- Te tot caută un băiat, zice că îl cunoşti, vrea neapărat să vorbească cu tine, mi-au zis fetele mele de la birou. Numele nu-mi spunea nimic. În cele din urmă le-am spus să le dea numărul meu. Într-un minut, m-a sunat şi mi-a spus de unde şi cum ne cunoaştem (adică de vreo 15 ani). M-a întrebat dacă nu am să-i dau ceva de lucru că e disperat, stă pe stradă de 3 zile, că nu mai are bani să plătească la Adăpost... L-am chemat unde eram. A venit şi l-am recunoscut. Aceeaşi privire vie. Dar slab şi dezbrăcat. În faţa mea, un om al străzii. Acum 15 ani, era un adolescent foarte harnic şi convins că lumea va fi a lui.

- Unde stai ? - Stau la un Adăpost unde costă 50 de RON pe săptămână. Pot să dorm, să mănânc ceva, să-mi fac un duş. Îmi caut ceva de lucru. Dar nu mă ia nimeni când aude că stau la centru. - Ce ţi s-a întâmplat? Cum ai ajuns aici ? - În 2004 au murit părinţii mei, în accident de maşină, şi eu am ajuns pe stradă. Nu mi-am mai revenit niciodată.

I-am dat 50 de lei şi l-am rugat să meargă la Adăpost şi să mă sune săptămâna viitoare. Mi-a zis că, la spălătoria la care era în probe, a ajuns microbuzul Zurli. Şi a văzut numerele de Satu Mare, apoi poza mea pe maşină. Şi m-a recunoscut. Şi m-a căutat. Cum să-l las baltă? Dacă a ajuns până la mine înseamnă că trebuie să fac ceva pentru el. Pot să înţeleg că sunt oameni care îşi revin foarte greu, după câte o lovitură grea de la viaţă. Sunt grozăvii din care nu te mai trezeşti. Dacă nu ai în preajma ta oameni care să te ghideze şi să te susţină, poţi să intri în pământ de viu şi să nu te mai scoată nimeni de-acolo. Dacă are cineva o idee, un gând, sau poate chiar o soluţie să întindem mâna unui tânăr, care poate s-ar agăţa de paiul ăsta ca să iasă la liman, să-mi lase aici orice propunere. Mă sună luni. Pot să-i mai dau 50 de RON să-și plătească o săptămână la centru. Dar poate putem să facem mai mult.