Prietenul se cunoaște la nevoie și se recunoaște la succes
19 Februarie 2016, 07:36 • comentariiExpresia "suntem prieteni pentru că ne bazăm unul pe altul" ar trebui completată cu "suntem prieteni pentru că știm să ne bucurăm unul pentru celălalt". Cred că oamenii sar la necaz să-i ajute pe ceilalți. Nu trebuie să-ți fie un bun prieten ca să-l suni la miezul nopții și el să ia primul taxi să ajungă la tine. Oamenii se opresc pe stradă să dea o mână de ajutor. Îți ajuți neamurile, vecinii, colegii de muncă. La accidente, multă lume trage mașina pe dreapta și coboară să vadă ce s-a întâmplat. Din curiozitate, sau din omenie, oamenii ajută la necaz. Avem în noi o dorință de a juca rolul salvatorului și o plăcere ciudată de a adulmeca victima. Putem ușor să empatizăm cu oamenii aflați la necaz. Am fost și noi în punctul acela, știm cum e și cu ce se mănâncă. Eu cred că adevărații prieteni îi vezi când ai succes.
Testul invidiei e poate unul dintre cele mai grele teste din lume.
-Să te bucuri că prietenul tău și-a găsit fericirea într-o poveste și se adună la casa lui, lângă cineva, lăsându-te pe tine pe drumuri și a nimănui;
- Să te bucuri că prietena ta și-a luat o casă, când ție abia îți ajung banii să-ți plătești chiria;
- Să te bucuri sincer că omul cu care ai împărțit o coajă de pâine uscată a cunoscut succesul, și mănâncă acum cele mai bune prăjituri; - Să fii fericit când prietena ta face revelionul în destinații exotice, în timp ce tu stai acasă;
- Să te bucuri când cel de lângă tine a fost ales pentru promovare, deși ați plecat în competiție cu șanse egale și norocul a fost de partea lui...
- Să-ți sară inima din piept de fericire că prietena ta va avea un copil, deși tu ai fost cea din gașca voastră care ți-ai dorit mereu asta;
- Să te bucuri că prietenul pe care îl cunoști de-o viață renunță la munca ce-l face nefericit și își urmează visul, gest pe care tu încă nu ai curajul sa-l faci...
Da. Cred că prietenul adevărat la succes se recunoaște. Adevărații prieteni îți bat la ușă cu o sticlă în mână și vin să vă bucurați, la fel de repede cum îți bat la ușă cu pachetul de șervețele și vin să plângeți. Cred că prietenii adevărați se cunosc la necaz și se recunosc la succes.
Mirela Retegan pe
YouTube
Arhivă
Învață-l să piardă ceva mic, ca să nu piardă ceva mare
Caută oamenii care, atunci când se uită la tine, îți văd calitățile
Mi-am dat seama de ce ne băteau părinții noștri
Mi-e frică să plece de lângă mine, dar mi-e și mai frică să nu plece
Temperează-ți emoțiile! Transformă-le în lac, nu în cascadă
Toate articolele din Martie 2021Gandurile Mirelei
Când toate se schimbă în jurul nostru, noi nu putem să rămânem neschimbați.
Ne miră schimbarea oamenilor din viața noastră. Asta, deși privim în oglindă și vedem schimbările de pe chipul nostru. Ne surprind schimbările de situație, deși simțim schimbările corpului nostru în fiecare pas. N-ai nicio...
citeste mai multCe alegeri ai face dacă n-ar trebui să ții cont de părerea părinților tăi?
– Ai trăi diferit dacă eu aș fi moartă? Ai face alte alegeri dacă nu ai ține cont și de ce crezi tu că eu cred? E întrebarea cu care am ieșit de la vizionarea filmului Elvis. M-a zdruncinat povestea acestei...
citeste mai multCereți Fecioarei Maria în rugăciuni, tot ce i-ați cere mamei voastre și chiar mai mult de atât!
Astăzi, începe postul Sfintei Mării. Cereți Măicuței Sfinte tot ce i-ați cere mamei voastre. O mamă va face tot ce poate ca să-și ajute copilul. Inclusiv va vorbi cu Dumnezeu pentru el. Iar noi toți suntem copiii acestei Mame!...
citeste mai multPentru tine ce înseamnă MOȘTENIREA?
Am fost invitată la conferința The Woman să vorbesc despre moștenire. Mi-am învârtit discursul de câteva ori, am vorbit printre ultimii speakeri, așa că toți cei de dinaintea mea apucaseră să spună cam tot ce se putea spune...
citeste mai mult