Sunt Mirela și sunt dependentă de telefon!

25 Aprilie 2016, 10:33    •   
comentarii
Galerie

Nu există nici o Asociație a dependenților de telefon? Dacă știți vreuna dați-mi și mie contactul, pentru că e clar, trebuie să mă tratez.

Mi-am dat seama într-o bună zi cu soare, când mi-am uitat telefonul acasă, că sunt dependentă. Simțeam un ghem în stomac și îmi tremurau genunchii de fiecare dată când îmi aminteam că nu am telefonul. M-am trezit de nenumărate ori căutând în buzunare sau în geantă acel obiect care parcă mi s-a lipit de mână. Nu am fost dependentă de nimic, niciodată. M-am lăsat când am vrut de fumat, băut, mâncat, dulciuri, am renunțat la case, mașini, haine, nu m-am atașat de nimic în așa fel încât să simt că nu mai pot fără. Am renunțat la radio, la oameni, la locuri de muncă…

O zi fără telefon mi-a dat dureri de cap și senzația că îmi lipsește un organ. Nu e bine. Nu e ok.

Până la 45 de ani nimeni și nimic nu mi-a controlat viața. Acum, acest obiect pe care îl țin în palmă îmi dă peste cap prioritățile. Pentru că trebuie să se oprească această dependență într-un fel și într-un anume moment, am fost de acord să fac o încercare.

Miercuri plec cu Maya într-o vacanță în Grecia. Am acceptat ca la urcarea în avion să-mi închid telefonul. Să-mi dezactivez toate conturile de socializare și să păstrez doar posibilitatea de a-i spune mamei "Hristos a înviat!”. Cinci zile în care nu o să citesc niciun mesaj, nu o să dau niciun telefon, nu o să postez nimic, nu o să aflu nimic despre nimeni… Aoleu… deja mă doare stomacul numai când mă gândesc. Numai mâine nu-i poimâine… Zic să profit cât mai pot. Promit să scriu cu lux de amănunte cum am făcut față acestei provocări.

Copilul ăsta mă solicită și mă obligă să-mi depășesc toate limitele.

Credeți-mă! Copii mici - provocări mărunte, copii mari - autodepășire.

 
Mirela Retegan pe

YouTube

Arhivă

Gandurile Mirelei

Când toate se schimbă în jurul nostru, noi nu putem să rămânem neschimbați.

Ne miră schimbarea oamenilor din viața noastră. Asta, deși privim în oglindă și vedem schimbările de pe chipul nostru. Ne surprind schimbările de situație, deși simțim schimbările corpului nostru în fiecare pas. N-ai nicio...

citeste mai mult  

Ce alegeri ai face dacă n-ar trebui să ții cont de părerea părinților tăi?

– Ai trăi diferit dacă eu aș fi moartă? Ai face alte alegeri dacă nu ai ține cont și de ce crezi tu că eu cred?   E întrebarea cu care am ieșit de la vizionarea filmului Elvis. M-a zdruncinat povestea acestei...

citeste mai mult  

Cereți Fecioarei Maria în rugăciuni, tot ce i-ați cere mamei voastre și chiar mai mult de atât!

Astăzi,  începe postul Sfintei Mării. Cereți Măicuței Sfinte tot ce i-ați cere mamei voastre. O mamă va face tot ce poate ca să-și ajute copilul. Inclusiv va vorbi cu Dumnezeu pentru el. Iar noi toți suntem copiii acestei Mame!...

citeste mai mult  

Pentru tine ce înseamnă MOȘTENIREA?

Am fost invitată la conferința The Woman să vorbesc despre moștenire. Mi-am învârtit discursul de câteva ori, am vorbit printre ultimii speakeri, așa că toți cei de dinaintea mea apucaseră să spună cam tot ce se putea spune...

citeste mai mult