“V-am câștigat încrederea”, adică e a mea și pot să fac eu ce vreau cu ea, pentru că am câștigat-o. Ei bine, NU. Nu a fost nici un război, nu a avut loc nici un concurs, nu am jucat încrederea mea la loto ca să o poți câștiga și nici la ruletă nu am pus-o pe masă. Încrederea mea este ceva ce îmi aparține, așa cum îmi aparțin inima, ficatul și rinichiul. Nimeni nu le poate câștiga. Cineva la un moment dat poate să le primească. Discutam cu o prietenă care îmi reproșa: ”Tu dai încredere oamenilor și apoi ei te dezamăgesc”. Nu, nu mă dezamăgesc. Pentru că nu au cum să mă dezamăgească. Eu plec în orice relație cu toată bună credința la mine. Adică nu dau 5 grame azi, 5 grame mâine... sau, mai simplu, e ca și cum eu aș depune o sumă de bani într-un cont și-aș spune: "Uite, poți să faci ce vrei tu cu banii ăștia, dar înmulțește-i. Fă-i să crească. Eu îți las ție toată decizia despre cum acționezi. Vei putea să folosești “încrederea mea”- banii, până la ultimul leu. Ei vor crește înapoi ca prin minune, de fiecare dată când tu vei lua. Folosește contul să facă mai bună relația dintre noi.” Și așa, eu mi-am depus încrederea în mâna celuilalt. Dacă lucrurile nu stau așa cum ne-am înțeles, eu într-o zi îmi iau încrederea și plec în treaba mea.

Într-o zi, pur și simplu retrag banii din acel cont, iar persoana respectivă nu mai are ce să folosească. E dreptul meu, e depunerea mea. Dau și iau încrederea atunci când vreau, în funcție de cum sunt datele problemei. Ei bine, sunt oameni care se crizează că nu mai au nimic în contul încrederii mele. Că le-am luat. Păi, era a mea. Eu am dat-o, eu am luat-o. Cei care au pierdut-o, au pierdut-o doar pentru că au luat-o ca pe ceva ce li se cuvine, crezând că vor putea toată viața să beneficieze de ea. Încrederea nu se termină niciodată. Ea doar se dă și se ia. Încrederea se poate pierde.