Aș vrea să-l învăț pe copilul meu să nu se necăjească pentru că a pierdut obiecte. Sau oportunități. Sau joburi. Sau relații.

Aș vrea să-l învăț pe copilul meu că orice casă ar pierde, e ceva mic. Aș vrea să știe de la mine că orice relație ar pierde, e o pierdere mică.

Aș vrea să nu uite vreodată că niciun job, niciun examen, niciun tren, nicio oportunitate nu sunt pierderi mari. Telefonul, jucăria, cardul, poșeta, portofelul, mașina, casa, iubitul, prietena, trenul, proiectul, ocazia… toate sunt pierderi mici.

Să pierzi ceva mic e mult mai bine decât să pierzi ceva mare.

Și ce e mare în accepțiunea mea? 

Fericirea. Sănătatea. Libertatea. Pacea! Acestea sunt cele mai mari și mai valoroase comori pe care un om le poate deține.

Sunt persoane care se supără atât de tare că pierd un job sau o relație, încât își pierd sănătatea. Sunt oameni care pierd proiecte și devin extrem de nefericiți. Sunt oameni care pierd case, bani, mașini și fac gesturi necugetate, prin care își riscă inclusiv libertatea.

Să nu-ți pierzi mințile e mult mai important decât pierderea oricărui lucru material.

Acceptă că ai pierdut! Învață să pierzi. Păstrează-ți sănătatea psihică și fizică! Rămâi fericit în inima ta, ai grijă de libertatea ta, iar pe cele materiale din nou le vei avea.

Nu pune preț pe lucruri mai mare chiar decât îl au. Străduiește-te să nu-i faci pe copii să creadă că o casă, un telefon, o mașină, o ocazie ar fi mai importante decât sunt fericirea, sănătatea, libertatea.

Sigur că e bine să avem grijă de ceea ce se află în posesia noastră dar, în niciun caz, pentru niciun motiv, nu trebuie să ducem grija eventualelor pierderi mici.

Nu am crezut că aș putea să gătesc un pui întreg. Dar ieri seară am primit puiul vegetarian La Provincia (daaaa, vegetarian, hrănit cu legume și cereale). Puiul are culoarea lui galbenă, exact ca cel de la țară, pentru că a fost hrănit doar cu legume și cereale. E un pui vegetarian, sănătos și gustos!

M-am hotărât că trebuie să trăiesc și această experiență.  

Am căutat o rețetă simplă pe internet și am început. Pașii, ușor de urmat. Am combinat într-un bol unt topit, ulei, vin alb și lămâie, și am uns puiul si pe afară și pe dinăuntru. A mai trebuit să pun înăuntru niște usturoi și coajă de lămâie rămasă, niște pătrunjel peste pui și a fost gata de băgat în cuptor!

Deși timpul de așteptare este de o oră jumătate, rețeta este perfectă pentru când mai ai alte treburi de făcut prin casă, astfel încât trebuie să verifici puiul din când în când.

La jumătatea timpului, am tăiat niște cartofi și morcovi și i-am pus în cuptor, și am pregătit o salată.

Așa poți aștepta musafirii!

#PuiulVegetarian, #LaProvincia, #ProaspatVenitLaOras, #CampulUrban

 

Eu sunt cel mai greu proiect al meu! Pot să mut munții din loc pentru alții, dar pentru mine nu sunt în stare să rămân consecventă în tot ceea ce îmi propun. Deși sănătatea și binele meu trebuie să fie pe primul plan, mereu le înghesui între alte activități.

Am făcut progrese mari, dar am sentimentul că nu mai am timp de pierdut și dacă vreau un corp, o minte și un suflet în armonie pentru următoarea perioada de viața, E TIMPUL pentru asta.

După experiența pandemiei, după cele două săptămâni de Covid, vreau să aduc organismul meu la o capacitate de 100%.

O să fac asta la Clinica Eliade. Eu am mai trecut pe la ei, știu ce găsesc acolo, așa că voi începe o călătorie pentru sănătate și frumusețe.

Vă țin la curent cu tot ceea ce urmează să se întâmple. Deocamdată am făcut cunoștință cu Iridologia și aparatele de remodelare corporală. Pe specialistul în osteopatie îl frecventez deja de câțiva ani și sunt foarte încântată de rezultate.

 

Iridologul abordează semnele sau marcajele care apar pe iris, în vederea stabilirii unui diagnostic. Alin Ghinea m-a cucerit. Mi-a prezentat o știință despre care știam foarte puțin și mi-a atras atenția asupra unor aspecte la care nu m-aș fi gândit niciodată (de ex., ce probleme am moștenit genetic, pe linie maternă și paternă).

Remodelarea corporală e ceva ce eu nu am mai întâlnit astfel, prin aparatele și procedurile pe care le au. Clinica Eliade a dotat un spațiu multisenzorial în care combină mișcarea cu tratamentele multiple.

Abia aștept să fac o filmare la lucru, cu echipamentele combo de ultimă generație folosite pentru tratamente anti-aging, detoxifiere, tonifiere și fitness!

 

Clinica Eliade abordează soluții inovative, facilitează stimularea şi îmbunătățirea capacităƫii de regenerare a organismului prin intermediul unui mix de tratamente-terapii personalizate, blânde, naturale şi non-invazive precum: Ozonoterapie, Fitoterapie, Sauna cu Infraroşii, Drenaj Limfatic, Terapie Craniosacrală şi tratamente Dermato-Cosmetice naturiste.

Gata! Ce-a fost mai greu am făcut: primul pas, cel de dincolo de ușă.

Vă iau cu mine în călătoria asta, să descoperim împreună o lume veche de mii de ani, medicina holistică și serviciile unei clinici de top, din București, unde pentru fiecare specialist sănătatea și frumusețea merg mână în mână.

V-am pregătit și un consurs, la final. Scrieți la comentarii care a fost ceaiul de plante pe care l-ați băut ultima dată. Puteți câștiga o vizită la Iridolog, un voucher pentru o ședință în care o să descoperiți o lume nouă.

Îmi place tare mult acest început de drum. Vă invit, prin experiența mea, să descoperiți și voi o lume nouă.

#alegeconstient #reechilibrare #rejuvenare #recuperare

Mi-am dorit foarte tare să-i duc pe copiii Sarei undeva unde să aibă parte de zăpadă, cât și câtă au chef. Am căutat o zonă cât mai aproape de București și o cabană unde să nu se uite nimeni urât la noi, să nu deranjăm pe nimeni cu râsete, țipete, cântece și dansuri.

Am scris mai multe mesaje și am primit mai multe recomandări. Am ales Cabana Ancuței pentru că m-a cucerit vocea de la celălat capăt al telefonului. Era fericită că mergem cu copiii. Are și ea 3 și un soț indian care a fost bucătar la un hotel din Dubai. Ancuța este director de vânzări și marketing, dar din motive de pandemie sunt relocați la Rucăr, Argeș, în cabana familiei.

Am rugat-o pe Anca să ne ajute să le facem un program. Știam că nu avem cum, eu cu Sarah, să tragem 8 săniuțe. Așa că am organizat echipa de ajutoare.

Am vorbit cu cei mai apropiați oameni și cei mai potriviți, pe care știu că pot să mă bazez oricând. Amalia a organizat deplasarea și s-a ocupat de toată partea logistica. Roxana a venit și cu Patrick – băiețelul ei, Bartha – Șofer, Nadia – Mătușa de serviciu, Red – prietenul mai mare. Iar Sarah a luat-o și pe Lala, care știe exact cum să aibă grijă de copiii mici.

Așa că, un etaj al cabanei l-am ocupat noi: 8 adulți și 9 copii. Cei mici s-au plimbat de la unul la altul, au avut mereu pe cineva gata să-i tragă cu sania și să urce derdelușul, a dormit cine cu ce adult a vrut, au avut parte de atenție, povești, mângâieri… câte au dorit.

Vineri au stat pe derdeluș, dându-se pe sanie și pe lângă ea. Seara, Tataie – proprietarul cabanei, a făcut un foculeț de tabără și ei și-au făcut un desert american – marshmallow – o bezea moale care se pune pe țepușă și se prăjește în foc.

Seara s-a lăsat cu jocuri de cabană și cu povești de adormit copiii. N-a fost ușor, erau destul de plin de emoții. Noaptea a zburat. Dimineață săniile erau pregătite pentru încă o tură de săniuțe. La rugămintea mea, Ancuța a găsit o sanie trasă de un cal și am zburat ca în povești, cântând de răsuna valea: săniuța fuge, nimeni n-o ajunge.

Bulgăreală, derdelușeală, patineală… tot ce se poate face în zăpadă, am făcut.

Săniile s-au rupt, hainele s-au udat, adulții au făcut febră musculară, dar bucuria celor mici a meritat tot efortul.

 

Colegii mei minunați și-au dăruit timpul și energia acestor zile, pentru a face copiii fericiți.

Sarah face, singură, enorm pentru toți copiii care ajung în viața ei. Cu ajutorul nostru, când și cât putem, ea face și mai mult.

Eu am sentimentul că, oricât aș face, tot e prea puțin pentru tot ce au nevoie acești copii ca să repare traumele pe care ei le-au trăit.

Oskar Shindler spunea: “Salvează o viață, salvează o lume”. Eu cred că acel om care îl ajută pe cel care salvează un copil, se salvează pe el.

Cabana Ancuței este în Rucăr, sat Rucăr, strada Mara nr 16, Argeș. E o cabană din lemn, cu 3 etaje. În general se închiriază pentru grupuri, dar puteți încerca și individual.

Ancuța e o gazdă minuntă, iar soțul ei e un bucătar excelent. Las aici – https://www.turistinfo.ro/rucar/cazare-rucar/cabana_ancutei-c71039.html numărul de telefon și le mulțumesc pentru bucuria cu care ne-au primit, pentru tot ce au făcut de dragul nostru și pentru reducerea substanțială prin care au contribuit, și ei, la bucuria celor mici.

 

Isa, manichiurista mea, mi-a spus ieri că nu m-a văzut niciodată supărată, indispună, nefericită.

Cu Isa mă văd de câțiva ani, uneori și de 2 ori pe lună. M-am bucurat să aud asta. Discuția cu ea m-a făcut să-mi dau seama că felul în care eu privesc viața e alegerea pe care eu am făcut-o într-o zi. Multă vreme nu am fost conștientă. Credeam că așa sunt eu. Apoi mi-am amintit cum, copil fiind și suferind respingerea în diverse forme (cam ca noi toți), am început să construiesc propria mea relație cu lumea.

Eu cred că oamenii se împart în 2 categorii și amândouă încep cu B: bucuroși și bosumflați. Și cred că acestea sunt stări pe care le alegem.

Noi hotărâm dacă vrem să fim bucuroși sau bosumflați. Fiecare gest pe care îl facem ne pune un punct într-o categorie sau în alta.

Imaginați-vă că dimineața, pe un perete invizibil, o mână invizibilă desenează un tabel. Deasupra scrie două categorii: bucuros și bosumflat.

Pentru fiecare zâmbet pe care îl trezești la viață, ție sau altora, trece un punct în dreptul Bucuriei. Pentru fiecare monstruleț pe care îl naști în jurul tău, ca răspuns la imaginea bosumflată, pune un punct în această categorie…

Când naștem bucurie o facem pentru noi și pentru cei care interacțiunează cu noi, într-o zi.

Când alegem să fim apatici, nesuferiți, morocănoși, oamenii din jurul nostru se bosumflă la rândul lor. Se retrag, se închid și suntem înconjurați de fețe întunecate. Nicio inspirație cu idei bune nu vine spre astfel de oameni. Doar gânduri neconstructive. Cele optimiste fug mâncând pământul.

Tot ce gândim, spunem sau facem, primește puncte.

Felul în care răspundem la o întrebare primește puncte în tabelul invizibil, la bucuroși sau bosumflați. Felul în care comunicăm la telefon se punctează. Gesturile pe care le facem în fiecare zi, înjurăturile din trafic sau acordarea de prioritate, cum reacționăm la atitudinea unui șofer de taxi sau a unui vânzător…

Tot ceea ce facem noi în fiecare zi se contabilizează. Eu vreau să fiu în Gașca oamenilor bucuroși. Cred că lor li se întâmplă mai repede și mai simplu lucrurile. Am sentimentul că bucuroșii au linie directă cu Doamne-Doamne și prioritate la cererile pe care le trimit în Univers.

În fiecare dimineață putem alege dacă vrem să fim bucuroși (generoși, zâmbitori, amabili, atenți, politicoși, iubitori, amuzante, interesanți, veseli) sau preferăm categoria bosumflat (îmbufnat, botos, supărat, iritat, mânios, ursuz, posomorât, încruntat, mofluz).

Tot ce ni se întâmplă sunt replici la ce gândim și cum acționăm. Eu aleg Bucuria! Să fiu și să descopar bucurie în tot ce trăiesc.

Și prima bucurie cu care pot să mă întâlnesc, în fiecare zi, sunt chiar eu. De-aceea, Isa nu m-a văzut niciodată bosumflată. Nu pentru că nu aș putea să fiu. Pentru că nu vreau să fiu așa.

Anul 2020 ne-a arătat că planurile sunt felul în care îl facem pe Dumnezeu să râdă. Inițial, am zis că nu-mi mai fac niciun plan. M-am răzgândit! O să-mi fac toate planurile care îmi trec prin minte. Măcar să vadă Dumnezeu că m-am străduit, că nu mă las pe tânjală. Că se poate baza în continuare pe mine. Voi include anul acesta în planurile mele, așa cum probabil și el m-a inclus în planurile lui. O să duc planul până la un punct și apoi o să-i spun: Doamne, de aici încolo este al Tău! Eu sunt pregătită să accept felul în care o să transformi planul meu în cel mai bun plan pentru mine.

Dacă un plan de-al meu se întâlnește cu un plan de-al lui Dumnezeu, acela este Planul! Dacă nu, măcar să se distreze cu planurile mele și știu că nu le-am făcut degeaba. Doar că anul acesta voi insista mai mult asupra planurilor care țin de persoana mea. Despre mine, cu mine, prin mine. Planuri despre cum vreau să gândesc, cum vreau să mă simt, cum vreau să arăt. Planuri despre ce cărți vreau să citesc, ce vreau să învăț nou, ce muzică vreau să ascult.

Planuri despre cum vreau să mă raportez la oameni și ce vreau să vadă ei în mine. Planuri despre cum să fac să transmit mesajul meu cât mai multor persoane și să le ofer celor care mă urmăresc posibilitatea de a se inspira din experiențele mele. Planuri despre cum să fac fericiți cât mai mulți copii sau oameni cu nevoi speciale. Planuri despre cum să fiu o bucurie pentru cei care interacționează cu mine.

Vreau să fac planuri despre cum o să mă antrenez să fiu o mamă și mai bună, o fiică și mai răbdătoare, o șefă și mai inspirată, o colegă și mai cooperantă, un partener și mai activ, un colaborator și mai deschis.

Îmi fac planuri despre ce asocieri vreau să fac, lângă cine aș vrea să defilez anul acesta, cu cine vreau să urc pe podium, la sfârșitul lui, și cum voi împacheta tot ceea ce vreau să dăruiesc lumii.

Îmi fac planuri. Dar nu unele care depind de avioane, bani, alți oameni, legi, restricții, cataclisme sau situații de forță majoră.

Dau restart și șterg toate programele care stau acolo, pe desktop-ul minții, de ani întregi, în virtutea energiei… programe care nu-mi folosesc la nimic.

 

Up-date/actualizare. Asta veți găsiți în planurile mele! Se schimbă lumea, schimb și eu planurile. Se schimbă condițiile, îmi fac planuri în noile condiții.

Ca în orice contract, în contractul meu cu 2021, la "Obiectul contractului" voi trece "Să devin un om mai bun".

"Condiții" – cele în care trăim. 

"Durata" – determinată, 31.12.2021.

 

Voi citi cu atenție clauzele privitoare la cazurile de forță majoră. Nu (mai) trec peste ele, pur și simplu, așa cum facem de obicei… 2020 ne-a arătat că "forța majoră" nu este un paragraf inutil.

Țin cont și îmi fac planuri pe care nicio situație de forță majoră nu mi le poate da peste cap: le pot opri când vreau și le voi relua când voi avea chef. 

 

Este un exercițiu pe care vi-l recomand! E bine să îl faceți măcar din când în cand. Eu încerc să îl fac mereu și asta mă ține dreaptă, în echilibristica vieții. Uneori uit, mă aplec mai mult într-o parte și atunci trebuie să mă reechilibrez.

Imaginează-ți o bârnă din sala de gimnastică! Poți face acest exercițiu luând drept reper finalul anului, zilele de sărbătoare, finalul lunii sau chiar finalul unei zile. Trage linie și vezi ce ai dat și ce ai primit. 

Luăm acest an drept exemplu. Încearcă să îți amintești lucrurile importante pe care le-ai dat din ceea ce ești, din ceea ce ai, din ceea ce cunoști. 

Ca să îți fie mai ușor să-ți amintești, gândește-te la tot ce ai dat anul ăsta celor din familie – timp, muncă, emoție, răbdare, iubire, răspunsuri, efort, sentimente. Ce ai primit de la ei? 
Gândește-te la tot ceea ce ai dat pentru serviciul  tău – timp, efort, răbdare, creativitate, implicare, adaptare, asumare. Ce ai primit? 

Încearcă să îți amintești ce ai dat prietenilor tăi: timp, atenție, răbdare, surprize, bucurie. Ce ai primit? 

Acum ducem exercițiul și mai departe. Gândește-te la tot ceea ce ai făcut pentru societatea în care trăiești, pentru oamenii cu care conviețuiești – în ce te-ai implicat, ce ai susținut, pentru ce ai luptat, cât timp, câtă atenție și răbdare ai oferit? Ce ai primit în schimb? 

Știu că nu este ușor, dar încearcă să îți amintești tot ce ai făcut anul acesta pentru țara ta. Ce i-ai dat? Cum te-ai implicat? În ce fel ai fost un locuitor activ al țării în care trăiești? Acum vizualizează ce primești tu de la ea.

Și ca să închidem la scară mare, gândește-te la tot ceea ce ai făcut tu anul acesta pentru Pământ. De câte ori ai avut grijă să folosești resursele conștient? De câte ori ai oprit apa care curgea inutil, de câte ori ai stins becurile sau ai adunat gunoaiele tale sau pe ale altora?

Uită-te la mâna cu care iei. Apoi, gândește-te bine ce dai și ce iei.

E ultimul din listă, dar știm că este cel dintâi. Ce ai făcut anul acesta pentru Dumnezeu? Ce I-ai dat și ce ai luat din ce ți-a trimis El? 

Dacă în viața ta există domenii în care o mână te trage mai tare decât cealaltă și te simți aplecat într-o parte, nu te mira că îți ții cu greu echilibrul acolo, pe scândura aia îngustă, pe care suntem cocoțați toți. Fericirea nu stă în dezechilibru. Fericirea se construiește în pace, bucurie cu bucurie. Când bucuria de a da echivalează bucuria de a primi, rămâi în echilibru.

Din păcate, nu poți plăti pe nimeni ca să facă asta în locul tău. Tu ești pe bârna asta, cu mâinile întinse. Ceilalți te pot aplauda sau pot ofta, de pe margine. Cel mult ar putea, la un moment dat, să te susțină. Dar sigur vine ziua în care trebuie să te descurci singur. În funcție de modul în care reușești să-ți menții echilibrul, termini exercițiul cu o aterizare perfectă, de 10, sau cu fundul pe saltea.

Cu cât realizezi mai repede că viața este un antrenament perpetuu pentru a reuși să stai în echilibru, cu atât ai șanse mai mari să aterizezi perfect, la final.

Este anul în care încasările firmei au scăzut cu 95%, însă încrederea publicului în mine și în tot ce înseamnă Fenomenul Zurli a crescut cu 200%.

Anul în care am pierdut câțiva parteneri, dar i-am câștigat definitiv pe cei care au rămas. Anul în care echipa s-a redus, dar au crescut spiritul de echipă și, implicit, încrederea pe care o avem unii în ceilalți.

Anul în care am pierdut spectatorii, dar am câștigat telespectatorii.

Anul în care am pierdut legătura cu exteriorul, dar am găsit calea de a ne cunoaște și de a accepta tot ce ține de interiorul nostru.

Este anul în care mi-am amintit că toate sunt legate între ele și toți suntem conectați.
Anul în care am înlocuit conceptul de bulă cu noțiunea de sferă și, în loc sa văd fiecare om închis în bula lui, văd multe sfere pline de lumină, care se interconectează.

A fost un an în care, pe mine, Dumnezeu m-a ținut în brațe și mi-a trimis pe toate căile îngeri păzitori, care să mă ajute. Iar eu i-am văzut și m-am agățat de aripile lor. Așa am reușit să zbor deasupra tuturor fricilor și să văd de acolo adevăratele probleme în care puteam să intervin, astfel încât să conteze.

A fost anul în care am dăruit, necondiționat, din cine sunt și ce am, cât n-am dat în toată viața mea.

Pentru mine, 2020 este anul în care am crescut în bucurie și armonie, ca Făt Frumos: într-o zi, cât în șapte!

M-a scos din zona de confort în care moțăiam și m-a așezat în zona de nesiguranță, unde sunt obligată să țin ochii larg deschiși.

În 2020, văd cu inima și aud cu sufletul.

2020 este anul care m-a învățat că bunătatea este invincibilă. Și, dacă mai este susținută și de iubire, nimeni nu-ți poate sta în cale. Faci tot ceea ce ai de făcut! Tot.

2020 este anul în care mi-am sărbătorit primii 50 de ani în pijamale, cu oamenii mei cântându-mi distanțați “La mulți ani!”, în șoaptă. 

Este anul în care nu am împodobit bradul împreună cu Maya, dar ne-am făcut cele mai frumoase cadouri.

E primul an în care, de Crăciun, nu am avut casa plină de oameni, însă preșul de la intrare a fost “Poarta surprizelor”.

Rămâne anul în care eu am devenit un om matur: gândesc bine, acționez cumpătat, mă încred 100% în ceea ce simt și răspund întrebărilor așa cum aș vrea să mi se răspundă.

2020 este cel mai bun an greu din viața mea.

Pentru tine cum a fost?

Găsirea sufletului pereche nu e neapărat pentru toată lumea. Nu din prima. Nu pentru totdeauna.

Nu vă mai uitați cu superioritate la persoanele care nu și-au găsit acel partener cu care să trăiască o poveste de iubire adevărată.

Să fii în cuplu nu înseamnă neapărat să fii fericit. Să trăim doi câte doi nu implică obligatoriu și împlinirea pe care o vedem în filmele romantice.

Sunt oameni pentru care să fie singuri este mai greu de acceptat decât să fie cu cineva cu care nu sunt fericiți. 

Sunt femei pentru care presiunea socială este mult prea mare și nu îi fac față singure. Și atunci se mărită cu oricine, doar ca să scape de gura lumii.

Sunt oameni care nu au de ales. Și sunt și oameni care preferă să împartă toate cheltuielile de întreținere cu cineva, să locuiască în casa cuiva, să se bazeze pe sprijinul financiar al cuiva, decât să se descurce singuri.

Sunt oameni pentru care confortul și siguranța sunt mai importante decât sunt iubirea, împlinirea, trăirea în adevăr.

Dar sunt și oameni care preferă să se trezească singuri dimineața și să își bea cafeaua fără noduri în gât. Oameni care își organizează zilele și nopțile fără să fie obligați să țină cont de toanele, apucăturile, prioritățile unui partener pe care nu îl iubesc, dar pe care trebuie să îl suporte.

Sunt oameni care aleg să fie fără pereche, pentru că ei chiar așa sunt: unici, fără pereche, speciali, altfel. 

În calea lor nu au apărut, încă, acele persoane care să le completeze viața, să le facă diminețile mai frumoase, zilele mai blânde și nopțile mai pasionale.
Nu toată lumea are norocul să își găsească jumătatea. Căsătoria nu e pentru toată lumea, cuplul nu e pentru toți, așa cum bogăția nu e pentru toți, celebritatea nu e pentru toți, iar succesul este doar pentru unii.

Din toate bunătățile lumii, Universul a împărțit: câteva firicele într-o parte, câteva firimituri în partea cealaltă, o bucățică aici, câteva grame dincolo…

Uită-te bine, vezi ce a pus la tine și acceptă că nu primim toți același dar! Pe unele ni le putem face singuri (mai tot ce ține de partea materială), dar cu inima nu te poți pune. Ea simte sau nu. Și unele inimi sunt foarte încăpățânate. Oricât ar spune mintea: “Lasă, e bun și așa, oricum nu există perechea perfectă… Uite, nu le are pe toate, dar putea fi și mai rău”, sunt inimi care se încăpățânează să nu cedeze.

Aleg să trăiască singure și liniștite, până când, într-o zi, apare în viața lor cineva care să le facă să își dorească să fie ÎMPREUNĂ!