Am vrut să scriu lucruri tehnice despre Cinque Terre, dar mi-am amintit, la timp, că eu n-am înțeles mai nimic din ce am citit la alții și m-am răzgândit. Mai bine vă scriu ce am văzut, ce am simțit, cum am făcut și ce am pățit!

Totul a pornit de aici:
- Maya, unde vrei să mergem anul acesta, în "vacanța noastră de fete”?
- La soare...

Atât a vrut. Un loc în care să fie cald și în care eu să fiu a ei, 100%! Să nu mă împartă cu nimeni, nicio clipă. Să nu ne întâlnim cu niciun cunoscut cu care să vorbesc despre ale mele.

M-am interesat cum e vremea în zona Cinque Terre (un loc în care visez de mulți ani să ajung) și am început să caut povești scrise de oameni care au fost aici. Mi s-a părut totul foarte complicat... n-am înțeles mai nimic. Așa că am sunat un prieten. Clasic! De fapt, i-am scris Marcelei Papici, prietena mea din Satu Mare, cea care are o agenție de turism, și am rugat-o să mă ajute. Marcela și fetele ei de la Simbotour s-au ocupat de tot!

Cerința a fost limpede: vreau să zbor la Milano, să am timp să mă plimb puțin acolo și apoi, să ajung în Cinque Terre. Mi-au luat bilete de avion, am ajuns pe la 5 după-amiaza la Milano si am avut timp să ne plimbăm prin Piață, să vedem Domul și să mâncăm o salată, în Galleria Vittorio Emanuele.

A doua zi ne-am mai plimbat puțin, preț de o cafea, apoi am plecat spre gară. Am urcat într-un tren care ne-a dus în gara La Spenza.

Călătoria a durat vreo trei ore, am luat bilete la clasa I și am citit, povestit... În tren nu găsiți nimic de făcut/ronțăit și nici pe peron. Așa că luați-vă din gară, dacă aveți nevoie de ceva. Nu vă așteptați la peisaje aparte, mai mult stați prin tuneluri, în zona muntoasă.

Am ajuns în La Spenza și ne-am luat bilete de tren pentru Monterosso, unul din cele cinci sătucuri, în care aveam să stăm. Agenția a găsit cazarea perfectă: fix lângă gară, o cameră într-o vilă cochetă, cu toate utilitățile, cu marea în față și calea ferată în spate.

Monterosso pare ideal pentru cazare: are o faleză frumoasă, ai unde să te plimbi seara, are plajă (cu nisip) și terase destul de vii. Pe malul apei sunt câteva locuri unde se poate mânca micul dejun și în sătuc sunt restaurante foarte chic.

Nu am găsit niciun magazin de unde să luăm apă sau altceva... doar magazine cu suvenire. În prima zi, ne-am plimbat în Monterosso. Ne-am luat doza de Soare și apă, am mâncat paste cu pesto, delicioase, am băut Aperol la o terasă cochetă și, seara, ne-am retras în camera încălzită pentru o porție de povești.

A doua zi, am luat micul dejun pe malul mării (foarte gustos), am băut cafeaua și apoi am luat trenul spre Manarola. Era destinația în care mi-am dorit să ajung, musai. Dintre toate cele cinci atracții, pentru mine asta era pe locul întâi.

Am luat două bilete (4 euro fiecare) și, fericite nevoie mare, după ce am întrebat vreo doi lucrători ceferiști, am urcat în trenul potrivit. Manarola era a doua stație. După un minut, a venit o doamnă care controla biletele. A luat biletele noastre, cumparate de la automat, și ne-a spus că nu sunt perforate și că ar fi trebuit să facem asta la un alt aparat decât cel de unde le-am cumpărat. Biletele erau corecte, corespundeau ora, data... dar nu erau găurite, așa cum trebuie, pe peron. N-am înțeles nimic, oricum doamna era foarte acră, am plătit o amenda de 50 de euro (zicea că ne-a făcut reducere, de la 100:))))) și am coborât în Manarola, hotărâte să nu permitem să ne strice ziua întâmplarea asta. Doamna aceea o fi având dreptate, dar nu scria nicăieri procedura. Și dacă nu avea dreptate, cine să mai stea să se războiască într-o zi atât de frumoasă?! Am ieșit din gară și ne-am dus cu valul de turiști... Ei te duc întotdeauna acolo unde vrei să ajungi. Am avut cea mai frumoasă panoramă, am facut fotografii, live-uri și, la prânz, am mâncat o înghețată.

După experiența cu trenul am ales, pentru următoarea destinație, vaporul. Și, nu mă întrebați de ce, am mers direct în Portovenere. Poate pentru că, de pe mare, toate cele Cinque Terre păreau cam la fel... aceleași clădiri desenate în culori vii, pe stânci, cu aceleași restaurante cochete și magazine cu suvenire și mulți turiști. Vorba Mayei: ”poți să-ți faci poze în fața unor clădiri, scrii numele altui sat și poți spune că le-ai văzut pe toate."

Cu siguranță, fiecare e special și noi am ales să nu le epuizăm acum, dorindu-ne să revenim aici, în această viață. Portul mi s-a părut mai generos și mult mai puțin aglomerat. Frumos, autentic și surprinzător! Atât de surprinzător încât, la trei, când am vrut să ne așezăm la o terasă, să mâncăm, toate erau închise. Și, cu doar o jumătate de oră înainte, nu găseai o masă liberă. Cu greu am mai găsit ceva, dar n-am suferit prea mult... am luat vaporul și ne-am întors în Monterosso, unde văzuserăm cu o zi înainte o pizzerie foarte tentantă și despre care știam că ne așteaptă pentru cină.

Deși toate buletinele meteo anunțau ploaie, vremea a ținut cu noi. Am avut trei zile superbe: soare, lumină minunată, atmosferă relaxată.

Recomand măcar patru zile întregi, dacă vreți să vedeți zona în tihnă. Chiar merită!

În ciuda pățaniilor descrise, noi ne-am îndrăgostit de coasta italiană și ne-am propus să revenim aici. Nu știu cum e vara, dar primăvara e o bucurie de excursie!