Vine o zi în care copilul tău își ia viața în propriile mâini.

Eu mai am trei ani până la majoratul copilului meu. DOAR 3. Mi-am dat seama de asta zilele trecute când îmi spunea că abia așteaptă să facă 18 ani ca să se mute singură. Să muncească, să câștige bani și să-și plătească o chirie.

Doamne, cât de mult mi-am dorit și eu asta. Nu s-a putut. Ai mei nu ar fi conceput așa ceva. "Ce-s prostiile astea?", îmi zicea tata. "Cum să trăiești tu așa, de capul tău, să faci ce vrei tu fără să știm noi?", era grija mamei. A trebuit să fug de-acasă, să mă mărit, să divorțez și pe la 24 de ani să fac ceea ce eu aș fi făcut de la 18. Probabil, dacă ei m-ar fi susținut n-aș mai fi trecut prin celelalte etape. Dar n-a fost să fie. Ei nu au înțeles că eu aș fi stat singură să-mi pot aranja camera cum vreau, să dau drumul la muzică tare, fără să vină nimeni să reducă volumul, să fac singură de mâncare și să invit prieteni la mine să stăm, să râdem și să ne distrăm. Ei asociau dorința mea de a sta singură cu “făcutul de cap”.

Când Maya mi-a zis că la 18 ani vrea să se mute singură nu m-am gândit nicio secundă că vrea asta ca să-și facă de cap. M-am gândit cu groază că mai am doar trei ani până pleacă. Trei ani în care noi să facem împreună lucruri. Doar trei ani în care să mai vrea să vină în vacanțe cu mine, în care eu să mă bucur de ea 100%. Ideea că face 18 ani și pleacă m-a îngrozit din prisma mea și nu a ei. Vorbind cu ea despre viața mea și încercând să-i răspund la întrebarea: “Nu suferi că nu există în viața ta un bărbat cu care să-ți petreci tot timpul?”, i-am spus că acel bărbat o să se bucure de timpul meu când o să vină timpul. Acum, timpul meu e cu ea. Și când mă gândesc că mai sunt doar 3 ani până când puiul meu își ia zborul din cuib, parcă îmi vine să conserv fiecare zi și să mă bucur cu ea de toate lucrurile frumoase. Habar nu am când au zburat 15 ani din viața noastră. Dar sunt fericită pentru fiecare zi și am de gând să mă bucur de fiecare secundă cât mai sunt pe locul I în lista ei de preferințe.