E un fel de Teiuș pentru trenuri, o intersecție de unde puteți să ajungeți într-o mulțime de locuri, care mai de care mai frumoase.

Plecați din București joi seara și vă întoarceți luni dimineața. Cursă low cost.

Am luat cazarea în Pisa, aproape de turn și de celelalte obiective turistice. Oricum, Pisa e micuță, și dacă luați cazare aproape de gară, tot în centru sunteți.

În prima zi am ales să ne bucurăm de Pisa. După ce am salutat Turnul și am mâncat primele paste, ne-am rătăcit prin magazine. Erau reduceri și de 70%. Seara am încheiat-o la un restaurant din Zona Turnului (sunt cele mai cochete din ce am găsit).

 

A doua zi, sâmbătă, pe liniște, pe la prânz, am luat un tren (3 euro biletul) și am coborât în orășelul Lucca. E cam cât Careiul nostru, dar arată ca raiul pe pământ: cladiri istorice, bulevarde largi  cu trotuarele pline de flori, piețe prietenoase și aceeași mâncare italiană delicioasă.

Pentru duminică, am rezervat Florența. Și, ca să știm ce facem, am găsit pe Airbnb două experiențe: una de gătit și una de vizitat.

Ce înseamnă experiența? Plătești o taxă și, alături de alți oameni străini locului, faci ceva într-un loc stabilit, la o anumită oră.

Experiența de gătit a însemnat să ne ducem la o adresă (foarte aproape de centru) și acolo, alături de turiști din Mexic, SUA și Canada, am învățat să facem paste. De la frământat aluatul până la pus ultimele ingrediente în sos.

Maya a fost foarte încântată, eu am făcut mai mult spectacol decât mâncare, ca de obicei.

 

Dar acum știu sigur că toată viața ei va ști cum se obține o lasagna delicioasă. La finalul exercițiului de pregătit pastele, ne-am așezat la masă și am început să povestim: cine de unde e, ce am mai vizitat, cu ce ne ocupăm. Erau foarte curioși de România, iar eu eram singura persoana de la masă care vizitase toate țările lor. Aveam ceva de spus pentru fiecare. La final, când au cerut contul de Instagram și au văzut câți urmăritori am, au vrut să știe mai multe despre ocupația mea.

A durat trei ore și le-am așezat în așa fel încât să includem masa de prânz. Prețul experienței a fost cam cât ne-ar fi costat să mâncam la o terasă din Piazza della Signoria.

A doua experiență a fost vizitarea statuii lui Michelangelo – David. Văzusem copia în piață, dar trebuia să-l văd în toată splendoarea lui.

Am ales să cumpăr experiența de pe Airbnb, pentru că nu doream să stăm la coadă. Marea surpriză a fost să fim însoțite în grupul pe care l-am format în fața Academiei de un ghid pe numele lui Claudio, extrem de pasionat de ceea ce face.

A pregătit întâlnirea cu statuia povestind detalii despre credințele artistului și istoria în care a ieșit sculptura din marmură, că întâlnirea cu David a fost pentru mine extrem de emoționantă. N-am mai simțit asta decât în anumite biserici. Sentimentul prezenței divine era puternic și copleșitor. Iar Claudio, ghidul nostru, a știut să ne arate statuia din cele patru perspective și să ne ajute să înțelegem și mai bine viziunea artistului.

Plec mai bogată de aici și cu ideea lui Michelangelo (Eu nu fac decât să eliberez spiritele care sunt închise în aceste pietre). 

Am reușit într-o singura zi, în Veneția, să facem cunoștință cu orașul, să trecem două poduri, să bem cafea pe marginea râului și să luam cina în piața Domului Santa Maria del Fiore.
Seara la 9 ne-am întors în Pisa.

 

Avantaje: aeroportul din Pisa e la 7 km de centru. În cele trei orașe: Pisa, Lucca și Florența am mers pe jos de la gară până în centru aproximativ 20 de minute. Găsești relativ ușor cazare pentru toate buzunarele. Trenurile sunt extrem de prietenoase, am luat bilete online și am găsit locuri în tren de fiecare dată.

O, da, mă întorc! Am primit multe invitații de la români pe care a trebuit să le amân. Când sunt cu Maya în astfel de vacanțe, sunt toată doar a ei. Pentru noi, vacanțele noastre de fete sunt cele mai bune locuri în care să ne conectăm emoțional.

Mulțumesc, Marcela Papici și fetelor de la Travel Tour pentru rezervări, recomandări!

Am stat la Borșa patru zile întregi. Mi-am dorit un loc în care să mă simt bine, să văd peisaje frumoase și să mănânc bunătăți făcute la țară. Marcela Papici, consultantul meu în materie de călătorii, îmi știe nevoile. Așa că m-a sunat și mi-a zis: Știu o cabană pe gustul tău! Are sobă în mijlocul sufrageriei, mult lemn, multă sticlă, o priveliște frumoasă și un ciubăr în curte. E în Borșa.

Cabana e fix cum a descris-o Marcela, pe gustul meu! Cinci camere, trei cu câte trei paturi și două cu câte două paturi, un living foarte prietenos, o bucătărie dotată cu tot ce trebuie și terase generoase la toate camerele.

Am închiriat-o pe toată, mi-am luat cei mai apropiați oameni (oameni care au fost familia mea în pandemia asta) și am plecat la Borșa.

Acolo ne-au întâmpinat gazdele. A fost dragoste la prima vedere! Am găsit o casă caldă, primitoare, cu spațiu suficient pentru toată lumea. Am dormit în sute de hoteluri, nu exagerez. Știu să apreciez un pat bun, un loc cu energie bună, atenția acordată detaliilor și preocuparea pentru curățenie.

Din acel loc nu lipsea nimic. Nu e ceva să ne fi dorit și să nu fi găsit.

Am verificat vremea și am stabilit programul: luni mergem pe pârtie la Prislop, unde e zăpadă. Zis și făcut! 

Am descris pe larg prima zi.

Retrospectiva unei zile minunate:

 

– a început cu cel mai bun mic dejun (tot ce avem în frigider sunt produse făcute de gazde).

– a continuat cu SPA la ciubăr, o experiență minunată.

– a urmat plimbarea  prin zăpadă, în vârful Prislop (am luat tot Soarele cu mine).

– am ajuns la Mănăstirea Prislop, un loc absolut special.

– am urcat cu telescaunul în vârful Prislop și m-am distrat salutând la coborâre toți schiorii care urcau (pe sensul celălalt).

– am luat cina la Capra Neagră – un loc celebru din Moisei, la invitația unui prieten care știe fiecare piatră din zonă și care mi-a spus legendele locului.

 

Locul în care stăm se numește Cabana Alpin. Pe gazde le găsiți la numărul de telefon +40 773 324 935, răspunde Măriuca.

E o familie tânără, oameni frumoși și calzi pe care îi recomand cu drag. Au un băiețel, Ionel, care m-a ajutat dimineață să fac focul.

Astăzi ne-au gătit gulaș, ciorbă și papanași fierți. Mâine primim supă de găină de casă, cu tăiței.

Gata, hai că nu vă mai necăjesc! Dacă am și mâine o zi interesantă, promit să o împart cu voi. Cu toată dragostea! Pentru că eu cred că bucuriile, cu cât le împarți cu mai multă lume, cu atât sunt și mai mari.

 

Marți știam că plouă, așa că am acceptat o invitație la cafea, din partea unei educatoare care mi-a scris pe Facebook. Și, uite așa, m-am mai ales cu o experiență fantastică și cu o nouă prietenă. Am povestit pe larg toată întâmplarea.

 

Ziua a doua, la Borșa

Retrospectivă

Primești o invitație de la cineva care te urmărește pe Facebook și care scrie la comentarii: V-aș invita să bem o cafea! și eu răspund Chiar vin!

Și chiar mă invită. Și eu chiar mă duc. 

De ce am ales să fac asta? Pentru că am văzut pe contul de Facebook că doamna care m-a invitat este educatoare în acest oraș – Borșa. Și pentru că astăzi a plouat și nu aveam nimic în program, în afară de activități de cabană, s-a potrivit la fix această invitație. 

Sunt sigură că instinctul alege corect, pentru mine. E adevărat, când am văzut că este educatoare, chiar mi-am dorit să o cunosc. Educatoarele sunt cele mai importante persoane din primii ani de viață ai unui copil, pe lângă părinți. Educatoarea este cea care poate sădi în cel mic toate valorile de care are nevoie. De foarte multe ori, educatoarea poate să ofere unui copil încrederea, susținerea și sprjinul pe care nu le primește acasă. Așa că am stabilit întâlnirea cu Claudia Maria Grec, la prânz.

M-a așteptat îmbrăcată în haine populare, în costum tradițional și mi-a spus că este șoferul meu de lux, ghidul meu pentru această zi și că s-a gândit să mă ducă în câteva locuri dragi sufletului ei. 

Din fericire, ceea ce a pus la cale Claudia a fost și pe sufletul meu!

Am aflat că este preoteasă, că soțul ei slujește la o parohie din Borșa și că astăzi, 5 ianuarie, este ziua în care el merge cu Iordanul și sfințește casele oamenilor. 

Aici, în Borșa, e un obicei pe care eu nu l-am mai întâlnit nicăieri. Preotul merge în casele oamenilor și este așteptat, în fiecare casă, cu cartofi prăjiți cu usturoi, cu gogoși de post, cu sarmale de post, cu cozonac de post, cu fasole și cu multe alte bunătăți, toate de post. 

Ce nu mai văzusem niciodată? Preotul era însoțit de săteni. Mergeau împreună în casa celui care deschidea ușa pentru Iordan. 

Am auzit povești minunate, am cunoscut oameni foarte calzi și foarte primitori. Am gustat bucate făcute de mâini foarte pricepute. Apoi, Claudia m-a dus la Mănăstirea Pietroasa, probabil unul dintre cele mai frumoase locuri în care am ajuns până acum. 

A urmat Mănăstirea Moisei, veche de peste 400 de ani. Un călugăr prietenos și foarte bun povestitor ne-a spus povestea locului.

Știți de ce se făceau intrările foarte joase în biserici?…

Promit o postare separată despre asta.

 

Ajunul Bobotezei a fost despre credință, oameni care se adună în numele ei, biserici și mănăstiri cu povești de poveste și întâlnirea specială cu Claudia. Sigur este începutul unei lungi și frumoase prietenii! 

Claudia și familia ei sunt cei la care mă voi opri oricând să beau o cafea și să mă bucur de omenie.

Abia la sfârșitul întâlnirii mi-a mărturisit Claudia că ea a participat la campaniile mele, că le-a aplicat în Borșa, că a preluat și adaptat ceea ce fac eu la Zurli și în acțiunile umanitare. Mi-a povestit despre taberele copiilor unde jocurile și cântecele Zurli sunt material de lucru, despre fetița cu sindrom Down și ceilalți copii speciali din grupa ei, despre grădinița pe care speră să o reconstruiască, în deal, pentru copiii care acum fac naveta în oraș. 

Și, uite așa, am înțeles de ce, dintre toate persoanele care m-au invitat la o cafea, în Borșa, am ales să mă văd cu Claudia. Mă simt norocoasă că i-am cunoscut familia! Că soțul ei mi-a dat binecuvântarea, iar fiul ei, un băiat frumos și talentat, care vrea să devină preot, Tudor, a rupt busuioc sfințit și mi l-a dat, ca să îl pun sub pernă în seara asta, să îmi visez ursitul. 

Teodora Grec este fiica lor, o domnișoară superbă, caldă și luminoasă. A fost o bucurie să-mi petrec ziua cu ea!

Iar Claudia… știți cum e Claudia? 

Claudia e acea preoteasă, care înțelege responsabilitatea la care o obligă această funcție. În comunitate, preoteasa este model de mamă, parteneră, educatoare, omul care mobilizează energiile care pun lucrurile în mișcare.

Bravo, Claudia! Mă bucur că nu te-ai temut să ne vedem, că nu ți-ai dat peste cap treaba, ca să pari altceva decât ceea ce ești. Ești minunată și abia aștept să ne revedem! Până atunci, plec de la tine cu traista plină de amintiri frumoase, despre o zi de neuitat.

 

Ziua a treia ne-a întâmpinat cu un Soare superb! Cascada Cailor, obiectiv obligatoriu! Apoi, gazdele ne-au dus pe vârful unui munte, la o căbănuță minunată, unde am făcut grătar și ne-am bucurat de apus.

 

Ziua a treia, la Borșa

Retrospectivă

 

Am fost la Cascada Cailor! Este cea mai mare cascadă din România. Are o cădere de apă de peste 90 de metri. Am plecat de dimineață. La ora 9, noi am pornit telescaunul.

În vârful pârtiei, ne-am bucurat să descoperim că eram primii care pășeau pe zăpada ce se așternuse peste noapte. Am coborât vreo  oră. Cred că drumul putea să dureze 15 minute, dar ne-am oprit să ne bucurăm de fiecare imagine ce ne bucura ochii. 

Doamne, cât de frumos e! repet asta de nenumărate ori pe zi. Cascada era parțial înghețată, așa că în mod cert trebuie să revin, să o văd în toată splendoarea ei. Ne gândeam că întoarcerea va fi grea, că avem mult de urcat. Din fericire, a fost mai ușor decât credeam!

La prânz eram deja la cabană, de unde gazdele ne-au luat în mașini 4×4 și ne-au dus pe un alt versant, într-o adevărată aventură. Am urcat chiar în zona de unde au fost culese afinele pe care le știam din afinata nelipsita de pe masă. 

Nu exagerez dacă spun că, ridicându-mă pe vârfuri, puteam atinge cerul!

Măriuca și Ionel Timiș, gazdele noastre, ne-au făcut o surpriză minunată! A fost o super experiență! Ne-a prins noaptea la cabana din vârful muntelui, cu slănină prăjită pe țepușe și toate celelalte bunătăți pregătite la grătar. Mă opresc, nu vreau să vă necăjesc suplimentar.

 

Ziua a patra a fost despre Mocăniță

Retrospectivă

 

“De la Salva – Vișeu

Bine mere Ghezășu’…”

Așa horea tata, Ioan pe numele lui, Neluțu pentru mama – atunci când îi făcea pe plac. Tata cânta cântecul ăsta, din tot sufletul! Pentru că el a fost mecanic de locomotivă, pe trenuri de marfă, mergea des la Vișeu. Habar nu aveam unde este și cum arată acest loc, dar mi-era foarte cunoscută denumirea! Astăzi am și ajuns la Vișeu (doar în gară) și am urcat și în ghezăș, cunoscut în zilele noastre sub denumirea de Mocăniță.

Dacă vreți să mergeți cu ea, musai faceți rezervare din timp! Pentru noi a făcut asta un prieten de-ai locului, care are soluții pentru orice. Vasile Vlaşin s-a asigurat că nu rămânem în urma trenului. Am avut parte de o călătorie minunată, mulțumim!

În ultimul vagon al Mocăniței, aștepta un compartiment rezervat doar pentru grupul nostru. Cu soba noastră și cu domnul Ioan, responsabil cu frâna de mână și cu lemnele de foc.

La ora 9 eram în gară. La 9.30 am auzit primul șuierat și-apoi, Glasul roților de tren ne-a însoțit până în vârful muntelui. După vreo 40 de minute a avut prima oprire. Cu voucherele primite odată cu biletele (găsiți pe site toate detaliile despre preț), am luat niște gogoși și cafea sau ceai. Pauza pentru necesități fiziologice a durat 10 minute. Apoi ne-am continuat călătoria. Toaletele sunt amenajate în aceste puncte, în tren nu găsiți.

Mocănița a mai urcat încă vreo oră, până în punctul în care trenul oprește ca să fie schimbată locomotiva. Călătorii așteaptă o oră și jumătate, într-un colț de Rai.

Acolo este o gară pregătită pentru oaspeți. Pe o scenă, câțiva tineri au încins o horă, invitând călătorii să petreacă. Nu aveam cum să ratez asta! Domnul Ioan, deja prietenul meu, mi l-a prezentat pe șeful de gară, care mi-a împrumutat chipiul pentru câteva fotografii. Am cântat, am jucat, am inspirat frumusețe și nu m-am oprit din a spune Mulțumesc, Doamne, pentru tot ce trăiesc!

Oamenii din aceste locuri sunt binecuvântați. M-am îndrăgostit de Maramureș, descoperindu-l într-un fel în care nu l-am văzut până acum.

Vă promit, în curând, un articol pe blog din care să aflați mai multe informații. Astăzi, împart cu voi imaginea fericirii pe care am trăit-o. Pentru că îmi amintesc să caut bucurie în tot ce trăiesc, bucurie găsesc!

Am avut un program foarte frumos și, totuși, am apucat să dorm, să citesc, să jucăm rummy, să stăm în ciubăr…

O vacanță perfectă!

 

Mi-a plăcut mult cabana, dar eu nu mă atașez de clădiri. În schimb, întâlnesc oameni care mi se lipesc de suflet, ca marca de scrisoare.

Plec de la Borșa gândindu-mă, deja, la ziua în care voi reveni. Și știu sigur că tot Măriuca și Ionel Timiș vor fi gazdele mele. Doi tineri frumoși, care, după ce au terminat facultatea la Cluj, au ales să se întoarcă în locurile natale, pentru că simțeau că aici este pentru ei acasă.

Măriuca este o femeie extrem de frumoasă și de harnică. Are acel ceva special și sănătos, pe care îl găsești doar la oamenii care își iubesc pământul, casa și familia.

Am auzit de la ea povești despre obiceiurile și legendele locului, cum mi-a mai povestit doar ghidul din Bali. Măriuca e foarte tânără. Îi prevăd un succes absolut special în ceea ce vrea să facă. Are forță, determinare și farmec să obțină orice.

Ionel este ca tata. Om bun! Zâmbetul lui îți transmite că poți sta liniștit, pentru că va găsi o soluție.

Amândoi sunt foarte smart. Genul acela de persoane care se prind repede, râd cu poftă, iubesc glumele, poveștile și sunt foarte atente la ce vor ceilalți.

 

Maya mi-a spus că vrea să ne întoarcem la Borșa, dar tot la Măriuca și Ionel. Iar Maya este un barometru important pentru mine.

Știți de ce i-a plăcut? Pentru că ei au înțeles ceva extrem de important: că noi suntem genul de turiști care caută un loc primitor, în care le sunt respectate liniștea și intimitatea, și care caută experiențe din viața reală. Ne-au adus ouă adevărate și brânză și slănină, groștior, pâine făcută în casă, mămăligă în pături, supă de casă cu tăiței… Cât despre afinata lor… N-am băut ceva mai bun!

 

Dacă veți ajunge vreodată la ei, o să vă amintiți ce scriu eu aici. Îi recomand din tot sufletul, eu abia aștept să mă întorc acolo!

 

Concluzie

 

Maramureșul este absolut special! Când a împărțit bogățiile țării, Doamne Doamne a scăpat un pumn de bunătate, omenie, hărnicie și poezie.

Mi-au plăcut mult de tot moroșenii cu care m-am întâlnit. Mă declar îndrăgostită și abia aștept să găsesc o nouă ocazie de a evada câteva zile, doar casă le petrec acolo!

… Claudia, tu n-ai băut cafeaua! Mariucă, promit să aduc niște baby spanac lângă cârnatul ăla din mămăliga în pături!

 Pe Matiuca și Ionel Timis ii găsiți la acest numar de telefon: +40 773 324 935

Îmi doresc să aibă cabana plină în fiecare zi și toți oaspeții să fie oameni faini, așa cum îi merita ei.

Am descoperit în Bulgaria, la 20 de km de graniță, un loc de poveste. Un loc sălbatic, o plajă ascunsă în spatele unui țărm foarte înalt despre care nu-ți vine să crezi ce minunăție de întindere ascunde.

Am fost în vârf de sezon așa că era destul de multă lume.

90% dintre turiști erau români. Românii ăia pe care îi iubesc eu foarte tare, românii care ar face cinste oricărei nații.

Mi-a plăcut atât de tare locul și atmosfera, că m-am gândit să vă spun și vouă.

 

Daaaaar:

Aceasta este o recomandare doar pentru românii care caută un loc special. Un loc în care nimeni nu aruncă pe jos niciun gunoi, oamenii vorbesc pe un ton normal, cu grijă pentru urechile celorlalți, nu urlă muzica și nimeni nu face scandal.

Un loc în care oamenii merg cu cortul și stau într-o pădure de pini, pe țărmul Mării Negre, la bulgari.

Își duc de toate: scaune, masă, vase, tacâmuri, apă, mâncare… fac focul și gătesc. Cu mare grijă pentru viața lor și-a celorlalți, cu grijă pentru natură.

Pădurea e plină de hamace. Oamenii și-au înveselit locul cu tot felul de decorațiuni handmade. Cortul e casa lor de vară, pădurea le e cartierul și marea le e starea.

Am avut senzația că sunt într-o rezervație de indieni. Așa pace și armonie am simțit acolo.

Plaja e superbă. Niciun șezlong. Niciun bar. Nicio muzică. Oamenii vin cu umbrelele lor, cu prosoapele de acasă, se joacă împreună cu mingi, palete… Nisip perfect, intrarea în mare fără nicio piatră. Copiii aleargă fericiți cât e plaja de lungă.

E unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut în toate călătoriile mele. M-am îndrăgostit de pădurea de pini. Mi-a părut rău că nu eram pregătită pentru experiența asta. Aș fi vrut să stau în pădurice, la umbră și să citesc.

Sigur o să revin acolo.

Dacă sunteți în căutarea unui astfel de loc, vă recomand cu toată inima Ezerets. Așa se numește. E un sat cu câteva sute de locuitori.

La marginea pădurii de pini e o crâșmă, n-am intrat în ea, dar oamenii beau bere la mese. În sat mai sunt vreo 2 taverne unde se poate mânca. Dar e de preferat să mergeți pregătiți.

De pe șosea treci pe un drum pietruit desprins parcă din filmele lui Almodovar. La el m-a dus gândul. Ai sentimentul că la capătul drumului ți se poate întâmpla orice.

Mi-a plăcut mult. Sorina Dumitrescu, prietena mea fotograf, e pasionată de locuri cu imagini frumoase. Ea îmi spune mie, eu vă spun vouă. Dacă ajungeți acolo, să-mi dați și mie de veste.

De ani întregi mă tot striga orașul ăsta, despre care nu știam nimic. Ce știam sigur era că vreau să ajung să-l văd, într-o zi.

Ai nevoie de o zi întreagă. Poți veni vineri, să stai sâmbătă și să te întorci duminică, dar în sâmbăta aia, ai ce să faci și ce să vezi, cu vârf și îndesat, chiar dacă stai doar în Albert Doc. Aici, găsești toate muzeele importante: al Sclavilor, al Vapoarelor, al Titanicului și al Beatles-ilor. Și Tate, Muzeul de Artă, tot aici e. Plus o mulțime de cafenele și restaurante, pe toate gusturile. Iar faleza, faleza e cel mai frumos loc pentru a te bucura de mare.

M-am plimbat și am retrăit emoții și stări, care stăteau acolo cuminți și au așteptat ziua asta specială. Liverpool este un oraș de trăit, de simțit, de cuprins. Este liber, se circulă lejer, sunt foarte puțini oameni pe străzi și, în același timp, este accesibil, poți ajunge foarte ușor peste tot.

 

Nu trebuie să ratezi Muzeul Beatles. 

 

Este, totuși, locul din care au plecat cei patru magnifici. Unul în care au ales să păstreze memoria vie a acelor vremuri, să ne arate cum a început totul, cum s-au desfășurat lucrurile și cum a rămas în memoria noastră cea mai mare trupă pop-rock din lume. Este extrem de emoționant! Oferă câte puțin din personalitatea fiecărui membru și reușește, astfel, să îl așeze pe fiecare în “cutie”. În cea mai potrivită cutiuță, din care să tragi foarte simplu niște concluzii. 

Eu am înțeles de ce mă chema Liverpool, abia când am ajuns în sala în care se păstrează pianul alb, ochelarii și tablourile lui John și unde răsună în difuzoare “Imagine”. Nu știam, dar acolo am realizat că mă regăsesc atât de tare în puterea oamenilor de a-și “arde” visul, de a-l face să treacă dincolo de orice graniță și dincolo de orice piedici, pe care cineva sau ceva le-ar putea pune.

Întâlnirea cu Beatles, la ei acasă, a însemnat pentru mine un moment de conștientizare. Un nou moment de conștientizare acută a faptului că, atunci când Dumnezeu îți dă un vis, îți netezește calea și îți scoate în față cei mai buni oameni, care să meargă umăr la umăr cu tine. 

 

Liverpool este un oraș în care trebuie să vii fără să te aștepți la nimic, pentru că, de la arhitectură până la relaxarea cu care oamenii își iau prânzul și cina, totul se întâmplă într-un ritm ușor neobișnuit pentru noi. E un oraș frumos, din punct de vedere arhitectural. Am aflat că are mai multe parcuri decât Parisul. Eu n-am reușit să ajung în parc, pentru că nu am avut decât o zi la dispoziție și mi-am dorit să păstrez această zi pentru Albert Doc. 

 

Însă, plecând de la invitația mea de a vă trece în agendă acest oraș, vă provoc să descoperiți voi mai multe și să-mi spuneți și mie care sunt celelalte locuri faine din Liverpool. Eu vreau doar să vă spun că Liverpool este de neratat și că vă vor surprinde atât frumusețea acestui oraș, cât și diversitatea obiectivelor pe care le oferă. 

O călătorie în Ierusalim este cel mai frumos cadou pe care îl poți face mamei tale sau tatălui tău. Cu tata n-am apucat, dar pe mama am trimis-o cu mult timp înaintea mea. Și, în locul tatălui meu, am făcut acest cadou surorii lui.

Dăm banii pe multe lucruri inutile. Cheltuim destul cumpărând bucurii efemere. Dacă vrei să faci ceva unic pentru părintele tău, oferă-i experiența asta! Însoțește-l, dacă poți! Dacă nu, trimite-l într-un grup, într-un mediu în care să se bucure de locurile sfinte și care să-i ofere, totodată, șansa de a cunoaște oameni noi, într-o țară nouă. Poate să pară de neatins, dar cred că, până la urmă, aproape toți cei care și-au pus dorința asta, din tot sufletul, au reușit.

 

Știu că sunt oameni pentru care banii reprezintă o problemă. În același timp, știu foarte mulți oameni care își permit. Vouă vă scriu, pentru că, poate, nici nu v-ați gândit la asta. Poate fi o idee bună! Sau poate v-ați gândit, dar v-a oprit teama că ar fi greu de realizat, că ei sunt prea în vârstă, că drumul e prea greu…

Eu am ales AG HealthLine .

E agenția prietenilor mei, doi oameni care vor să facă altfel de turism, pe sufletul turiștilor și adaptat capacității lor de a rezista. Au organizat călătoria noastră în Israel pe sufletul nostru, după nevoile și dorințele noastre.

 

Ne-au asigurat cel mai bun ghid, cele mai bune condiții (raport preț/calitate) și ritmul potrivit. Am împletit momentele de rugăciune și meditație cu cele de relaxare, cu vizite sau distracții. Au înțeles că nu suntem genul de pelerini care să trăiască o astfel de experiență în post și rugăciune și ne-au făcut programul în așa fel încât să fie o bucurie, nu un maraton.

 

Am trăit emoții cu lacrimi eliberatoare și ne-au curs lacrimi, provocate de hohotele de râs. Am mers mult, dar au știut când să ne lase să ne oprim, să ne bucurăm și să trăim momentul.

 

Am fost activi, dar am avut vreme și pentru somn și relaxare. Ne-am conectat cu istoria, dar am văzut și cum trăiesc israelienii şi palestinienii, în zilele noastre. Pentru colegii mei, a fost o experiență pe care o notează fiecare după așteptările personale. Eu, o spun cu mâna pe inimă, i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru inspirația de a alege această destinație. Ca lider, le-am oferit oamenilor mei cinci zile altfel, în viața lor.

 

Pentru mine, a fost una dintre cele mai surprinzătoare experiențe. Am trăit emoții și stări unice, am avut revelații, am visat și am primit multe mesaje, am râs și am plâns, din toată inima.
Ierusalimul a fost un vis, care a stat cuminte într-un colț și a așteptat să-i vină rândul. Iar când am fost pregătită să-l trăiesc, s-a deschis calea.

Mi-a părut rău ca n-am apucat să-i ofer tatălui meu această experiență. Asta… până am ajuns aici! Pentru că, aici, mi-am dat seama ca el m-a trimis pe mine în locul în care să-l văd, să-l aud și să-l înțeleg.

 

Nicio carte despre parenting nu te învață mai mult despre iubirea necondiționată și credința în misiunea de părinte, așa cum le poți înțelege dintr-o călătorie în locurile sfinte.

 

Nicăieri nu înțelegi mai bine ca aici, că fiecare își duce propria cruce și că o mamă trebuie să fie de partea copilului ei, chiar și atunci când toată lumea îi este împotrivă.

 

Cu ce am plecat din Ierusalim? Cu confirmarea că am înțeles corect: nu poate un copil să greșească, atât cât poate un părinte să ierte. Fii de partea copilului tău, chiar și atunci când toată lumea îi este împotrivă!

 

Alege să fii bun! Nu datorăm nimic nimănui, tot ce facem și ce nu facem e între noi și Dumnezeu. Fiecare își duce crucea. Dacă nu-l poți ajuta pe cel de lângă tine, ocolește-l, depășește-l, dă-l deoparte, dar nu-i pune piedică.

Viața e cel mai frumos dar, iar oamenii sunt Lumina.

Krapets e locul în care poți să ajungi în trei formule. Prima: te duci singur, să meditezi, să te plimbi, să asculți valurile, să stai în cap. A doua: te duci cu iubitul sau iubita să faceți ce vreți voi. A treia: te duci cu gașca să ghilimele vă râdeți închidem ghilimelele. 

 

Eu am ales ultima variantă și am petrecut aici două zile, cu o gașcă minunată. Ei vin aici de câțiva ani, știu obiceiurile locului, așa că mi-a fost destul de simplu să mă acomodez și să mă integrez. Am decis brusc. Mi-am cumpărat sac de dormit și izopren, m-am urcat în mașină și am plecat spre mare. 

La Krapets, pregătește-te să nu găsești mai nimic. Fii gata pentru toaleta din pădure sau din desișuri, care nu e foarte aproape de locul în care poți să pui cortul și nici de țărm, pregătește-te mental pentru dușul generos numit mare, fii împăcat cu faptul că nu vine nimeni să-ți aducă nimic sub nas și că vei consuma doar ceea ce ți-ai adus în geantă!

 

Sunt câteva locuri din care mai poți cumpărat câte ceva, e și un restaurant unde se mănâncă bine, dar noi am ajuns acolo cu mașina. Distanța mi s-a părut destul de mare, ca să o parcurgi pe jos. Nu răsună muzica de la nicio terasă, oamenii nu fac gălăgie decât în perimetrul lor, nimeni nu se uită la nimeni, fiecare își vede de bucățica lui de cearșaf și de mare. 

Am reușit să râd mult, să dorm bine, să mă abandonez bucuriei de a fi, pur și simplu. Dintre toate drumurile mele din vara asta, cred că a fost ieșirea cu cel mai limpede aer de vacanță. E la 15 km de Vamă și, departe de a fi plin, nu e nici pustiu, în ideea că nu e chiar nimeni…

Din fericire pentru cei care iubesc locul, nu pare să se transforme prea repede. Deocamdată, nimeni nu se grăbește să asfalteze, să construiască sau să investească. Încă ne lasă pe noi, mâna de români care iubește genul ăsta de experiență, să ne bucurăm.

 

Există un chioșc, sunt câteva șezlonguri și o terasă, dar sunt plasate fix în acel punct în care oamenii ajung cu mașina și se opresc acolo unde văd apă prima oară. Cei care mai merg puțin pe firul mării îi descoperă pustiul și liniștea ancestrale.

 

Poți să faci plajă și baie îmbrăcat sau dezbrăcat, trebuie să-ți aduci o umbrelă, dacă vrei un strop de umbră, să ai în portbagaj “ronțăieli”, o lanternă și, neapărat, o haină mai groasă pentru că noaptea e destul de răcoare. În rest, este locul perfect! Eu am fost foarte norocoasă, am făcut cunoștință cu locul ăsta repede și m-am bucurat de el pe-ndelete.

 

Vă doresc să vi se-ntâmple la fel! 

Las Vegas este oraşul care m-a convins să-mi las acasă toate prejudecățile și toate așteptările, atunci când mai plec în călatorie.

 

Nu știu de unde, dar mi-a rămas în minte ideea că Las Vegas este locul pierzaniei. Al kitsch-ului și superficialității. Al imitațiilor ieftine! M-am dus în Las Vegas pentru că Maya iubește America și pentru că știam că Vero visează să ajungă în țara descoperită de Columb. Îmi doream să văd Marele Canion și știam, pur și simplu, că iubesc spiritul americanilor.

 

Las Vegas este CEL MAI MARE PARC DE DISTRACȚII PENTRU ADULȚI.

Cel puțin, cel mai mare în care am ajuns eu. Nicăieri nu am văzut mai mulți oameni mari, dispuși să se distreze.

Am trăit cel mai tare revelion din viața mea. Dacă ești singur, fără partener, și ești trecut de 30 de ani, nu sta într-un bar, agățându-te de niște prieteni. Du-te să faci revelionul în Las Vegas! Nicăieri în viața mea nu am văzut mai mulți oameni singuri, adulți, pregătiți să chefuiască!

Seara de revelion am construit-o din trei părți: prima s-a desfășurat la spectacolul de magie al lui David Copperfield. Nu am cum să las la ușă profesionistul din mine, care privește spectacolul din unghiul celui care visează să aibă, într-o zi, un loc al său în care să se desfășoare. E minunat ce face Copperfield! Ne-a plimbat prin emoții și mirări și ne-a dăruit un strop de magie. După spectacol, am ieșit în stradă. Bulevardul Las Vegas a fost închis și oamenii din toate hotelurile au ieșit să strige împreună numărătoarea inversă. 

 

Odată ajunși în 2017, au început focurile de artificii, de pe acoperișurile tuturor hotelurilor aflate de o parte și de alta a bulevardului. S-au terminat artificiile, ne-am pupat, ne-am îmbrățișat și am intrat, fiecare în hotelul în care stătea. Aici s-a desfășurat a treia parte a revelionului: la barul hotelului. Am dansat până dimineață!

 

Fiecare hotel e un oraș. Într-un hotel poți să intri luni și să ieși joi, fără să ai nevoie de nimic din afară. În hotel găsești tot ce îți trebuie: restaurante, viață artistică, magazine, cafenele, farmacii. Cazinourile sunt la tot pasul și oamenii fac fix ceea ce au chef. Poți vedea femei în pijamale sau în rochii cu paiete, bărbați în șlapi sau la patru ace… Firescul ia forme nebănuite, în Las Vegas. 
Expresia curentă e  “No problem”. Nu-ți place cafeaua, o dai înapoi și ți-o schimbă. Te-ai răzgândit în privința unui lucru, îl duci înapoi. Nu-ți mai place camera, ceri alta! Și nu, nu trebuie să explici nimănui de ce faci asta. Nu dai socoteală. Pur și simplu, vrei altceva și primești ce vrei. 

Nu vă recomand “MGM Grand Casino”, mie nu mi-a plăcut. Vă recomand însă, “Bellagio” și “Il veneziano”! Din ce am văzut, sunt pe gustul meu. La “Bellagio”, am găsit cel mai bun mic dejun din America, din partea pe care am reușit să o vizitez. 

Se fumează aproape peste tot, iar mie asta mi-a dat cu minus… 

La Marele Canion am ajuns după ce am stat la câteva cozi… infernale, într-o zi foarte friguroasă! Nu mă așteptasem să fie atât de frig și, din păcate, picioarele înghețate nu au lăsat inima să se bucure, așa cum ar fi vrut, de locul acela magic. Marele Canion îți taie respirația. Cred că aș vrea să-l revăd într-o zi mai călduroasă. 

Am plecat din Vegas până la intrarea în rezervație cu mașina prietenilor mei, Dona si Miki, veniți special din Los Angeles, ca să petrecem câteva zile împreună. Acolo, am lăsat mașina în parcare și, după vreo câteva rânduri de cozi (a durat aproape o oră), am urcat în autobuz și am vizitat două puncte din care putea fi admirat Marele Canion. 
Nu, nu merge fiecare unde vrea, cum vrea… totul este organizat, planificat.

De departe, cel mai tare m-au impresionat spectacolele Cirque du Soleil. Nu seamănă cu nimic din ce am văzut până acum, în Europa. De la sala special amenajată, la animația premergătoare spectacolului și până la ultimele aplauze, totul este foarte bine pus la punct. 

 

Am plecat din Las Vegas sperând că, într-o zi, o să câștig atât de mulți bani, încât o să pot construi o sală de spectacole, așa cum e Cirque du Soleil.

 

 

Am plecat din Las Vegas hotărâtă să mă întorc și să mai petrec aici câteva zile, în care să nu fac nimic important, ci doar să trăiesc cu bucuria de a fi în grija celorlalți, exact cum sunt copiii, la Disneyland .

 

Am jucat într-o seară la Casino. Nu-mi place jocul de noroc! Îmi place să mă joc, să fac spectacol din asta. Când m-am așezat la masă, luasem în calcul faptul că pot să pierd tot ce aveam sau să câștig… Și nu pierd, niciodată, mai mult decât am. Din fericire, ceilalți prieteni sunt atenți să câștige. Și uite așa, eu riscând și ei acționând cumpătat, am ieșit cu bine și cu bani, și din această experiență.

 

E mult mai simplu când prietenii tăi, Dona și Miki, vin din Los Angeles și, datorită lor, totul îți este mult mai accesibil.

 

A fost o vacanță frumoasă, cel mai tare revelion din ultimii ani, cea mai concentrată distracție, pe minutul de excursie! 

 

Recomand Las Vegas tuturor adulților care știu, încă, să se joace! Nu e un loc în care să mergi cu copiii. Nu, dacă sunt minori.

 

Am vrut să scriu lucruri tehnice despre Cinque Terre, dar mi-am amintit, la timp, că eu n-am înțeles mai nimic din ce am citit la alții și m-am răzgândit. Mai bine vă scriu ce am văzut, ce am simțit, cum am făcut și ce am pățit!

 

Totul a pornit de aici:
– Maya, unde vrei să mergem anul acesta, în “vacanța noastră de fete”?
– La soare…

 

Atât a vrut. Un loc în care să fie cald și în care eu să fiu a ei, 100%! Să nu mă împartă cu nimeni, nicio clipă. Să nu ne întâlnim cu niciun cunoscut cu care să vorbesc despre ale mele.

 

M-am interesat cum e vremea în zona Cinque Terre (un loc în care visez de mulți ani să ajung) și am început să caut povești scrise de oameni care au fost aici. Mi s-a părut totul foarte complicat… n-am înțeles mai nimic. Așa că am sunat un prieten. Clasic! De fapt, i-am scris Marcelei Papici, prietena mea din Satu Mare, cea care are o agenție de turism, și am rugat-o să mă ajute. Marcela și fetele ei de la Simbotour s-au ocupat de tot!

 

Cerința a fost limpede: vreau să zbor la Milano, să am timp să mă plimb puțin acolo și apoi, să ajung în Cinque Terre. Mi-au luat bilete de avion, am ajuns pe la 5 după-amiaza la Milano si am avut timp să ne plimbăm prin Piață, să vedem Domul și să mâncăm o salată, în Galleria Vittorio Emanuele.

A doua zi ne-am mai plimbat puțin, preț de o cafea, apoi am plecat spre gară. Am urcat într-un tren care ne-a dus în gara La Spenza.

 

Călătoria a durat vreo trei ore, am luat bilete la clasa I și am citit, povestit… În tren nu găsiți nimic de făcut/ronțăit și nici pe peron. Așa că luați-vă din gară, dacă aveți nevoie de ceva. Nu vă așteptați la peisaje aparte, mai mult stați prin tuneluri, în zona muntoasă.

 

Am ajuns în La Spenza și ne-am luat bilete de tren pentru Monterosso, unul din cele cinci sătucuri, în care aveam să stăm. Agenția a găsit cazarea perfectă: fix lângă gară, o cameră într-o vilă cochetă, cu toate utilitățile, cu marea în față și calea ferată în spate.

Monterosso pare ideal pentru cazare: are o faleză frumoasă, ai unde să te plimbi seara, are plajă (cu nisip) și terase destul de vii. Pe malul apei sunt câteva locuri unde se poate mânca micul dejun și în sătuc sunt restaurante foarte chic.

Nu am găsit niciun magazin de unde să luăm apă sau altceva… doar magazine cu suvenire. În prima zi, ne-am plimbat în Monterosso. Ne-am luat doza de Soare și apă, am mâncat paste cu pesto, delicioase, am băut Aperol la o terasă cochetă și, seara, ne-am retras în camera încălzită pentru o porție de povești.

A doua zi, am luat micul dejun pe malul mării (foarte gustos), am băut cafeaua și apoi am luat trenul spre Manarola. Era destinația în care mi-am dorit să ajung, musai. Dintre toate cele cinci atracții, pentru mine asta era pe locul întâi.

 

Am luat două bilete (4 euro fiecare) și, fericite nevoie mare, după ce am întrebat vreo doi lucrători ceferiști, am urcat în trenul potrivit. Manarola era a doua stație. După un minut, a venit o doamnă care controla biletele. A luat biletele noastre, cumparate de la automat, și ne-a spus că nu sunt perforate și că ar fi trebuit să facem asta la un alt aparat decât cel de unde le-am cumpărat. Biletele erau corecte, corespundeau ora, data… dar nu erau găurite, așa cum trebuie, pe peron. N-am înțeles nimic, oricum doamna era foarte acră, am plătit o amenda de 50 de euro (zicea că ne-a făcut reducere, de la 100:))))) și am coborât în Manarola, hotărâte să nu permitem să ne strice ziua întâmplarea asta. Doamna aceea o fi având dreptate, dar nu scria nicăieri procedura. Și dacă nu avea dreptate, cine să mai stea să se războiască într-o zi atât de frumoasă?! Am ieșit din gară și ne-am dus cu valul de turiști… Ei te duc întotdeauna acolo unde vrei să ajungi. Am avut cea mai frumoasă panoramă, am facut fotografii, live-uri și, la prânz, am mâncat o înghețată.

 

După experiența cu trenul am ales, pentru următoarea destinație, vaporul. Și, nu mă întrebați de ce, am mers direct în Portovenere. Poate pentru că, de pe mare, toate cele Cinque Terre păreau cam la fel… aceleași clădiri desenate în culori vii, pe stânci, cu aceleași restaurante cochete și magazine cu suvenire și mulți turiști. Vorba Mayei: ”poți să-ți faci poze în fața unor clădiri, scrii numele altui sat și poți spune că le-ai văzut pe toate.”

Cu siguranță, fiecare e special și noi am ales să nu le epuizăm acum, dorindu-ne să revenim aici, în această viață. Portul mi s-a părut mai generos și mult mai puțin aglomerat. Frumos, autentic și surprinzător! Atât de surprinzător încât, la trei, când am vrut să ne așezăm la o terasă, să mâncăm, toate erau închise. Și, cu doar o jumătate de oră înainte, nu găseai o masă liberă. Cu greu am mai găsit ceva, dar n-am suferit prea mult… am luat vaporul și ne-am întors în Monterosso, unde văzuserăm cu o zi înainte o pizzerie foarte tentantă și despre care știam că ne așteaptă pentru cină.

Deși toate buletinele meteo anunțau ploaie, vremea a ținut cu noi. Am avut trei zile superbe: soare, lumină minunată, atmosferă relaxată.

 

Recomand măcar patru zile întregi, dacă vreți să vedeți zona în tihnă. Chiar merită!

În ciuda pățaniilor descrise, noi ne-am îndrăgostit de coasta italiană și ne-am propus să revenim aici. Nu știu cum e vara, dar primăvara e o bucurie de excursie!

Adevărul e că nu știu de unde să apuc această țară. Aș fi tentată să spun că am văzut ceva din ea și, în același timp, cred că am văzut prea puțin, ca să-mi fac o imagine solidă. Mărturisesc că aș vrea să revin ca să înțeleg mai multe… deși nu sunt convinsă că, de fapt, nu o să mă încurc și mai rău.

Chile are și apă, și stepă, și munte, și ghețari, are și minereuri, și vin, și vaci, și oi și… câte și mai câte… Iertați-mi simplitatea abordării, dar eu compar ce văd în călătorii cu ce avem acasă. Din categoria celor pe care nu le avem… recunosc, mi-au atras atenția drumurile! Au o infrastructură foarte bine pusă la punct, șosele semnalizate impecabil și autostrăzi la îndemână. Pe marginea drumului, iarba e cosită și, în ansamblu, mi-a dat senzația că este una dintre cele mai înflorate țări din tot ce am văzut până acum.

Al doilea lucru care mi-a atras atenția este inventivitatea în materie de tricotaje. Tricotează orice: haine, accesorii, decorațiuni, jucării. Femeile chiliene zici că au andrelele lipite de mâini. De dragul lor, mi-am cumpărat și eu o pereche și un ghem cu care m-am jucat în zilele libere.

 

Pictează mult și orice! În localuri, fie cafenele sau restaurante, fie din vârful muntelui sau din centrul Capitalei, în fiecare local, se simte mâna cuiva care iubește frumosul și colorează locul. De la mese, până la faianța din “baños” – toalete, toate sunt înfrumusețate.

 

Cântă, dansează, interacționează peste tot! Fără microfon și fără boxe, folosindu-și doar talentul și energia personală, își inventează o scenă oriunde și dau tot felul de spectacole. Adună în jurul lor mulți oameni pentru că, peste tot, sunt mulți privitori – oameni care stau, pur și simplu…

 

 

Scriam, la început, că nu știu de unde să o apuc pentru că, teoretic, aș spune că e o țară cu oameni foarte harnici, care cultivă pământul și folosesc manufactura și turismul, ca să facă bani… Paradoxul e că, practic, la doar câțiva pași distanță, vezi mulți, foarte mulți oameni care nu fac nimic…

 

Chile este țara cutremurelor.
În mai 1960, a fost cel mai mare cutremur din lume – 9,5 grade pe scara Richter. Drept urmare, au pus la punct sisteme antiseismice și creează structuri care permit clădirilor să fie flexibile. În Chile, în fiecare zi, la fiecare 3,5 minute sunt mișcări de pământ.

Chile e o țară bogată.
Producția minieră a îmbogățit-o: 28 % din producția globală de cupru este în Chile.

 Oamenii sunt împărțiți după 5 categorii de venituri: 
– clasa de jos, pana în 1000 de dolari

– clasa medie spre jos, 1500-3000 de dolari

– clasa medie în sus, 3-5000 de dolari

– clasa medie spre înalt, 7000 dolari

– clasa superioară, peste 8000 dolari

 

Cu toate acestea, oamenii mi s-au părut modest îmbrăcați, chiar spre sărăcăcios. Nu am întors capul după nicio femeie sau vreun bărbat care să-mi trezească admirația.

 

O să încep cu Santiago, capitala, în care am stat puțin mai mult și am reușit să mă învârt suficient prin zonele principale. În privința clădirilor, amestecul de stiluri, de pături sociale se simte pe fiecare stradă. Cred că orașul s-a dezvoltat, pur și simplu, fără o viziune anume… și se vede. Sunt clădiri foarte frumoase și foarte urâte. Sărăcia și bogăția au, uneori, pereți comuni. Mașini foarte scumpe sunt parcate în fața unor magazine… tot acolo unde lucrătorii își promovează, strigând, serviciile. 

Pe strada unde e Muzeul de Artă, câțiva studenți cântă foarte frumos. Vis-a-vis, la doi pași, trei doamne prăjesc în mijlocul străzii gogoși și carne sau vând prăjituri în șervețel… Chile e țara contrastelor foarte puternice.

 

Puerto Montt – portul din zona germană din Chile.

 

Țara în care sunt 15% dintre vulcanii de pe tot globul are o porțiune – Zona de Sud, care în urmă cu aproape 200 de ani era o imensă pădure virgină… până când președintele chilian a decis să o populeze.

 

Pentru că chilienii nu erau dornici să o transforme într-o oază de civilizație (oamenii nu se mutau acolo), președintele a căutat soluții în afara țării. Populația statului Chile avea atunci 1 milion de locuitori, astăzi sunt 17 milioane. Un explorator german, Philip, a sosit aici în numele Universității din Berlin, a studiat zona, s-a îndrăgostit de vegetația de aici și a declarat-o Elveția Americii de Sud.

El a insistat să promoveze zona Puerto Montt în Germania, în speranța că nemții, care nu traversau atunci o perioadă stralucită, vor alege să se mute în Chile.

Vicente Perez Rosales, exploratorul după care a fost numit Parcul Național, a plecat în Germania și le-a făcut o ofertă germanilor: “dacă veniți în Chile, primiți de la guvernul chilian pământ, animale, bani pentru instalare și cetățenie”. În 1852, sosea primul vas cu 220 de germani la bord.

 

Au fost primii care s-au stabilit acolo și au creat comunitatea germană din Chile. Au construit o piață, o biserică, și, odată cu primele case, au fondat Puerto Montt. Au continuat prin a explora zona și, după un an, aveau să fondeze orașul Puerto Varas. 

 

În următorii 30 de ani au ajuns 50.000 de nemți, care sunt acum cei mai bogați fermieri din Chile. 60% din producția de lapte a statului Chile provine de aici.

 

În Puerto Varas casele sunt făcute din lemn, în stil german, iar mâncarea este tradițională nemțească. Puerto Varas se mai numește și Orașul Trandafirilor… bogate tufe de trandafiri sunt peste tot. Astăzi, turismul în general și turiștii americani, în special, care sunt în număr mare, au o influență destul de puternică în zonă. De altfel, “spanglish” e denumirea amestecului limbilor spaniolă și engleză. În Chile, vreo 100.000 de oameni vorbesc și germana.

Osorno, vulcanul care a erupt ultima oară în urmă cu 150 de ani, s-a lăsat admirat de pe o bărcuță care ne-a plimbat pe lacul Todos Los Santos.

Am vizitat Puerto Montt, Punta Arenas, Valparaiso și Santiago de Chile. Destul… cât să plec din Chile cu sentimentul că mai am atât de multe de învățat despre chilieni și țara lor!