Când Maya era mică, periodic făceam cu ea tot felul de contracte. Așa mă pricepeam eu pe atunci. Făceam contracte pe durată determinată, în care scriam tot, clauzele erau clare: ce dă ea, ce dau eu, care e obiectul contractului și în ce condiții îl ducem la îndeplinire. Evident, stabileam și penalități. Uneori, intervenea chiar și cazul de forță majoră...

Odată cu trecerea timpului, mi-am dat seama că nu e ok să faci contract cu copilul tău. Că, în general, nu e ok să facem contracte în cazul relațiilor interumane. E ok să avem contracte profesionale, de business, dar nu contract între suflete. Mult mai potrivite, în relațiile cu oamenii, sunt înțelegerile!

Contractul e imperativ. Într-un contract, fiecare parte cedează, face pași înapoi, lasă de la ea.

În înțelegeri, fiecare parte face pași înainte, spre cealaltă. Ca să faci o înțelegere cu cineva, e musai să fi înțeles și tu ceea ce vrei să cuprinzi în termenii ei.

Înțelegerea te crește, contractul te limitează.

Înțelegere=balanța dintre iubire și bunătate

Contract=reglementare dintre investiție/profit și pierdere

La capătul unui contract, sunt niște semnături și ștampile. Și, de cele mai mult ori, sunt implicați și avocați. La capătul unei înțelegeri, sunt niște oameni și Dumnezeu.

Aleg înțelegerile! Îmi asum toate pierderile. Și mă bucur de fiecare pas pe care îl fac spre celălalt. Orice înțelegere mă duce spre un câștig. Toate înțelegerile mă duc mai aproape de cea mai bună varianta a mea.

Cât despre înțelegerile cu copiii, știu că sunt cei mai siguri pași pe scara succesului unui părinte. La capătul ei, te așteaptă cea mai frumoasă relație cu copilul tău.