Nu suntem nici cele mai frumoase, nici cele mai deştepte, nici nu ne-am născut în familii în care să primim totul pe tavă şi nici nu ne-a trimis nimeni la pension. Suntem cinci femei pe care a tunat şi le-a adunat. Cinci femei total diferite, fiecare în treaba ei, pe care le leagă îngrozitor de multe lucruri. Nu ascultăm aceeaşi muzică, nu plângem la aceleaşi filme, nu ne îmbrăcam de la aceleaşi magazine, nu avem aceleaşi talente. Dar dacă ne laşi într-o încăpere cu patru pereţi goi şi pui un microfon să ne înregistreze, poţi scrie o carte.
Ne-am îndrăgostit împreună, dar niciodată de aceiaşi bărbaţi, am divorţat la comun, ne-am înmormântat taţii, cele care am rămas fără ei, ne-am jucat dansurile mireselor (una singură a făcut nuntă, dar e frumos să vorbim la plural, din respect pentru cele care ar fi vrut, dar n-au putut), ne-am născut şi botezat copiii. Ne-am părăsit ţările (două dintre noi) sau măcar am încercat să o facem, dar până la urmă ne-am declarat ultimele stindarde în apărarea pământului românesc, altele două. Nimeni nu ne-a certat şi nimeni nu ne-a iubit mai rău şi mai bine decât am făcut-o noi împreună. Ne-am comentat şi chiar ne-am bârfit, ne-am divizat în grupuri de câte două, câte trei, ne-am reunit, ne-am certat şi ne-am despărţit, ne-am împăcat, dar în toate momentele acestea ne-am iubit necondiţionat. Iar dacă cineva ar fi încercat să-i facă rău uneia dintre noi, i-am fi sărit instant la beregată toate celelalte. Atunci când una dintre noi a iubit un băiat, l-am iubit toate “e minunat, e grozav, e nemaipomenit, e fix ceea ce-ţi trebuie, e jumătatea ta”. Când ăla a plecat sau ea a luat decizia că “povestea noastră s-a sfârşit, nu vreau să uiţi că te-am iubit”, ne-am repoziţionat cu toatele “oricum nu era pentru tine, meriţi ceva mai bun, măgarul şi nenorocitul, lasă-l, fată, pierderea lui, nu te-a pierdut doar pe tine, ne-a pierdut pe toate”.
Am trăit furtunos şi spectaculos ultimii 10 ani din vieţile noastre. Graficul ne-a purtat ca într-o barcă pe o mare când liniştită, când învolburată. Am fost când sus, când jos. Din fericire, nu deodată. Anul trecut ne-am întâlnit toate cinci la Londra. Am dat strigarea şi ne-am adunat într-un hotel pe Oxford Street unde, timp de cinci zile şi patru nopţi, am cusut şi-am descusut firul prieteniei noastre. Am mâncat felii de pizza pe stradă, dar şi vită argentiniană la restaurante de lux, am fost la teatru, dar am stat şi pe caldarâm în Leicester Square, privind băieţii care cântau pe stradă. Am fost în Victoria’s Secret, dar şi în baruri de gay. Am râs şi-am plâns, am vorbit şi-am tăcut, ne-am certat şi ne-am împăcat, am concentrat relaţia noastră în cinci zile mari şi late, iar la final ne-am dat seama cât suntem de norocoase să existăm unele în vieţile celorlalte.
Cum e la capitolul bărbaţi? Starea noastră civilă? Una singură dintre noi a tras lozul câştigător din prima. Alte trei par să fi prins câteva numere câştigătoare din a doua încercare, în vreme ce una singurā încă mai joacă. La capitolul copii suntem invers proporţional cu starea civilă: trei dintre noi au făcut copii în afara relaţiilor de căsătorie, una a facut copii când nimeni nu se mai aştepta şi a cincea încă mai copilăreşte şi le cumpără cadouri copiilor celorlalte. Cum stăm cu banii? N-au fost niciodată o problemă pentru niciuna dintre noi. I-am avut pe rând, cu rândul, i-am administrat, organizat, nu ne-au lipsit, dar nici nu n-au dat afară din casă. Cum stăm cu familiile? Toate avem fraţi, surori, fiecare cu treburile lor, fiecare cu familiile lor. Nu prea îi cunoaştem, nu prea interacţionăm cu ei. Există un singur bărbat universal agreat care este un prieten de suflet al nostru al tuturor. Numele lui de cod este “profesorul”, pentru ca el este ultima instanţă la care apelăm atunci când nu mai vedem soluţia, iar el ne aduce pe calea cea dreaptă.
Fiecare în parte e o poveste, fiecare în parte îşi are locul ei în aceasta ecuaţie. Poate într-o zi una dintre noi scrie o carte în care să putem pune toate detaliile care nu-şi găsesc loc într-un simplu articol. Şi poate după cartea aia o să facă cineva un film. Până atunci, din 11 iulie, de la 9 seara stau cu ochii pe TLC. Începe un serial nou, fix despre povestea a 6 fete – “Din Alaska, pe urmele iubirii”. Vreau să văd dacă si la altii viaţa bate filmul în materie de gaşcă de prietene.
