Acum câțiva ani aș fi spus că mă simt bine, când mănânc ceva “îngrozitor de bun”. Acum nu mai spun asta, pentru că știu cum mă simt la câteva ore după, și asta nu mă face deloc să mă simt bucur.

Acum câțiva ani as fi spus că mă simt bine, când obțin ceea ce vreau. Acum nu mai cred asta. S-a dovedit de multe ori că de fapt, ceea ce vreau, nu e mereu ceea ce am nevoie.

Altădată aș fi spus că mă simt bine când fac ce trebuie. Acum știu sigur că dacă ceea ce trebuie, nu e ceea ce îmi spune sufletul, înseamnă că trebuie altcuiva și nu mie.

Astăzi pot să spun, cu mâna pe inimă că eu, cel mai bine mă simt când știu să-mi ascult sufletul. Cel mai bine mă simt atunci atunci când văd cum corpul mă ascultă și ceeeel mai bine mă simt în fiecare situație în care reușesc să negociez cu mintea mea.

Tu când te simți bine?

Fuiuiuiiiiiiiiii!

Abia acum, încercând să găsesc câteva fotografii, mi-am dat seama ce vară am avut.

A fost pentru prima oară când, forțată de niște analize medicale, “nu mi-am mai bătut mintea”    (acum are altă semnificație această expresie) și mi-am ascultat sufletul.

Doamne, câtă liniște mi-a adus. Câtă pace. M-am dus doar acolo unde am vrut, m-am întâlnit doar cu cine am simțit ca am nevoie și m-am bucurat de fiecare zi, secundă, om, floare,gâză, întâmplare, ocazie, moment.

Cred ca vara 2024 mi-a adus cele mai multe conștientizări raportate la timp și spațiu.

Au intrat în viața mea câțiva oameni noi, fooooarte frumosi, de care mă bucur tare. Am descoperit locuri noi, practici noi, tehnici noi pentru o viață trăită în armonie și împlinire pe toate planurile.

Vă mulțumesc , vouă tuturor celor care ați făcut parte din vara mea: familie, prieteni, colegi, colaboratori, cunoscuți noi și vechi, oameni cu care am interacționat pe drumurile mele.

Am făcut de toate. Am călătorit, am muncit, m am bucurat, am suferit, am râs, am plâns, am iubit, mi-a trecut, am căzut ( chiar la propriu), m-am ridicat ( și la propriu și la figurat).

Am închis câteva uși, am deschis câteva ferestre, am îngropat niște morți, am eliberat câțiva îngeri.

Am avut o vară fix cum e viața mea: plină cu de toate.

Mulțumesc, Doamne, pentru vara asta!

Te-am simțit de câteva ori făcându- mi cărare, de câteva ori Ținându-mi spatele si știu exact momentele în care m-ai luat în brațe să mă treci câte un hop.

Am ajuns aici, împreună, începe un nou anotimp în viața mea. Vreau să te rog un singur lucru: stai cu ochii pe mine și o să știi tu mai bine, ce am nevoie.

Te iubesc!!!

Te iubesc!

Pe tine, cel care citești acest mesaj.

Te iubesc, pentru că știu că ești un omuleț ca mine. Unul care încearcă, în fiecare zi, să facă alegerile bune pentru el, cu grija de a nu-i răni pe ceilalți.

Te iubesc, pentru că știu că și în tine se zbat aceleași întrebări care răsună și în capul meu: cum, cât, ce, cu cine, încotro, până unde, de ce?!

Te iubesc, pentru că știu că și viața ta, ca și a mea, e plină de provocări .

Te iubesc, pentru că știu că și tu ai momente în care simți că ți-e greu, că ești singur, că nu mai știi încotro s-o apuci.

Te iubesc, pentru că știu că și ție îți pare rău când faci și spui lucruri nepotrivite.

Te iubesc, pentru că știu că și tu ești copilul unei mame și de fiecare dată când mă gândesc la mama mea, mă gândesc la toate mamele noastre.

Te iubesc, pentru că știu că și la tine, ca la noi toți, stă pitit într-un colț de inimă, sufletul de copil.

Te iubesc. Ți-am scris ție, cel care citești, pentru că astăzi am simțit, mai mult ca oricând, că suntem la fel: oameni trecători pe acest pământ.

Te iubesc!

Primește gândurile mele și amintește-ți ca nu ești singur. Noi suntem TOȚI. Cu unii ne întâlnim mai des, pe alții nu-i vedem niciodată față în față. Dar fiecare acțiune a mea te afectează și pe tine așa cum fiecare acțiune a ta ne afectează pe toți.

Chiar dacă e greu să credem, un fir invizibil ne leagă în fiecare secundă.

Te îmbrățișez, omule bun. Eu o să aleg mereu, să-mi amintesc că acolo, în inima ta e un suflet de copil care iubește jocul și povestea.

Dragostea nu e un câmp de luptă. E un câmp de flori, e un câmp magnetic. Acolo, oamenii care se iubesc se atrag, nu se resping.

Dacă simţi că povestea ta merge greu, că aduni mai multe frustrări decât bucurii, înseamnă că ești pe un câmp minat. Și nu tu trebuie să verifici fiecare bombă, pe propria piele. Pirotehniștii sunt pregătiţi să dezamorseze relicvele războaielor de dinaintea ta .

Tu nu ai de ce să numeri morţii bătăliilor trecute.

Dacă, în loc să te trezești pe un câmp de margarete și maci, te-ai nimerit fix în mijlocul câmpului minat, înseamnă că nu ești într-un film de dragoste, ci într-unul de război. Dacă nu pleci, trebuie să știi că, la final, nu vine el cu inelul în dinţi, cu sticla de șampanie, într-o mână și cu un trandafir, în cealaltă.

Dacă te-ai nimerit pe un câmp minat, rămâi fără mâini și fără picioare. Asta, dacă nu-ţi pierzi,capul, din prima.

Bombele nu sunt focuri de artificii, rafalele de mitralieră nu sunt valuri de confetti, lacrimogenele n-au nicio legătură cu fumul pe care îl vezi pe ringul nunţilor, când dansează mirii.

Dragostea nu e un câmp de luptă. Dacă ești într-o relaţie de iubire, pune armele jos. Dezbracă-te de armură. Lasă artileria grea, acasă și du-te pe câmpul de flori, cu tălpile goale și cu braţele deschise.

La iubire, nu se merge ca la luptă.

Chiar dacă e iubirea aia, pentru care ai putea chiar să mori.

Alegerile pe care le faci pentru viața ta, pentru sufletul tǎu, nimeni nu are dreptul să le judece. Nu există un tribunal în fața căruia tu să prezinți dosarul vieții tale. Nu există niciun judecător care să stea cu ciocănelul în mână și să elibereze sala, atunci când oamenii fac prea multă gălăgie în jurul tǎu.

Nu există niciun judecător care să dea o sentință, în ceea ce te privește.

Oamenii pot să judece legile pe care le fac aici alți oameni, pentru a putea conviețui în armonie și echilibru, dar oamenii nu au dreptul să judece sufletele celorlalți oameni.

Alegerile pe care noi le facem, cu sufletul, ne aparțin sută la sută și suntem singurii care pot spune dacă au fost bune sau mai puțin bune.

VERDICTUL NE APARȚINE! SINGURI NE CONDAMNĂM PENTRU ALEGERILE NOASTRE SAU NE ACHITĂM.

Tu ești judecătorul tău! Singura sentință definitivă și irevocabilă tu ți-o dai, la sfârșitul vieții. Atunci vei spune dacă, pentru tot ceea ce ai făcut în viața asta, ești vinovat sau nevinovat… de fericirea sau nefericirea ta.

Nu-i pedepsi pe cei care te iubesc din cauza celor care nu te iubesc.

Ştiu, există în toate un echilibru. Dar asta parcă mi se pare cea mai incorectă dintre toate echilibrele dezechilibrate ce se pot vedea cu ochiul liber.

Avem tendința de a ne răzbuna pe cei care ne iubesc, pe cei care ne sunt acolo, în toate momentele, din cauza celor care ne fac zilele cenuşii. În loc să îi eliminăm pe cei care ne strică ziua, viaţa, treaba, ne răzbunăm fix pe cei care ne iubesc aşa cum suntem, cu bune şi cu rele. În loc să ne oglindim frumos în ochii ce se uită cu dragoste la noi , preluăm privirea rece din ochii de gheaţă şi o dăm mai departe.

Uneori căldura pe care o găsim dincolo topeşte gheaţa şi inima noastră îşi aminteşte cum e să fie iubită. Alteori, gheaţa e atât de groasă încât le e greu şi celor mai înfocaţi ochi să o pătrundă. Dar, până la urmă, reuşesc. Cu puţin ajutor din partea noastră.

Când cineva îţi îngheaţă inima, lasă pe altcineva să ţi-o dezgheţe. Nu îngheţa şi tu inimi la rândul tău.

Când cineva nu te iubeşte, lasă pe altcineva să îţi dea toată dragostea din Univers, nu îţi retrage şi tu iubirea de peste tot.

Echilibrul putem să ni-l facem noi. Punem în balanţa noastră ce vrem şi cât vrem. Şi când cineva pune în balanţa lui indiferenţă, neiubire, neimplicare, neasumare, ideal ar fi să nu ne apucăm să golim toate balanţele din jurul nostru în care oamenii care văd frumosul din noi au pus iubire, răbdare, înţelegere, afecţiune.

Din cartea iubirii, aceasta este lecţia echilibrului: nu-i pedepsim pe cei care ne iubesc din cauza celor care nu ne iubesc.

Tot ce faci, bine sau rău, ajunge la cineva, care îl trimite înapoi și direct sau indirect, ajunge din nou la tine.

Acțiunile noastre reacționează ca un bumerang.

Ce trimiți, aia ți se întoarce .

Nu împrăștia discordie .

Nu arunca vorbe de ocară asupra nimănui.

Nu-ți da cu părerea despre nimeni, doar pentru că ai senzația că ai dreptul.

Nu răni, nu jigni, nu eticheta, nu transmite mesaje negative in Univers, despre nimeni.

Toate vin înapoi. Într-o formă sau alta.

Raspunde la orice întrebare, așa cum ai vrea să ți se răspundă tie. Nu face risipă de energie ca să fii cinic, sarcastic, malițios, urâcios, rău.

Folosește energia ca să spui cuvinte frumoase și sa faci lucruri bune.

Bine Faci, Bine Primești, Bine Găsești!

Pe cuvânt.

Încerc asta în fiecare zi. Uneori îmi iese mai mult, alteori mai puțin. Dar nu renunț. Vreau ca binele pe care-l fac celorlalți să aibă proporția cea mai mare în tot ceea ce fac eu, în fiecare zi.

Din ce în ce mai bine.

Ceea ce va doresc și vouă.

De Crăciun, nu moare nimeni de foame!

De Crăciun, oamenii mor de singurătate.

Cele mai multe tragedii se întâmplă acum, în preajma sărbătorilor. Sunt îngrozitor de mulți oameni care se simt singuri. Care se uită cu jale spre ferestrele vecinilor și văd agitația, aud gălăgia din casele lor… indiferent de vârstă, singurătatea e greu de dus pentru mulți dintre cei care nu s-au împăcat cu ea.

Uitați-vă în jurul vostru și dacă aveți oameni singuri prin preajmă, invitați-i la voi în seara de Ajun! Spuneți-le că v-ar face o bucurie să vină… Puneți o farfurie în plus la masă și inventați pentru ei un cadou micuț. Orice, orice, împachetat frumos și cu fundiță poate fi, pentru un om singur, un cadou foarte prețios. De Crăciun, oamenii mor de tristețe și de dor! Arătați-le celor care trec prin clipe grele că sunteți acolo, cu ei.

Dragi oameni singuri, un pas face trecerea de la deznădejde la pace și lumină. Un pas!

Faceți-vă sărbătoarea Sărbătoare și acceptați invitațiile celor care se gândesc la voi. Poate nu sunt chiar cei care ați fi vrut voi să vă invite, dar sunt cei care s-au gândit să vă deschidă ușa. Dacă nu vă place singurătatea, nu stați singuri! Pregătiți un mic dar și bateți la o ușă. Sau la o altă ușă… Până se va deschide… nu știi, niciodată, ce e în spatele unei uși închise.

Viața este fix așa cum o percepem noi.

Dacă o privim cu bucurie, vedem bucuria din viață.

Dacă o privim cu îngrijorare, vedem toate greutățile ei. Dacă o privim cu inima, îi vedem frumusețea și, dacă o privim cu frică, îi vedem întunecimea.

E corect ce vede fiecare. E corect ce simte fiecare. Acela este adevărul tău. Așa cum acesta este adevărul meu.

Același adevăr privit din perspective diferite ne dă imagini diferite.

Din ce colț te uiți la viață? Ce vezi?

Să știi că la aceeași viață ne uităm și tu, și eu. De la mine se vede extrem de provocatoare, plină de surprize, generoasă și infinită în posibilități. E colorată, vorbăreață, vulcan de emoții.

Dacă de la tine se vede altfel, înseamnă că stai în alt unghi. Tot ce trebuie să faci e să te muți de acolo – din acel loc, de la acei oameni, din contextul respectiv.

Schimbă tot ce poți schimba din punctul în care te afli și viața ta o să-ți arate frumusețea. Îndrăznește! Trăim fiecare zi o singură dată. Cu cât schimbăm mai repede, cu atât suntem mai aproape de zilele frumoase și pline de împliniri.

Schimbă tot! Păstrează-ți sufletul și, în rest, schimbă felul în care te miști, gândești, acționezi, vorbești, ceri, refuzi și primești. Începe cu asta.

E suficient, în primă fază, să poți să faci prima schimbare importantă din viața ta. Cu tine.

Schimbă perspectiva!