„Eu am răbdare, o să-mi dea Dumnezeu!”

Mi-a sunat replica asta într-un fel în cap. Și, în mintea mea, am dus gândul mai departe.

Nu noi avem răbdare să ne dea Dumnezeu, Dumnezeu are foarte multă răbdare să înțelegem ce avem de făcut cu ce ne-a dat.

Ce facem cei mai mulți dintre noi, după ce vizionăm un film? Îl mai punem încă o dată? Doar dacă ne-a plăcut mult. Unul prost n-o să-l mai rulăm niciodată.

Și, atunci, în viață de ce rulăm aceleași filme? Știm deja ce se întâmplă dacă spunem anumite cuvinte sau le spunem într-un fel. Și, totuși, le spunem.

Știm deja ce se întâmplă dacă ne ducem pe un anume drum. Și, totuși, mergem din nou și din nou pe el.

Alegem aceleași tipare în iubire, alegem același fel de a ne raporta la probleme, de a acționa…
Și Dumnezeu stă și se uită o dată și încă o dată și încă o dată cum noi jucam în același film... la fel de nepregătiți.

Eu cred că El are răbdare să vadă niște actori care nu învață replicile, vin obosiți la filmări, nu pun niciun pic de bucurie în munca lor…

Astăzi, de dragul lui Dumnezeu, eu vreau să Îi ofer niște surprize cinematografice. O să vadă în mine o actriță mai bună pentru rolul în care m-a distribuit și promit să rescriu scenariile pe care le tot repet de atâția ani.

Mi-am descoperit o nouă profesie: sunt scenaristul vieții mele!

Vă invit și pe voi la premieră. Încep filmările!

Va doresc o zi bucuroasă și interesantă!