Dacă îți place să călătorești, atunci specializează-te în asta.

Dacă îți place să faci sport, fă unul atât pentru trup cât și pentru minte.

Dacă îți place să faci unghii, specializează-te în manichiură.

Dacă îți place să gătești, fă cele mai bune sarmale, plăcinte și prăjituri.

Dacă îți place grădinăritul, învață cât mai multe despre cum se face.

Atunci când ți-ai descoperit o pasiune, exploateaz-o. Întoarce-o pe toate fețele, ca pe o haină, până când o să-i cunoști toate cusăturile. Când o să știi despre haina din mâna ta, din ce materiale e făcută, cu ce mașină a fost cusută, ce ațe s-au folosit, de unde e căptușeala, cum se spală și mai ales cum se calcă, se va chema că haina ta e lucrul despre care știi cele mai multe din tot ce știi. Sau că despre pasiunea ta știi absolut tot ce trebuie, mult mai mult decât alți oameni care cunosc subiectul, dar nu au aceeași pasiune cu tine. Rămânem la haină ca să fie simplu de exemplificat. Atunci când ești pasionat de haină dorești să vezi ce are înăuntru. Încearcă să-i pui tiparul pe masă și să înțelegi fiecare linie care a fost trasată. Când vei ști fiecare gaică și fiecare tiv din hainea ta, vei putea să vorbești despre ea cu cea mai mare ușurință și vei deveni ascultat.

Când cunoști lucrurile, îți vin și vorbele despre ele. Când ai descoperit singur și ai învățat toate detaliile, se trezește în tine pasiunea de a povesti și vei deveni interesant pentru ceilalți.

Învață tot ce se poate, învață despre lucrul care îți place cel mai mult să-l faci. Poți ajunge regina sprâncenelor și pentru asta nu trebuie să cunoști neapărat toată anatomia corpului uman. Poți fi cea mai tare educatoare fără să fi terminat 7 universități, 5 masterate și 2 doctorate. Poți ajunge cel mai bun medic sau cea mai bună croitoreasă.

Dar, nu uita. Atunci când ai descoperit ce-ți place cel mai tare să faci, încearcă să iubești acel lucru. Când tu cunoști cu adevărat ceva, oamenii te vor recunoaște pe tine ca fiind cunoscătorul. Și vor veni la tine dornici să afle mai mult. Din specialist ajungi consilier, din consilier consultant, din consultant inspirație și din inspirație istorie.

Și oamenii te vor ține minte ca fiind cel mai bun în ce ai fost tu cel mai bun, nu ca pe unul care știa câte puțin din toate, dar nimic până la capăt.

Eu nu sunt dusă la biserică decât de mama și de bunicile mele. Eu pe mine nu prea m-am dus. Rar și doar atunci când simt că vreau să fac asta. Mā reculeg, aprind lumânāri pentru tata si de cele mai multe ori trag câteva ture de plâns de se uitā la mine toti lucrātorii de-acolo. Dar, pot să spun cu mâna pe inima că mi-am lăsat viața în mâinile lui Dumnezeu. Sau cum vreți fiecare dintre voi să-i spuneți divinităţii. V-ați întrebat vreodată în mâinile cui, conștient sau inconștient, v-ați lăsat viața? În mâinile partenerilor? În mâinile șefilor? Pe mâna soacrei sau pe mâna băncilor? Ți-ai lăsat viața pe mâna copiilor? Pe mâna cui ți-ai lăsat viața, ăla are grijă de ea. Și el face cum se pricepe. Și cum a învățat și în funcție de propriile lui interese. Eu cred că dacă îți lași viața în mâinile lui Dumnezeu, El are grijă de ea. Cum să-i ceri Bunuțului să aibă grijă de ceva ce nu e nici la tine nici la el, ceva la care singur ai renunțat? Eu i-am dat-o lui în grijă. Iar de atunci, viața mea înflorește. Personal, profesional, fizic, emoțional, fiecare an e mai bun decât anteriorul, fiecare întâmplare e o lecție învățată, fiecare întâlnire are un rost. Atunci când îți lași viața în mâinile lui Dumnezeu nu mai trebuie să stai cu ochii pe nimeni. Când mergi pe mâna Lui,e de ajuns să privești în sus.

Prietena mea şi-a cunoscut iubirea la mult timp după ce el rămăsese singur. I-a legat o dragoste mare, potrivire perfectă, s-au hotărât să se căsătorească. S-au mutat împreună, iar fetiţa lui din căsătoria anterioară a început să vină în vizită în week-end-uri sau în zilele în care i se dădea voie. Doar că aceste întâlniri nu decurgeau după vreun program, în aşa fel încât ambele părţi să-şi poată regla din timp agenda. Fetiţa iubitului venea la ei doar atunci când mama avea chef sau nevoie de timp liber. Ba chiar îşi luase libertatea de a se răzgândi în ultimul moment, mai ales că prefera să o ducă pe cea mică la părinţii ei decât să o lase la taică-su’. Nu a vrut să o cunoască pe femeia cu care locuieşte fostul ei bărbat şi nu a intrat niciodată în casa lor. Când fetiţa a făcut febră sau a avut vreo problemă de sănătate, a preferat să vină să o ia în miezul nopţii, învelită în pătură, decât să urce în casa “spurcată” de relaţia fostului ei soţ cu o altă femeie.

Prietena mea iubeşte copiii, are un magnet nemaipomenit şi mai e şi un om frumos, bun ca pâinea caldă, generos şi foarte atent. Şi suferă cumplit pentru că mama copilului viitorului ei soţ nu o lasă să construiască o relaţie cu cea mică. S-a străduit din răsputeri să fie pace şi linişte. I-am explicat că, până nu se face pace între cei doi părinţi, ea nu este altceva decât o victimă colaterală. Ea trebuie să rămână Elveţia. Neutră până la Dumnezeu. N-are de ce să-şi facă griji că între cei doi soţi e o situaţie conflictuală, sunt problemele lor nerezolvate care nu o privesc pe ea absolut deloc. El a intrat în relaţia lor cu remorca lui plină de noroi pe care trebuie să o cureţe, iar ea trebuie să-i lase timp să facă asta, să-şi aleagă singur mijloacele şi în niciun caz să nu se urce în remorcă pentru că o să se murdărească rău de tot. Şi abia dacă nu se mai înţeleg, îşi poate lua poşeta să plece mai departe şi să-şi vadă de viaţa ei. În timp ce bărbatul acela rămâne cu remorca lui, cu problemele lui, cu fosta nevastă, cu copilul, cu tot ceea ce ţine de el. Ba chiar am sfătuit-o pe prietena mea să-l ajute să se spele abia atunci când se dă jos din remorcă şi să mergă mai departe cu el “ca nou”.

Pentru cā nu aveam bani am inventat un MAGAZIN CU LUCRURI GRATIS. Au fost vremuri in care câștigam 300 de euro și gradinița Mayei costa 250. De euro. Nu mă întrebați cum m-am descurcat. Nimeni nu a știut cu adevarat cum au stat lucrurile. Si cu atât mai puțin copilul. – Mama, dacă tu rămâi fără muncă și noi rămânem fără bani, din ce am putea să trăim? Am putea să murim de foame? – Maya, sunt atâtea moduri de a face bani. Dacă suntem sănătoase, orice lucruri se rezolvă. Nu există niciun motiv să murim vreodată de foame. – Dar ai văzut că pe Hansel și pe Gretel tatăl lor i-a lăsat în pădure pentru că nu mai avea ce să le dea de mâncare… – I-a lasat în pădure pentru că mama lor vitregă nu îi iubea și pentru că tatăl lor nu a reușit să fie suficient de puternic încât să o lase în pădure pe ea. Copiii ar fi putut să mănânce frunze și rădăcini și fructe, sigur n-ar fi murit de foame. Natura ne oferă destule variante cât să ne țină în viață dacă suntem suficient de determinați. – Și dacă totuși rămâi fără serviciu, cum am putea să facem rost de bani? Ar trebui să cerșim? – Mami, dacă vreodată, prin absurd, am ajunge în situația asta, eu cred că n-ar trebui să cerșim. Cred că am putea face un program de spălat parbrize în intersecții, pe versuri hip hop, ne-am îmbrăca în trening, cu șepci cu cozorocul într-o parte, am învăța câteva mișcări de mâini și picioare și am face spectacole la semafor. Oamenii ne-ar da banii pentru că le spălăm mașinile, dar și pentru că le facem zilele mai frumoase. I-am văzut strălucirea din privire, de parcă atunci, pe loc, ar fi vrut să rămânem fără bani și să punem planul ăsta în aplicare. Și m-am gândit atunci că putem sa facem atât de multe lucruri care de fapt nici măcar nu au nevoie de bani.

Așa că am deschis pentru ea MAGAZINUL CU LUCRURI GRATIS, un magazin în care marfa să nu se termine niciodată. Dragoste, jocuri, vorbe, cântece, povești, dansuri, plimbări – trebuie doar să întind mâna pe raft, să iau și să ofer. Moneda de schimb – imaginația. Prețul – răbdarea. Le aveam în contul meu pe amândouă pentru ca n-avea nicio vină copilul ca mie nu mi s-au așezat ploile așa cum aș fi vrut. Nu am încărcat-o niciodată pe Maya cu problemele mele, indiferent că au fost materiale sau de sănătate. Cele sufletești le-am ținut cât mai departe de ea. Nu m-am plâns niciodată în fața copilului (oricum eu mă plâng foarte rar). Nu am avut întotdeauna bani, nu mi-am permis tot timpul să-i ofer ceea ce ar fi vrut ea. Uneori nu am avut bani să-i ofer nici ceea ce aș fi vrut eu. Am încercat să nu-mi vadă tristețea de pe chip pentru că știam că eu sunt soarele și aștepta de la mine lumină. În perioada în care sufeream după despartire, plângeam în mașină între două întâlniri. Mi-a fost greu să gestionez situația la început, apoi m-am setat pe pilot automat. Nici măcar nu mai depuneam un efort pentru asta. Eram veselă și serioasă atâta vreme cât eram în prezența ei, iar după ce rămâneam singură în mașină începeam să plâng în hohote. Dădeam radioul la maximum ca să pot să urlu și o țineam așa până la prima întâlnire. Apoi îmi ștergeam lacrimile și îmi puneam pe față zâmbetul larg, gata pentru o discuție simpatică despre cine știe ce petrecere sau eveniment. În cea mai grea perioadă a vieții mele, făceam emisiunea ZĂPĂ la radioul pentru copii.

Mă ascundeam în emisie sub birou ca să pot să-mi plâng durerea și, cu două minute înainte să înceapă emisiunea, mă așezam pe scaun în fața microfonului, rugându-i pe cei din regia de emisie să nu-mi lase nici măcar două secunde libere, ca să nu mă apuce plânsul și să nu mă mai pot opri. Dar nu s-a întâmplat niciodată. Emisiunea dura două ore în care nimeni, nici măcar eu, n-aș fi crezut despre vocea de la radio că trăiește cea mai mare dramă din viața ei. I-am dat Mayei tot ce am avut eu bun. Nu i-am dat nicio grijă, nicio tristețe, nicio nemulțumire, nicio frustrare, nicio obligatie. Nu i-am dat nicio temere. Copilul meu știe că are dreptul să-și dorească orice, știe că poate să viseze cât mai departe și că unele lucruri nu au nevoie de bani. Iar cel mai mare dar al meu pentru ea va fi întotdeauna cheia Magazinului cu lucruri gratis. Vă invit sa fiți asociații mei in această afacere. Nu trebuie decat sa vă amintiti să vă jucați. Și daca inspirația va lasā în panā, vă a;tep la workshopurile ANTRENORUL PĂRINȚILOR!  O să plecați  de acolo cu o gramadā de idei. Toate detaliile legate de evenimente le găsiți aici: http://antrenorulparintilor.mirelaretegan.ro/

 

Atunci când întâlnești pe cineva care nu te place gândește-te că și în viața ta există oameni pe care nu-i placi. Plăcutul nu are nicio legătură cu iubitul. E doar o chestiune de gust. Unii preferă mai iute, alții preferă mai dulce iar alții pun o tonă de sare în tot ceea ce consumă. Nu este niciunul defect. Niciunul dintre noi nu a greșit propria lui măsură. Dacă mie îmi cere corpul și sufletul ciocolată, nu sunt nici mai bună nici mai rea decât tine care vrei murături.

Am înțeles foarte devreme că nu are cum să ne placă toată lumea. Că sunt oameni care ne înțeleg și ne iubesc și că sunt oameni pe lângă care trecem ca o umbră iar ei nici măcar nu observă că am făcut parte din existența lor. Eu am în trecutul meu nenumărați oameni despre care habar nu am că au fost la un moment dat parte din viața mea. Și am oameni de care nu mai vreau să aud. Oameni cu care m-am întâlnit într-un fel extrem de neplăcut și agresiv. Oameni care nu m-au plăcut și, în pofida acestui lucru, au profitat de niște avantaje pe care le aducea relația cu mine și au stat în preajma mea făcându-și lor rău dar făcându-mi și mie. Eu am încercat să identific oamenii care nu mi se potrivesc. Nu fac niciodată eforturi să fiu în compania lor, oricare ar fi avantajele pe care mi le-ar aduce (material sau de conjunctură), prețul emoțional plătit este prea mare. Dar nu i-am identificat întotdeauna și ușor pe cei care au făcut asta în ceea ce mă privește. Au plătit prețul unui compromis și, din păcate, compromisul lor m-a costat și pe mine.

Mi-e clar că nu mă place toată lumea. Propriul copil mi-a spus într-o zi: “Mama, eu te iubesc tot timpul dar nu te plac întotdeauna”. M-a șocat. M-a contrariat, m-a speriat și mi s-a părut nedreaptă afirmația ei. Am stat puțin să mă gândesc și mi-am dat seama că și eu o iubesc pe ea mereu, dar nu o plac întotdeauna. Și pot spune asta despre absolut toți oamenii din jurul meu pe care îi iubesc: nu îi plac întotdeauna. Dar există oameni pe care nu îi plac mai mereu. Nu mi se potrivesc. Nu cred în ideile lor, nu-mi plac principiile după care trăiesc, felul în care acționează, nu-mi place muzica pe care o ascultă, felul în care merg sau mănâncă, nu-mi plac prietenii lor și nu-mi plac alegerile pe care le fac. Iar asta este perfect valabilă și în sens invers. Aceiași oameni, sau alții, nu mă plac pe mine din aceleași motive și poate din multe altele.

Dar, din fericire, am foarte mulți oameni pe care i-am plăcut și pe care îi iubesc. Am trăit foarte multă vreme inconștientă de acest aspect.

Astăzi sunt mai atentă la ce simt decât la ceea ce știu.

Astăzi încerc să-mi dau seama ce vrea să spună cel din fața mea dincolo de cuvintele rostite și ce intenții are dincolo de acțiunile lui. Astăzi îmi ascult corpul și inima. Și ele îmi spun exact dacă omul din fața mea îmi vrea binele sau vrea doar să se folosească de mine, chiar dacă nu mă place. Mai am mult de lucrat la asta. Încă mai pot fi păcălită de oportuniști, încă mai plec urechea la vorbe mieroase și gesturi curtenitoare. Din fericire, în jurul meu sunt mai multe indicii care măsoară gradul de prefăcătorie al celorlalți și mă avertizează acolo unde mie îmi scapă. Dacă mă înșel în privința celorlalți față de mine, nu mă mai înșel deloc în privința mea față de ei.

Astăzi știu exact pe cine plac și pe cine nu, știu exact pe cine iubesc, în ce fel și cu ce măsură.

Dacă nu-mi place cineva pur și simplu dispare ca Tura Vura, ducându-se, învârtindu-se.

Dacă îmi place cineva intră în inimă și-și face acolo o căsuță mică și plină de iubire.

Nu poți crește o piatră de moară care în timp te va trage în jos. Atunci când identifici lucruri sau oameni care îți mănâncă viața scapă de ei. Nu sta să te întrebi de ce ți se întâmplă ție asta. Nu sta să analizezi de ce fac ei asta și cum ai ajuns tu în acel punct. Scapă pur și simplu. O să ai vreme toată viața să analizezi, dacă o să mai consideri că merită acest efort.

Vorbeam zilele trecute cu o prietenă care înflorește de vreo 2 ani pe zi ce trece. Momentul care a readus-o la viață, după ce se îngropase în datorii și mâncare din motive de nefericire, a fost fix renunțarea la ceva ce îi mânca viața: un apartament pentru care plătise deja niște zeci de mii de euro iar de vreo 2 ani rămăsese restantă la bănci și încerca să facă tot felul de artificii financiare. S-a dat peste cap, a făcut tumbe, a întins ața până când nu s-a mai putut face nimic. Într-o zi a pocnit. Și-atunci, fata mea, s-a mutat pur și simplu cu chirie și le-a spus celor de la bancă: "Luați apartamentul că mie îmi mănâncă viața."

Nu a fost ușor să ia această decizie. A încercat toate tertipurile, a pus în practică toate strategiile făcute de cei care nu doreau decât să o țină cât mai mult captivă în povestea asta din care ei câștigau banii pe care ea îi pierdea.  Într-o zi a zis: “Stop joc! O să pierd o casă dar o să câștig liniște." Acela a fost sfârșitul unei luuungi și foarte grele perioade din viața ei. A pierdut niște bani dar a câștigat niște ani. De fapt, i-a câștigat pe toți.

Pentru că prietena mea și-a dat seama că se poate trăi și după ce ți-ai pierdut casa în care ai investit tot ce-ai câștigat vreo 10 ani. Și, surpriză, a descoperit că se poate trăi mult mai bine. Diferența de bani dintre chirie și rată era substanțială și nu mai trebuia să suporte, pentru a-și păstra veniturile, niște șefi care îi mâncau sufletul pentru a putea plăti o casă ce-i mânca viața. Și uite-așa, a luat-o de la capăt cu totul: altă casă, alt job, altă perspectivă asupra aceleiași singure vieți. Nu e o altă viață. E doar viața ei privită și tratată cu grijă și cu atenție.

Ea știe cum e să o ia de la capăt. Nu se mai teme de asta. Acum e cu ochii-n patru și identifică mult mai repede și mai ușor oamenii și lucrurile care ar putea să îi mănânce viața. Am fost acolo să îi amintesc că acel apartament nu este viața ei dar ea și-a închis viața în apartamentul acela.

Nimeni nu e viața noastră dar ne închidem viețile în tot felul de oameni, orașe, case, job-uri, vise, planuri.

Viața are nevoie să se miște liberă de orice obligații. Ea nu poate fi plătită în rate. Poate fi luată cu totul și pierdută pe de-a întregul.

Oprește-te o secundă din tot ce faci, ieși din malaxorul în care ai intrat de bună voie și uită-te puțin în cuvă. Acolo e viața ta. O hrănești cu ce are ea nevoie ca să crească mare și frumoasă ori pe marginea cuvei stau întinse mâini care rup bucăți din viețișoara ta? Îi dai vieții tale hrană sau oamenii din jurul tău se hrănesc din viața ta?

Dacă ai identificat cine îți mănâncă viața, taie-le rația. Anunță-i că s-a închis cantina socială și că vor fi nevoiți să caute de mâncare în altă parte. Că n-au știut să ia cu măsură și au golit frigiderul. Ia-ți viața în brațe, mângâi-o și află care sunt lucrurile care îi pică bine. Și nu-i mai da nimic din ce cade greu la stomac. Nimic care balonează, constipă, creează indigestie. Fă-o să pleznească de fericire nu de suprasaturație.

Uneori ne îngrijim mai mult de unghii, de păr, de casă, de mașină, de serviciu, de bărbat, de părinți, de copil, de vecin, decât de propria viață.

Prietena mea a înțeles asta iar astăzi viața ei este prima preocupare. A înțeles că ea trebuie să aibă o viață frumoasă, pentru a-și ajuta copilul să-și construiască propria lui viață frumoasă. Și-a înțeles la timp că un bun material care nu ni se mai potrivește poate să ne mănânce viața în loc să ne-o facă mai frumoasă. Un bun material nu e întotdeauna bun.

Scapă de oamenii care îți mănâncă viața. Scapă de lucrurile care te consumă prea mult. Cât încă mai ai timp să te bucuri de cel mai important bun pe are îl ai: viața.

Mie îmi plac bărbații tați. Tații care cresc copii, nu tații care doar îi fac. Bărbații tați care se implică în viețile copiilor lor, pe care poți să te bazezi și care pot să fie la fel de buni tați cum suntem noi, unele, la fel de bune mame.

Îmi plac tații care le citesc seara povești copiilor lor.

Îmi plac tații care se trezesc peste noapte să mai schimbe un pampers și să facă un biberon.

Îmi plac tații care știu să pregătească un mic dejun sănătos și consistent pentru copilul lor.

Îmi plac tații care își țin copilul de mână la stomatolog.

Îmi plac tații care stau pe marginea bazinului și își încurajează puiul la primul concurs de înot.

Îmi plac tații care pregătesc cu atenție cadourile de zile de naștere sau de Crăciun.

Îmi plac tații care știu să facă surprize.

Îmi plac tații care își iau copiii de mână și fac împreună prima plimbare cu metroul. Sau prima plimbare cu trenul.

Îmi plac tații care își duc băieții pentru prima oară pe un stadion, la un meci.

Îmi plac taţii care se joacā cu fetele lor si le lasā sa-le facā unghiile de la mâini si de la picioare cu ojā.

Îmi plac tații care nu lipsesc de la serbările copiilor lor.

Îmi plac tații care merg la ședințele cu părinții.

Îmi plac tații care își țin copilul de mână în prima zi de grădiniță sau de școală și îl aplaudă la festivitatea finalului de an școlar.

Îmi plac tații care se uită împreună cu copilul la desene animate.

Îmi plac tații care știu să sculpteze dovleci de Halloween.

Îmi plac tații care fac oameni de zăpadă.

Îmi plac tații care culeg scoici.

Îmi plac tații care cântă și dansează cu copiii la petreceri.

Îmi plac tații care stau un week-end întreg cu copiii acasă și o lasă pe mama să plece în excursie cu fetele.

Îmi plac tații care nu se simt vinovați atunci când fac alte lucruri plăcute și care nu îi implică pe copii.

Îmi plac tații care, dacă sunt divorțați, nu introduc în viețile copiilor lor toate tentativele de relații.

Îmi plac tații care își iubesc copiii mai mult decât și-au iubit părinții și mai mult decât le-au iubit sau le iubesc pe mamele copiilor lor.

Îmi plac tații care le protejează pe mamele copiilor lor, indiferent dacă ei mai sunt sau nu împreună, de oricine ar vrea să le facă vreun rău.

Îmi plac toți acești tați și cred că multe femei visează la astfel de tați pentru copiii lor, chiar dacă nu sunt ușor de dus. Pentru că e mai simplu să te descurci cu un bărbat care nu se implică. Vine acasă, pune banu’ pe masă și îți lasă ție toată “libertatea” să te descurci. Eventual, dacā dai greș în vreo alegere, e strict treaba ta. Sau îți plătește pensia alimentară (dacă ți-o plătește) și nu te mai deranjează pentru încă o lună. De tații implicați trebuie să ții cont. Trebuie să vă puneți de acord, trebuie să faceți o echipă. Au și ei argumentele lor, poate că nu sunt întotdeauna de acord cu deciziile tale. Am avut rabdare si i-am permis celui cu care am facut copilul să-i fie și tatā. Iar acum, când copilul e în grija lui, eu nu mai am nicio grijā. Din experiență, dați-mi voie să-mi placă genul acesta.

Draga mea învățătoare, Tu, mai mult decât oricine din țara asta, ai o misiune minunată. Ai ocazia să poți pune în “bagajul" fiecărui copil care îți vine la clasă, cele mai importante lucruri care să-l ajute în viață. Îți doresc să te întâlnești peste 30 de ani cu bobocii de astăzi și ei să te strângă în brațe și să le spună tuturor cu mândrie: "A fost învățătoarea mea. De la ea am învățat cele mai importante lucruri în școală."

Cum ai vrea tu să fie copiii ăștia peste 30 de ani?

Niște maturi avizi după bani, funcții, cariere, case, mașini, poziții sociale și politice? Oameni stresați și lipsiți de scrupule gata oricând să calce peste cadavre pentru a-și atinge scopul? Ai vrea să te întâlnești cu niște oameni pentru care contează doar cât au acumulat, pe ce loc ești, cu cine trebuie să te aliezi ca să obții avantaje sau pe cine trebuie să păcălești ca să-i intri în față? Sau ai vrea, peste 30 de ani, să te întâlnești cu niște adulți relaxați, prietenoși, generoși, încrezători în forțele proprii, modești și săritori. Harnici și dornici să afle din ce în ce mai multe și să trăiască din ce în ce mai bine. Împarte cele două categorii. Gândește-te, cum pot niște oameni să ajungă într-o categorie sau într-alta? Ce li se poate întâmpla unor oameni în copilărie pentru ca, adulți fiind, să aleagă o echipă sau cealaltă. Rolul tău nu e doar să-i înveți să deseneze litere, să formeze cuvinte, să citească sau să facă socoteli. Tu îi poți învăța mult mai mult de-atât. Ei îți vor studia fiecare mișcare și fiecare acțiune. Vor înțelege sensul fiecărui gest, chiar dacă tu crezi că sunt doar niște copii. Ei vor ști foarte bine dacă tu îi tratezi pe toți în mod egal, dacă vei da fiecăruia atenția de care are nevoie sau o vei împărți doar unora și restul Dumnezeu cu mila. Vor ști dacă pentru tine e important unde lucrează mama sau cât de influent e tatăl vreunui copil. Vor ști cât merită fiecare și dacă tu nu le dai măsura corectă ei te vor nota, în memoria lor, ca fiind învățătoarea pe care Cuza ar fi prins-o cu ocaua mică.

Nu te uita la cât de scumpe sunt hainele sau ghiozdanele lor ori ce au în pachetul de fiecare zi. Uită-te în ochii lor. Vei citi, dincolo de toate aparențele, ce haină le poartă sufletul nu cu ce le este acoperit corpul. Uită-te pe rând în ochii fiecărui copil care ți-a venit în clasă și încearcă să ți-l imaginezi peste 30 de ani. Oricare dintre ei poate să devină chirurgul pe mâna căruia poate o să te lași. Ai vrea să fie un om onest.

Oricare dintre ei poate să fie omul care să te ajute să treci strada. Ai vrea să fie generos. Oricare dintre ei ar putea să fie călătorul care să-ți ofere locul ori să te ajute să duci o valiză grea. Ai vrea sa fie atent.

Învață-i, mai presus de orice, că fiecare poate să fie un om bun, atent, iubitor și că poate să fie cel mai bun în ce va descoperi el că-i place să facă.

Fă-ți timp să stai cu fiecare dintre ei măcar o singură dată și să le vorbești față  în față.

Dacă aș fi învățătoare mi-aș găsi în fiecare zi o jumătate de oră, după cursuri, în care să rămân cu un singur copil și să stăm pe câte un scaun, față în față, să-i țin mânuța în mâna mea, să mă uit în ochii lui și să-i vorbesc cu toată dragostea. Să-i spun că pe mine mă cheamă Mirela și am visat să mă fac învățătoare pentru că mi-am dorit să cunosc copii ca el. Mi-am dorit să mă fac învățătoare pentru că am foarte de multe de învățat de la copiii care vin la mine în clasă. Și aș încerca să aflu ce îi place lui cel mai mult: să mănânce, să se joace… cu cine se înțelege cel mai bine și ce-l enervează cel mai tare. I-aș spune cu ocazia asta și care sunt lucrurile mele preferate și ce nu apuc niciodată să fac… Dacă ai aloca timp pentru fiecare copil și ei ar aloca atenție pentru tine.

Îți amintesc: atenția nu se cere. Atenția se câștigă și se menține.

Știu, o să-mi spui că programa, că sistemul, că inspectoratul, conducerea, direcțiunea, comitetul de părinți… Iar eu îți amintesc: peste 30 de ani, TU vei putea da ochi în ochi cu copiii de astăzi. Tu s-ar putea să ajungi pe mâna lor și să aștepți de la ei să fie onești, integri, generoși, atenți, corecți, iubitori, amabili, politicoși, empatici. Pentru ei nu există nici sistemul, nici programa, nici direcțiunea, nici comitetul de părinți.

Pentru ei, TU ești ÎNVĂȚĂTOAREA lor.

Mulți dintre ei nu au acasă părinți deschiși și generoși. Mulți, din păcate, nu au altă șansă. Pentru foarte mulți copii TU ești șansa lor. Îți doresc să le intri la inimă și să rămâi în cele mai frumoase amintiri ale lor, toată viața. Stă în mâinile tale să te întâlnești, peste 30 de ani, cu niște OAMENI!  

Îți dau o zi din viața mea.

Din viața mea, fix așa cum e. Cu toate întâlnirile, cu toate bucuriile, cu toate planurile mele. Îți dau o zi în care îți voi povesti tot ce știu, tot ce am aflat, tot ce am învățat în anii în care mi-am câștigat independența. Față de părinți, de soț, de șefi, de copil, de angajați, de iubiți, de orice și de oricine.

Am o zi pe care vreau să o împart cu o femeie care vrea să câștige mai multă încredere în ea. Vrea să afle cum e viața cuiva care nu depinde de nimeni. Nici financiar, nici emoțional. Viața mea este frumoasă și plină de întâmplări.

O zi din viața mea e poate o săptămână, o lună, un an din viața altor femei pentru care rutina serviciu – casă – copil – bărbat a înlocuit orice altă bucurie.

Poți învăța de la mine cum să începi ceva pe cont propriu sau poți pur și simplu vedea cum se întâmplă lucrurile și la alte case. Poate să fie o zi care să-ți schimbe viața sau doar o altă zi frumoasă din viața ta în care s-a întâmplat ceva deosebit față de celelalte zile. Nu “trebuie” nimic. Poate să fie orice.

Eu am o zi de dat și una dintre cititoarele mele o va primi. Te voi duce la mine la birou dar te voi duce și în locurile în care eu mă relaxez, îmi place să mănânc, locurile în care mă plimb sau mă bucur pur și simplu de o oră liberă. Îți voi arăta magazinele din care eu mă îmbrac dar și locul unde îmi place să-mi beau ceaiul și să-mi scriu textele. O să fie o zi plină. Nu ai nevoie de nimic. Mă voi ocupa eu de toate aspectele.

Am atât de mulți prieteni încât trebuie să fac doar o strigare și ei vor vrea să fie parte din această poveste frumoasă. O zi numai pentru tine din viața mea. Dacă nu ești din București o să-ți decontez drumul și hotelul. Dacă ești din București te iau de unde spui tu și plecăm împreună în aventura unei zile la sfârșitul căreia sunt sigură că vom învăța foarte multe una de la cealaltă. Vom alege data împreună, o zi care să fie cea mai bună pentru amândouă.

Ce trebuie să faci? Intră la comentarii și scrie: "Sunt… și vreau să petrec o zi cu tine pentru că…".

Poți face asta până pe 10 septembrie. Atunci voi alege câștigătoarea.