Mă uit îngrozită la ce se întâmplă. Indiferent de condiția socială, de cultură, educație sau nivel de trăi, agresivitatea lovește!
Soți care își înjunghie soțiile, soldați care le împușcă, pedofili ascunși sub tot felul de uniforme…Iertați-mă va rog… ceva îmi scapă. 
Ce se întâmplă cu acești bărbați?
Ce rotițe le lipsesc? 
Cine nu i-a iubit în copilărie? 

Mă uit cu groază la știrea în care o mama este luată cu forța de Poliție de lângă copilul pe care trecătorii susţin că îl bătea. După care vine știrea cu bărbatul care își bătea soția, directoarea unei grădinițe, cu bâta de baseball ca până la urmă să o ucidă cu un cuţit. 

Involuntar fac legătura: un băiețel bătut de cea care i-a dat viață, nu va avea o problemă să o bată mai întâi și chiar să o omoare pe cea care a dat viaţă copiilor lui.
Iertați-mă vă rog, dar de când a început anul, nu am auzit de nicio femeie care să fi făcut vreun rău unui bărbat. 

Mă uit îngrozită în jurul meu și o strig pe Maya:

– Fetițo, dacă în viață ta un bărbat te lovește, fugi mâncând pământul! Și nu te mai întorci niciodată! Indiferent câți copii aveți, câte case ați făcut împreună. NIMENI nu are voie să te lovească. Și dacă nu te descurci singură, sunt aici ca să te apăr. Vin și din mormânt să-l bântui și să-l țin departe de tine.

Iertați-mă, vă rog. Dar treziți-vă, pentru Dumnezeu! Auziți bătăi în vecini, nu staţi pe canapea cu urechile ciulite, mergeţi şi le bateţi la uşă!  Sunați la poliție! O dată, de o sută de ori! Vedeți un copil agresat, chemați poliția!

Cum să știi că fata aia, colega ta, vecina ta, prietena ta este agresată și amenințată și toate sub ochii copiilor și să nu faci nimic?
Cum să-ţi vezi copilul desfigurat de frică și să-l rogi pe bărbatul nebun de lângă tine, să nu te lase că îţi e rușine de lume?
Doamnelor şi domnişoarelor, treziți-vă!
Mame de copii, nu mai stați lângă bărbați agresivi! Fetele voastre învaţă din casă că ok să fie bătute, iar băieţii pot să devină bătăuşi.
Vă rog, vă implor, nu mai gășiți scuze să rămâneți lângă bărbați agresivi. Oricând pot să devină criminalii voștri și vă rămân copiii pe drumuri. 

Nu mai e despre"ce zice lumea". Oamenilor nu le pasă cu adevărat decât de casa lor, familia lor problemele lor. În câteva zile, toată lumea va uita știrea și singurii care vor mai întreba despre mamele din cimitir si tații din pușcării…sunt copiii lor.
 

Cine te iubește, nu te lovește. Și de foame nu a murit nimeni. Restul sunt povești care nu te apară de agresivitate.

" Nu iubirea lu' mama, nu eşti tu de vină că pe lumea asta există brute şi suboameni şi neoameni. Nu eşti tu vinovată că un nenorocit se înghesuie în lift şi te atinge şi te pupă. Nimeni nu are voie să te atingă şi să te pupe dacă tu nu vrei. Şi-atunci când face asta cineva, tu trebuie să ţipi tare şi să-l zgârii şi să-l tragi de păr, să-l loveşti cu picioarele şi să o strigi pe mami. Că vine mami şi îi arată lui!" 

Sunt şocată. Deschid net-ul şi nu-mi vine să cred. Cât de bolnav să fii să te facă fericit să sperii copiii şi să-i atingi. În astfel de situaţii, văd negru în faţa ochilor.

Să mă ferească Dumnezeu de o confruntare unu la unu cu un pedofil. De aia nici nu mă gândesc la el.

Mă gândesc la ce putem face să-i ajutăm pe copiii noştri să scape dintr-o astfel de situaţie. Şi dacă în orice altă conjunctură , le-am spune să fie deştepti, acum le-aş spune să se apere cu dinţii.

Trebuie să le spunem copiilor noştri că nu are voie NIMENI nici mami, nici buni, nici mătuşa, nici bunicul, nici naşul să-i pupe dacă ei nu vor. Că nu trebuie să stea în braţele nimănui şi că nu trebuie să stea la mângâiat!

Nu e despre educaţie sexuală. E despre felul în care îi încurajăm să spună NU. Şi îi încurajăm să vină să ne spună tot ce li se întâmplă. Odiosul acela a fost prins pentru că, parinţii acelor copii i-au crescut dându-le încredere să nu se simtă vinovaţi pentru ceva ce le fac alţii. “Sigur i- ai zis tu ceva, sigur ai făcut tu ceva” sapă adânc în încrederea copilului care la un moment dat va lua totul asupra lui şi se va teme să-mi vorbească.

Maya are aproape 17 ani. Mă trezesc noaptea şi o caut în cameră. Dacă doarme cu mine, întind mâna în somn să o ating, să ştiu că e bine. Nimic nu e mai important pe lumea asta decât să o ştiu în siguranţă. Şi să ştiu că se poate apăra dacă e nevoie. Îi îmbrăţişez din toata inima pe părinţii acelor copilaşi şi le trimit gânduri bune. Viaţa ne obligă să-i învăţăm devreme pe copiii noştri să se descurce. Întâmplarea asta mi-a amintit că în ultimul timp am uitat să le mai amintim şi cum să se apere. Din păcate, preventiv, tot noi trebuie să ne găsim puterea de a ne opri din tot ce facem şi de a sta de vorbă cu ei.

Spuneţi-le povestea din lift şi spuneţi-le , fără teamă, că omul acela şi nimeni altcineva nu are voie să îi atingă. Nu vă temeţi că nu vor înţelege. Vor ştii că, dincolo de tot ce simt instinctiv, că e dreptul lor să se apere. Nu aşteptaţi să-i înveţe nimeni ceea ce vreţi să ştiţi sigur că au învăţat. Şi dacă aveţi în jurul vostru oameni faţă de care aveţi suspiciuni de pedofilie, nu mai staţi pe gânduri. Poate că vi s-a părut. Dar dacă nu vi s-a părut? Nu puneţi povestea sub preş.

Cu cât o să fim mai mulţi părinţi curajoşi, cu atât o să avem mai mulţi copii puternici.

 Nu o să înțeleg niciodată cum se face că nu reușim să dăm din fericirea noastră, dar putem să luăm din nefericirea celorlalți. E ca și cum și unii și ceilalți s-ar plimba cu câte o tavă în mâna pe care au feliuțe de fericire sau nefericire.

Oameni fericiți îmbrăcați în haine colorate, cu un zâmbet mare pe chip trec prin fața celor nefericiți și îi invită: haideți, poftiți, luați o felie de fericire.

Pesimiștii, sceptici, dau din cap speriați, repetând într-una: nu, nu, nu. Se tem să pună o firmitură de fericire pe limbă, să nu cumva să-și piardă virtutea de a fi nefericiți. Cum să vadă ei viața în culori frumoase, cum să intre ei în categoria celor care se bucură pur și simplu. Nu. Nici măcar nu se ating de feliile de fericire.

În schimb, îți întind generoși tava cu feliile de nefericire. Și ce fac fericiții? Servesc. Că ei sunt mereu pe pozitiv. Și mănâncă liniștiți că nu are cum să-i afecteze. Dar felia de nefericire se așază confortabil în stomac și începe să deranjeze. Și reușește într-un timp incredibil de scurt să schimbe dispoziția celui care a înghițit-o. Mai întâi simți ceva în stomac, apoi ai gustul amar în gură pentru ca în cele din urmă să nu mai ai chef de nimic.

Mi se pare fantastic cum reușește o felie de nefericire să-ți anuleze toată fericirea. Așadar, fiți precauți. Nu primiți orice. Nu primiți nimic de la cei care nu vor să ia nimic de le voi. În astfel de situații, merită să știți să refuzați.

Fiți atenți !

În timp ce Fericirea se trăiește, nefericirea se molipsește.

 

Nu este o știre pozitivă, în tonul celor cu care v-am obișnuit. Dar vreau să vă spun că acum vine vestea bună: trece. Trece repede. Sunt doar câteva zile în care simți că viața nu mai are niciun rost fără rostul pe care îl avea înainte.

Tendința e să te victimizezi. Să suferi de dor și de jale. Să-ți aminteșți mărunțișurile acelea drăguțe pe care poate le făcea celălalt cu ocazia Crăciunului.

Uiți prea repede (și nu e rău că uiți) toate înțepăturile, șicanele, privirile dezaprobatoarea, toate motivele de ceartă.

Dacă vrei să treacă mai ușor Primul Crăciun după despărțire, amintește-ți cum ți-a stat cozonacul în gât, cum el s-a îmbătat pulbere, cum ți-a alungat prietenii pentru că nu avea chef de ei, amintește-ți cum nu i-a plăcut cadoul de Crăciun sau cum a stat plictisit toată seara cu telecomanda în mână.

Uită-te în jurul tău și gândește-te că ești singura persoană care îți mai poate strica sărbătorile.

Dacă nu ai un Crăciun frumos, nu e pentru că e primul după despărțire ci pentru că ai uitat cât de urâte au fost ultimele împreună.

Bucură-te și fă-ți sărbătoarea, sărbătoare. Sigur, sigur sunt în viața ta mulți oameni care te iubesc.

Agață-te de cei care sunt lângă tine, nu plânge după cel care e în altă parte.

Trece repede. Tu alegi cum trece. Fă în așa fel încât să nu bifezi și sărbătoarea asta la ratate.

Peste câțiva ani o să te uiți în urmă și o să te bucuri de tot ceea ce ai reușit astăzi să faci.

Crăciun fericit, nu Crăciun nefericit.

E foarte importantă masa de Crăciun. Și curățenia din casă. Dar nu lăsa pregătirile să-ți ocupe tot timpul și să-ți mănânce nervii. 

Crăciunul nu e despre asta. Nu-ți stresa toată familia pentru că vrei TU ca totul să fie perfect. Poți să le lași sub brad cele mai scumpe sau dorite daruri. Dacă toată ziua ai trântit oalelele prin bucătărie și ai stat îmbufnată că nu ți-ai terminat platourile și cozonacul nu e ca în reclame, nimeni din casa ta nu se va mai bucura de Sfânta Sărbătoare a Crăciunului.

Sfânta Sărbătoare a Crăciunului. Adică: liniște, zâmbete, împăcare, clopoței, colinde, case călduțe, ceaiuri, vin fiert, turtă dulce… 

Nu ai nevoie de 7 aperitive și 5 feluri de prăjituri ca să ai un Crăciun bun. Nu te îmbrăca în nemulțumire și îngrijorare. Învăluiește-te în acceptare. 

Orice-ar fi, oricâte-ai fi reușit să faci, declară-te mulțumită. Nu strica sărbătoarea casei pentru niște mărunțișuri. Nu sta șifonată toată ziua de ajun cu scuza că tu “nu ești gata”, că tu ”nu ai terminat de gătit” că tu “ trebuie să faci totul singură”. 

Trezește-te de dimineață cu bucuria pe buze. Organizează-i pe cei din casă cu veselie. Împărțiți treburile. Fă-i și pe ei să se simtă parte din pregătirea serii de Ajun. Dar nu cu reproșuri, nu cu ceartă, nu cu nervi. Cu bucurie. Fă un joc din toată treaba. Și când toate vor fi terminate, nu începe cu criticile. Nu te duce în urma lor să le găsești motive de reproș. Lasă lucrurile imperfecte. 

Fii tu perfectă de acest Ajun. Fii așa cum n-ai reușit niciodată până acum. Fii tu bucuria casei voastre, cadoul familiei tale. Părinții dau tonul sărbătorilor. Cântați colinde, nu strigați reproșuri.

Fiți înțelepți și amintiți-vă că lumea se simte bine atunci când oamenii din fața lor zâmbesc. Și dacă pe masă sunt doar o felie de cozonac și un pahar de ceai, dacă sunt primiți cu bucurie, nimic nu mai contează. Nu-i obligați pe cei dragi să înghită cozonacul cu lacrimi. 

Faceți din Crăciunul acesta sărbătoarea voastră cea mai frumoasă. 

Crăciunul este despre bunătate și iubire și răbdare. 

"Crăciun Fericit!" nu e o expresie lipsită de valoare. 
Crăciun Fericit chiar poate să fie o sărbătoare. 
Fiecare are propriul Crăciun.
Tu cum vrei să fie Crăciunul tău?

Cred că şi mai potrivit ar fi titlul ”cum am reuşit să-mi determin copilul, astăzi adolescent, să aibă ca primă opţiune apa, atunci când cere ceva de băut sau vrea doar să se hidrateze”.

Din fericire, e un subiect trecut, deja, la capitolul „victorii”. Este victoria mea, de mamă, în obiceiurile pe care i le-am creat copilului meu. Ştiu că suntem modelele copiilor noştri. Şi, când un copil stă prea mult pe tabletă, uită-te ce faci tu, omule mare! Când un copil ţipă prea des, aminteşte-ţi cât de des faci tu asta. Când un copil cere un suc carbogazos, uită-te ce bei tu. Şi mai uită-te undeva: la tine în bucătărie, în cămară, în frigider. S-ar putea ca, acolo, să fie secretul!

Din casa şi din viaţa mea au dispărut carbogazoasele, în ziua în care am aflat că sunt însărcinată. Până atunci, aruncam, în fiecare săptămână, baxuri întregi de pet-uri, de la toate tipurile de sucuri. Apoi, a venit o zi în care s-a făcut curat. Atunci, în casa noastră, și-a făcut loc APA. Şi, în viaţa mea, apa deţine poziţia numărul 1. Am tot timpul o sticlă de apă cu mine: în geantă, în maşină, în mână. Portofelul, telefonul şi sticla cu apă!

Aş fi vrut să am acum un copil mic, doar ca să-mi fie uşor să-l învăţ să bea apă. Când am văzut, pentru prima oară, sticluţa de la Aqua Carpatica, m-am gandit cât de uşor e astăzi, pentru o mamă, sa obţină victoriile pentru care eu am muncit mult. Mult mai mult!

De ce îţi recomand, cu toată sinceritatea, sticla de AquaCarpatica? Iată câteva motive:

 

1. Ca să-l laşi să bea apă singur şi tu să te uiţi, cu mândrie, la succesul lui. El se va simţi la fel de important ca Marco Polo.

 

2. Să îl înveţi să bea apă singur, dintr-o sticlă făcutăspecial pentru el, e la fel de important ca etapa în care învaţă să mănânce singur. Doar că e mult mai uşor!

 

3. Pentru că sticluţa asta simpatică e concepută în aşa fel, încât piticul tău să se simtă stăpânul ei, nu să privească sticla ca pe Vârful Everest (pe care, atunci când o să fie mare, o să-l escaladeze).

 

4. Apa curge din sticlă, doar atunci când bei din ea.

 

5. E sticla lui! Aşa cum mama are o sticlă a ei, bunicul a lui, iar tata poate sa aibă un bax, el poate să aibă sticluţa lui, din care să nu mai bea nimeni altcineva.

 

6. E atât de mică şi de draguţă, încât poate să o transforme într-un tovarăş de joacă.

Recunosc, sunt o mamă preocupată de felul în care copiii şi părinţii îşi petrec timpul, împreună. Mi se mai spune Regina Eficienţei. Reuşesc să găsesc timpul pe care alţii îl pierd. Şi aşa, ziua mea, în loc de 24 de ore, are tot timpul de care am eu nevoie.

Fiţi părinţi curajoşi şi ajutaţi-vă puii să devină independenţi! Să înveţe să bea apă, să înveţe să bea multă apă, să înveţe să bea multă apă, singuri! Poate fi o victorie importantă, pentru vremurile în care copilul vostru, adolescent, se va duce undeva, în gaşcă, şi va fi printre puţinii care vor comanda apa. Chiar dacă, în spirit de frondă, va mai cere şi altceva, va reveni la ceea ce, deja, este parte din el: apa, cea de toate zilele.

Eu beau Aqua Carpatica. Dinainte de a o avea alături de noi, la evenimentele din acest an! Un vis a fost ca, în turneu, fiecare spectator să găsească pe scaun o sticlă cu apă. Vis împlinit!

Aqua Carpatica Kids! Gustul purităţii, acum în sticla specială pentru copii, care curge numai când bei.

Profitaţi din plin de Campania aflată în desfăşurare! Într-un bax, primiţi 4 sticle, cadou!

Abia aştept să-mi scrieţi că le place noua sticluţă şi că beau apă din ea, singuri. Îmi povestiţi experienţa voastră?

Să-i ierți pe oamenii care te-au supărat.

Să-i ierți pe oamenii care au fost răi cu tine.

Să-i ierți pe oamenii care te-au jignit.

Să-i ierți pe oamenii nerecunoscători.

Să-i ierți pe cei ce nu te-au înțeles.

Să-i ierți pe cei ce se tem de tine.

Să-i ierți pe cei care nu te iubesc.

Să-i ierți pe cei care te invidiază.

Să-i ierți pe cei care nu te apreciază.

Să-i ierți pe cei care nu te vor.

Să-i ierți pe cei care nu te înțeleg.

Să-i ierți pe cei care te copiază.

Să-i ierți pe cei care te încurcă.

Să-i ierți pe cei care te-au trădat.

Să-i ierți pe cei care te-au dezamăgit.

Să-i ierți pe cei care au stat deoparte.

Să-i ierți pe cei care n-au îndrăznit.

Să-i ierți pe cei care au tăcut.

Să-i ierți pe cei care nu știu.

Să-i ierți pe cei care vor prea mult.

Să-i ierți, pe toți!

E cel mai bun lucru pe care TU îl poți face pentru tine, în prag de sărbători.

 

– „Când te-ai hotărât să pleci?”, am întrebat o mamă, care trăieşte în casele Asociaţiei „Touched”.

– „Când m-a bătut rău, de faţă cu copiii, seara, iar a doua zi a venit să mă pupe şi copiii au zis: <<nu-i da pupic!>>. M-am uitat la copii şi, în privirea lor, am găsit putere. I-am dus la grădiniţă şi nu ne-am mai întors acasă. Niciodată.”

E povestea uneia dintre femeile care trăiesc în Casa Apgar. Casa în care se pot refugia din calea soţilor agresivi. Aici învaţă să meargă mai departe. Învaţă o meserie, şi cum să se descurce singure.

Multe femei nu pleacă din casele în care trăiesc lângă nişte brute, pentru că se tem că nu o să se descurce. Preferă o pâine amară, decat să moară de foame.

Nu le-a spus nimeni că, în ziua de astăzi, nu se mai moare de foame. Că, astăzi, sunt foarte multe soluţii. Că femeile de astăzi nu mai trebuie să atârne de buletinul unui bărbat şi să suporte orice. Că, astăzi, societatea nu te mai condamnă dacă te desparţi! Ba, chiar te ajută să mergi mai departe.

Am văzut multe mame înghiţind felia de cozonac la Crăciun, cu noduri în gât. Am văzut mame care ar fi vrut să le ofere copiilor lor un Craciun în care să zboare, prin casă, panglici şi bomboane, nu farfuriile şi sticlele din bucătărie. Am văzut mame care n-au reuşit să pună două banane într-o punguţă sub un brad.

De când am întâlnit Asociaţia „Touched”, susţin activitatea ei, cu tot ce pot. E al treilea an, în care le organizăm Crăciunul. Şi, cu fiecare an, mamele sunt mai puternice şi copiii, mai luminoşi.

Am reuşit să strâng lângă mine o mână de oameni, să spunem tare, tare, împreună: „Vreau să-l ajut pe Moş Crăciun!”. Şi chiar facem asta. Camelia Mihăilesc pune pune la dispoziţie sala de la Hotel “Caro”. Mihaela Dumitru aduce mâncarea de la „Sempre Sano”, Ramona Dabija mobilizează poliţiştii şi cumpără cadouri, Roxana Nicu ţine legătura cu toţi şi mă pune şi pe mine, în temă. Amalia Aştilean are grijă să ajungă Gaşca Zurli şi Moşul, Andrea Bartha coordonează căratul pachetelor strânse la Circ. Marius Aştilean are grijă să avem muzică, Ovidiu Craiciu, să rămânem cu amintiri. Şi, uite așa, am reuşit, împreună cu sutele de părinţi care au adus cadouri, să creăm o petrecere de Crăciun memorabilă, pentru copiii Asociaţiei „Touched”.

Însă, noi toţi nu am fi reuşit să facem aceşti copii fericiţi, dacă ei nu ar fi avut mame curajoase. Femei care au găsit, în ele, sămânţa aceea de putere, să fugă din casele în care toate sărbatorile erau înecate în lacrimi.

Nimeni şi nimic nu are dreptul să-ţi strice Crăciunul! Nimeni nu merită să înghiţi cozonac, cu noduri! Crăciunul e pentru ciocnit un pahar de vin cu cei dragi, nu pentru strâns cioburile făcute de oameni care au băut prea mult. Crăciunul e despre râsete şi colinde, nu despre fugit, în noapte, cu picioarele desculţe şi cu copiii în braţe, din calea sălbaticilor.

Îmbrăcaţi-vă Craciunul în lumină, nu-l inundaţi în lacrimi! Ascultaţi colinde, nu suspine!

Dacă eşti o mamă care are, mereu, parte de sărbători triste, uită-te la aceste fotografii. Sunt cu femei care au reuşit să pună fericirea copiilor lor, deasupra fricii că nu se vor descurca.

Ştiu ce îmi doresc de Crăciun.

Sau mai bine zis, ştiu ce nu îmi doresc. Nu vreau linişte de Crăciun.

Vreau să fie gălăgie în jurul meu. Vreau să aud oameni care povestesc cu bucurie și cu entuziam despre întâmplările minunate din viața lor. Vreau să aud copiii râzând în hohote și strigând din toți plămânii. Vreau să-mi sune în urechi muzica preferată și să aud versuri care să-mi amintească ce norocoasă sunt.

Vreau să-mi ceară oamenii lucruri și să mă certe pentru că nu am timp să mă întâlnesc cu ei. Vreau să stau la telefon până spre dimineață povestind cu cine știu eu despre câte-n stele și, mai ales, în lună. Vreau să povestesc cu gura și cu mâinile despre orice nimic pe care îl consider important în viața mea. Vreau să-mi aud numele strigat de cei care mă iubesc.

Vreau să-mi răspundă Maya superior și plictisit pentru că așa răspund adolescenții. Vreau să-mi răspundă mama cu o mie de întrebări cicălitoare. Vreau să mă întrebe prietenii despre toate câte nu vreau să le discut cu nimeni și să nu se lase până nu obțin de la mine răspunsuri.

Vreau să-mi ceară de lucru oamenii cu care lucrez și să-mi spună care sunt planurile lor pe anul ce vine. Vreau să aud oameni lăudându-se că le e bine. Cât mai mulți și cât mai mult. Să fie bine și sănătoși și gălăgioși toți cei pe care îi iubesc. Vreau să-i strig pe cei dragi, să le dau cadouri și să-i aud răspunzându-mi cu veselie.

Nu vreau liniște. Pentru că, de câțiva ani, de Crăciun îl strig și pe tata. Și aud doar liniște. Aș da orice să-mi mai răspundă măcar o singură dată.