Stările de ambiguitate ne consumă cea mai multă energie. 

Ce e o stare de ambiguitate? Ceva care te face să te simți mereu cu bagajele la ușă. O situație care nu e clară. Poate să fie un job unde nu știi exact ce ai de făcut, nu ți-e clar ce se așteaptă de la tine, nu ți s-au trasat niște direcții și niște limite și ești oricând supus criticii sau analizei.

Poate să fie o prietenie care ascunde niște vicii și simți că nu e celălalt sută la sută lângă tine.

Poate să fie o problemă de sănătate pe care tot amâni să o verifici.

Poate să fie o relație în care ești împreună cu cineva dar nu îți asumi asta 100% sau care nu-și asumă legătura voastră în ochii lumii, nu ești o prioritate, împarți poziția cu alte persoane… cineva care spune că ești cea mai importantă persoană din lume, dar care nu-ți poate răspunde la telefon oricând. Cineva care ține ascunse anumite legături și te ține și pe tine ascuns sau ascunsă în relație cu alte persoane.

Ambiguitate e orice situație în care nu-ți găsești locul și rămâi acolo, sperând că lucrurile se vor rezolva de la sine.

Multă vreme am stat în stări de ambiguitate. Am amânat luni întregi un control medical de teama unui diagnostic, am evitat răspunsuri și am evitat confruntări cu oameni care știam că nu sunt onești, dar nici nu mă mințeau…

Pur și simplu, atunci când cineva alege să nu tu spună un adevăr sau tot adevărul, iar tu alegi să te prefaci că ești ok cu asta, e o stare de ambiguitate.

Astea consumă cea mai mare parte din energia vitală și creează cele mai urâte boli.

Când nu ești nici în car, nici în căruță, când nu ești nici înăuntru, nici afară, când nu știi ce ai în valiză – dar o cari până în ziua în care vei avea curajul să o deschizi – toate astea sunt stări de ambiguitate.

Cum am ieșit din starea de ambiguitate în care trăiam?

Am înfruntat toate problemele de sănătate (inclusiv două biopsii de care mă temeam), am confruntat oamenii care mă țineau într-o confuzie continuă și am făcut curat în jurul meu.
Starea mea s-a schimbat, energia o consum acum pentru a face și mai multe lucruri minunate, nu pentru a construi scenarii prăpăstioase. Am mai mult timp pentru tot ce îmi propun.

Știți care e antonimul pentru ambiguitate? Claritate!

Dacă te doare ceva, du-te și află cauza.

Dacă te simți neîmplinit într-o relație, pune-i punct. Meriți tot tortul, nu doar o felie sau niște firimituri date pe ascuns, din când în când.

Dacă nu ești sigur de locul în care ești, pleacă. Găsește acel loc în care să pleci dimineața cu zâmbetul pe buze, nerăbdător să fii o rotiță importantă din acel mecanism.

Ca să trăiești frumos în realitate, ai nevoie de claritate. Altfel, ambiguitatea te va face să trăiești în poveștile pe care le țese mintea ta și nu știu nicio poveste din acest gen cu final fericit.

Orice, oricine, oricum ar fi în viața ta, meriți să o închizi cu… și au trăit cu adevărat fericiți, atât cât au fost fericiți!

Nu-mi mai pierd timpul așteptând oamenii care nu au timp pentru mine. 
Aleg să dau din timpul și din energia mea celor care vin spre mine, se bucură de ceea ce am de oferit, îmi fac loc în agendă.

Îmi petrec timpul cu oameni pentru care sunt o ocazie, nu o alternativă. 

Încearcă să-ți imaginezi o stație de autobuz. Stai acolo și aștepți un mijloc de transport care să te ducă din punctul A în punctul B.

Vine un autobuz și nici măcar nu încetinește, șoferul îți face semn să stai și să-l aștepți să se întoarcă. Trece un taxi, dar îți face semn că are client și trebuie să meargă la o destinație. Apare tramvaiul care e full. Vine un Uber și îți cere scuze, dar înaintea ta îl chemase doamna care stă cu tine în stație.

Niciunul nu face vreun efort să te ia de acolo. Fiecare are altceva mai important de făcut. Și tu stai pe băncuță și aștepți. Pentru că știi că ai mai multe posibilități: autobuz, taxi, tramvai, Uber…

Am stat și eu acolo. Am pierdut mult timp cu oameni care aveau viețile pline de alții și eu nu mai aveam loc, cu oameni pentru care eu nu eram o prioritate, cu oameni pentru care obligațiile erau mai importante decât bucuria de a fi  cu mine. Am stat mult pe băncuță așteptând să-mi vină rândul pentru o călătorie. 

Dați timpul vostru celor care își fac timp pentru voi și nu mai permiteți nimănui să vă piardă timpul!

Până într-o zi în care mi-am dat seama că pot să călătoresc și singură. Și am făcut primul pas – cel de dincolo de stație! Apoi mi-am închiriat o bicicletă, apoi mi-am cumpărat o mașină… și am început să mă plimb eu pe mine peste tot. Iar apoi am observat cum toți cei care nu aveau timp pentru mine au sesizat că nu îi mai aștept în stație. Și s-au indignat, au fost curioși, revoltați…

După ce mi-am câștigat timpul pe care îl pierdeam așteptându-i pe alții să-și facă timp pentru mine, au apărut în viața mea oameni care mi-au pus timpul lor la picioare și m-au invitat să mă bucur de el!

Iar astăzi știu exact ce, cât și cui ofer din timpul meu – pentru că este tot ce am eu mai bun pe lumea asta!

Dați timpul vostru celor care își fac timp pentru voi și nu mai permiteți nimănui să vă piardă timpul!

Am aflat că vine în București printr-un mesaj pe care mi l-a trimis pe Whatsapp o fată pe nume Ana. Mi-a spus că mă urmărește în online și mă „suspectează” că îl plac pe Sadhguru.

Ana și prietenii ei voluntari la Savesoil au înțeles bine. De câțiva ani îl urmăresc, îl ascult, îl iubesc. Aproape tot ce spune sunt lucruri în care cred și eu ador felul amuzant și răbdarea de a răspunde la orice întrebare, oricât ar fi de deplasată, îmi dă sentimentul unui om liber să fie cine e și își asumă credințele lui.

„Îmi dedic viața pentru a convinge cât mai mulți oameni să se implice în salvarea pământului. Ne-am născut din pământ, în el ne întoarcem… e locul de care ar trebui să avem cea mai mare grijă”.

Cu cât sunt mai mulți oameni pe lumea asta care își dedică viața pentru binele general, cu atât vom avea o lume mai bună.

Rezonez cu acest om despre care cred că este personalitatea mondială a momentului. Pentru că a reușit să explice într-un mod fun și prietenos cele mai profunde și importante valori care ar trebui sa ne guverneze viața.

Nimic din ce spune Sadhduru nu mi-e străin. Am senzația că vorbim aceeași limbă, a inimii, și avem aceeași monedă cu care plătim ceea ce primim, bucuria.
Las aici câteva idei pe care le-a spus Sadhguru în întâlnirea de la Arenele Romane din București:

„Dacă-ți iubești copilul, spune-i Salvează pământul în loc să-i spui Te iubesc.
Nu e suficient sa îngrijim o plantă într-un ghiveci de pe balcon. Pământul are nevoie să facem mai mult dacă vrem să creștem copiii într-o lume în care pământul e sănătos.”

„Vreți să fiți  generația care s-a trezit și, de pe marginea prăpastiei, a întors lucrurile sau vreți să fiți generația care doarme și cade în prăpastie?”

Savesoil nu e o mișcare împotriva cuiva. E un război împotriva schimbării climatice.

„Oamenii nu au un plan să facă să funcționeze țara în care locuiesc. Se gândesc că locul lor e un loc rău și trebuie să plece în altă parte. E ok să pleci să muncești, să descoperi, și alta e să spui despre țara ta ca e un loc urât.”

„Nu există sănătate și hrană fără un sol sănătos. Ridicați-va vocea în așa fel încât vocea Bucureștiului, vocea României să fie auzite peste tot în lume.”

„Vom deveni generația cu cel mai mare nivel de regret dacă nu facem ceva ca lumea să devină conștientă de pericolul care îi paste pe copiii noștri.”

„Calea unui prost e să între într-o problemă și, de acolo, să o rezolve.Oamenii deștepți fac tot ce pot ca să nu intre în problemă.”

Savesoil.org este locul în care găsiți mai multe detalii despre eveniment.

Îmi doresc să mă reîntâlnesc cu acest om și să-mi spună că vocea românilor se aude în toată lumea. Pentru că știu cât de important e fiecare omuleț în ecuația asta și știu că oceanul este alcătuit din fiecare picătură!

Promit să revin cu povești și proiecte care să facă pământul, prin această mișcare, un loc mai bun pentru noi, pentru copiii noștri și pentru copiii copiilor noștri.

Mulțumesc, Sadhguru!

Mulțumesc, Anaa!

Mulțumesc tuturor voluntarilor care fac roata binelui să se învârtă!

Nu știu dacă ei mă găsesc pe mine sau eu pe ei, dar cu siguranță astăzi, Samir, cu povestea lui, a făcut să lăcrimeze o sală întreagă!

Să-i zicem Băiatul care vinde flori, în Bistrița. Și care astăzi s-a aflat la locul potrivit, în momentul potrivit.

Adică fix când eu cumpăram niște prăjituri de la o căsuță din Parcul Central. 

Eu cumpăram prăjituri și el vindea flori aceleiași doamne. Cinci lei buchețelul de narcise. Doamna i-a dat 10 lei și n-a vrut rest, copilul i-a mulțumit și i-a spus că îi pică bine, pentru că e ziua lui. Apoi s-a uitat la mine și m-a recunoscut ca fiind doamna de la Zurli. I-am zis că avem spectacol și că îl invit.

– Nu pot să vin, că trebuie să vând florile.
– Hai, te ajut să le vinzi la spectacol!
– Și dacă nu mă lasă să intru?
– Te lasă, că eu sunt șefa.

Cu greu a crezut promisiunea mea. A venit la sală, l-am prezentat colegilor ca pe invitatul meu special. A intrat în shop și a ales o păpușă Truli, un ghiozdan și o carte de povești.
Apoi l-am așezat în sală, în primul rând, iar florile lui au ajuns pe scenă.

Era foarte emoționat. A cântat și a dansat cu toată sala și, la un moment dat, l-am urcat pe scenă. 

L-am prezentat publicului:

– El e prietenul meu, Samir, și astăzi face 12 ani. Vrea să vândă florile astea. Câte buchete sunt?
– 24!
– 24 x 5 lei buchetul, cât e în total, Samir?
– 120, a zis fără să clipească. 

A fost momentul în care s-a făcut liniște în sală. Acest copil minunat i-a lăsat muți de uimire pe toți spectatorii.

– Samir, o să cumpăr eu toate florile și te rog, pentru că mâine sunt Floriile, să le împarți doamnelor din sală. Și să nu uiți că în ziua în care ai împlinit 12 ani ai primit și ai dăruit – și o sală întreagă te-a aplaudat!

Samir a coborât de pe scenă vizibil emoționat și le-a oferit flori mămicilor din sală. Iar tăticii i-au oferit copilului daruri, așa că știu sigur că astăzi a fost sărbătoare pentru Samir și cei trei frați care îl așteptau acasă.

La final, m-a rugat să-i dau autograf pe carte și ne-am despărțit cu promisiunea că noi doi rămânem prieteni pe viață!

Sunt sigură că ziua asta va rămâne pentru Samir între cele mai frumoase amintiri. Așa cum știu sigur că povestea, atitudinea, demnitatea și deșteptăciunea lui au impresionat o sală întreagă!

Repet, mie Dumnezeu o să-mi numere copiii pe care i-am făcut fericiți! Și îmi scoate în cale copii pentru care întâlnirile astea sunt memorabile.

Am întâlnit un domn extrem de politicos care mi-a oferit cel mai înghețat bună dimineata din toate bună diminețile primite vreodată! S-a uitat fix în ochii mei, a aplecat puțin capul și mi-a spus clar și răspicat:

– Bună dimineața.

Iar eu am zâmbit. El m-a privit contrariat și a repetat formula însoțită de aceeași răceală în ton, de aceeași politețe și de aceeași privire: 

– Bună dimineața.

– În timp ce m-ați salutat, mă gândeam dacă e o urare, o întrebare sau o afirmație această formulă de salut.

A trecut finuț peste remarca mea și am intrat abrupt în motivul întâlnirii noastre.

Am vorbit vrute și nevrute, dar mie mi-a rămas în minte ideea că prefer un zâmbet cu rol de salut, fără niciun cuvânt, în locul unui salut politicos și rece.

Voi introduce zâmbetul în formulele mele de salut. În toate! Scris și vorbit. De la bună dimineața:), la noapte bună :), drum bun :), poftă bună 🙂 !

Urarea neînsoțită de zâmbet e ca ziua fără soare!

O să-mi ia puțin să mă obișnuiesc dar, după ce se întipărește bine intenția mea, zâmbetul va putea să vorbească despre mine.

Zâmbim prea puțin! Mult mai puțin decât avem nevoie și mult mult mai puțin decât au nevoie ceilalți.

Eu îți dau un zâmbet, tu dă-mi-l înapoi!
Dacă nu poți acum, ne-om mai vedea noi!

 

Am declarat Martie luna mamei și a femeii la Zurli. Toată luna. Este foarte important să nu uităm că oricât de multe lucruri avem de facut, trebuie să avem grijă de noi, pentru ca mai departe să avem grijă de familiile noastre.

 

Dragi mame și dragi femei, sănătatea voastră merită cel mai înalt respect, așa cum bine zic cei de la Boiron. Vă spun asta din toată inima și cu toată credința.

 

Până nu demult, munceam de dimineață până seara, fără să mă gândesc la cât de importantă este sănătatea mea. Pentru mine, pentru copilul meu, pentru familia mea. Plecam dimineața, devreme, și mai ajungeam acasă noaptea. Obosită, epuizată. Am făcut asta ani la rând.

 

Nu realizam atunci că toate lucrurile astea or să mă coste scump într-o zi. Am trecut prin perioade în care corpul meu nu a mai funcționat zile la rând, pentru că nu am știut să fac pauze, nu am știut să am grijă de mine, să mănânc la timp, să mă vitaminizez și să fiu atentă la semnalele pe care corpul mi le tot trimitea, disperat după o pauză.

 

Acum am foarte multă grijă de mine și sunt atentă la tot ce îmi transmite corpul.

 

Îmi doresc ca din ce în ce mai multe mame și femei să fie mai atente la sănătatea lor, pentru că atunci când o mamă este sănătoasă, ea are putere să aibă grijă de toată familia. Iar când o mamă e fericită, un copil râde din toată inima.

 

Rezonez cu ideea celor de la Boiron și anume că femeile ocupă un loc specific în ceea ce privește educația și transmiterea cunoștințelor. Deseori ele joacă rolul de « Ministru al sănătății » în propria casă. Mi se pare foarte tare această idee și cred să e în puterea noastră, a mamelor, să îi facem pe ceilalți să fie atenți la sănătatea și bunăstarea lor.

Dragi femei, dragi mame, aveți grijă de voi și de familiile voastre! Pentru că atunci când o mamă este sănătoasă, ea are putere să aibă grijă de toată familia. 

Zilele trecute, cineva punea succesul meu pe seama faptului că sunt cunoscută. Prima emoție pe care am simțit-o a fost furia: cum poate să spună așa ceva?! Oamenilor le vine mai ușor să creadă în reușite, dacă le asociază cu sprijin din afară.

Apoi, mi-am dat seama că are dreptate. 

Sunt cunoscută. Dar sunt cunoscută acolo unde se măsoară cel mai bine gândurile, intențiile, acțiunile tale. Eu cred că mă cunoaște Dumnezeu! Și știe exact cum gândesc și ce fac. El nu trebuie să stea toată ziua cu mine la cafele ca să mă cunoască. Dar nu mă pierde din ochi nicio secundă.

Eu mai uit din când în când că e cu mine și atunci se întâmplă să mă duc în jos.

Dar, în momentul în care îmi amintesc că e acolo, întind mâna și cer ajutor. Iar El mă prinde de mână și mă ridică. Niciodată cu Dumnezeu nu am mers în jos. Întotdeauna m-am înălțat deasupra fiecărei situații.

Când Îl cunoști pe Dumnezeu, ai cea mai tare Cunoștință din lume!

Când Îl cunoști pe Dumnezeu, tu cunoști… pe Cineva!

Cand Îl cunoști pe Dumnezeu, cunoști pe Cine trebuie!

El ne cunoaște pe toți. Foooooarte bine!

De când am înțeles că Dumnezeu mă cunoaște și mă iubește așa cum sunt, nu le mai dau voie oamenilor să mă transforme în cine vor ei, sperând că o să mă iubească.

Nu sunt un om fericit. Mă conectez cu lumea din afara mea. Sunt în acord cu tot ce se întâmplă.

Empatizez cu fiecare poveste, plâng pentru fiecare femeie care își îmbrățișează bărbatul care pleacă în război, mă topesc lângă fiecare mamă care și-ar da inima pentru salvarea puiului ei. 
Trăiesc în mijlocul durerii. Pentru că aleg să merg în ea și să ajut cu tot ce pot.

N-ai cum să fii fericit, pentru că fericirea depinde de factorii externi. Și, când lumea din jurul tău se prăbușește, tu n-ai cum să fii fericit.

Daaaar! Sunt un om care își cultivă bucuria. Cred că așa cum deschidem fereastra dimineața să inspirăm aer curat, trebuie să deschidem și sufletul să expirăm bucurie.
Aud deseori, în diverse exerciții, sugestia: inspirați adânc și, când expirați, expirați  până goliți plămânul, eliminând toate grijile și problemele, energiile negative.
Întrebându-mă de ce oamenii care fac asta revin foarte repede într-o stare de nemulțumire, m-am gândit că poate nu expiră ce trebuie.  

Păi, ce facem, expirăm tot ce nu ne place și poluăm tot în jurul nostru? Dar dacă am expira ce avem mai bun? 

Inspirăm oxigen, expiram bucurie. 

Poate tocmai am inventat cel mai eficient exercițiu de respirație. 

Poate de aici li se pare oamenilor că eu sunt mereu fericită.

Nu sunt fericită. Dar, în cea mai mare parte a timpului, sunt bucuroasă. O am acolo în suflet și o cresc în fiecare zi ca pe o plantă. Eu cu bucuria mea mă țin de mână și o plimb de dimineață până seara.

Aleg să le fac oamenilor cunoștință cu bucuria mea, pentru că ei îi place să cunoască oameni. Tristețea mi-a spus clar să n-o arat lumii, că n-are niciun chef să vadă vreo față. Și, de fiecare dată când uit și o mai plimb printre oameni, observ cum îi afectează pe toți.

Și bucuria, și tristețea îi influențează pe cei din jurul meu. Mai ales pe cei care mă iubesc. Și, atunci, nu mai bine aleg pe care dintre ele o plimb?

Îmi cultiv bucuria și încerc să țin tristețile mele cât mai departe de ceilalți. Dar fericită nu sunt. 

Am trăit momente și de fericire, și de nefericire. Am ales să împărtășesc lumii doar clipele care să-i ajute. N-am vrut să se îngrijoreze nimeni pentru mine. Nici atunci când am fost trădată, părăsită, dincolo de capătul puterilor, nici când am suferit de tristețe, nici când am avut inima purice așteptând un rezultat de la biopsie… Cu ce ar fi ajutat o fotografie cu mine în perfuzii? 
Trăiesc cu aceeași intensitate toate emoțiile. Doar că, pe cele negative mi le consum repede și în liniște. În timp ce de cele pozitive trag cât pot de mult și le strig în gura mare, să molipsească pe toată lumea.

Vă promit să vă spun atunci când o să trăiesc din nou motive de fericire!
Acum sunt bine, sănătoasă, inspirată, vie, determinată, preocupată, prezentă, iubită, apreciată, conștientă, susținută. 

Îmi cultiv bucuria și încerc să țin tristețile mele cât mai departe de ceilalți.

Vă mulțumesc că vă gândiți la mine! Bucuria mea e și mai bucuroasă cu fiecare gând care ajunge la ea. Dar între mine și fericire sunt un război la graniță și multe lupte în sufletul meu.

Nu trebuie să-mi spună nimeni ce am și ce nu am nevoie. Nimeni nu știe mai bine nevoile mele. Nici măcar eu nu le știu așa cum trebuie.

 

„Avem nevoie de puțin ca să fim fericiți.”

 

Uneori, da. Alteori, avem nevoie de mai mult. Problema nu e cantitatea, măsura, ci să identificăm nevoia pe care o avem într-un anume moment. Pentru că nu avem aceleași nevoi tot timpul.
Uneori, am nevoie să fiu lăsată în pace. Alteori, nevoia mea e să fiu înconjurată de oameni. Uneori vreau un ghiocel, alteori vreau o vacanță la capătul lumii, uneori vreau să îmi spui câte-n lună și în stele, alteori vreau să tăcem unul lângă celălat. Uneori vreau să citesc, alteori să mănânc ceva bun. Uneori vreau, alteori nu vreau, uneori îmi place, alteori nu, uneori îmi ajunge, alteori nu…

 

Eu nu am dreptul să judec nevoile nimănui, așa cum nimeni nu are de unde să știe, de pe margine, care sunt adevăratele mele nevoi în fiecare moment al vieții mele.

 

O nevoie de care astăzi poate să depindă fericirea mea poate să dispară foarte bine mâine – și să fie înlocuită cu alta.

 

Hrăniți-vă nevoile pe care le aveți în acest moment! Uneori, pierdem foarte mult timp construind provizii, depozite pentru nevoi care s-ar putea să apără la un moment dat. Există rezolvări pentru orice nevoie. 

 

Am nevoie de ceea ce am nevoie când am o nevoie!