Eu nu sunt o femeie frumoasă. Pe bune. Chiar nu sunt. Și nu fac această afirmație sperând că lumea se va grăbi să mă contrazică.

Vorbeam cu prietena mea Mihaela care se certase cu o colegă din cauza mea. Colega ei nu mă vedea prea frumoasă și nu înțelegea de ce bărbatul care mă iubește (un bărbat frumos) face alegeri proaste. Iar prietena mea era revoltată de superficialitatea cu care privim oamenii. I-am spus că îi dau dreptate colegei ei. Eu nu sunt genul de femeie despre care să se spună: " Cum cine? Mirela Retegan? Femeia aia frumoasă care a făcut și a dres..." Niciodată! O să se spună: aia deșteaptă, aia specială, superfemeia aia...o femeie cu cojones, aia țeapănă, zdravănă, femeia aia plină de viață, aia de la Radio, aia de la Zurli. Sau, dacă nu m-au plăcut, o sa găsească atribute la care nici nu vreau să mă gândesc. Dar nu vor spune: femeia aia frumoasă. Pentru că nu sunt. Din fericire, m-au găsit în viață niște bărbați suficient de altfel încât să nu sufere dacă prietenii lor nu spun că au găsit femeia frumoasă. Nu am fost niciodată vreo drăgălașă, vreo gingașă, vreo icoană cu ochii limpezi ca marea liniștită. Cunosc astfel de femei. Așa s-au născut. Așa cum se nasc oamenii înalți sau negri sau blonzi sau cârlionțati. Știu femei frumoase. Unele minunate. Deștepte, cu umor, pline de bucurie. Știu că sunt frumoase, dar știu că nu li se datorează. Nu s-au folosit de asta, ba chiar au încercat să nu atragă toate privirile asupra lor. Dar când întreabă cineva care Monica? eu spun: aia frumoasă și apoi aia din Scoția, prietena mea...Cine-i Nicoleta Svârlefus? O să spun femeia aceea frumoasă pasionată de astrologie...etc. Cunosc puține frumoase și dintre ele știu îngrozitor de puține femei fericite. Dar știu foarte, foarte multe femei imperfecte care trăiesc povești senzaționale și vieți de poveste. Și care sunt atât de împăcate cu cine sunt și mai ales cum sunt, că nu au nicio problemă să nu se spună despre ele...alea frumoase.