A fost singurul argument la care a reacționat o bătrânică ce-și lovea peste cap nepoțelul. Un copilaș de vreo 4 ani pe care bunica îl corecta cu câte o palmă peste cap. Am încercat să-i explic așa cum m-am priceput mai bine că nu e ok, că nu e o soluție... Nicio șansă. Bătrâna o ținea una și bună: "E rău maică, nu ascultă, deranjează oamenii și face prostii." În cele din urmă am venit cu argumentul suprem: Dumnezeu. Și brusc a devenit atentă. I-am povestit că Dumnezeu e sus și vede și nu-i place ce vede. Mi-am amintit întâmplarea asta mai veche zilele trecute când m-a întrebat un jurnalist ce pot eu să fac pentru părinții de la țară. Cum îi învăț eu să nu-și mai bată copiii și ce-i spun eu tatălui care vine seara de la bufet și își altoiește copiii. Și atunci mi-a venit ideea. Preoții de la țară ar putea să-i lumineze pe părinții enoriași. Să facă parenting la biserică. Preoții ar putea fi niște traineri buni pentru oamenii de la sate. Să le spună oamenilor că nu le aparțin acei copii, că nu sunt proprietatea lor și că nu au voie să dispună de ei așa cum doresc. Că Dumnezeu iubește copiii mai mult decât orice și că nu le permite oamenilor să-i bată. Noii preoți ar putea să facă echipă cu noii învățători.

Educatorii să-i învețe pe copii că nu sunt obligați să stea să fie bătuți, că lovirea unui copil nu ajută pe nimeni și că piticii pot să se plângă lor sau poliției dacă sunt bătuți acasă. Iar preoții să le spună părinților, duminica la Sfânta Slujbă a XX-a, că Dumnezeu se mânie rău pe părinții care mai ating copiii și nu le mai dă vaca lapte sau li se usucă porumbul pe câmp. Cred că trebuie vorbit pe limba pe care o înțelege fiecare. Și dacă nu găsim sprijin în biserică atunci strecuram în niște emisiuni cu mare audiență câte un mesaj din ceruri, în care Doamne Doamne o strigă pe mamaie și îi spune că o vede și dacă mai bate copilul o bate și El pe ea.