Mama e pământul și tata e sămânța. Împreună nasc rădăcina celui mai frumos copac. Al vieții. Așa îmi place să răspund la întrebarea celor mici: cum se fac copii. Sau, de ce bărbatul acela e tata sau, de ce femeia aceea e mama. Povestea o folosesc și în Întâlnirile cu părinții. Câteodată, trebuie să ne amintim care cu ce am contribuit în procesul de facere. Mie mi-a făcut bine să-mi amintesc asta de fiecare dată când îmi venea să închid toate porțile de comunicare cu tatăl copilului meu. Indiferent dacă mai locuiesc împreună sau nu, dacă se mai iubesc sau nu, în viața de cuplu a celor doi părinți, vine câte un moment de cumpănă. În care, supărați pe toți și pe toate, uităm care au fost motivele pentru care ne-am iubit. Și uităm că noi doi, eu pământ și el sămânța, am făcut împreună un copac. Copacul nostru crește. Nu cunosc nicio mamă care și-a părăsit copilul. Nu am întâlnit-o. Știu niște povești, cunosc niște tați care cresc singuri copii, dar pe mamele acelea eu nu le-am cunoscut. De aceea cred că numărul lor este foarte mic, și că, desigur, vorbim despre accidente. Cunosc puțini bărbați, din fericire tot mai mulți, care se bat să rămână în viețile copiilor lor. Știu mame, foarte puține, care trec peste orice orgoliu și diferende, să-i păstreze pe tații copiilor lor în viețile celor mici. Această ultimă categorie este cea mai aproape sufletului meu. Pentru că ele au înțeles că un copac nu poate avea o tulpină sănătoasă cu jumătate de rădăcină uscată. Copiii acestor mame sunt copaci cu coroana bogată și cu frunzele verde crud care se învârt după soare. Rădăcinile lor sunt sănătoase și bine înfipte în pământ.

Copacul vieții lor a fost plantat în pământ roditor, și nimeni și nimic nu i-a dezechilibrat creșterea. În mintea mea, mama e pământul și tata e sămânța din care crește copacul vieții. De aceea, nu prea înțeleg cum poate să plece pământul și să lase rădăcina suspendată în aer. Nu minimalizez rolul unui tată, ci doar scot în evidență rolul mamei în viața copilului. Pământul iubește sămânța și o primește înlăuntrul ei. De-acolo crește cea mai frumoasă plantă. Mai departe, intervin tot felul de factori care schimbă aspectele. Ba ploi, ba soare, ba secetă, mai vin ierni și veri și primăveri, și toamne, toate însoțite de speranța că rădăcina e la loc sigur. În pământul care o încălzește și o protejează. Rădăcina există pur și simplu. Pământul e acolo pur și simplu. Sămânța a ajuns în pământ, și acest triunghi e minunea. Nimeni nu datorează nimic nimănui. Ei doar sunt împreună. Pur și simplu.