Eu nu am avut animale de companie. Ai mei nu și-au pus niciodată problema să aibă în casă un câine sau o pisică. Oameni simpli, crescuți la țară, aveau în reflex nevoia de a alunga câinele când era înăuntru. " Câinele are cotețul lui și acolo trebuie să stea". "Hâș, hâș, ieși, ieși" - auzisem mai des decât “ cuțu, cuțu, vino la mine”. Așa că nu mi-am pus problema să iau un câine deși Maya se oprea în dreptul fiecărui animal pe lângă care trecea. Spre disperarea bunicilor, mângâia și lua în brațe toți câinii. Duceam lapte pentru toate pisicile din cartier. Cumpăram castroane și strângeam oase pentru căței. Îi iubea și îi lăsa să o iubească. Până într-o Sfântă zi de Paște când am ajuns în curtea verișoarei mele dintr-un sat din Bistrița. Cățeaua lor Tasha, o pechineză, tocmai avea trei pui. Maya a luat în brațe unul și nu i-a mai dat drumul niciodată. S-au lipit unul de altul de parcă s-ar fi cunoscut dintotdeauna. Așa a ajuns Tashu primul nostru câine. A fost cel mai iubit și cel mai simpatic cățel. Tata îi zicea "Zgârci" pentru că era mic și se întindea într-o secundă pe spate, cu lăbuțele sus, gata pentru mângâiat. Tashu a devenit câinele oficial Zurli. Și parcă știa că e un câine într-un grup de artiști. Era un adevărat circar. Stătea în două lăbuțe și răspundea într-un dialog de lătrat. Dorința copilului de-a avea un câine a însemnat o imensă bucurie pentru ea și o mare mare responsabilitate pentru mine. E mai greu cu un câine decât cu un copil. E mai greu să-ți dai seama ce-l doare și mai greu să găsești unde să-l lași când trebuie să pleci mai mult și nu ai cum să-l iei cu tine. Dar e atâta iubire necondiționată în dragostea unui cățel că ți se lipește de suflet definitiv. Am trecut cu el prin multe veselii si prin multe emoții. O căpușă i-a făcut atât de mult rău că a trebuit să plec cu el în mijlocul nopții la o clinică veterinară și timp de o săptămână am tremurat pentru viața lui. Nu mai pun la socoteală toate analizele și tratamentele care fost milioane bune. Dar Tashu era al nostru. N-o să uit niciodată privirea aceea care spunea fără nicio vorbă “ Te rog, fā-mā bine! ” Într-o zi pur și simplu a dispărut. Plecase tatăl meu într-o lume mai bună și plecase și Tashu. L-a cāutat toatā lumea. S-au pus afișe peste tot, s-au dat anunțuri, s-au anunțat recompense…în zadar. Eu ajunsesem să opresc mașina convinsă că l-am văzut și să-l strig Tashu, Tashu... Luni întregi ne opream în fața fiecărui pechinez cu care ne întâlneam, sperând să-l regăsim pe Tashu. Și-au trecut de-atunci vreo 5 ani. Între timp Maya a primit un alt cățel: un Bichon maltez. O zeiță pe nume Herra. Iar Tashu a primit un cântec: "Lingușeală de cățel", o imagine a unui personaj și un rol important în Gașca Zurli . Aaaa... și a primit și o prietenă să nu se plictisească. "Animale Colorate" este cel mai nou spectacol al Găștii Zurli. Tashu devine astfel unul dintre cei mai iubiți căței din lume și pentru că a intrat în viața noastră și ne-a făcut-o mult mai frumoasă decât era, a devenit nemuritor.