Ne-am culcat la ora 1, într-un hotel din Baia Mare. Nici măcar nu am întrebat cum se numește. Am completat formularul de cazare teleghidată și am intrat în cameră. În 15 minute dormeam. Trezirea - dimineața la ora 7. Între două felii de pepene și două căpșuni la micul dejun, am postat și am stabilit ce și cum facem pentru această zi. La ora 9 eram în Gold Plaza - mall-ul din Baia Mare în care aveam spectacol. Raluca, managerul care s-a ocupat de noi, ne-a așteptat cu fructe, cafele și biscuiți. "Pentru nici un alt spectacol nu am avut emoții atât de mari. Niciodată nu am mai primit atâtea telefoane de la prieteni care doresc să stea cât mai în față. Doamne, sper să fie totul bine." Raluca nu are copii. Dar a studiat piața, are prieteni cu copii și știe exact pe cine are în camera de oaspeți. După spusele ei, pe cei mai iubiți și cei mai așteptați. Machiaje, cafele, cornete, directive și la 11 fără 10 minute ne îndreptam spre scenă. Bodyguarzii fac un culoar, se-aude imnul, trecem prin mulțime și ajungem pe scenă. De jur-împrejur părinți și copii. Extrem de prietenoși. Foarte fericiți și foarte răbdători. Nu s-a împins nimeni, nu și-a pus nimeni copilul pe scenă. Observ în primul rând o mămică. Nicoleta. Fetița ei suferă de sindromul Dravet. Una dintre cele mai păcătoase boli din lume. Știam că pitica e super fan. În urmă cu 2 ani ne rugase să ne vedem cu ea 5 minute în afara spectacolului pentru că se temea să nu îi provoace mulțimea o nouă criză. Ne-am întâlnit cu ea după spectacol și de atunci ne-am mai văzut de vreo 2 ori. Așa, câte puțin. De data asta fetița a rezistat în picioare în fața scenei aproape tot spectacolul. Cu coada ochiului o urmăream pe mamă cum e cu ochii pe ea în fiecare secundă. Copilul meu e la 800 de kilometri, după o noapte în care s-a descurcat singură cu petrecerea de banchet. Am vorbit cu ea abia la prânz și mi-a spus în două vorbe că a fost bine. Mă uit la Nicoleta și o consider un Înger. Din cohorta aceea de Îngeri care pricep că un copil ca al ei e o misiune pentru orice părinte îl crește. Am simțit nevoia să spun asta public și mii de oameni au aplaudat-o. Pe ea și pe toate mamele de copii cu nevoi speciale. După emoția din spectacol a venit emoția de la autografe. Îmi place să dau pe cărțile mele autografe la care participă și copiii. Simt că și-au pus amprenta pe cartea mea. Microbuzul ne duce spre Bistrița. Nu am apucat să mâncăm. Am plecat repede, preferăm să ajungem la timp pentru întâlnirea cu bistrițenii. Îmi hrănesc spiritul cu cartea Alinei Manole. O lansează duminică. Îmi pare tare rău că nu o să fiu acolo. Alina mi-a scris o dedicație tare frumoasă și e cumva sora mea de dincolo de lume sau dintr-o altă lume. Pe la 3 jumătate am ajuns în Bistrița. E foarte cald și nouă ne e tare foame. A fost liniște în microbuz. Semn de oboseală. Sau de conservare de energie. La Bistrița ne-a întâmpinat un oraș cuminte. Liniște, liniște, liniște. Am parcat microbuzul în fața scenei și m-a preluat direct un polițist: - Bine-ați venit doamna Mirela. Vă cunosc din Satu Mare. Vă ascultam la radio înainte să mă mărit la Bistrița. Vă ajut cu ceva? - Mi-e foame!!! - Vă conduc eu. Ce bine e să te iubească lumea și să aibă grijă de tine. Am apucat să mâncăm o ciorbă. Probe de sunet și direct pe scenă. Mii de părinți și copii ne așteptau la scena din fața Casei de Cultură. O clădire proaspăt renovată. Super organizare. Totul ca la carte. Scenă mare, sunet bun, amplasare perfectă, oameni de ordine, cabine pentru artiști și mii de părinți și copii care ne așteptau cu tot sufletul. Spectacolul fusese promis din decembrie - noi am fost cadoul Consiliului Județean pentru copiii din Bistrița Năsăud. Au venit din tot județul. Încă o dată ne dăm seama cât suntem de iubiți și cât noroc avem să trăim făcând asta. S-a râs, s-a plâns iar la final am încheiat în ploaia de confetti deja cunoscută de toți fanii. Maya și-a făcut singură programul. Întâlnire cu prietenii, repetiții la Victoria ART pentru un festival, seara s-a dus la un film... "Știu ce săptămână grea ai așa că nu te-am mai deranjat să te întreb dacă ești de acord cu ceva ce știu deja că ești de acord." Am o fetiță mare și am crescut-o liberă și curajoasă să ia decizii. O supraveghez de la distanță dar îi las loc să ia decizii. Și mă rog în fiecare zi să procedez corect. La ora 20:30 eram gata să mergem mai departe. 4 ore. Atât facem până la următoarea destinație. Toate lucrurile înarmate în cele două microbuze și GPS-ul pornit spre Alba Iulia. Duminică dăm "Bună dimineața" din cetate. De-acolo de unde bate inima României.