Cureaua, furtunul de la mașina de spălat, rigla, palma sau lingura de lemn? Întrebarea corectă pentru generația mea nu e "Te-au bătut?" ci "Cu ce te-au bătut?" Care era instrumentul preferat de ai tăi ? Cu ce obișnuiau să te bată ? Te și dezbrăcau sau îți dădeau doar pantalonii jos? Te trăgeau de urechi și de perciuni? Îți prindeau cozile în mâini? Îți dădeau palme peste față sau te loveau cu piciorul? Îți țineau capul între picioare în timp ce te loveau la fund? Te băteau pentru că erai obraznic sau pentru că nu spuneai nimic? Te închideau în baie cu lumina stinsă? Te puneau să stai cu genunchii goi pe coji de nuci? Pentru copilul meu astfel de întâmplări țin de poveștile SF. "Cum să lovească un munte de om un grăunte de copil?" m-a întrebat Maya, povestind cu ea despre aceste bătăi care au fost administrate generației mele. Aveam o vecină care stătea la parterul blocului și care își bătea băiețelul cu bestialitate. Copilul urla cât îl ținea gura până când se oprea brusc. Atunci toată lumea strânsă în fața blocului știa că a leșinat și că urmează să fie pus în cadă și udat cu apă rece să-și revină. Apoi mama lui, o femeie de peste un 1,80 cm, deschidea geamul de la bucătărie, își punea coatele pe pervaz și privea în stânga și în dreapta ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Nouă copiilor ni se făcea frică. Toți luam bătaie, dar niciunul atât de rău.

În casa aceea bătaia făcea parte din programul lor săptămânal. Mama era singura care, de câteva ori, a bătut în ușă și i-a spus vecinei că e prea mult. Țin minte că urlau copiii ca din gură de șarpe. Pe toți ne băteau. Era diferită doar metoda. Astăzi, dacă întrebi adulții de vârsta mea ce jocuri își amintesc să se fi jucat cu părinții o să descoperiți că nu își amintesc mai nimic. Dar aproape toți își amintesc de instrumentele de corecție. Vazele din casele părinților noștri aveau pe lângă flori de plastic și nuiaua pe care de multe ori copiii o preferau în locul curelei sau furtunului de la mașina de spălat Alba Lux. Scenele par desprinse din filmele de groază. Din păcate sunt desprinse din amintirile noastre. Iar părinții noștri nici măcar nu sunt conștienți că se urcau cu picioarele pe noi, că-și foloseau forța să domine, să reducă la tăcere și supunere proprii copii. "Plângi? Las' că-ți dau eu să ai de ce plânge". Și-ți dădeau. Îi învăț pe copii să nu permită nimănui să-i lovească. Nici măcar părinților lor. Ieri mi-a scris o mamă să mă certe și să-mi spună că nu am niciun drept să spun asta. Și că fiecare are dreptul să-și crească așa cum vrea copilul. Că ea nu consideră niște palme la fund sau peste gură o problemă dacă copilul nu înțelege de bună voie. Din fericire tot mai mulți oameni reacționează când în jurul lor adulții își lovesc copiii. Sunt tot mai mulți părinți care înțeleg că bătaia umilește și nu e adevărat că "unde dă mama crește". Nu cred în bătaie ca mijloc de corecție. Cred că denotă doar incapacitatea părinților noștri de a găsi alte argumente. Îmi doresc să rămână în istoria copilăriei noastre aceste obiceiuri și copiii de astăzi să nu facă niciodată cunoștință cu metodele de corecție care au fost aplicate generației mele: cureaua, furtunul de la mașina de spălat, făcălețul, lingura de lemn, rigla...