Dacă nu găsești nimic frumos în viața copilului tău despre care să vorbești, taci. Taci și atunci când vorbești cu el, taci și atunci când vorbesc alții despre el, taci și atunci când vorbesc alți părinți despre copiii lor. Amintește-ți acel moment în care te-ai simțit cea mai norocoasă ființă de pe planetă pentru că te-a ales să fii mamă și, orice ai avea rău de spus, taci.

Dacă nu ai ceva frumos de spus despre partenerul tău, taci. Uită-te la el astăzi așa cum te-ai uitat când l-ai observat pentru prima oară, când i-ai simțit acel ceva ce numai tu l-ai văzut. Amintește-ți ce știi tu despre el și nu mai știe nimeni, pentru că toată lumea vede doar ce se vede, în timp ce tu simți ce nu vede nimeni. Și, dacă ești supărată pe vreun motiv sau ai uitat cum e să fii drăguță, taci.

Dacă nu ai nimic de spus, taci. E cel mai bun exercițiu pentru sănătatea gândurilor tale.

Uită-te la părinții tai și caută ceva frumos la care să le abați atenția de la grijile de fiecare zi. Găsește un fel de a face ei ceva, numai al lor, și spune-le despre asta. Și, oricât de tare te-ar provoca pentru un reproș sau o răutate, taci.

Exersează cu ai tăi. Ei sunt cele mai grele încercări. Apoi, totul o sa devină ușor cu ceilalți: prieteni, colegi de muncă, șefi, parteneri de trafic, vecini…

Dacă nu ai nimic de spus, taci. E cel mai bun exercițiu pentru sănătatea gândurilor tale. Când taci, nu pui lemne pe foc. Și, dacă nu pui lemne pe foc, gândul se stinge. Altfel, o să faci din el o ditai „bojotaia”, și te trezești cu un incendiu pe care nu-l mai stinge decât Dumnezeu dacă da la timp o ploaie bună și peste tine, și peste ei, și peste tot ce ai fi putut să taci și n-ai tăcut.