Oamenii iubiți, când știu că sunt iubiți nu-și mai ocupă mintea cu îndoieli.

În mintea oamenilor iubiți nu-și mai face loc frica. Pentru că iubirea a ocupat deja tot locul. Şi iubirea dă încredere, iubirea dă curaj, iubirea dă putere.

Dacă îi vreți puternici pe cei pe care îi iubiți, faceți-i să simtă asta.

Dacă îi vreți răbdători pe cei pe care îi iubiți, arătați-le că sunteți acolo.

Dacă îi vreți liniștiți pe cei pe care îi iubiți, grăbiți-vă să ajungeți la ei.

Dacă vreți ca oamenii pe care îi iubiți să prindă aripi, lăsați iubirea pentru ei le cuprindă inimile.

Nu faceți economie de iubire!

Nu o porționați. Nu tăiați feliuţe. Lăsați-o toată să ocupe fiecare colțișor din mintea și din inima celui iubit.

Un om iubit se mai naște încă o dată. Și în iubire, ca în facere, nu păstrezi nimic pentru tine.

Așa cum copilul se naște cu toate cele de care are nevoie în corp și iubirea trebuie să nască un om întreg, in inimă.

 

M-am întrebat întotdeauna cum se face atunci când, brusc, suntem atrași de cineva. Poate fi o persoană pe care o cunoaștem de multă vreme, dar pe care n-am observat-o în "acel" fel, poate fi cineva absolut nou, cu care schimbăm doar câteva cuvinte… poate fi chiar cineva de care am mai fost îndrăgostiți undeva, cândva…

Singura explicație pe care am găsit-o e că, undeva, în Univers, există un mare laborator de chimie. Și, din când în când, Profesorul Suprem deschide ușa laboratorului… și oamenii intră sau ies.

Altfel, cum să-mi explic faptul că într-o zi, cineva, din senin, te poate face să te simți cel mai important, cel mai interesant, special și, peste toate, cel mai dorit om din Univers? Așa, "brusc și dintr-o dată"?! Cineva care, ieri, era o persoană oarecare din lumea asta mare devine omul căruia vrei să-i dai primul "bună dimineața!", cel căruia să-i spui înainte de a adormi "noapte bună!"… Omul cu care îți dorești să împărtășești toate fenomenele meteorologice și toate minunile care-ți ies în cale.

E clar că asta se întâmplă între doi oameni care s-au întâlnit în laboratorul de chimie!

Se pare că, în Univers, chimia e disciplină eliminatorie. Dacă ramâi corigent, nu poți merge mai departe cu aceeași persoană. Sunt și câțiva norocoși, cărora li se dă șansa să repete clasa. Uneori, când nu înțelegi chimia din prima, te prinzi dintr-a doua care e formula voastră preferată!

Mie îmi place 1+1=Magie!

Nu e treaba nimănui ce notă ia fiecare dintre noi, când ne scoate viața… la lecție.

Pe mine, destinul m-a scos de câteva ori la tablă și m-a prins cu tema nefăcută.

Am stat în fața “clasei”, cu capul în podea… privindu-mi vârful pantofilor. Am plâns lângă catedră, uneori de supărare, alteori… de ciudă!

" – Retegan, ce-ai pregătit pentru lecția asta? – Doamna Viață, nu am avut timp să pregătesc nimic. Am fost ocupată să-mi trăiesc drama, să mă văicăresc, să mă cert cu Dumnezeu, să mă întreb de ce mi se întâmplă mie și să mă ascund într-un colț, unde să-mi plâng nenorocul… N-am știut că este o lecție și că ar trebui să învăț ceva din ea… De fapt, am crezut că e doar o întâmplare și abia am așteptat să treacă, să-mi văd mai departe de viață."

Oare de ce, atunci când suntem trimiși pe Pământ, nu ni se și comunică unde, când și ce lecții avem de primit… Să nu ne mai prindă Viața cu temele nefăcute!

Toate lecțiile ar trebui să se lase cu niște concluzii și cu câteva probleme rezolvate. Din fiecare lecție de viață ar trebui să ieșim mai deștepți, mai puternici, mai înțelepți.

Imaginați-vă că Dumnezeu are un catalog invizibil, în care ne trece notele, la finalul fiecărei lecții de viață. Singurii care știu cât de buni sau cât de slabi am fost la lecțiile astea suntem noi. Doar noi! Bine, și Dumnezeu, dar nu e ca și cum el ar mai spune cuiva…

Eu nu vreau să rămân corigentă la nicio lecție și, clar, nu vreau să repet clasa!

Cu cât sunt mai multe și mai complexe lecțiile, cu atât e mai importantă diploma pe care o primim… la final.

Ca în viață, unii termină 4 clase, alții, 8… o parte fac liceul, câțiva termină facultatea și dintre toți, numeri pe degete doctoranzii.

Nu știu ce faceți voi, dar eu una mă pun cu burta pe Viață. Doamna Viață!

Uităm prea des că prima și cea mai importantă sarcină pe care o primim, e viața noastră. Din momentul în care devenim conștienți de ea, nu mai avem voie sa lăsăm pe nimeni să ne deranjeze armonia, nici cu atingerea unei pene.

Comportă-te ca o gravidă. Spune-i oricui vrea să-ți strice bucuria unei zile, că ești însărcinată și sarcina ta nu are nevoie de negativism, morocănoși, frustrați, nepoliticoși.

Sarcinile se dezvoltă frumos, în iubire, bunătate .

După ce ai scăpat de un cancer, infarct, infecție, Covid, accident, relații toxice, gândește-te că Dumnezeu ți-a mai dat realmente o șansă, să ai grijă de sarcina ta.

Și dacă te supără cineva din viața ta, fă acest experiment: spune-le oamenilor că ești însărcinată și o să-i vezi pe toți cum o să reacționeze .

Îți spun eu : cu grijă, atenție, bucurie! O să se desumfle când o să afle că sarcina ta e viața, dar tu te vei antrena să o privești așa.

Și într-o zi vei crede din toată ființa în teoria mea: viața este cea mai importantă sarcină pe care o primim și o purtăm până în ultima zi. Femei și bărbați .

Și trebuie să o hrănim cu toate întâmplările și emoțiile frumoase, ca să se dezvolte armonios.

Vă doresc sarcină ușoară.

Dacă aș putea să mă întorc la Mirela de la 30 de ani, aș lua-o în brațe și i-aș mulțumi că nu a renunțat să creadă că într-o zi o să fie așa cum își dorește.

I-aș mulțumi pentru că a îndrăznit, a muncit, a luptat, a renunțat atunci când a fost nevoie și a mers mai departe chiar dacă a strâns din dinți.

I-aș mulțumi pentru toate căderile și zborurile și încercările, pentru toți oamenii la care le-a dat o șansă, pentru tot ceea ce a lăsat în urmă și pentru tot ceea ce a păstrat.

Astăzi, aici, acum trăiesc ceea ce am visat mereu: acel punct al vieții în care toate sunt la locul lor.

Pot să stau puțin să-mi trag sufletul pentru tot ceea ce a fost. Mă uit spre vârful muntelui și, Doamne, mai am mult de urcat. Dar, de câțiva ani, știu că nu mai sunt singură. L-am prins pe Dumnezeu de un picior!

Crezul meu!

Cred în mine mai mult decât în oricine.

Cred în puterile mele mai mult decât în ale oricui.

Cred în ceea ce simt mai mult decât în ceea ce văd.

Cred în ce vreau mai mult decât în ce nu vreau.

Cred în ce zic mai mult decât în ce aud.

Cred în ce iubesc mai mult decât în ce n-am descoperit încă.

Cred în puterea mea de a face tot ce ține de mine.

Cred că lumina poate învinge orice întuneric.

Cred că pacea e locul cel mai frumos de pe pământ.

Cred că libertatea pe care mi-o dau mie și le-o respect celorlalți e cel mai prețios dar.

Cred în lumină, libertate și iubire, cred în mine, cred în bine.

Cred în calea pe care o descopăr eu mai mult decât cred în toate drumurile pe care mi le arată ceilalți.

Cred în Dumnezeu. Și cred că sunt minunea Lui. Așa cum cred că fiecare om e o minune.

Și cred că lumea mea începe și se termină cu mine.

Amin.

Nu mă trezesc fericită. Dar mă trezesc. Sunt vie. Și sănătoasă. Și oamenii pe care îi iubesc sunt bine. Țara mea nu e în război, nici nu e sub o dictatură. Am parte de o climă blândă și pot ușor să-mi asigur toate nevoile.

Am un scop în viață și reușesc să fac lucruri care dau sens fiecărei zile. Învăț să cultiv relații și să mă despart elegant de oamenii, proiectele și lucrurile care și-au terminat rolul în viața mea.

Toate astea mi le amintesc după ce deschid ochii și asta mă bucură. Mă agăț de firicelul acela de bucurie și mă dau jos din pat. Și uite-așa încep ziua, depănând pe ghem cât mai multe întâmplări care să-mi aducă bucurie.

E plin în jurul meu. De la apa din duș la verdele crud al frunzelor. Am un buton pe telefon de unde se revarsă în casa mea cea mai faină muzică.

Eu îmi fac zilele frumoase. Nu mi le face nimeni. Grija mea peste zi, e să nu-i las pe ceilalți să strice tot ce am construit eu în dimineața asta.

Găsiți firicelul de bucurie și țineți-vă de el.

Cartea mea roz “Astăzi,aici,acum” o găsiți pe Magazinul ZURLI. Fiecare articol e o bucată din sufletul meu, acolo sunt credințele mele. N-a încăput in paginile ei nimic negativ. O să vă ajute să descoperiți firicelul vostru de bucurie, citind măcar un articol, in fiecare zi.

Ca să te concentrezi pe tine, nu trebuie să te desparți de nimeni.

Dar trebuie să te desparți de obiceiurile care nu-ți fac bine, de tentațiile care îți aduc regrete, de nevoia de a controla tot și pe toți.

Ca să te concentrezi pe tine, nu trebuie să renunți la ceilalți. Trebuie să renunți să-i faci prioritate în viața ta pe cei pentru care nu ești prioritate, trebuie să renunți să mai faci din cei pe care îi iubești scopul pe care nu ai curajul să ți-l faci din ceea ce îți dorești de fapt, trebuie să renunți să-i faci pe ei obiectul fericirii tale.

Să te concentrezi pe tine înseamnă să îi lași pe ceilalți să trăiască așa cum e în firea lor și tu să trăiești în firea ta. Să nu te mai străduiești să pari fericit/fericită când nu ești, să nu te prefaci mulțumită când nu ești, să nu dai vina pe ceilalți pentru neîmplinirile tale.

Să te concentrezi pe tine înseamnă să îți dai ție libertatea de a fi așa cum ești și să îi lași și pe ceilalți să fie așa cum sunt. Și, din acest punct zero al libertății ființei, să începi să lucrezi cu mintea, sufletul și corpul tău, ca să le pui în adevăr pe fiecare dintre ele și, apoi, în armonie.

Ce înseamnă în adevăr?

Mintea. Să te gândești la ce ai în acest moment, nu la ce nu ai, și să te concentrezi pe prezent. Gândurile tale să fie în cea mai mare parte în locul în care ești, cu oamenii cu care ai treabă acum, la lucrul pe care îl faci astăzi.

Sufletul să-ți fie ușor. Iartă tot ce e de iertat, dă drumul celor care simți că nu mai sunt acolo pentru tine, identifică-i pe cei pe care îi iubești și găsește bucurie în tot ceea ce ți se întâmplă.

Corpul. Adu-l în forma în care îți dă o stare de bine. Renunță la alimentele care îți fac rău, te moleșesc, te indispun, te lenevesc. Renunță la hainele și la pantofii în care nu te simți bine, renunță să îți supui corpul la eforturi pe care nu le poate susține. Începe un program în care să readuci viața în corpul tău.

Să le pui în armonie înseamnă să asculți corpul, ca să înțelegi ce simți. Gândurile tale să fie o continuare a ceea ce simți și să faci ce gândești din ce ai simțit.

Emoțiile își cer drepturile.

Când una vine mai în față, celelalte se retrag și o lasă să-și facă numărul. Apoi, când ți-e lumea mai dragă sau mai grea, ies celelalte de prin tot felul de cotloane ale sufletului și își cer drepturile.

Emoțiile nu dispar. Când simți bucurie, când fericirea pune stăpânire pe viața ta, când trăiești un om, o întâmplare, o poveste lapte și miere – cu cerul pictat în culorile celui mai frumos apus – paf!, de nicăieri se întâmplă ceva și toată starea se schimbă.

Tristețea a stat ce a stat cuminte, spectator la spectacolul fericirii. Da' cât să stea? Vrea și ea să fie băgată în seamă. Și, atunci, are grijă să aducă niște nori și o ploicică, atât cât să aibă un tobogan pe care să coboare până în mijlocul întâmplării fericite.

– Am venit! Mă vedeți? Mă simțiți? Mă trăiți? Ce, ați crezut că fericirea durează până la capăt? V-ați plictisi fără mine… Într-o zi vi s-ar lua pur și simplu de atâta lapte și miere.

Același lucru se întâmplă și cu furia. Stă cât stă în spatele calmității și, când crezi că nimic nu poate să strice pacea, vine declarația de război care pune relația, în cel mai rapid mod, în stare de urgență.

Și emoțiile pozitive fac la fel. Când cele negative sunt pe scenă, le lasă să-și facă numărul și, fix când crezi că nimeni si nimic nu te mai scoate de acolo, te trezești cu o bucurie, cu un armistițiu de pace.

Dacă înțelegem asta, le lăsăm să vină, să se manifeste și le privim (dacă apucăm) cum se retrag, înlocuite de altele. La unii oameni, schimbările astea se fac atât de brusc, că ei devin de neînțeles. La alții, durează ceva mai mult și parcă au timp de pregătire.

Emoțiile sunt cea mai importantă caracteristică a noastră, a oamenilor. Comunicăm prin emoții, respirăm emoții, creștem datorită lor.

Cultivați emoțiile ca pe flori!

Puneți-le apă și vorbiți-le frumos. Fiecare are farmecul ei pentru un timp. Și, dacă avem grijă de ele ca de flori, n-au loc să crească buruienile.