe nimeni care să-l iubească atât de mult încât să-l susțină să facă ceea ce își dorește, nu ceea ce trebuie.

 

Am ieșit de la film gândindu-mă la două lucruri mari și importante: vreau ca Maya să nu aștepte să plec eu ca să trăiască în adevărul din inima ei. Și mai vreau ca în jurul meu să fie oameni care să se lupte pentru mine chiar și atunci când pare o greșeală lupta lor.

Pe Elvis l-au iubit și soția, și tatăl, și prietenii. Dar niciunul atât de mult încât să se pună stâncă în fața râului. Niciunul nu și-a riscat confortul ca să-l scoată pe el din ghearele răului în care era captiv.

 

Filmul a generat o discuție foarte frumoasă cu Maya – fiica mea de 21 de ani.

Să mergeți să-l vedeți! Eu am rămas cu multe gânduri, dar astea două s-au așezat ca o ștampilă pe mintea mea: vreau să fiu o mamă înțeleaptă, capabilă să înțeleagă și să accepte orice alegere face copilul meu și vreau să construiesc relații cu oameni care nu m-ar lasă în ghearele răului, chiar dacă asta le-ar face lor viața mai grea.