Eu îmi fac singură jucării.

Așa de bine cum mă distrez eu nu mă distrează nimeni. Eu nu aștept să mă ducă cineva la film, eu mă duc singură. Nu aștept să mă invite cineva într-un club. Îmi fac program și invit eu oameni dacă vreau asta.

Nu stau supărată între patru pereți că x sau y nu m-a invitat la o cafea. Îl invit eu, dacă vreau să beau cu el sau mă invit singură în cele mai sofisticate locuri.

Au fost vremuri în care îmi asociam jucăriile, bucuriile cu diverși oameni. Încă mai sunt prieteni de-ai mei care deși sunt trecuți de 40 de ani, dacă le spui de un eveniment, dacă îi chemi într-un loc, primul lucru întreabă: Da' cine mai vine? Merg io, ce, nu ți-e de-ajuns? Îmi place să răspund cu sarcasm… de fapt îmi plăcea, pentru că acum nu mă mai interesează deloc această abordare. Acum mă duc fix unde vreau, cu cine vreau, și dacă nu vreau nu mă duc.

Acum îmi planific singură și timpul și vacanțele și întâlnirile, și nopțile pe care le pierd, și zilele pe care le câștig. Știu exact cu ce cărți joc în mână. Și mai știu că dacă eu organizez un eveniment și cineva nu ajunge la el este pierderea lui. Așa cum știu că dacă nu mă duc unde sunt invitată e pierderea mea, nu a celui care m-a invitat. Că evenimentul lui se va desfășura la fel de bine și cu și fără mine.

Încerc să ajung acolo unde știu că e important pentru celălalt să fie susținut. Asta e o altă poveste. Există evenimente care prin simpla ta prezență câștigă un plus de credibilitate. Vorba bunică-mii: ”nunțile, botezurile și înmormântările se fac cu oameni”. În rest, să ne bucurăm după pofta inimii și să nu stăm cu mâna întinsă cerșind atenție.

M-a inspirat pentru acest articol Mihai. Este prietenul meu. E în scaun cu rotile de când a făcut un accident și a rămas paralizat de la brâu în jos. Mihai e un munte de bărbat care din păcate nu mai stă în picioare. M-am întâlnit de curând cu el la Mall. Ne-am pupat, ne-am îmbrățișat și l-am întrebat: - Ce faci? - Mă duc la un film. M-am uitat în jurul lui crezând că așteaptă pe cineva… Nu, Mihai nu aștepta pe nimeni. Mihai venise singur să-și facă lui o bucurie. Nici măcar pe el, care e în scaunul cu rotile, nu trebuie să-l aducă nimeni nicăieri. De ce să stau eu să mă care cineva?

În spatele casei mele e o pădure. E plină de floricele albastre. Am ales să-mi beau cafeaua pe o bancă din pădure. Și mi-am dat seama că nici măcar nu trebuie să merg până în Bali ca să aud ciripit de păsărele.

E lângă noi, la doi pași. Toți avem o pădure, un parc, un loc sub soare unde ciripesc păsări. Faceți pasul ăla și ieșiți din zona de confort. Să fie asta "Prima primăvară" din restul celor mai frumoase primăveri din viața voastră.