Mă încăpățânez să fiu creativă

21 Noiembrie 2015, 02:03    •   
comentarii

Praful nu apucă să se aștearnă peste zilele din calendarul meu. Monotonia s-a transformat in preș, de când așteaptă să-i fac loc prin crăpătura ușii, doar că eu, de fiecare data când intru sau când ies din casă, mă șterg pe picioare și nu-i las loc să se ridice de la pământ. Mă încăpățânez să fiu creativă și să văd soarele în spatele oricărei perdele de ceață. Chiar mi-am desenat unul pe care l-am am pus pe fereastră și în fiecare dimineață în care deschid draperiile, indiferent de vremea de afară, eu văd soarele. Mă încăpățânez să fiu creativă. Să le văd oamenilor partea bună orice ar fi. Să scormonesc în amintirile mele și să scot la iveală momentele în care am râs împreună cu ei, am dansat, am petrecut clipe frumoase. Mă încăpățânez să fiu creativă și să pictez fiecare zi în cele mai vesele culori. Am peste 200 de eșarfe si multe accesorii , brizbrizuri , poșete sau pantofi colorați. Mă încăpățânez să fiu creativă si să nu mă mulțumesc cu negru sau gri. Nici măcar cu alb. Vreau culoare. Multă culoare. Și mă încăpățânez să o găsesc și unde nu e. De la roșia si salata din farfurie până la ceașca de ceai Gustav Klimt , văcuța pușculiță de pe masă , vitrina și fotoliul colorate din birou. Colorez povești , personaje, oameni, case, orașe . M-am apucat sa colorez si Romania. Încet, încet. Și mă încăpățânez sa fiu creativă. :) Petrecere_Fetita_Zurli-89

 
Mirela Retegan pe

YouTube

Arhivă

Gandurile Mirelei

Când toate se schimbă în jurul nostru, noi nu putem să rămânem neschimbați.

Ne miră schimbarea oamenilor din viața noastră. Asta, deși privim în oglindă și vedem schimbările de pe chipul nostru. Ne surprind schimbările de situație, deși simțim schimbările corpului nostru în fiecare pas. N-ai nicio...

citeste mai mult  

Ce alegeri ai face dacă n-ar trebui să ții cont de părerea părinților tăi?

– Ai trăi diferit dacă eu aș fi moartă? Ai face alte alegeri dacă nu ai ține cont și de ce crezi tu că eu cred?   E întrebarea cu care am ieșit de la vizionarea filmului Elvis. M-a zdruncinat povestea acestei...

citeste mai mult  

Cereți Fecioarei Maria în rugăciuni, tot ce i-ați cere mamei voastre și chiar mai mult de atât!

Astăzi,  începe postul Sfintei Mării. Cereți Măicuței Sfinte tot ce i-ați cere mamei voastre. O mamă va face tot ce poate ca să-și ajute copilul. Inclusiv va vorbi cu Dumnezeu pentru el. Iar noi toți suntem copiii acestei Mame!...

citeste mai mult  

Pentru tine ce înseamnă MOȘTENIREA?

Am fost invitată la conferința The Woman să vorbesc despre moștenire. Mi-am învârtit discursul de câteva ori, am vorbit printre ultimii speakeri, așa că toți cei de dinaintea mea apucaseră să spună cam tot ce se putea spune...

citeste mai mult