În viziunea mea originală sunt 3 momente bune pentru asta: fie când ți-a ieșit în cale unul cu foarte mulți bani și trebuie omul ajutat să readucă banul în circuitul din natură (dar trebuie să arăți într-un fel și ăla nu e felul meu ), fie când te părăsește sau te desparți și rămâi cu un copil și o grămadă de datorii pe cap ca nu cumva să-l uiți până nu termini creditele, fie când cineva îți fură o idee și vrei să te răzbuni. Pentru o femeie care în structura ei e mai degrabă construită să aducă pe lume pui vii și să aibă grijă de ei, ai nevoie de un impuls puternic să te înhami la o treabă. Din experiență, cu cât impulsul e mai negativ cu atât sunt șanse mai mari să-ți iasă. Decât să te arunci în brațele primului venit mai bine te arunci într-o idee. Decât să te arunci într-o sticlă mai bine te arunci în muncă. Decât să te închizi într-o cameră să plângi fără să te vadă nimeni mai bine ieși în lume și râzi de toată situația cu toată lumea. Despre asta am povestit eu la întâlnirea Meet The Woman organizata de Femei in afaceri. Am răspuns invitației fără să am vreo așteptare. Singura mea grijă a fost să ajung la timp.

O cunoșteam pe Alice Botnarenco de la conferințele 11even unde după speech-ul meu mi-a șoptit încântată "tu ai putea să trăiești din asta ". Am fost onorată să fiu prima lor invitată din această sesiune. Așa că m-am dus să văd despre ce e vorba. Am întâlnit vreo 50 de femei din toate domeniile. Frumoase,elegante, deschise și pozitive. Unele au venit singure altele însoțite de o colegă sau o prietenă. Majoritatea mame cu copiii acasă dar care nu au uitat să-și bucure sufletul și cu alte lucruri.Totul s-a desfășurat foarte simplu. A fost invitat Paul Renaud -un francez elegant și cu foarte mult umor să așeze puțin networking -ul într-o prezentare amuzantă apoi fiecare participantă a spus câteva lucruri despre ea. Despre munca ei și despre lucrul în care face asta. La final a fost rândul meu să le povestesc despre începerea unei afaceri. Mai precis care e cel mai bun moment să începi o afacere.

Momentul meu s-a terminat într o emoție foarte frumoasă cu o audiență zâmbitoare și cu multe multe îmbrățișări. Vă recomand din suflet genul acesta de întâlniri. La final toată lumea vorbea cu toată lumea. De fapt, fiecare s-a dus spre cine l-a ghidat energia. Evident că eu am făcut poze cu mamicile copiilor fani Zurli. Am întâlnit acolo o doamnă ginecolog de care m-am îndrăgostit Ruxandra Dumitrescu de la Ferrilia, o avocată specialistă în dreptul intelectual, o producătoare video, o femeie de 40 de kilograme blondă și dulce ca un spiriduș care vinde marmură și cu care o să mă revăd la Bacău la spectacol, o altă doamnă cu o poveste absolut impresionantă care m-a luat în brațe cu lacrimi în ochi și mi-a spus că sigur nu ne-am întâlnit întâmplător. Ea deține un afterschool și face asta de când și-a pierdut copilul într-o boală incurabilă și a învățat să meargă mai departe…M-am bucurat să o revăd pe Camelia Andrita care e actriță la Creangă și acum are propria ei afacere în evenimente pentru copii. Cu Camelia am împărțit mai bine de un an microfonul de la Itsy Bitsy: eu făceam Zăpă și ea personajul Itsy. Erau acolo femei care dețin propriile afaceri, femei care conduc afacerile altora sau femei care vor să înceapă o afacere și caută inspirație. O atmosferă relaxată, cu bucurie și cu suflet. Vă recomand cu drag un loc în care să cunoașteți oameni, să vă faceți prieteni și să intrați într-un grup care să vă facă să vă simțiți speciale Nu mai vorbesc de oportunitățile de afaceri că vă convingeți singure.

 Eu nu mi-am iubit învățătoarea.

 Nici măcar nu îmi amintesc cum arăta. Îmi amintesc doar că avea un nume de  boală din  copilărie. Nu am iubit-o deloc pentru  că nu m-a făcut sā o iubesc.

 Nu țin  minte så  mă fi mângâiat  vreodată pe cap sau să mă fi luat în brațe. Nici să mă pupe altădată decât atunci când o făcea regulamentar la buchetul de flori primit cu ocaziile oficiale.  Mama nu prea se pricepea să intre sub pielea ei, tat nici atât. Tovarașa învățătoare era mult prea  preocupatā  de copiii ai căror părinți aveau posibilități: de la colega a cårei mama era  vânzătoare la aprozarul din colț,  la tatăl colegei care era directorul combinatului.

Mi-am amintit zilele trecute vorbind cu o prietenā  care are o fetiță în clasa unei  învățătoarea  rece și  superioară.  Brusc mi-a venit în minte imaginea  invatatoarei mele  veșnic cu un jerseu pe umeri care o obliga să  stea țeapănă fără  se miște  printre rânduri. Așa, din amintirile mele de copil care nu  avut o învățătoare care să o iubească,  vreau  le scriu învățătorilor de astăzi cu tot respectul, cu toată  dragostea, cu toată sinceritatea.

 Dragā doamnā invāțātoare,

 Ț -ul din cuvânt vā obligă să fiți jucăuși. Lăsați  scorțoșenia  pe care vi-o impune formularea de cadre didactice (acest “cadre” moștenit de la comuniști). Mergeți în  sălile de  clasă unde  așteptă copiii . Jucați–vă cu ei. Nu vă mai  încrâncenați în competiții  si  rezultate. Faceți lucurile cu bucurie, dați-le în  fiecare zi un motiv să revină. Sigur  e mult mai  greu  gasești în fiecare zi ceva care să-i  amuze, relaxeze, bucure. E mult  mai ușor  să-i speriem , să  le spunem că acum  au responsabilități.  Singura  lor responsabilitate e sā fie fericiți.  Așa cum ar trebui   sā fii si tu dragă  invătătoare când intri  în clasă .  Pentru că 30 de perechi de ochi se uită la tine ca  la soare. Tu ești astrul lor. Când  îi vezi cu capul plecat  de  vreo posomorâre  sā nu te  întrebi ce e cu ei.  Să te  întrebi ce e cu tine. Când o  să-i  vezi plângând dimineața cā  nu vor  să se despartă de parinti, så nu te  întrebi ce le spun părinții,  ci sā te  întrebi ce nu le spui  tu. Zâmbetul lor ar trebui  fie singurul  barometru.  Dacă la sfârșitul unei ore de curs  vei vedea 30 de chipuri cu zâmbetul desenat de la o ureche la alta poți  sā consideri  cā  acea zi a  trecut cu folos.

       Invață-i ca nu suntem egal construiți dar suntem egali  în drepturi. In dreptul de fi fericit, de  fi respectat,  dreptul de  fi ascultat,  dreptul de  fi înțeles.

  Programa??? Fenteaz-o. E un cumul de idei ale unor oameni. Nimeni nu poate  spune lucruri bune despre ce scrie acolo. Dacă simți că nu li se potrivește, păcălește-o. Ei nu își  vor aminti ce le-ai predat. Ei își vor aminti cum ai făcut-o. Ei vor ține  minte chipul tau, nu coperțile manunalelor inventate de niște oameni pe care nu îi  cunosc.

 Eu nu țin minte cum o chema  pe învățătoarea mea. Nici nu contează. Nu am iubit- o. Dar ție dă-ti sansa să te iubească. Nu contează cine sunt părintii lor, nu contează ce viață trăiesc acasă. De tine depinde să aibă la școală viața frumoasă.

 Astăzi multi dintre copii care  ajung  in clasa ta stiu sa scrie, să citească, stiu alfabetul, se pricep să mânuiască un telefon poate  bine decât noi două la un loc. Ia-i asa cum sunt, nu așa cum  vrem  sau nu vrem sa  fie. Nu-i ordona in supunerea oarba. Te vor respecta si te vor iubi  daca vei fi  aceeași echipa  cu ei. Coboară de pe podiumul pe care  e cocotata catedra. Da-te jos  de pe tocuri. Imbraca-te  cu ceva comod,  sufleca-ti  mânecile  si joaca-te  cu ei. Copiilor le plac femeile elegante. Sa le priveasca de la distanta, nu le simt ca fiind  partenere de joaca.

     Fă-te comodă și relaxează atmosfera. Gândește-te  mereu si   mereu si  mereu ca desi tu ai o clasa  întrega pentru fiecare dintre ei  ești THE ONE. Așa trebuie  rămâi  amintirea lor. O bucurie.

Hai că se poate. Alege să fii  Zâna Bună,  nu Vrăjitoarea din poveștile Găștii Zurli.

Ce nu moare între doi oameni, nu poate să omoare nimeni.

Asta am înțeles eu din toate experiențele pe care le am trăit. Sunt iubiri care nu trec niciodată. Sunt povești ale unor oameni care au final fericit, sunt oameni care rămân legați și dincolo de moarte.


"Să spună ce are de spus sau să tacă pentru totdeauna ".

Mereu m-am gândit că fraza asta ori ar trebui scoasă ori ar trebui spus explicit: sa tacă pentru totdeauna pentru că în această poveste omul nu mai poate să intervină. Cât purtăm o iubire în noi nu hotărâm singuri. Ni se întâmplă și ni se lasă minunea iubirii. Așa cum încolțește în inima noastră fără ca noi să sădim semințele, iubirea se poate ofili oricât de multă apă i-am pune. Dacă am înțelege că orice început primește la naștere și sfârșitul, ne-am bucura de fiecare zi fără să trăim cu spaima că se termină. Dacă ne-am aminti mai des că nimeni nu poate să omoare ceea ce nu moare între doi oameni, nu ne-am mai păzi poveștile, ci ne-am trăi iubirile.

Există întrebări delicate, formulate cu multă atenție, dichisite, coafate, îmbrăcate atent in cuvinte. Acestea merită răspunsuri în care cuvintele sunt aranjate precum florile într-un buchet de primăvară.

Întâlnim intrebarea obraznică, intrebarea care agresează, care intră cu bocancii în stomacul tău, întrebarea care scormonește, descoase, întrebarea care ne supără. Răspunsul e pe măsură. Dur, sec, agresiv, poate chiar jignitor, de apărare.

Întrebarea discretă va avea parte de un răspuns șoptit, spus la ureche.

Întrebarea evazivă se va bucura de o ridicare din umeri, iar intrebarea directă poate sa primească un răspuns pe măsură.

Dar între toate acestea există întrebări care rămân toată viața fără răspuns. Sau care primesc răspunsul când îl așteaptă mai puțin, întrebări pentru care răspunsurile vin de unde nici nu se-așteptau și întrebări care ar fi preferat să nu fi auzit niciodată acel răspuns.

În ultima vreme prefer întrebările lacăt și aștept răspunsurile cheie.

M-am săturat să tot aud " Bărbații se tem de femeile ca tine. Vor femei slabe, neajutorate sau care măcar să pară așa. Vor femei care se pisicesc, niște mâțe care să-și învârtă lăbuțele în părul lor și să-l facă fuior în timp ce le susură la ureche pisi sau pisoi. .."

Se spune că bărbații vor femei pisici și nu femei leoaice. Vor femei care se întind nu femei care se ridică în picioare și își suflecă mânecile gata să se apuce de orice treabă, că bărbații vor femei care să nu și bată capul cu mai mult de un card și niște probleme de alăptare.

M-am săturat să aud asta.

Bărbații puternici nu se tem de femeile puternice. Eu am cunoscut niște bărbați care s-ar descurca și cu o haită de hiene nu numai cu un grup de leoaice. Știu niște bărbați care liniștesc și aduc la tăcere dintr-o singură privire orice urlet de lupoaică. Doar că acești bărbați nu se promovează. Iar femeile pe care ei le stăpânesc nu se laudă în public când sunt puse "cu botul pe labe ", Am cunoscut un bărbat care era atât de deștept și de sigur pe el, pe mine, pe noi că nu se temea deloc să asiste împreună cu restul audienței la exuberanța mea. Mă lăsa să-mi fac numărul, să termin spectacolul și să-mi culeg aplauzele. Știa că la final îmi voi trage sufletul pe umărul lui. Până adun energie pentru următoarea reprezentație . Bărbații care își cunosc valoarea caută lucruri care nu se devalorizează.  Vor spirit. Vor poveste. Vor pin-pong în idei, replici, acțiuni. Vor emoție. Vor să fie recunoscuți de o femeie care poate să-i valideze.

Femeile puternice nu au nevoie de bărbați puternici. Femeilor puternice le trebuie bărbați care știu exact câte parale fac. Și care nu au nevoie să-și atârne niciun breloc la cheile de la casă sau de centura de siguranță în dreapta mașinii care să compenseze lipsa umorului. Bărbații femeilor puternice sunt cei mai relaxați, detașați, asumați și liniștiți bărbați din lume pentru că pentru toate nevoile lor femeile puternice dețin cheia fericirii.

Mă uit la ea cum trece strada și mi se strânge stomacul. Văd mașinile cum aleargă cu viteză vântului și simt cum frica mă cuprinde. Ea e pe partea cealaltă. Eu aștept în masină. Îmi vine să mă dau jos și să o trec eu de mană. Pe la trecerea de pietoni semnalizată doar cu zebră. Așa făceam când era mică. O țineam strâns cu mâna dreaptă și cu stânga făceam semne disperate șoferilor să oprească la trecerea de pietoni. Acum are 14 ani. S-ar uita la mine cu privirea aceea daca aș încerca să fac asta. Așa că închid ochii și încerc să-mi imaginez că ea prinde un moment în care nu trece nicio mașină. Vizualizez drumul gol goluț și în sus și în jos. Vine. Deschide portiera și intră toată bucurie. Respir ușurată. Deși știu că e atentă mi se face inimă grăunte de fiecare dată când face lucruri care i-ar pune viața în pericol și eu nu sunt langă ea. Si e și mai rău dacă stau inertă pe margine. Am în minte o singură întrebare : o să-mi fie frică toată viață?

Sunt acțiuni care ne urmăresc toată viața. Când m-a întrebat lucrătorul de la biroul de evidenta populației dacă am mai avut vreun nume, i-am răspuns simplu:  Da. Și i-am spus numele purtat anterior. Apoi a venit vestea ca o bombă: “nu aveți în dosar sentința de divorț”.

Sentința de divorț? Țin minte că am avut așa ceva la un moment dat, într-o altă viață. M-am măritat o singură dată acum o mie de ani și-am divorțat în 1994. De mai bine de 20 de ani nu mi-a mai cerut nimeni această hârtie. Am scotocit o zi întreagă prin toate dosarele și la sfârșitul unei zile de căutări am găsit-o. Mă uitam la hârtia aceea obosită de vreme și citeam motive și concluzii ca și când ar fi fost vorba de altcineva. Și dacă m-aș fi măritat de mai multe ori? Cei care trec prin asta trebuie să menționeze toate numele purtate și să prezinte toate sentințele de divorț? Bine că am găsit-o. Mi-am amintit cu ocazia asta și de ce m-am măritat și de ce am divorțat și mi-am amintit ce poveste grea și frumoasă am trăit. Bine că s-a terminat. Cu bine. Dacă nu ați avut grijă de căsnicii aveți grijă măcar de sentințele de divorț.