Mi-e dor să mă bucur de succesul cuiva! Al oricui. Un succes din acela răsunător. O competiție, o luptă, o bătălie pentru care cineva a muncit mult.

Mi-e dor să ia o nouă Nadia 10 și să plâng de fericire pentru succesul ei.

Mi-e dor să apere Duckadam lovituri de la 11 metri, iar eu să mor și să renasc la fiecare șut spre poartă.

Mi-e dor să bată fetele la handbal și eu să mă bucur împreună cu ele.

Mi-e dor să fiu parte din succesul cuiva, cunoscut sau necunoscut .

Asta a trezit în mine “Gambitul Damei”. Am căzut și m-am ridicat împreună cu Elisabeth Harmon - eroina principală, pe tot parcursul seriei, dar la final, când i-am văzut pe toți prietenii ei acolo, respirând emoția concursului împreună cu șahistă, mi-am dat seama cât de tare imi lipsește sa o văd pe Gabi Szabo alergând tira de onoare, cu steagul României în mână, și apoi pe treapta cea mai înaltă, să mă duc la un concert și să-mi bată inima în același ritm cu inimile care au umplut un stadion...

Mi-e dor de finalul ultimei ediții de la Zurlandia când ne-am adunat toți cei care am muncit în aceeași echipă și ne-am sărbătorit succesul.

Mi-e dor să văd că oamenii se bucură unii pentru alții, mi-e dor să mă bucur pentru ei și să-i văd bucurându-se pentru mine.

Vorbim în șoaptă despre lucrurile bune din viața noastră pentru că sunt atât de mulți în jurul nostru cărora li se întâmplă lucruri rele, încât nu îndrăznim să spunem cu voce tare: am reușit.

Niciun succes nu mai e complet, nicio reușită nu e întreagă. Pentru că lucrurile bune, mai mult decât celelalte, trebuie împărtășite .

Când o să ajungem pe malul celălalt, eu una o să dau o petrecere mare, să ne bucurăm, pentru că acela va fi să fie primul mare succes de după Pandemie. Saă trecem cu bine și cu toți cei dragi teferi peste ea.