Astăzi,  începe postul Sfintei Mării. Cereți Măicuței Sfinte tot ce i-ați cere mamei voastre. O mamă va face tot ce poate ca să-și ajute copilul. Inclusiv va vorbi cu Dumnezeu pentru el. Iar noi toți suntem copiii acestei Mame!

 

 

Toată lumea mea (Zurli, radio, cărți, online, conferințe) e construită pe arhetipul mamei, având-o ca model pe Măicuța Sfântă. M-a marcat imaginea Fecioarei Maria – singura rămasă lângă Fiul ei atunci când El, căzut sub greutatea crucii pe drumul Golgotei, era hulit de toată mulțimea.

Atunci am înțeles că o mamă trebuie să rămână lângă copilul ei toată viața, și în momentele bune, dar mai ales în cele grele.

 

Am înțeles că o mamă trebuie să rămână de parte copilului ei când tot restul lumii îi este împotrivă.

 

Nu e o întâmplare că încep postul Sfintei Mării cu o postare despre întâlnirea specială din weekend cu oamenii de la Bucuria Vieții. Grupul patronat de Fecioara Maria și păstorit de părintele Ciprian Grădinaru adună oameni care au trecut prin experiența cancerului. Oameni care s-au vindecat și oameni în proces de vindecare. Oameni care au înțeles că această boală este cartonașul roșu pe care Doamne-Doamne ni-l arată atunci când e nevoie de un semn că noi nu mai jucăm în terenul potrivit.

 

 

 

Întâmplarea a făcut să fiu în Cluj pe 30 iulie, ziua în care proiectul Bucuria Vieții a fost lansat în bisericuța mică de lângă Grădina Botanică. Am avut parte de emoții foarte frumoase! Am ajuns aici la invitația Mirelei Zivari și a Lucianei Indre. Pentru că oamenii aceștia, în terapiile lor, folosesc cântecele Zurli. Astfel de întâlniri îmi amintesc mereu cât e de important ceea ce facem noi la Zurli și de ce lupta mea de a menține vie această poveste are sens.

 

 

Mie, viața mi-a făcut cunoștință cu cancerul. Oameni foarte dragi mie au trecut prin el. Unii l-au folosit ca mod de a se întoarce în cealaltă dimensiune, alții l-au luat de mână și se plimbă cu el prin viață, arătându-i partea fericită a ei.

Tata a ieșit spectaculos din scenă după o nuntă în familie, în care și-a luat rămas-bun de la toată lumea. Fratele lui a negociat cu Dumnezeu câțiva ani în care s-a concentrat pe cei dragi și și-a pus lucrurile în ordine. Sora lor, mătușa mea preferată, a luat cancerul de mână și îl plimbă peste tot. Îi cântă și îl descântă, I-a prezentat oamenilor dragi și l-a făcut să înțeleagă câtă treabă are ea aici. Îl duce la biserică în fiecare duminică, să facă treabă și să se îngrijească de toate lucrurile necesare bunului mers, îl privește cu înțelegere și se bucură de fiecare zi de viață. Știe că e nemuritoare doar în inimile noastre și că astăzi, aici și acum e despre cum să se bucure de fiecare zi!

 

Asta fac oamenii la Bucuria Vieții. Primesc susținere emoțională, sunt călăuziți spiritual și îndrumați medical.

 

– Măicuța Domnului cere în numele nostru Tatălui Ceresc.

– Măicuța Domnului e ca toți părinții care fac tot ceea ce pot ca să le dea copiiilor ce au cerut. Cereți tot ce aveți nevoie!

– Suntem toți copiii lui Dumnezeu. Cereți-i lui Dumnezeu și Măicuței Sfinte cum vă cer vouă copiii voștri. Niciun  părinte nu-și refuză copilul!

 

 

Dacă treceți prin boală sau ați depășit-o, dacă aveți pe cineva drag și știți că i-ar prinde bine să fie parte din această comunitate, trimiteți-l spre Bucuria Vieții. Acolo, oamenii redescoperă împreună veselia și se susțin în această experiență. La Bucuria Vieții au medici care îi monitorizează, preoți care îi ascultă și se roagă împreună cu ei, terapeuți care fac terapii alternative, psihologi care îi susțin, își fac prieteni și trăiesc momente foarte frumoase împreună.

 

Felul în care acești oameni au ales să trăiască cealaltă parte a vieții lor este un exemplu pentru cum ar fi bine să trăim cu toții. Acest cartonaș roșu te obligă, dacă vrei să înveți lecția, să pui în acord ce simți cu ceea ce spui și cu ceea ce faci.

 

Și nu uitați că toți suntem minunile lui Dumnezeu. Cereți-le părinților noștri divini, tot ce le-ați cere părinților pământeni și chiar mai mult de atât!

 

 

 

Despre Proiectul „Bucuria Vindecării”

 

Obiectivul proiectului este să învețe pacientul oncologic caracterul restaurator al cancerului, primit ca o oportunitate spre desăvârșire.

 

Beneficiarii proiectului 

Pacienţi oncologici:

– aflați în terapie activă (chimioterapie, radioterapie, imunoterapie etc.);

– aflaţi în evidență şi monitorizare medicală post terapie (221 pacienți, din care în prezent: 156 sunt deplasabili, 65 sunt greu deplasabili/ imobilizaţi/ spitalizați).

 

Activităţile proiectului

ZILNIC: Rugăciune colectivă şi informare/comunicare cu echipa de suport pe grupul de WhatsApp al proiectului (nevoi speciale medicale – tratament, intervenţii, nutriţie medicală, feedback sesiuni, anunţuri/informaţii utile pacienţilor oncologici, etc).

 

SĂPTĂMÂNAL: Câte 2 sesiuni on-line și 1 sesiune live desfăşurată în sala „Consilium” a Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, cu activităţi integrate de consiliere-psihoterapie, suport duhovnicesc, consiliere medicală, kinetoterapie, dans-terapie şi art-terapie.

 

PERIODIC: Evaluare de etapa (3 luni) a echipei de suport cu privire la rezultate, identificarea nevoilor speciale ale pacienţilor, direcţiile de acţiune/ priorităţile în susţinerea acestora.

 

Slujba Sf. Maslu pentru pacienţii proiectului, cu Părinţii slujitori la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.

 

Tabără gratuită oferită pacienţilor oncologici ai proiectului, în condiţii conforme cu recomandările medicale, cu program structurat pe activităţile de suport.

 

Iniţierea/ participarea la susţinerea unor acţiuni social – filantropice, (ex: renovarea și reabilitarea secţiei Oncologie Medicală 2 a Institutului Oncologic Bucureşti prin promovarea acţiunii, contribuţie financiară, serbare cu daruri şi colinde Crăciun oferite pacienţilor din spitale).

 

Team-building.

 

ANUAL: Conferinţa cu participarea tuturor pacienţilor oncologici deplasabili din proiect dar şi a altor pacienţi oncologici interesaţi, cu invitaţi din Universitatea de Medicină și Farmacie.

 

Echipa de implementare şi suport:

 

Cătălina Liţu – fost pacient oncologic, coordonator al proiectului;

dr. Daniela Zob – medic primar oncologie medicală, şef secţie Institutul Oncologic Bucureşti;

dr. Diana Chetroiu – medic specialist oncologie medicală şi gastroenterologie la Spitalul Universitar Bucureşti;

dr. Ruxandra Avramescu – medic primar boli nutriţie şi diabet, competenţa in nutriţie oncologică, Clinica Regina Maria;

dr. Ştefănel Vlad – medic primar Radioterapie, medic specialist oncologie medicală, competenţă îngrijiri paliative. Şef clinică Radioterapie, Neolife Bucureşti – Enayati Medical City;

dr. Victor Titirez – medic specialist chirurgie oncologică, Spitalul Euroclinic – Regina Maria, primul Centru de Excelenţa in Patologia Sânului;

Mirela Zivari – psihoterapeut, şef departament psihologie Spitalul Universitar Bucureşti împreună cu echipa de psihoterapeuţi pe care o coordonează in proiect;

Cristina Gorgonetu – Prof. princ. kinetoterapeut – Sp. Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”;

prof. dr. Adrian Lemeni – Facultatea de Teologie Ortodoxă, directorul Centrului de Dialog şi Cercetare în Teologie, Filosofie şi Ştiinţă, Universitatea București, 

 

în calitate de voluntari ai Paraclisului Catedralei Naţionale, cu suportul şi binecuvântarea Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru.

 

Am fost invitată la conferința The Woman să vorbesc despre moștenire. Mi-am învârtit discursul de câteva ori, am vorbit printre ultimii speakeri, așa că toți cei de dinaintea mea apucaseră să spună cam tot ce se putea spune pe această temă. 

Aș fi vrut să nu repet și să spun ceva care să inspire și să lase o urmă a trecerii mele prin acest eveniment. Așa că am abordat ideea de moștenire din trei direcții.

Moștenirea transgenerațională – ce primim de la ai noștri și ce dăm mai departe – și aici am trecut în revistă toate plusurile și toate minusurile. Paranteză: exagerez – cât am apucat din plusuri și cât am apucat din minusuri, calități și defecte, valori și limitări pe care le-am moștenit de la părinții, bunicii, stră, stră, strămoșii mei.

Am trecut puțin în revistă și ceea ce aș vrea să las moștenire mai departe, acele câteva lucruri care mi se par mie importante să nu moară niciodată: valorile.

Apoi m-am oprit asupra moștenirii pe care putem s-o lăsăm fiecare dintre noi dacă descoperim unde a pus Dumnezeu bucățica de har. La mine cred că Dumnezeirea asta se regăsește în tot ceea ce fac pentru relații mai bune între părinți și copii. Și cred că am reușit cu bucățica asta de har să construiesc o lume pe care să o las moștenire și care să trăiască multă vreme după ce eu n-o să mai fiu, e Lumea Zurli. 

Mi-am încheiat discursul cu ceea ce cred că ar trebui să lăsăm moștenire dincolo de ceea ce are legătură cu familia noastră și dincolo de ceea ce are legătură cu noi înșine. Lucrurile pe care le facem pentru alții, pentru societate, pentru o lume mai bună într-un pământ mai sănătos, oameni mai fericiți și o vibrație mai înaltă reprezintă, din punctul meu de vedere, a treia direcție pe care vreau să o am în vedere legat de moștenire. Și, dacă ar fi să concluzionez într-un singur cuvânt ce vreau eu să las ca moștenire, este sclipiciul. În tot și în toate! În urma mea, din tot ceea ce fac și din toate interacțiunile să rămână sclipici! 

Ăsta a fost discursul meu de la The Woman, ediția 2022. 

Onorată să fiu pe aceeași scenă cu atâtea femei frumoase, cu oameni care știu unde sunt și știu ce fac cu viețile lor, onorată să vorbesc în fața a câteva sute de femei care își doresc o viață mai bună pentru ele, pentru copiii lor, pentru familiile lor și pentru societatea românească. 

Iubesc oamenii constructor, oamenii care fac ceva, oamenii care se ridică de pe fotoliu și nu se tem să acționeze. A fost o bucurie să mă întâlnesc cu atâtea femei frumoase și atente la lumea din jurul lor, mi-am făcut prieteni noi și am plecat de la acest eveniment cu speranța că am lăsat în urma mea puțin sclipici!

Vă recomand anul viitor să ajungeți la The Woman, pentru că este o șansă să întâlnești oameni, s-asculți speakeri interesanți și să trăiești o experiență relevantă pentru orice femeie care își dorește să construiască ceva!

Le-am rugat pe participante să scrie 3 lucruri pe care le-au moștenit și 3 lucruri pe care vor sa le lase moștenire. Am citit fiecare bilețel. Pe niciunul nu au apărut cuvintele: casă, mașină, cont, firmă, afacere, terenuri…

Cel mai mult apar valorile: încredere, bucurie, credință, generozitate, bunătate, iubire, empatie, curaj… și la ce credem că am moștenit și la ce ne dorim să lăsăm mai departe.

Scriu pentru copii, părinți, mame, bunici. Scriu din experiențele mele personale și din ce înțeleg eu despre lume și viață.

Astăzi mă adresez tuturor femeilor care, după o anumită vârstă (de regulă 40), încep să treacă în cealaltă etapă a vieții lor – menopauza.

Nu „avem toane” atunci când suntem în „acea perioada”. Nu avem toane nici atunci când apar primele simptome ale menopauzei.

E fix aceeași problemă ca la copiii din pubertate. Explozia chimică din corpul nostru ne transformă în alte persoane.

E dificil și pentru cel care trece prin ea, și pentru cel care e martorul acestei experiențe.

Pentru mine, și perioada menstruală, ca și toate lucrurile pe care nu le poți controla, fac parte din minunile vieții. Nu știu când începe, nu știu când se termină. Dar pot să aflu câte ceva despre ce pot face ca să te pregătești pentru aceste experiențe și să acționezi în așa fel încât ele să fie o parte plăcută din viața ta. Găsesc mereu cârlige bune de care să mă agăț.

Când mă confrunt cu o nouă situație de viață, mă opresc puțin, respir de câteva ori și apoi încerc să aflu ce depinde de mine, ce pot eu să fac în situația dată.

Le iau pas cu pas și acționez acolo unde sunt pregătită.

De câțiva ani, am devenit foarte atentă la ce îmi comunică mie corpul. La cum arată ochii mei, pielea mea, la cum mai simt în fiecare dimineață.

Primul lucru pe care îl văd în oglindă e fața. Și fața mea strigă în fiecare zi: „Ai grijă de mine! Eu sunt interfața între ce simți și ce văd ceilalți. Ei mă văd întâi pe mine și apoi îți aud ideile și îți simt sufletul! Eu sunt cartea ta de vizită!”.

Iar eu chiar am grijă de ea. Și când plouă, și când e soare, și când am chef, și când nu am, și in zilele în care sunt încă la menstruație, și în cele în care fac cunoștință cu primele simptome ale menopauzei.

Eu sunt consumator Vichy. Aleg această cremă și pentru îngrijirea curentă, și pentru protecție. Am descoperit cu bucurie o gamă cu care încep să mă împrietenesc.

Neovadiol este gama pe care o folosesc astăzi pentru îngrijirea pielii. Dimineața și seara, după demachiere, am integrat crema Peri-Menopause în rutina de îngrijire a feței. Oferă pielii mele densitate, hidratare. Tenul devine mult mai strălucitor și neted.

Crema este disponibilă în două variante: pentru ten normal-mixt și pentru ten normal-uscat. Post Menopause – crema care contribuie la diminuarea efectelor post-menopauză asupra tenului: pierdere severă a densitatii, piele slăbită (subțiată), uscăciune severă – https://bit.ly/3PmU6GU

Până acum câțiva ani, acesta era un subiect tabu. Toate transformările suferite de corpul unei femei erau trecute la subiecte discutate în șoaptă.

Astăzi există o platformă: „Nicio Pauza La Menopauză” și, din fericire, orice femeie poate sa ia de acolo toate informațiile de care are nevoie!
 
"#NEOVADIOL 
#NicioPauzaLaMenopauza
 #VICHY #VichyRomania 
 #paidprojectbyVichy

Niciodată nu m-am gândit că hainele ar putea să aibă un rol în viața mea. Ani întregi m-am îmbrăcat în pantaloni și tricou, în negru sau orice altceva mi ar fi putut ascunde formele. M-am încălțat cu balerini sau bocanci și mi-am ales cele mai mari genți în care să pot căra tot ce aveam nevoie.

Eram convinsă că tot ce am eu de spus lumii este despre ce gândesc și în niciun caz despre cum arăt.

Mi-am desconsiderat corpul foarte multă vreme, era un accesoriu al minții mele. Și, pentru că da!, eu l-am abandonat, m-a abandonat și el. Și a început lupta cu kilogramele. Într-un un an câștigam eu, în alt an ele. 

Până într-o zi în care ele s-au adunat foarte multe, vreo sută. Și eu, singură fiind, m-am predat. O lungă perioadă de timp, probabil anii cei mai buni, ar spune unii, am fost prizoniera kilogramelor mele. Eram închisă în ele. Purtam niște haine care semănau a zeghe de pușcărie pe bază de grăsime și mă resemnasem în păcăleala: cine mă place, mă place și așa. Și am reușit să păcălesc multă lume cu asta, dar nu am reușit să mă păcălesc pe mine.

Și iartă-mă într-o zi descoperind Fix-ul – datorită Ancăi Bejan – și descoperind ce înseamnă să-ți folosești mai mult mintea decât poftele.

Așa s-a născut grupul Fix la Fix, cu peste 600.000 de grăsuți, oameni care si-au schimbat viața!
Iar eu am început acum 6 ani un drum fără întoarcere: drumul spre corpul și ființa mea. 

Am început să mă studiez, să descopăr fiecare centimetru de piele, să fac cunoștință cu fiecare mușchi. Am început să-mi ascult stomacul, ficatul, să întreb bila dacă are chef de un anume produs sau nu, sa reglez orele de odihnă și să descopăr bucuria de a mă mișca, de data asta conștient.

Apoi am descoperit că mie nu mi-e atât de foame pe cât credeam, că mâncarea e o activitate socială doar atunci când ieși la masă, nu intră aici covrigii, shaormele sau merdenele decât dacă sunt la 5 dimineața, după o noapte de dansat în club. 

Când eu am început să-mi iubesc corpul și el a început să mă iubească pe mine. Și a vrut să se îmbarce în culori vesele și haine care să-l mângâie.

Am înlocuit sacii cu pliurile, materialele mate cu dantele și voaluri, am înlocuit negrul cu roșu, pantalonii cu fustele, tricourile cu maiourile și am pus rochii.

Mi-am luat primele perechi de stiletto și primele poșete în care să intre doar telefonul și cardul! 

„Te-ai schimbat foarte mult!”, îmi spun oamenii care îmi urmăresc viața pe rețelele sociale.

Așa e. M-am schimbat dintr-un om încorsetat de corpul și ființa lui într-un om treaz, care vrea să fie în acord cu ce gândește, ce spune și ce face.

Ma antrenez în fiecare zi să rămân la forma mea cea mai bună și aspir să fiu în fiecare zi o variantă mai bună decât cea de ieri.

Mi-am deschis mintea și inima, sunt curajoasă să încerc experiențe noi. Las femeia pe care am ținut-o în închisoarea kilogramelor să alerge liberă prin viață, într-un corp care să-i fie prieten și nu piatră de moară.

Pe drumul ăsta mă ajut de orice om care știe mai mult, de orice informație care poate să mă ajute, de orice experiență care poate să aducă plus valoare în cunoașterea mea.

N-am crezut niciodată că voi inspira oameni să slăbească, să aibă grijă de corpul și de sănătatea lor, ca voi fi model pentru femei, că vor îmbracă haine ca ale mele și că eu o să fiu un reper de normalitate și bun gust vestimentar.

Sunt fericită că pot să fac și asta, încă nu-mi vine să cred că mi se întâmplă mie, dar mă bucur că e așa.

Pe blogul meu am scris de-a lungul timpului despre aceste transformări. Lucrurile nu s-au întâmplat peste noapte. Eu „muncesc” la asta zi de zi, de câțiva ani.

E nevoie de curaj să începi, răbdare să continui și, pentru orice moment în care te împotmolești, am un singur sfat: ia-o de la capăt! Astazi, aici, acum!

Sunteți astazi sau  încă vă mai gândiți la ziua de ieri? Vă bateți capul cu ce ați făcut sau n-ați apucat să faceți? Vă stoarceți mintea să vă amintiți ce ați spus sau ce n-ați spus ? Încă simțiți păreri de rău pentru lucruri cu care nu v-ați întâlnit și locuri în câte nu ați ajuns?

Sunteți aici sau prin gândurile voastre vă plimbați prin locurile și evenimentele de ieri?

Sunteți acum sau deja vă faceți griji pentru cum o să fiți mâine?

Mâine o să fiți cu o zi în minus. Cea de astăzi. Care o să treacă oricum, indiferent dacă voi vreți să intrați în ea sau alegeti ziua de ieri ori ziua de mâine.

Singurul partener cu care te poți plimba de mână și pe care îl ai în mâna ta e prezentul. El te apăra de trecut și te pregătește pentru viitor.

Strânge prezentul de mână și cere-i tot ce vrei. Acum!

Nu te mai uita în spate. Oricum, „pâinea s-a mâncat, vinul s-a băut”. Privește înainte și ia tot ce poți din momentul prezent. TOT: fizic, emoțional, spiritual. Ia ce simți că ai tu nevoie, atât cât îți trebuie pentru astăzi. Nu mânca pentru trei zile, nu bea pentru totdeauna, nu munci cât pentru o viață, nu visa până la capătul lumii. 

Uită-te la ziua de astăzi și vezi ce nevoi ai. Dacă astăzi tot ce îți trebuie e somnul, dormi. Dacă hărnicia e nevoia ta de astăzi, pune mâna  și fă. Dacă oamenii sunt cei care ți-ar aduce fericire – caută-i. Întreabă-ți sufletul și mintea ce nevoi ai și apoi fă ce simți din toată inima.

Singurul mod de a trece frumos în ziua de mâine e să faci astăzi tot ceea ce îți dorești!

Povesteam de curând pe Facebook că fac parte din generația care a fost dusă la doctori doar în urgențe sau când trebuia să primim o scutire medicală.

Până nu demult, ajungeam pe mâna doctorilor doar când cedam fizic, când corpul meu nu mă mai asculta. Săracul meu corp. El sărăcuțul dădea nenumărate semnale, dar eu n-aveam ochi pentru el. Din prea multă grabă, din prea multă? treabă, din prea multe probleme închipuite, nu i-am dat atenția cuvenită ani în șir.

Nici când eram copil nu eram obișnuită cu mersul la doctor. Mama la fel. Mergea la medic doar în ultimul ceas, când efectiv nu mai putea. La noi în familie nu a existat un obicei din a ne face analize, controale. Și cum copiii fac ce fac părinții lor, nici eu n-am mers la controale de prevenție. Am ajuns de nenumărate ori direct în urgență în stare critică. Am avut noroc de medici buni, care m-au ajutat să înțeleg că eu sunt mai importantă decât orice altceva. Eu nu am știut mult timp să previn. Acum știu.

Despre prevenție vreau să vă povestesc acum și despre cum vă puteți crea o legătură trainică cu propriul corp.

Mi-amintesc de teama cu care mi-am făcut prima mamografie. Eram trecută de 40 de ani, cu mulțime de probleme pe cap. Tata s-a dus din cauza cancerului. Deci aveam un caz în familie, iar asta, la un moment dat, îți dă de gândit. Așa că la recomandarea medicului, mi-am luat inima-n dinți și m-am dus să mă caut. Mai făcusem ecografii mamare, iar de mamografii auzisem că pot fi neplăcute. Am descoperit ca nu e așa, dacă te pregătești corect pentru procedură, disconfortul poate fi minim. Ca să nu mai zic de cât de mult a evoluat medicina azi. Am convins-o și pe mama să își facă, greu, dar am reușit. I-am explicat care e procedura, așa cum și mie mi-a fost explicată prima oară. Noroc cu Maya care a fost mai intuitivă ca mine și i-a arătat o filmare făcută în cabinetul unui medic, în care doctorul explica pas cu pas cum se face. Doar atunci am simțit că am convins-o că nu e așa rău. Ba dimpotrivă. Cât timp ești relaxat și nu pui presiune pe tine, cât timp respecți instrucțiunile pe care ți le oferă medicul, disconfortul e minim. Da, există o presiune în momentul în care aparatul face procedura, însă durata e scurtă, mai degrabă doare mai tare piciorul când te lovești de marginea patului, decât procedura de mamografie. Acum sunt atâtea filmulețe educative (ca acesta, de exemplu), n-ai cum să mergi nepregătit în cabinetul medicului. Mama e genul de femeie care m-a învățat să nu stau cum nu stă apa. În ultimii ani suntem amândouă atente la corpurile noastre, la ce ne transmit atunci când nu ne simțim bine. Atunci când se poate, mergem împreună la doctor, suntem în permanentă legătură. Mă bucur de această legătură cu ea și că am învățat împreună să mergem la medic. Facem periodic mamografii, analize, controale. Am încercat ca prin exemplul meu, să îi ofer Mayei o altfel de perspectivă asupra grijii față de corpul ei. Maya merge la medicii la care merg și eu, de fiecare dată când vine în țară. Ea a reușit să înțeleagă că prevenția e regula de aur pentru o viață sănătoasă. Sunt convinsă că la un moment dat mă va lua de mână și-mi va zice, așa cum și eu i-am zis mamei mele la un moment dat, să mergem la medic, să facem împreună mamografia care poate face diferența între viață și moarte.

Am ajuns la punctul în care vreau să trag un semnal de alarmă printre toate femeile care mă urmăresc. Fiecare dintre voi e fiica unei mame și mama unei fiice. Fiți atente la voi, iubiți-vă sănătatea și aveți grijă de ea. Văd atâtea cazuri grave de cancer, cazuri care se pot vindeca, dar și cazuri în care doar Dumnezeu mai poate face ceva.

Și vreau să vă ofer șansa de a vă lua mamele sau fiicele de mână și să mergeți împreună să faceți o mamografie într-una din clinicile REGINA MARIA în care există disponibilă această investigație. Vă invit să scrieți la comentariile de la postarea de pe facebook cu v-ați convins ultima oară mamele să meargă la medic.  Săptămâna viitoare aleg 3 comentarii pe care le premiez cu 3 investigații mamografice gratuite, oferite de rețeaua de sănătate REGINA MARIA. Cel mai frumos cadou e grija.

Vă invit și vă rog să citiți informațiile pe care și eu le-am aflat de la specialiștii rețelei de sănătate REGINA MARIA  și să le împărtășiți cu mamele și fiicele voastre, cu prietenele și femeile din familia voastră.

Importanța prevenției cancerului mamar și procesul de depistare precoce al acestuia sunt două lucruri esențiale în lupta împotriva cancerului mamar. În Romania, potrivit unui studiu realizat de Coaliția Organizațiilor de Pacienți cu Afecțiuni Cronice, 74% din cancerele de sân sunt diagnosticate în faza avansată, din cauza faptului că mamografia și ecografia, investigații imagistice esențiale în depistarea cancerului de sân, sunt amânate din diverse motive. Nu mai amânați niște investigații medicale care vă pot salva viața.

Cancerul de sân este una din principalele cauze de mortalitate în rândul femeilor din România, doar în 2020 a reprezentat a treia cea mai întâlnită formă de cancer la femei, cu peste 12.000 de noi cazuri. Tot în anul 2020, peste 4.000 de femei au pierdut lupta cu cancerul de sân, potrivit datelor pulicate de Institutul Național de Sănătate Publică.

Screeningul anual rămâne singura soluție pentru a salva vieți, prin realizarea la timp a mamografiilor și a ecografiilor mamare, pe lângă autopalparea ca metodă pentru depistarea eventualelor nereguli de la nivelul sânului. Mamografia, spun medicii, poate ajuta la detectarea cancerului la sân într-un stadiu incipient, chiar cu doi ani înainte ca un nodul să poată fi palpat.

 Lipsa de educație în ceea ce privește prevenția influențează negativ comportamentul femeilor din România, numărul celor care merg periodic la medic și efectuează screeningul anual, fie ecografia mamară, fie mamografia, în funcție de vârstă, fiind unul scăzut.

Hai să fim noi cele care prin exemplul nostru să îi învățăm pe cei din jur că prevenția este sănătoasă, esențială și ne poate ține în viață.

 

Am auzit versurile astea într-un cântec și le-am simțit până în mijlocul inimii.

De fapt, ce altceva mi-ai putea fi, dacă nu liniștea din mijlocul furtunii?

Ce altceva mi-ai putea fi, dacă nu raza de soare din spatele norilor din mintea mea?

Ce altceva mi-ai putea fi, dacă nu ești țărmul spre care știu că mă îndrept cu fiecare braț cu care tai valurile?

Ce-ai fi, dacă nu ai fi pansamentul care îmi protejează rana, mângâierea care îmi liniștește spaimele, privirea în care să mă ascund de toate fricile?

Dacă pui paie pe focul care îmi mistuie inima, dacă declanșezi tornade în mijlocul furtunilor din mintea mea, dacă pui sare pe rănile mele, dacă în loc să mă mângâi mă agiți, dacă în loc să mă calmezi mă enervezi și mai tare, dacă în loc să mă liniștești mă sperii și mai mult, nu ești ceea ce am eu nevoie! Ești fix ceea ce nu îmi trebuie. Ești fix acel lucru care stă între mine și starea mea de bine.

– Ce vrei sa te faci când o să crești mare?

– Nu știu!

 

Acesta este răspunsul adolescenților, în 8 din 10 cazuri. Nu știu ce vor să fie când o să crească mari. Pentru că ori vor să fie foarte multe, ori nu vor să fie nimic…

Și atunci, ca să nu se complice în răspunsuri, spun sec: “nu știu”.

 

Dar ei știu. Doar că nu îndrăznesc. Nu le vine să creadă că pasiunea accea care arde în ei ar putea să se transforme într-o zi în acel ceva ce ar putea ei să devină, acel ceva care să-i facă mândri pe părinții lor și să le aducă bucurie în suflet, și scop pentru fiecare zi.

 

Pentru generația mea era mult mai simplu și, paradoxal, îngrozitor de greu. Era simplu, pentru că erau puține posibilităși. Era greu, pentru că dacă nu intrai la nicio facultate, rămâneai un muncitor toată viața.

 

Astăzi să ai facultate nu mai înseamnă să ai un statut social. Înseamnă o perioadă în care te-ai antrenat pentru ceva ce vei face intr-o zi. Astăzi facultatea este cantonamentul pentru un campionat. Dar campionatul acela nu se identifică automat cu toată viața noastră. Pe vremuri aveai o facultate și aia era. Pe viață. Acum ai o viață în care să faci câte facultăți vrei tu. Să încerci și să nu te oprești până nu găsești acel ceva care te face fericit.

 

Nu alegeți facultatea pe ideea: fac o facultate ca să am o meserie. Alegeți facultatea la care cursurile sunt cele pentru care te-ai trezi dimineața. Alegeți facultatea pentru profesorii care vin să împărtășească din știința lor. Alegeți facultatea pentru ușile pe care le deschide spre viață și luați mereu în calcul că astăzi, oamenii urmează cursurile mai multor facultăți, unele chiar în același timp.

 

Alegeti cu inima și bucurați-vă de această perioadă minunată care este Studenția.

 

Dacă nu știți de unde să o apucați, vă fac o recomandare: Universitatea Româno-Americană. Practic, tinerii care aleg URA au șansa de a studia în România, în condiții și după modelul promovat de mari universități de renume la nivel internațional, sau în străinătate, în baza celor peste 140 de parteneriate cu universități din toată lumea, inclusiv prin programul Erasmus+, ori prin programe de tip ”Double/Dual Degree”.

Ce am aflat eu despre ei și consider că este important de știut atunci când îți alegi drumul în viață:

 

• Una dintre cele mai performante universități: 75% dintre absolvenți se angajează în specializarea absolvită sau domenii înrudite;
• Diplomele emise de Universitate sunt recunoscute internațional. Mii de absolvenți au ales să profeseze în străinătate, în domenii precum administrarea afacerilor, relații internaționale, management, finanțe-bănci, informatică, marketing sau industria ospitalității. Absolvenții de Drept și cei de la Studii Economice Europene aleg să urmeze o carieră în instituții internaționale de prestigiu, precum Parlamentul European, Comisia Europeană ori la misiuni diplomatice din întreaga lume;
• Programele de studiu cu predare în limba română și în limba engleză sunt în permanență actualizate, astfel încât să corespundă cerințelor pieței muncii;
• Accent pe competențe practice: Universitatea oferă baze de practică, internship-uri în țară și străinătate;
• Dezvoltarea personală a studenților este încurajată prin activități extra-curriculare și colaborări cu alte companii sau instituții;

• Ce înseamnă modelul american și internațional de educație ?
  • Burse de studiu acordate celor mai performanți studenți;
  • Organizarea de module de inițiere sau formare în diverse domenii susținute de profesori străini;
  • Asigurarea unei legături constante cu mediul profesional prin invitarea la cursuri a unor experți și specialiști din companii și din instituții publice;
  • Școlile de vară cu invitați internaționali; existența consiliilor consultative alcătuite din specialiști din diverse domenii pentru fiecare specializare academică, care gestionează adaptarea constantă a planurilor de învățământ și a conținutului disciplinelor;
  • Accesarea de burse și granturi de studii de un semestru sau un an de studiu într-o universitate din străinătate;
  • Organizarea de activități extra-curriculare pentru dezvoltare personală și de competențe în diverse domenii de cunoaștere;
  • Cluburi studențești și activități de voluntariat;
  • Bază sportivă și campus modern;
  • Existența în cadrul Universității a primului accelerator de afaceri din mediul universitar din România, a clinicilor juridice, a târgului anual de locuri de muncă și a altor numeroase proiecte orientate către studenți.
• Universitatea este o opțiune de interes atât pentru studenții și masteranzii români, cât și pentru tinerii din alte țări, care vor să beneficieze de o ofertă educațională de calitate
• Cursuri gratuite cu profesori străini

 

Hai, curaj! Urmați-vă visul.

#StudyForTheJobYouWant #IFollowMyDream

Orice problemă apare într-o zi, îmi amintesc că trece. Și că eu trebuie să găsesc cea mai bună modalitate de a o petrece.

Nu putem trece peste probleme. Putem să trecem odată cu ele. 

Imaginați-vă că sunteți la o trecere de pietoni. Și lângă voi apare o problemă. Eu o vizualizez ca pe o entitate foarte agitată, zbuciumată, care se tot agață de mine.

Pot alege să o împing mai încolo, dar ea e posibil să se întoarcă. Pot alege să o las să se urce pe mine, în cârcă, sau să mă cuprindă și să mă țină în menghina ei. Pot să o iau în brațe și să ma târăsc sub greutatea ei sau pot alege să o iau de mână și să trec cu ea, ținând-o strâns și controlând-o, în partea cealaltă.

Orice problemă ar fi, ea are o durată de timp determinată. Ca la trecerea de pietoni: de pe o parte pe cealaltă. Uneori avem zebră sau semafor și e ușor să trecem. Alteori trecerea nu e semnalizată de ceva anume și mașinile trebuie să ne dea prioritate. Unele o fac, altele nu. Cu problema în cârcă sau de mână sau în brațe, trebuie să facem față și traficului…

Sunteți deja în filmul ăsta. Îl vedeți, da? Pare un haos de nedescris!

Oricum pare, el se termină pe partea cealaltă. Atât durează, dintr-o parte în alta! Ca să traversăm cu problema de mână poate să dureze 5 minute, 5 zile, 5 săptămâni, 5 luni, 5 ani…

Depinde de cât de mare e problema și cât de abili suntem noi în găsirea celor mai bune modalități de traversare pe partea cealaltă.

Ați auzit de multe ori  expresia… la mijloc e o problemă.

Dacă tot trec singură prin această experiență, nu e treaba nimănui cum aleg eu să apuc problema. Pot să o prind de unde vreau, pot să o învârt pe toate părțile, pot să o pun la pământ și să o calc în picioare, pot să o ridic deasupra capului și să spun tuturor: aceasta e problema mea, priviți-o, minunați-vă! O perioadă de timp va trebui să traversez împreună cu ea, până ajungem pe partea cealaltă.

De regulă, probleme sunt invizibile pentru ceilalți. Ei văd doar efectul pe care îl are o problemă asupra noastră. Așa că, de cele mai multe ori, noi alegem dacă vorbim despre ea, le-o prezentăm și celorlalți sau avem cu ea o relație discretă, departe de ochii lumii. 

Am avut o problemă. Aceasta o să fie replica de revenit în viața socială. Iar oamenii te vor lua fix de unde te-au lăsat de dinainte de problemă.

Orice problemă ai în acest moment, gândește-te cum o abordezi. Cum o apuci și cum traversezi cu ea o perioadă de timp.

Trebuie doar să rămâi treaz, conștient și să nu uiți că trece. Cum ești tu de partea cealaltă a problemei, asta face subiectul altei zile.

Astăzi concentrează-te pe identificarea problemei, pe vizualizarea ei, pe o analiză corectă a amplorii și pe căutarea modalităților prin care să parcurgi timpul necesar rezolvării ei, de mână cu problema!