Mereu m-a deranjat să atribui cuiva etichetele "sărac" și "nevoiaș". Și, totuși, din automatism, le-am mai folosit.

Nu cred că scap de ele dacă nu o fac explicit, așa că am hotărât să mă despart de ele. Sunt cuvinte care ar trebui puse la naftalină, ca pe niște lucruri vechi pe care le păstrăm într-o ladă, doar să ne amintim din când in când că au făcut parte din viața noastră.

Astăzi aleg să le înlocuiesc cu “în nevoie” și “în sărăcie”.

Mi se pare mai corect! Reflectă mult mai bine unde se află omul în acest moment, nu îi pune o etichetă.

Să spun că un copil e în nevoie îmi sună mult mai corect, decât să spun despre el că e un copil sărac. Un copil în sărăcie poate să iasă de acolo oricând, cu ajutorul unei șanse oferită de Divinitate, prin oameni sau alegeri.

O mamă se poate afla la un moment al vieții ei în sărăcie. Dar să-i spui “mamă săracă” poate să fie o etichetă prea dură și o afirmație care să-i facă și mai grea încercarea de a ieși de acolo.

Astăzi mă despart de două cuvinte pe care aș vrea să nu le mai folosesc niciodată atunci când vorbesc despre suflete. Nu mai vreau să văd niciun copil nevoiaș, nicio mamă săracă.

Aleg să întind mâna copiilor în nevoie și să schimb viața mamelor care, din tot felul de motive, își cresc copiii în sărăcie.

Eu, tu, noi putem să fim paiul de care ei se pot agăța ca să iasă de acolo. E crezul după care m-am ghidat în 2020.

Pentru mine, 2020 rămâne anul în care m-am gândit ce am de dat, nu ce-aș fi avut de luat.