Știți care e sinonimul cuvântului „afacerist”?

05 Aprilie 2021, 15:43    •   
comentarii

Am pierdut multe lucruri și deprinderi odată cu trecerea anilor. Dar mă bucur că nu mi-am pierdut curiozitatea de afla și de a înțelege.

Așa am ajuns să îmi explic de ce oamenii au o atitudine atât de proastă când vine vorba de afaceri.

De cele mai multe ori când îi aud vorbind despre „afacere” și „afaceriști”, oamenii o fac într-un fel care denotă suspiciune, nemulțumire, lipsă de respect.

Din cauza asta, nu-mi plăcea când auzeam spunându-se că Zurli e o afacere. Pentru că simțeam vorba rostită într-un sens negativ.

Iar în mintea mea, afacere e construit din „A Face”. Adică făcător de ceva. Adică întreprinzător, harnic, asumat, muncitor!

„A face” în mintea mea e sinonim cu un constructor de lucruri, întâmplări, evenimente, situații.

Ce credeți că spune DEX-ul? Sinonimele cuvântului afacerist (preluate din regimul burghezo-moșieresc) sunt: speculant, profitor, interesat, șarlatan, necinstit, ciubucar, găinar...

În timp ce cuvântul „afacere” are două conotații în DEX:

* Afacere, afaceri (fam.) – activitate, Întreprindere cu rezultat favorabil. Acțiune (importantă), îndeletnicire, ocupație.

Dar și:

* Afacere s.f. – Tranzacție financiară, comercială sau industrială, bazată uneori pe speculă sau pe speculații.

Așa că noi am ales ca sinonim pentru „afacerist” interpretarea celui de-al doilea sens.

E drept că ne-a ajutat și istoria. Și că adevărații oameni de afaceri au ales să tacă și să facă, în timp ce „jmekerii” s-au prezentat ca fiind oameni de afaceri ai țării.

Ca să transformi o pasiune, un gând, o idee într-o afacere, e nevoie de mult curaj. Și ca să faci asta cinstit, ai nevoie de multă răbdare. Dar sunt sigură că încet, încet, dicționarele de sinonime vor fi obligate să treacă în dreptul afaceristului cuvintele: întreprinzător, făuritor, constructor, harnic. Muncitor, curajos, asumat.

Deocamdată am preferat să inventăm cuvinte noi: întreprinzător, antreprenor... dar mie tot „A Facere” îmi sună a ceva început și dus până la capăt. Ceva pentru care muncești ca, într-o zi, sub linia trasată, să pui un plus.

 
Mirela Retegan pe

YouTube

Arhivă

Gandurile Mirelei

Când toate se schimbă în jurul nostru, noi nu putem să rămânem neschimbați.

Ne miră schimbarea oamenilor din viața noastră. Asta, deși privim în oglindă și vedem schimbările de pe chipul nostru. Ne surprind schimbările de situație, deși simțim schimbările corpului nostru în fiecare pas. N-ai nicio...

citeste mai mult  

Ce alegeri ai face dacă n-ar trebui să ții cont de părerea părinților tăi?

– Ai trăi diferit dacă eu aș fi moartă? Ai face alte alegeri dacă nu ai ține cont și de ce crezi tu că eu cred?   E întrebarea cu care am ieșit de la vizionarea filmului Elvis. M-a zdruncinat povestea acestei...

citeste mai mult  

Cereți Fecioarei Maria în rugăciuni, tot ce i-ați cere mamei voastre și chiar mai mult de atât!

Astăzi,  începe postul Sfintei Mării. Cereți Măicuței Sfinte tot ce i-ați cere mamei voastre. O mamă va face tot ce poate ca să-și ajute copilul. Inclusiv va vorbi cu Dumnezeu pentru el. Iar noi toți suntem copiii acestei Mame!...

citeste mai mult  

Pentru tine ce înseamnă MOȘTENIREA?

Am fost invitată la conferința The Woman să vorbesc despre moștenire. Mi-am învârtit discursul de câteva ori, am vorbit printre ultimii speakeri, așa că toți cei de dinaintea mea apucaseră să spună cam tot ce se putea spune...

citeste mai mult