Până la urmă e doar o expresie. Oricum nu are niciun efect. Copilul execută comanda automat pentru câteva secunde și așteaptă ca părintele să nu mai fie atent pentru a-și putea relua activitatea, fix din punctul în care a fost întrerupt de comanda "fii cuminte". Am ales să înlocuiesc această cerere moștenită de la ai mei, și care nu are nicio semnificație în mintea mea, cu „fii fericit”. Dacă tot îi spun copilului meu ceva, dacă tot mă opresc puțin din tot ce fac și încerc să-i distrag atenția de la ceva, și să-i dau un îndemn înspre altceva care să facă mai mult bine, lui și celor din jur, de ce să nu fie o comandă pozitivă, optimistă, care repetată de nenumărate ori chiar, poate să intre în mintea copilului meu. De ce să-mi cresc copilul meu având programată în memoria lui expresia „fii cuminte”, și de ce nu l-aș crește întipărindu-i în minte îndemnul „fii fericit”, spus de cele mai importante persoane din viața lui, părinții. Nimeni nu a stat niciodată cuminte. Nu știm cum se face. Nu știm cum este să stai cuminte. Eu asociez această expresie cu nemulțumirea mamei mele căreia, atunci când îmi striga „fii cuminte”, sigur era nemulțumită de ceva ce spuneam, ceva ce făceam, ceva ce nu era potrivit cu cadrul, locul, anturajul. Dacă îmi cereți un sinonim pentru expresia “fii cuminte”, m-aș opri la smirnă, sau la nemișcat, sau la supus... Eu nu am văzut-o pe mama niciodată stând cuminte.

Nu a stat niciodată smirnă, deși nu făcea întotdeauna ceea ce trebuia. Am auzit-o și pe ea făcând gălăgie, am văzut-o și pe ea într-o dezordine... Nu cred că expresia „fii cuminte” are vreun impact asupra copiilor. Este un automatism pe care îl spun părinții atunci când nu au răbdare să distragă atenția copilului de la o acțiune care deranjează. Nu cred în efectul lui „fii cuminte”. Cred în surpriza lui „fii fericit”. Imaginați-vă un copil care vă deranjează și căruia în loc să-i spuneți „fii cuminte”, îi spuneți „fii fericit”. Garantez că se va opri din tot ce face, mirându-se de urarea voastră. De unde să o apuce. Ce vrei să spui, ce fapt. E o glumă? El știe că ești deranjat de insistența lui, de dezordinea pe care o face, de gălăgia pe care o provoacă... și-atunci, tu de ce ii spui „fii cuminte”? Se vor opri și își vor ridica sprâncenele. Prima oară, a doua oară, a treia oară. apoi vor pune întrebări: ce vrei să spui cu asta? Și-apoi vor începe să se obișnuiască și vor înțelege că, atunci când faci ceva deranjant pentru cei din jurul tău, nu poate să fie ceva care să te facă nici pe tine să te simți fericit. Nemulțumirea lor va ajunge până la tine și va știrbi bucuria pe care copilul ar trebui să o simtă făcând ceva. Dacă eu sunt fericită și cei din jurul meu vor fi fericiți. Nu pot să fiu fericită deranjându-i pe cei din jurul meu. Pot alege să fiu fericită înainte de a alege să fiu gălăgioasă, înainte de a alege să fiu dezordonată.

Dezordinea mea va atrage dezordine. Gălăgia mea va atrage gălăgie. Fericirea mea va atrage fericirea celor din jurul meu. Aleg să-i spun copilului meu "fii fericit", în loc de "fii cuminte". Și dacă nu schimbă acțiunea lui din acel moment, în timp urarea mea se va întipării în memoria, în amintirea copilului meu. Și va rămâne o amintire frumoasă, în locul unei expresii care să-i amintească toată viața de restricționările în care chiar eu, părintele lui, l-am programat.