Scriu despre experiența mea la filmările de la „Chefi la cuțite” pentru că sunt convinsă că, asemenea mie, puțini oameni își imaginează ce e în culisele acestui show de televiziune.

Eu m-am dus la această emisiune în calitate de prietenă. A fost pentru mine un test, am ieșit complet din zona mea de confort și am făcut ceva ce n-am crezut vreodată că voi face. Nu stăpânesc bucătăria. Dimpotrivă, e locul în care stau cel mai puțin. Știu să fac de mâncare, dar nu știu să gătesc.

„A găti” pentru mine este sinonim cu a face mâncarea și bună, și frumoasă. Eu o fac doar hrănitoare. Rezolv foamea. Așa că m-am dus să văd cum e în lumea celor care gătesc – transformând mâncarea în artă.

Am luat greu decizia, pentru că știam că mă va solicita psihic foarte tare.

În cele din urmă, mi-am luat inima în dinți ca să le opresc lor clănțănitul... Știți sentimentul acela când îți clănțăne dinții în fața unor situații foarte solicitante? Ei bine, așa eram eu.

Am stat acolo aproape 10 ore, timp în care am trăit ca într-un film de-a baba oarba.

Nu știam nicio secundă unde voi ajunge în următoarea clipă. Mai întâi, m-au dus la rotativă – unde am filmat genericul meu. De acolo, în studioul unde am povestit cum am ajuns la emisiune. Apoi am intrat în „piața Lidl” de unde am luat, într-un coș, toate ingredientele de care aveam nevoie. Având coșul de ingrediente, am mers spre bancul de lucru. Nu înainte de a trece pe la Gina. A venit momentul să gătesc contra cronometru: acestea sunt tigăile și oalele, aici ai tacâmuri, dincolo ingrediente, în partea asta sunt accesoriile, aici farfuriile, când ai terminat suni clopoțelul.

Fuiuiuiiiiiii!

Asta, în timp ce o cameră îmi filma fiecare mișcare și un reporter foarte simpatic (Mulțumesc, Andrei!) îmi punea întrebări. Râdeau în hohote și el și cameramanul.

Apoi au trecut să ne ia pulsul producătorii. Le-am spus că am emoții foarte mari și m-au asigurat că mă descurc foarte bine. Doamne, când am văzut-o pe Mona, zici că l-am văzut pe Dumnezeu... Am simțit că sunt salvată!

A, nu, să nu credeți că făceam asta în spațiu intim! În jurul meu găteau concurenți, alții așteptau să-și prezinte farfuriile. Era un furnicar organizat.

Andrei îmi spunea: Mai aveți 10 minute...

Am terminat la timp! Am reușit să fac tot și ceva în plus. Cu semințele de la lămâi am suplimentat ingredientele ( din grabă).

Gata prima parte. Apoi mergi la bandă și le trimiți spre Chefi. În timp ce farfuriile tale respectă traseul, tu ajungi în încăperea în care vezi toate reacțiile lor. Se deschid ușile și urmează confruntarea.

Acolo m-am relaxat. Pentru că s-au bucurat să mă vadă, au fost foooarte drăguți și ne-am distrat. Eu le-am dus daruri, ei mi-au dat cuțitul de platină – medalia curajoșilor.

După ce afli verdictul, intri într-un alt studio unde un reporter îți înregistrează impresiile. Și apoi, gata. De pe Planeta Chefi la cuțite cobori pe pământ!

Eu sunt obișnuită cu microfonul, camerele, lumina reflectoarelor.

Eram acolo între prieteni, într-un studio pe care îl cunoșteam. Și, totuși... dacă mi s-ar fi luat tensiunea în orice minut din cele aproape zece ore, s-ar fi îngrijorat toți. Nimeni nu a crezut că eu am emoții atât de mari. Nici eu nu am crezut că n-o să mă liniștesc după primele minute de filmare.

Niciodată nu am trăit cu așa adrenalină, atât de mult timp. Nici nu vreau să-mi imaginez prin ce emoții trece cineva care nu e obișnuit cu camera de filmat!

Emoțiile mele veneau din faptul că, deși eram obișnuită cu filmarea, nu eram obișnuită cu bucătăria, cu ingredientele, cu prea multe tigăi, cu prea multe cuțite.

Ce faci când simți că nu te descurci? Suni un prieten.

După ce am acceptat invitația, l-am sunat pe prietenul meu Cristi Paul, pasionat de bucătărie. I-am spus că mă duc la emisiune și că am nevoie de ajutor. Cu două zile înainte de filmare, Cristi m-a invitat la el și mi-a spus: o să faci biban de mare cu salată de bulgur. Poftim??? Despre biban știam doar că era porecla lui Dem Rădulescu, iar de bulgur nu auzisem în viața mea.

Așa au apărut în paleta mea de cunoștințe noi cardamomul și anasonul. Nu știu care ce rol are, știu că unul e în formă de steluță și celălalt biluță. Ca să rețin bulgurul, am făcut o combinație de cuvinte între vecinii unguri și bulgari.

Am gătit la Cristi 20 de bucăți de biban, ca să fiu sigură că mă descurc (Chef Florin l-a apreciat)! Am fiert câteva oale de bulgur, până când l-am scos la textura decentă (nu l-au apreciat chefii deloc. Am distrus câteva bucăți de zucchini până mi-au ieșit așa cum le dorea Cristi.

Una peste alta, de la „verifică tigaia, “dar nu cu degetul” până la cuțitul de platină (cu care m-am dus mândră la Cristi Paul), a fost o zi de exerciții și una de mari emoții!

A fost una dintre cele mai puternice experiențe din tot ce am trăit!

Acolo nu se întâmplă o emisiune. Acolo e o întreagă televiziune. Mi se pare fantastică desfășurarea de forțe. Fiind implicată în poveste, înțelegi de ce are audiențele uriașe pe care le are.

Oamenii aceia, Chefii Florin, Sorin și Cătălin au, după atâția ani, o bucurie imensă în ceea ce fac! Sunt prieteni și tovarăși. Sunt generoși și veseli.

Nu întâmplător, Mona Segall este de departe cel mai tare producător român al tuturor timpurilor!

Vă mulțumesc, oameni dragi, pentru că am avut onoarea de a petrece o zi în lumea voastră!

Vă mulțumesc vouă, celor care mă urmăriți, pentru toate încurajările și felicitările!

Iar vouă, cititori dragi care stați pe gânduri dacă să încercați sau nu, îndrăzniți! Nu aveți nimic de pierdut dar, și dacă nu treceți mai departe, aveți enorm de câștigat!