Cea mai bună ascunzătoare din lume e în spatele mamei. Sau în spatele tatălui. Sau în spatele bunicilor.

Acolo nimeni nu te mai poate atinge, nimic nu te poate ajunge.

“Se ascunde după fusta mamei!” Da! Pentru că încă nu e pregătit să se descopere. Încă nu e gata să dea piept cu toți și cu toate. Nu are răspunsuri pentru toate întrebările și oamenii asta fac atunci când întâlnesc un copil: se simt datori să întrebe. Și au pretenția să li se răspună: cum te cheamă, câți ani ai, ce vrei să te faci când o să fii mare?

Oamenii mari pot să pună cele mai absurde, banale și inutile întrebări. Ei știu să-și răspundă unii altora, de dragul conversației. Copiii nu bifează răspunsuri. Se ascund în spatele tatălui sau după fusta mamei. Și, dacă mama și tata îl împing în față ca să îi răspundă “lui nenea” sau “lui tanti”, copiii se ascund în spatele lui... “Bine”!

Lăsați copiii să se ascundă după voi. Nu-i certați, nu-i apostrofați, nu-i scuzați. Nu copiii sunt cei care greșesc, ci oamenii mari care vor să se bage în seamă.

Salută copilul și lasă-l să vezi dacă e curios de tine. Și deranjează-l doar dacă ai o curiozitate adevărată. El simte dacă întrebarea ta vine din complezență sau chiar te interesează persoana lui.

Copiii care se ascund în spatele oamenilor mari atunci când dau piept cu locuri și oameni cu care nu sunt obișnuiți nu sunt mămăligă, blegi, mocofani, tăntălăi, papă lapte, fraieri. Ei știu mai bine decât ceilalți ce sunt pregătiți să înfrunte și ce nu. Și, ca puii de găină, aleg să scoată capul din coajă doar atunci când pot deschide ochii să vadaă și să înțeleagă lumea.

Nu trebuie să te scuzi tu, părinte, în fața nimănui pentru că ai un copil care are încă simțurile nealterate de conveniențele sociale.

Lasă-l să se ascundă în spatele tău. Știe el mai bine când vine ziua în care trebuie să se dezvăluie.