Ce poți face la munte, iarna, într-o excursie, cu 8 copii?
24 Ianuarie 2021, 19:26 • comentariiGalerie
Mi-am dorit foarte tare să-i duc pe copiii Sarei undeva unde să aibă parte de zăpadă, cât și câtă au chef. Am căutat o zonă cât mai aproape de București și o cabană unde să nu se uite nimeni urât la noi, să nu deranjăm pe nimeni cu râsete, țipete, cântece și dansuri.
Am scris mai multe mesaje și am primit mai multe recomandări. Am ales Cabana Ancuței pentru că m-a cucerit vocea de la celălat capăt al telefonului. Era fericită că mergem cu copiii. Are și ea 3 și un soț indian care a fost bucătar la un hotel din Dubai. Ancuța este director de vânzări și marketing, dar din motive de pandemie sunt relocați la Rucăr, Argeș, în cabana familiei.
Am rugat-o pe Anca să ne ajute să le facem un program. Știam că nu avem cum, eu cu Sarah, să tragem 8 săniuțe. Așa că am organizat echipa de ajutoare.
Am vorbit cu cei mai apropiați oameni și cei mai potriviți, pe care știu că pot să mă bazez oricând. Amalia a organizat deplasarea și s-a ocupat de toată partea logistica. Roxana a venit și cu Patrick - băiețelul ei, Bartha - Șofer, Nadia - Mătușa de serviciu, Red - prietenul mai mare. Iar Sarah a luat-o și pe Lala, care știe exact cum să aibă grijă de copiii mici.
Așa că, un etaj al cabanei l-am ocupat noi: 8 adulți și 9 copii. Cei mici s-au plimbat de la unul la altul, au avut mereu pe cineva gata să-i tragă cu sania și să urce derdelușul, a dormit cine cu ce adult a vrut, au avut parte de atenție, povești, mângâieri... câte au dorit.
Vineri au stat pe derdeluș, dându-se pe sanie și pe lângă ea. Seara, Tataie - proprietarul cabanei, a făcut un foculeț de tabără și ei și-au făcut un desert american - marshmallow - o bezea moale care se pune pe țepușă și se prăjește în foc.
Seara s-a lăsat cu jocuri de cabană și cu povești de adormit copiii. N-a fost ușor, erau destul de plin de emoții. Noaptea a zburat. Dimineață săniile erau pregătite pentru încă o tură de săniuțe. La rugămintea mea, Ancuța a găsit o sanie trasă de un cal și am zburat ca în povești, cântând de răsuna valea: săniuța fuge, nimeni n-o ajunge.
Bulgăreală, derdelușeală, patineală... tot ce se poate face în zăpadă, am făcut.
Săniile s-au rupt, hainele s-au udat, adulții au făcut febră musculară, dar bucuria celor mici a meritat tot efortul.
Colegii mei minunați și-au dăruit timpul și energia acestor zile, pentru a face copiii fericiți.
Sarah face, singură, enorm pentru toți copiii care ajung în viața ei. Cu ajutorul nostru, când și cât putem, ea face și mai mult.
Eu am sentimentul că, oricât aș face, tot e prea puțin pentru tot ce au nevoie acești copii ca să repare traumele pe care ei le-au trăit.
Oskar Shindler spunea: “Salvează o viață, salvează o lume”. Eu cred că acel om care îl ajută pe cel care salvează un copil, se salvează pe el.
Cabana Ancuței este în Rucăr, sat Rucăr, strada Mara nr 16, Argeș. E o cabană din lemn, cu 3 etaje. În general se închiriază pentru grupuri, dar puteți încerca și individual.
Ancuța e o gazdă minuntă, iar soțul ei e un bucătar excelent. Las aici - https://www.turistinfo.ro/rucar/cazare-rucar/cabana_ancutei-c71039.html numărul de telefon și le mulțumesc pentru bucuria cu care ne-au primit, pentru tot ce au făcut de dragul nostru și pentru reducerea substanțială prin care au contribuit, și ei, la bucuria celor mici.
Mirela Retegan pe
YouTube
Arhivă
Învață-l să piardă ceva mic, ca să nu piardă ceva mare
Caută oamenii care, atunci când se uită la tine, îți văd calitățile
Mi-am dat seama de ce ne băteau părinții noștri
Mi-e frică să plece de lângă mine, dar mi-e și mai frică să nu plece
Temperează-ți emoțiile! Transformă-le în lac, nu în cascadă
Toate articolele din Martie 2021Gandurile Mirelei
Când toate se schimbă în jurul nostru, noi nu putem să rămânem neschimbați.
Ne miră schimbarea oamenilor din viața noastră. Asta, deși privim în oglindă și vedem schimbările de pe chipul nostru. Ne surprind schimbările de situație, deși simțim schimbările corpului nostru în fiecare pas. N-ai nicio...
citeste mai multCe alegeri ai face dacă n-ar trebui să ții cont de părerea părinților tăi?
– Ai trăi diferit dacă eu aș fi moartă? Ai face alte alegeri dacă nu ai ține cont și de ce crezi tu că eu cred? E întrebarea cu care am ieșit de la vizionarea filmului Elvis. M-a zdruncinat povestea acestei...
citeste mai multCereți Fecioarei Maria în rugăciuni, tot ce i-ați cere mamei voastre și chiar mai mult de atât!
Astăzi, începe postul Sfintei Mării. Cereți Măicuței Sfinte tot ce i-ați cere mamei voastre. O mamă va face tot ce poate ca să-și ajute copilul. Inclusiv va vorbi cu Dumnezeu pentru el. Iar noi toți suntem copiii acestei Mame!...
citeste mai multPentru tine ce înseamnă MOȘTENIREA?
Am fost invitată la conferința The Woman să vorbesc despre moștenire. Mi-am învârtit discursul de câteva ori, am vorbit printre ultimii speakeri, așa că toți cei de dinaintea mea apucaseră să spună cam tot ce se putea spune...
citeste mai mult